Sentința nr. 298/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 298/2010
Ședința ata de 11 A. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul NAE G.-G. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, având ca obiect - anulare acte emise de autoritățile de reglementare O. M. de încetare a raporturilor de serviciu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, identificat cu CI seria SX nr. 2., lipsind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, fond. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii actului atacat.
Reclamantul solicită instanței a-i pune la dispoziție întâmpinarea formulată de partea adversă și lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Curtea comunică reclamantului întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în cursul acestei zile, iar pentru respectarea dreptului la apărare încuviințează cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se prezintă reclamantul NAE G.-G. personal, lipsind pârâtul.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din C., art. 10 al. 1 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Cu privire la chestiunea prealabilă evocată de pârât în conținutul întâmpinării, reclamantul arată că în fața Înaltei Curți de C. și Justiție a fost întrebat cu privire la dreptul de a mai ocupa o funcție publică de conducere, însă din acest punct de vedere L. nr. 1. nu face distincție între funcția publică de conducere și funcția publică de execuție.
În privința daunelor morale se relevă că acestea au fost solicitate întrucât consideră abuzivă încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părților, deși nu i s-a solicitat și nu și-a exprimat un atare acord. Mai mult prejudiciul moral suferit este justificat de împrejurarea că prin sentința civilă nr. 3. Curtea de A. C. a dispus reintegrarea sa în funcția deținută anterior, a foste reîncadrat abia după opt luni de la data sentinței, fără a i se plăti sumele dispuse prin sentința amintită, iar ulterior, după numai trei zile de la preluarea funcției i s-a comunicat încetarea de drept a raporturilor de muncă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii introductive așa cum aceasta a fost formulată, în sensul anulării O.ului MS nr. 52/(...) prin care s-a dispus încetarea de drept a raporturilor de muncă, repararea pagubei cauzate prin repunerea în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând veniturile pe care ar fi trebuit să le realizeze și plata daunelor morale în cuantumul indicat.
Relevă că prin sentința penală nr. 148 din (...) pronunțată de
Judecătoria Zalău și rămasă definitivă prin decizie nr. 9., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pe o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, infracțiune care însă nu figurează în enumerarea cuprinsă de art. 54 lit. h) din L. nr. 1. care se referă la condițiile ce se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa o funcție publică, respectiv „nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul […] care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea";.
Deși pârâta în apărările evocate pârâta face referire la existența unei pedepse privative de libertate de 1 an, reclamantul arată că nu a fost privat de libertate, pedeapsa la care a fost condamnat a fost de 1 an închisoare cu suspendarea executării pe o perioadă de trei ani, fiind privat doar de dreptul de a conduce autovehicule. Sub acest aspect art. 98 din L. nr. 1. precizează că raportul de serviciu încetează de drept când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărârea judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzute la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare.
Potrivit alin. 2 din același articol constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, însă în speță constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu s-a făcut în termen de 291 de zile lucrătoare, respectiv cu 42 de zile după trecerea duratei integrale a condamnării.
Pentru aceste argumente solicită admiterea cererii de chemare în judecată, fără acordarea cheltuielilor judiciare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de (...) de către reclamantul NAE G.-G. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII s-a solicitat anularea ordinului nr. 52/(...) prin care s-a dispus încetarea de drept al raportului de serviciu al reclamantului, repararea pagubei cauzate prin repunerea în funcție și obligarea pârâtului la plata veniturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamantul actualizate cu rata inflației, obligarea instituție la plata daunelor morale în sumă de 55.000 lei brut, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu conform art. 54 lit. h coroborat cu art. 98 alin. 1 lit. f din L. nr. 1..
Prin nota înregistrată la C. M. sub nr. R.L. 511 din (...) D. juridică și de contencios a M. S. motivează propunerea de încetare de drept a raporturilor de serviciu prin faptul că reclamantul nu mai îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea funcției publice fiind condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni cu o pedeapsă privativă de libertate.
Reclamantul arată că fapta pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 148/2010 a Judecătoriei Z. - conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală - nu îl face incompatibil cu exercitarea funcției publice așa cum susține pârâtul, nefiind aplicabile prevederile art. 54 lit. h din L. nr. 1..
De asemenea, nu este aplicabil art. 98 alin. 1 lit. f din același act normativ deoarece pedeapsa care i-a fost aplicată nu este privativă de libertate ci suspensivă de executare.
Nu în ultimul rând art. 98 alin. 2 face referire la un termen de decădere de 5 zile lucrătoare, interval în care autoritatea trebuie să procedeze la constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu. În cazul său constatarea s-a făcut în termen de 291 zile lucrătoare, cu 42 de zile după trecerea duratei integrale a condamnării.
Deși pârâtul opinează în sensul că termenul de 5 zile este unul de recomandare, reclamantul susține că ne aflăm în prezența unui termen cu caracter imperativ care stabilește un termen limită de rezolvare a situației.
Se arată de asemenea că emiterea ordinului contestat reprezintă un abuz și o gravă încălcare a prevederilor Legii nr. 1., fapt care impune o reparație rezonabilă și echitabilă a prejudiciului moral suferit, prejudiciu estimat la suma de 55.000 lei.
În drept au fost invocate prevederile art. 1, 14, 15, 28 din L. nr.
554/2004, art. 723 C.pr.civ.
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În apărare, a arătat în esență faptul că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 148/2010 în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr.
195/2002 la pedeapsa de un an închisoare aplicându-i-se în baza art. 81
C.pen. suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani.
O.ul nr. 52/2012 emis de Ministerul Sănătății vizează tocmai faptul că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție care îl face incompatibil cu exercitarea funcției.
În ceea ce privește termenul de 5 zile prevăzut de art. 98 alin. 2 din L. nr. 1. acesta este unul instituit în favoarea autorității și nu a funcționarului public a cărui situație juridică este de natură a impune luarea măsurii.
În ceea ce privește daunele morale ele sunt de asemenea neîntemeiate, reclamantul nefăcând dovada vreunei valori nepatrimoniale lezate prin emiterea actului contestat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ., L. nr.
554/2004.
Asupra cauzei de față, Curtea reține următoarele:
Prin ordinul nr. 25 din (...) al M. S. s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului în temeiul art. 97 lit. b din L. nr. 1..
În dosarul nr. (...)/a1 al Curții de A. C., prin încheierea civilă din (...) s- a dispus suspendarea efectelor ordinului menționat până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a actului administrativ cu caracter individual.
Raportat la hotărârea instanței prin care s-a dispus suspendarea efectelor ordinului nr. 25/2011 și ținând cont de caracterul executoriu de drept al acesteia a fost emis ordinul nr. 50/(...) prin care au fost suspendate efectele ordinului nr. 25/2011, reclamantul fiind repus în funcția publică de conducere de director executiv al Direcției de S. P. a județului S..
La doar 5 zile de la emiterea acestui ordin, la (...) se emite ordinul nr.
52 prin care reclamantului îi încetează de drept raporturile de serviciu cu DSP S. conform art. 54 lit. h coroborat cu art. 98 alin. 1 lit. f din L. nr. 1.. În vederea emiterii acestui act a fost întocmită de către D. juridică și contencios din cadrul M. S. nota cu nr. R.L. 511/(...) prin care se arăta faptul că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate prin sentința penală nr. 148/2010 a Judecătoriei Z., el nemaiîndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcției publice.
Curtea reține faptul că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 148/(...), definitivă la (...) prin decizia penală nr. 994/R/(...) a Curții de A. C. la un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. În același timp executarea pedepsei a fost suspendată în baza art. 81 C.pen. pe o durată de 3 ani.
Autoritatea publică consideră că sunt aplicabile în speță prevederile art. 98 alin. 1 lit. f din L. nr. 1. potrivit cărora: „Raportul de serviciu existent încetează de drept… când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate";.
Textul de lege anterior menționat reglementează astfel două ipoteze distincte care pot conduce la încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului.
O primă situație este aceea a condamnării pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h respectiv: „… infracțiuni contra umanității, contra statului sau autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unor infracțiuni săvârșite cu intenție"; care l-ar face pe funcționar să fie incompatibil cu exercitarea funcției.
Potrivit sentinței penale nr. 148/(...) a Judecătoriei Z. trimiterea în judecată a inculpatului - reclamant în prezenta cauză și condamnarea acestuia s-au realizat în considerarea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În condițiile în care enumerarea cuprinsă la art. 54 lit. h din L. nr. 1. este limitativă, se poate lesne constata faptul că infracțiunea reținută în sarcina reclamantului deși săvârșită cu intenție nu îl face incompatibil cu exercitarea funcției și de asemenea nu este o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Cea de-a doua situație reglementată de art. 98 alin. 1 lit. f din L. nr. 1. se referă la existența unei condamnări definitive cu o sancțiune privativă de libertate.
Este evident faptul că legiuitorul a avut în vedere acele situații în care funcționarul este condamnat la o pedeapsă cu executare, fapt ce îl împiedică să-și mai îndeplinească atribuțiile de serviciu prin imposibilitatea de a se prezenta la locul de muncă. În cazul reclamantului pedeapsa acordată a fost suspendată condiționat ceea ce înseamnă că reclamantul nu a fost niciodată privat de libertate putându-și astfel îndeplini obligațiile de serviciu.
Concluzionând asupra faptului că o pedeapsă cu suspendare condiționată nu este sinonimă cu o pedeapsă privativă de libertate, Curtea apreciază că temeiurile de drept reținute prin ordinul nr. 5. ca justificare a încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului sunt inaplicabile în speță, ceea ce face ca actul în sine să fie nelegal.
În ceea ce privește termenul de 5 zile prevăzut de art. 98 alin. 2 din L. nr. 1. Curtea opinează în sensul că el este unul de recomandare, instituit în favoarea angajatorului, funcționarul public neputându-se prevala cu succes de nerespectarea lui de către angajator.
