Decizia nr. 385/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 385/2012
Ședința publică de la 19 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta S. C. N. S., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta C. C. PRIN P. C. C. și pe recurent, având ca obiect pretentii.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că reclamanta intimată a depus la dosar concluzii scrise și dovada achitării onorariului avocațial.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3935 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția inadmisibilității formulată de pârâta reconvențională S. C. N..
S-a admis cererea formulată de reclamanta C. C. reprezentantă de primar în contradictoriu cu pârâta S. C. N. S. pe care a obligat-o la plata următoarelor sume: 115.000 lei contravaloare chirie și 53.049 lei penalități de întârziere.
S-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta reconvențională SC C. N. S. privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere.
A fost obligată pârâta la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția invocată de pârâtă instanța a respins-o cu următoarea motivare:
Pârâta face referire la prevederile art.7 din L.5.. Ori acest articol vizează posibilitatea părții care se consideră vătămată printr-un act administrativ individual de a cere revocarea lui.
Ori în prezenta cauză prevederile mai sus enumerate nu sunt aplicabile atâta vreme cât obiectul cererii este plata unei chirii.
Art.2 lit c din L.5. definește actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;
Contractul de închiriere din prezenta cauză este un contract administrativ pentru că una dintre părți este autoritate administrativă.
Raportul dintre părți este de natură convențională - guvernat de contractul de locațiune și de dispozițiile legii civile.
Prin urmare excepția invocată a fost respinsă - termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani.
Pe de altă parte , nu este deloc neglijabilă nici poziția pârâtei care în
2007 a recunoscut debitul propunând un grafic de rambursare a plății chiriei (f.17).
În ce privește fondul cauzei așa cum rezultă din contractul depus în cauză 1050 în (...) între părți a intervenit un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani - privind cariera din Prodănești.
Faptul că nu este menționată denumirea comunei nu are relevanță, în cauză atâta vreme cât din forma în care acesta a fost redactat - reiese clar care sunt părțile contractante.
În contract se menționează prețul chiriei, data la care se face plata, penalitățile în caz de neachitare precum și obligațiile ce revin părților (f.14,15).
Pârâta a intrat în posesia terenului, dar acum refuză să achite chiria- invocând diverse motive: că reclamanta nu este proprietar , că nu i s-a emis factură sau că el este în realitate proprietar.
Toate aceste argumente nu-și găsesc justificarea atâta vreme cât era clar stabilită și chiria , data la care urma să se achite și chiar mai mult, pârâta a și recunoscut debitul cerând fie rezilierea , fie reeșalonarea datoriei.
Obligațiile locatorului așa cum sunt ele reglementate de prevederile art. 1420 și următoarele sunt de a preda lucrul închiriat locatarului, de a menține în bună stare de funcționare , de a garanta folosința lui liniștită și utilă.
Toate aceste obligații - reclamanta și le-a executat.
În schimb - obligația locatarului este de a întrebuința lucrul ca un bun proprietar, de a plăti chiria , de -al restitui la expirarea contractului etc. Ori - tocmai această obligație nu a respectat -o pârâtul.
Sancțiunea acestei încălcări este rezilierea contractului, dar ea se face la cererea locatorului (art. 1430 C CIVIL.)
Prin urmare cererea reclamantei este pe deplin îndreptățită .
În schimb, prin comportamentul său pârâta nu dă dovadă de bună credință . După ce a încheiat contractul nu numai că nu achită chiria - deși folosește suprafața închiriată dar și emite pretenții susținând în final - că a făcut demersuri pentru a dobândi proprietatea asupra terenului.
De altfel - calitatea de proprietar nu are relevanță la încheierea contractului atâta vreme cât nu este o condiție pentru a putea perfecta contractul.
Prin urmare fiind îndeplinite prevederile art. 969-970 cod civil instanța a admis cererea formulată de C. C.- reprezentantă de primar în contradictoriu cu pârâta S. C. N. S.A pe care a obligat-o la plata următoarelor sume: 115.000 lei contravaloare chirie și 53.049 lei penalități de întârziere.
Pârâta la rândul său - prin cererea reconvențională solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de închiriere 1..
În considerente se arată că ei sunt de fapt proprietarii extratabulari ai terenului ce face obiectul contractului susținând că sunt în faza de a obține certificat de proprietate.
Este adevărat că nulitatea absolută intervine în cazul încălcării , în momentul încheierii actului juridic, a unei dispoziții legale care ocrotește un interes public, numai că sunt enunțate cazurile în care aceasta intervine , iar în speță nu este vorba despre nici o încălcare.
Faptul că reclamanta nu este proprietara bunului închiriat nu are relevanță atâta vreme cât toate drepturile asumate și le-a respectat.
Prin urmare în cauză nu este vorba decât despre o tergiversare nejustificată a pârâtei de a-și respecta clauzele contractuale.
Astfel că s-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta reconvențională S. C. N. S.A privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere.
În baza art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. N. SA solicitând admiterea recursului, iar rejudecand cauza sa se modifice Sentinta civila nr. 3935 din 16 iunie 2011, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca inadmisibila, sa fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecata ocazionate in fond si recurs
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că prima instanta a solutionat in mod gresit exceptia inadmisibilitatii actiunii efect al prescrierii dreptului de a efectua procedura prealabila prevazuta de art. 7 din L. 5..
Este de necontestat ca in speta suntem in prezenta unui contract administrativ. Prima instanta retine in considerente ca, intrucat una dintre parti este autoritate publica, contractul de inchiriere din litigiu este un
Contract administrativ.
Solutia primei instante de respingere a exceptiei invocate se bazeaza pe trei argumente gresite:
Un prim argument al instantei de fond ar fi ca, articolul 7 din L. 5. care "vizeaza posibillitatea partii care se considera vatamata printr-un act administrativ individual de a cere revocarea lui", nu ar fi aplicabil in speta.
Practic, prima instanta face o aplicare stricta si gresita a alin. 1 din art. 7 din L. 5., retinand ca prevederile articolului 7 (in genere) nu sunt aplicabile atata vreme cat obiectul cererii este plata unei chirii, deci o pretentie patrimoniala rezultata din executarea unui contract de inchiriere avand natura administrativa.
Prima instanta nu observa insa prevederile art. 7 alin. 6 litera c din L.
5., invocate de pârâtă in sustinerea exceptiei inadmisibilitatii, care reglementeaza tocmai ipoteza actiunilor care au ca obiect pretentii generate de incalcarea unor obligatii asumate in contracte administrative.
Avand ca premisa tocmai existenta unor pretentii derivand dintr-un contract administrativ, procedura prealabila obligatorie trebuia sa imbrace foma concilierii directe prevazute in cazul litigiilor comerciale, prevederile art
720"Cod procedura civila fiind aplicabile corespunzator.
Apararea pârâtei a fost in sensul ca, desi intimata reclamanta a parcurs procedura prealabila obligatorie (aspect necontestat de pârâtă), aceasta nu a fost initiata in termenul imperativ prevazut de alin.6 al art. 7 din L. si anume 6 luni, dar aceasta aparare nu a mai fost analizata de prima instanta.
Momentul de inceput al curgerii termenului - de la data incalcarii obligatiilor contractuale este prevazut de art. 7 alin 6 litera c din L. 5..
A aratat si sustine in continuare ca in speta termenul nu a fost respectat si in prezent depasit.
Tot prevederile legale invocate in materie stipuleaza ca termenul de 6 luni este un termen de prescriptie conform art. 7 alin 7 din L. 5..
Or, sanctiunea In ceea ce priveste neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii In termenul mentionat este, potrivit doctrinei majoritare, inadmisibilitatea actiunii.
Al doilea argument retinut de prima instanta a fost acela ca, raportul dintre parti este guvernat de contractul de locatiune si de dispozitiile legii civile, prin urmare exceptia urmeaza a fi respinsa - termenul de prescriptie fiind cel general de 3 ani.
Este de acord ca raportul de drept substantial dedus judecatii este guvernat de legea civila in general, insa exceptia inadmisibilitatii invocata de subscrisa are legatura cu aplicarea normelor speciale de procedura, expres reglementate de L. 5. a contenciosului administrativ aplicabila raportului juridic dedus judecatii.
Prin urmare, acceptand natura juridica administrativa a contractului de inchiriere, prima instanta trebuia sa faca aplicarea dispozitiilor speciale invocate si incidente in materia contenciosului administrativ si in completare, a dispozitiilor Codului de procedura civila, in masura in care acestea nu sunt incompatibile, asa cum permit prevederile art. 28 din L. 5..
Concluzia la care ajunge prima instanta In aplicarea rationamentului sau - termen de prescriptie general de 3 ani, nu are legatura cu exceptia invocata.
Lasa la o parte si faptul ca, in materia contenciosului administrativ, dreptul material la actiune se prescrie in termen de 6 luni si curge de la momente diferite, ceea ce nu este cazul a fi analizat in speta intrucat subscrisa nu a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Reiterează aici: in procedura plangerii prealabile aplicabila contractelor administrative, termenul este de 6 luni si acesta este un termen de prescriptie conform art. 7 alin 7 din L. 55412004.
Sanctiunea pentru neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii în termenul de 6 luni este inadmisibilitatea actiunii.
Al treilea argument retinut de prima instanta ar fi pozitia pârâtei - deloc "neglijabila" care a recunoscut debitul in anul 2007 propunand un grafic de rambursare a platii chiriei.
