Decizia nr. 383/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 383/2012
Ședința publică de la 19 I. 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul A. S. și pârâta A. F. P. A M. C. N., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul recurent, avocat R. C.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul reclamantului este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus de către reclamantul recurent, actele învederate.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului propriu, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru la prima instanță și în recurs și onorariul avocațial de la fond.
Solicită respingerea recursului pârâtei, ca fiind lipsit de interes. Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1248 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta A. F. P. a mun. C.-N.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C.-N., ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. B..
A fost respinsă cererea reclamantului de acordarea a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca ,BMW, nr. de identificare W., înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE. Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 1. cu chitanța seria TS5 nr.2256667/(...).
Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.5..
În conformitate cu disp.art.137 cod pr.civ., tribunalul a respins excepțiile invocate, reținând că, în speță, nu se atacă un act administrativ fiscal, emis cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci se reclamă refuzul de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, față de care reclamantului nu i se pot opune excepțiile invocate. Pârâta are calitatea procesuală pasivă cât timp a încasat taxa de poluare conform chitanței depuse la dosar.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că OUG nr.5., în forma inițială, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma inițială a OUG nr.5. cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că, în cauza de față, nu sunt încălcate dispozițiile art.25,28,30,90 din Tratatul de instituire a C. E.(actualmente art.30,34,36,110 TFUE).
Disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității E. (art.110 TFUE ), aplicabile, în speță, stabilesc că „ nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Mai mult Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității E. o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Inițial, taxa instituită de dispozițiile OUG nr.5. nu poate fi asimilată impozitelor interne,această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme, fără discriminare, care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel, la poluarea mediului. Caracterul taxei reglementate de dispozițiile OUG nr.5., ca fiind unul de poluare rezultă din disp.art.1 al.2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ.
Dispozițiile art.25,28 din Tratatul de instituire a C. E. nu sunt aplicabile, în speță, deoarece au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent.Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
În virtutea considerentelor de fapt și de drept, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. S.
Pe cale de consecință, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M., pârâta necăzând în pretenții.
S-a respins și cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. C.-N., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.
5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs reclamantul A. S. solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței civile nr. 1248/(...) pronunțată în dosar nr. (...), în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al.7, 8 și 9 sau 304 al. 1 din
Codul de procedură civilă.
În motivare s-a arătat că taxa a fost incasata în baza unei legislatii interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire
În drept, își intemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozitiile art
110 din Tratatul U. E., art. 148 Constitutia R., art. 117, 120 si 124 C.proc.fisc.
În cauză a depus întâmpinare pârâta A. F. P. C.-N. prin care a solicitat respingerea recursului.(f.11-13).
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivată din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011 iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit, între altele, că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234
CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de
Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Curtea constată că reclamantul a achitat la A. F. P. taxa de poluare și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii potrivit art. 124 Cod pr. fisc, iar prima instanța a acordat altceva decât s-a solicitat de reclamant, respectiv dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.p.c. deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează.
Referitor la recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N., instanța în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca atare.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat de reclamant și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată și va fi obligată pârâta A. F. P. C.-N. să restituie reclamantului suma de 11.472 lei, reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța seria TS 5 nr. 2256667 din data de (...), cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.
Referitor la cererea de chemare în garanție, respinsă de către instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Cererea de chemare în garanție a AFM B., formulată de către pârâtă este întemeiată. Astfel, taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului.
Se reține aplicabilitatea art. 1 al.1 din OUG nr.5., unde se prevede: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M..";
Art. 60 al. 1 c.pr.civ. prevede :";Partea poate să cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubiri.";
În consecință, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va fi obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei suma de
11.472 lei, reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant.
În temeiul art.274 C.pr.civ. instanța va obliga pârâta A. F. P. C.-N. să plătească intimatului A. S. suma de 559,1 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar precum și onorariu avocațial, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N.
Admite recursul declarat de reclamantul A. S. împotriva sentinței civile nr. 1248 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte, în sensul că admite cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâta A. F. P. C.-N. să restituie reclamantului suma de 11.472 lei, reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța seria
TS 5 nr. 2256667 din data de (...), cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei suma de
11.472 lei, reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant.
Obligă pârâta A. F. P. C.-N. să plătească intimatului A. S. suma de
559,1 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. C.-A. C.