Nu trebuie omisă nici atitudinea ușor duplicitară a reclamantului în ceea ce privește aducerea la cunoștința autorității a condamnării sale în condițiile în care această informație a fost comunicată M. S. nu de către funcționar, ci de către Judecătoria Zalău ca instanță de executare.
Reținând faptul că ordinul nr. 52/2012 este nelegal, raportat la dispozițiile art. 18 din L. nr. 554/2004 Curtea apreciază că se impune repunerea în funcție a reclamantului și plata unor despăgubiri reprezentând veniturile de care acesta ar fi trebuit să beneficieze de la data eliberării din funcție și până la repunerea în funcție, actualizate cu rata inflației.
În altă ordine de idei, termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea.
Dintre aceste valori au fost reținute, printre altele, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similare.
Prejudiciul în discuție, neavând conținut economic, nu poate fi evaluat in bani.
De asemenea, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, in privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite , va aprecia o anumită sumă globală care să completeze prejudiciul moral cauzat.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta include o doza de aproximare, dar instanța trebuie să aibă in vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel in cauză pe un plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin C. i-au fost afectate.
Evaluarea prejudiciului moral produs și, pe cale de consecință, stabilirea cuantumului daunelor morale prezintă în speță un grad de dificultate sporit, tocmai datorită circumstanțelor mai puțin obișnuite ale cauzei.
Drept consecință, revine instanței judecătorești sarcina de a dispune potrivit probatoriului administrat masurile reparatorii adecvate.
Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de probă pretențiile reclamantului, prejudiciul moral suferit si legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea pârâtului și impactul negativ atât în plan personal cât și în plan profesional asupra reclamantului.
Conform art.8 alin.1 din L. 554/2004 "persoana vatamata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plângerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns în termenul prevazut la art.7 alin.4 poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate si eventual, reparatii pentru daune morale ....,,
Instanta, solutionând cererea la care se refera art.8 alin.1 din L.
554/2004 va hotarî potrivit art.18 alin.3 si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
Temeiul juridic al raspunderii pentru daune este art. 1357 Cod civil, conform caruia " cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare,,, text care nu face distinctie care sa priveasca natura patrimoniala sau nepatrimoniala a prejudiciului.
Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune materiale si morale prin emiterea unor acte administrative ilegale, daunele materiale urmând a fi dovedite prin înscrisuri justificative, iar cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a fi avute în vedere drept criterii orientative, importanta valorii lezate, personalitatea victimei, durata si mentinerea consecintelor vatamarii, intensitatea suferintei suportate, repercusiunile asupra situatiei sociale precum si criteriul echitatii.
În cauză, suferința psihică a recurentului a fost apreciată de către
Curte ca putând fi într-o oarecare măsură compensată prin acordarea de daune morale în sumă de 10.000 lei.
Cert este faptul că atitudinea autorității publice - Ministerul Sănătății
P.e care, pe parcursul unui an a procedat la revocarea din funcție a reclamantului de 2 ori, a fost de natură a-i crea acestuia un disconfort psihic pentru a cărui reparare suma de 10.000 lei, stabilită cu titlu de daune morale, apare ca justă.
Reclamantului îi este lezata imaginea, reputația si prestigiul de care se bucura în cadrul comunității medicale din localitate, i-a fost subminată autoritatea, i-a fost pusă sub semnul întrebării competența.
Trebuie reținute împrejurările în care s-a produs eliberarea din funcție a reclamantului, la doar 5 zile după repunerea sa în funcție, în condițiile în care O.ul nr. 50/2012 a fost emis la rândul său cu o întârziere de 8 luni de la data la care Curtea de A. a dispus prin încheierea din (...) suspendarea ordinului inițial, nr. 25/2011.
Este evident faptul că aceste numiri/., repuneri/încetări ale raportului de serviciu al reclamantului într-o perioadă de numai un an sunt de natură să-i prejudicieze prestigiul și imaginea profesională și publică și nu în ultimul rând să-i cauzeze un stres și o vătămare a stării de sănătate care justifică acordarea unor daune morale.
Față de aceste considerente, Curtea va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul NAE G.-G. în contradictoriu cu pârâtul
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.
Va anula O.ul nr. 52/(...) al M. S.
Va dispune reintegrarea în funcție a reclamantului și obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate, de la data eliberării din funcție și până la repunerea în funcție, actualizată cu rata inflației.
Va fi obligat pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII la plata, în favoarea reclamantului, a sume de 10 000 lei, daune morale.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul NAE G.-G. cu domiciliul în Z., str.C., nr.28, bl.I58, sc.A, ap.9, jud.S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII cu sediul în B., str.C. P., nr.1-3, sector 1.
Anulează O.ul nr. 52/(...) al M. S.
Dispune reintegrarea în funcție a reclamantului și obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate, de la data eliberării din funcție și până la repunerea în funcție, actualizată cu rata inflației.
Obligă pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII la plata, în favoarea reclamantului, a sume de 10 000 lei, daune morale.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
4 ex./(...)