Instanta de fond nu analizeaza care sunt în opinia acesteia consecintele juridice ale acestei "recunoasteti" .
In opinia pârâtei este cert ca, acest act intrerupator al prescriptiei dreptului material la actiune nu are relevanta in ceea ce priveste prescriptia dreptului de a efectua procedura prealabila prevazuta de art. 7 alin 6 din L.
5., asadar nu intelege ce a avut in vedere prima instanta in conditiile in care pârâta nu a invocat prescriptia dreptului materiale la actiune.
Aceasta argumentatie este lacunara motiv pentru care nu poate fi retinuta in sprijinul solutiei de respingere a exceptiei inadmisibilitatii invocata de pârâtă.
In speta, obligatia de plata a chiriei conform contractului era stabilita
"cel mai tarziu pana la data de 25 ale trimestrului".
Prima pretinsa incalcare a obligatiei de plata a chiriei a avut loc in anul 2005, astfel ca, raportat la data convocarii la conciliere a pârâtei - (...), este evident ca termenul de 6 luni stipulat in lege a fost cu mult depasit.
In concluzie, prima instanta a incalcat dispozitiile legii contenciosului administrativ si, pe cale de consecinta exceptia a fost in mod gresit respinsa.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
Problema de drept care trebuie lămurită în prezenta speță este dacă era necesară, în cauză, formularea plângerii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. 6 din L. nr. 5., iar în caz afirmativ, dacă procedura prealabilă îndeplinită de intimata-reclamantă în cursul lunii octombrie 2008 a fost sau nu formulată înlăuntrul termenului de prescripție de 6 luni.
În acest context, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din L. nr. 5., înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Potrivit alin. 6, plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, plângerea trebuind a fi făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. 7 (acesta fiind un termen de prescripție), care va începe să curgă, potrivit lit. c, de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie, iar sesizarea instanței de contencios administrativ în lipsa acestei proceduri este inadmisibilă.
De asemenea, Curtea nu poate reține susținerile intimatei-reclamante în sensul că, fiind o autoritate publică, aceste dispoziții legale nu îi sunt aplicabile, cu atât mai mult cu cât, în cazul contractelor administrative, așa cum este cazul de față, procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din L. nr. 5. are semnificația concilierii din cazul litigiilor comerciale, fiind obligatorie în cazul tuturor părților contractante.
În speță nu se neagă faptul că intimata a urmat procedura prealabilă impusă de dispozițiile art. 7 alin. 6 din L. nr. 5., sens în care s-a și depus la dosarul instanței de fond invitația la conciliere expediată recurentei-pârâte la data de (...) (filele 8-12), problema care se pune fiind însă cea a respectării termenului de prescripție de 6 luni reglementat de dispozițiile art. 7 alin. 7.
Curtea constată că prezentul litigiu izvorăște dintr-un contract administrativ, care avea ca obiect închirierea unui bun din domeniul public al reclamantei-intimate, în cauză fiind invocată neexecutarea obligației contractuale de plată a chiriei aferente în perioada 2005-2008. Prin urmare, fiind în prezenta unei încălcări a obligației contractuale, termenul de 6 luni începe să curgă de la data încălcării acestei obligații, care a avut loc, potrivit afirmațiilor intimatei-reclamante, începând cu anul 2005.
Or, raportat la data încălcării obligației contractuale, Curtea constată că formularea invitației la conciliere la data de (...) apare ca fiind făcută cu încălcarea termenului de prescripție de 6 luni, reglementat de dispozițiile art. 7 alin. 7 din L. nr. 5..
Contrar susținerilor instanței de fond, Curtea constată că recunoașterea, de către recurentă, a datoriei, recunoaștere care a avut loc în cursul anului 2007, nu a avut ca efect întreruperea cursului prescripției de
6 luni. Astfel, pentru a întrerupe cursul prescripției, recunoașterea trebuie să aibă loc înlăuntrul acestui termen, condiție care nu este îndeplinită în speță.
Pe de altă parte, în cauză nu se pune problema prescripției dreptului material de a formula acțiune, ci se pune problema prescripției dreptului de a mai formula plângere prealabilă, aspect față de care recunoașterea datoriei nu are relevanță.
În consecință, Curtea constată că dreptul reclamantei de a formula plângere prealabilă era prescris, instanța de fond soluționând în mod greșit excepția inadmisibilității decurgând din acest aspect.
Prin urmare, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care îl va admite și va dispune admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, intimata C. C. va fi obligată la plata, în favoarea recurentei, a cheltuielilor de judecată în recurs, cele solicitate pentru fondul cauzei nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S. C. N. S., împotriva sentinței civile nr. 3935/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta C. C.
Obligă intimata C. C. la plata, în favoarea recurentei S. C. N. S., a sumei de 2.304,09 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
3 ex./ (...)
Jud.fond: R.a M.lena P.
