Decizia nr. 3678/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3678/2012

Ședința din data de 09 Mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.

G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. T. împotriva sentinței civile nr. 7301 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâta I. P. M.-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect - ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat.

Prin S. Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din

Constituție, art. 582 C. și art. 3 pct.3 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Curtea constatând că până la acest termen reclamantul I. T. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei datorată pentru recursul declarat, deși a fost legal citat cu această mențiune, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 10 din dosar, în temeiul dispozițiilor art. 137 C., coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr.

146/1997, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a recursului declarat, iar în temeiul dispozițiilor art. 150 C., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

În subsidiar, în situația în care această obligație va fi îndeplinită până la momentul închiderii dezbaterilor, Curtea constată că prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a invocat excepția tardivității declarării recursului, urmând a reține cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7301 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui M. a fost respinsă cererea formulată de reclamantul I. T. în contradictoriu cu I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. C. și Î. a V..

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că din datele din dosar și având și având în vedere practica unitară a instanței de judecată, rezultă că este îndeplinită condiția de aparență a dreptului ce se urmărește a fi valorificat în dosarul de fond, înregistrat la Tribunalul Maramureș sub numărul (...), în data de

(...), condiție premisă a admisibilității ordonanței președințiale.

Cât privește cea de-a doua condiție - premisă pentru admisibilitatea emiterii unei ordonanțe președințiale, în condițiile art. 581 Cod procedură civilă, cea a urgenței, aceasta nu trebuie analizată abstract, ci trebuie să rezulte din nevoia prevenirii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara altfel.

În cauza de față nu s-a făcut dovada unei pagube concrete, alta decât cea intrinsecă ce rezultă din întârzierea realizării dreptului pe calea de drept comun, după cum, instanța ia în seamă și posibilitatea ca reclamantul să obțină de îndată dreptul de a-și înmatricula autoturismul prin achitarea taxei de poluare, iar, ulterior, să ceară pe cale judecătorească restituirea acestei taxe, ca nedatorată, prin urmare să-și recupereze paguba.

Dat fiind obiectul cererii, intervenția judecătorească pe calea ordonanței președințiale nici nu s-ar putea realiza, fără prejudecarea fondului, ceea ce constituie un impediment în această procedură cu caracter de excepție.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul susținând că în speță sunt întrunite cele trei condiții cerute de art.581 C. astfel, urgența este justificată prin păstrarea unui drept respectiv dreptul de proprietate și folosință a autoturismului; vremelnicia reiese din aceea că se solicită înmatricularea fără taxa de poluare provizoriu până la rezolvarea litigiului iar măsura solicitată nu determină o prejudecare.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a arătat că recursul nu este declarat în termen iar în cauză nu sunt întrunite cerințele cerute de norme în privința admisibilității ordonanței.

Verificând regularitatea sesizării la data de (...) în temeiul art.137 C. coroborat cu art.20 din Legea nr.146/1997 Curtea a pus în discuție excepția anulării ca netimbrate a recursului apreciată ca întemeiată.

În acest sens se reține că art.11 din Legea nr.146/1997 prevede că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea neevaluabilă, sau taxa datorată la suma contestată.

Același act normativ prin art.20 prevede că taxele judiciare se plătesc anticipat dacă taxa nu este plătită la momentul înregistrării se va pune în vedere petentului să achite până la primul termen de judecată iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Tot astfel prin OG nr.32/1995 art.3 și art.9 se prevede că cererile adresate instanțelor se timbrează cu timbru judiciar în cazul nerespectării dispoziției se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Analiza normelor enunțate relevă că taxa judiciară și timbrul judiciar trebuie achitate anticipat, iar în cazul neachitării odată cu depunerea cererii se încunoștințează persoana în cauză pentru a îndeplini obligația până la termenul stabilit și în caz de neachitare a taxei sau a timbrului cererea se anulează.

În speță recursul nu a fost timbrat corespunzător, recurenta nu s-a conformat obligației de a achita taxa, a aplica timbru judiciar conform instituirii transmise (...) (f.10 dosar).

Prin urmare constatându-se neîndeplinirea obligației precum și faptul că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997

și art.9 din OG nr.32/1995 și pe cale de consecință admițând excepția va dispune anularea recursului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantul I. T. împotriva sentinței civile nr. 7301 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

G. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 3678/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal