Decizia nr. 41/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 41/2012

Ședința 20 S. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R.

Judecător D. M.

Judecător M. D.

Grefier S. G.

S-a luat în examinare recursul declarat pârâta A. F. P. H. împotriva sentinței civile nr. 3033 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul B. S. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că modificarea compunerii completului de judecată desemnat să participe la judecarea cauzei este determinată de absența justificată a doamnei judecător M. A. și a domnului judecător L. U.. Prezentul dosar a fost repartizat aleatoriu completului de judecată denumit R. nr. 2, din a cărui compunere, în data de

20 septembrie 2012, ar fi făcut parte următorii judecători: R. S.-L., A. M. și

D. M.(judecător aflat pe prima poziție în lista de permanență).

Față de lipsa justificată a doamnei judecător A. M. și a domnului judecător L. U., completul de judecată va fi reîntregit prin includerea următorului judecător aflat pe lista de permanență aprobată de C. de conducere al C. de A. C. pentru cauzele care au ca materie contenciosul administrativ și obiect anulare act de control taxe și impozite, respectiv a doamnei judecător M. D..

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din

Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3033 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui C., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității și a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. S. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului H., iar în consecință:

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1765 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării (...) și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru

M. B..

A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei

A. F. P. a municipiului H. suma de 1765 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 299,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității sunt neîntemeiate având în vedere ca pârâta este cea care a încasat taxa a cărei restituire se cere, precum și Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/2011.

Pe fond, s-a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in

România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei,

A. F. P. H. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. H., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

A invocat recurenta și lipsa calității procesuale pasive, arătând că taxa este un venit al F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M..

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea cheltuielilor de judecată recurenta consideră că aceste cheltuieli acordate la prima instanță sunt excesive.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din

18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)

C.pr.fisc).

Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală pasivă a pârâtei recurente având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită. Pârâta A. F. P. își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză din faptul încasării taxei.

Cu privire la criticile sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la fond, Curtea reține că potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea în concret făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuziv și este însușit de C.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. H. împotriva sentinței civile nr. 3033 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. D. M. M. D.

GREFIER

S. G.

Red. S.L.R. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: O.C.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 41/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal