Decizia nr. 8956/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8956/R/2012

Ședința de la 05 N. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTOR: S. L. R. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 1419 din 10 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., privind și pe reclamanta intimată T. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal T. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea din oficiu invocă și pune în discuție inadmisibilitatea motivelor de recurs invocate raportat la prev. art. 281 ind. 2 lit. a cod procedură civilă si având în vedere că motivele de recurs vizează dosar cererea de chemare în garanție formulată la instanța de fond și asupra căreia nu s-a pronunțat.

Reclamanta intimată arată că nu se opune având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție. Arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat

șimenținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1419 din 10 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj s-a admis acțiunea formulată de reclamanta T. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. A M. C.-N. și în consecință, s-a anulat Decizia nr.

399064/2009, iar pârâta A. F. P. a M. C.-N. a fost obligată să restituie reclamantei suma de 4691 lei actualizate cu dobânda legală de la data de (...) până la data restituirii integrale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul marca Fiat, serie sasiu ZFA22000012577536 care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene. In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligata să achite suma de 4691 lei cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. a M. C.-N. la data de (...) (f.7).

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M.C.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificare în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și art. 3041

C.pr.civ., pârâta a susținut că deși a depus întâmpinare și pe lângă apărările formulate față de acțiunea introductivă, a formulat și o cerere de chemare în garanție a A.F.M., instanța de fond în considerentele hotărârii atacate a reținut că nu a depus întâmpinare, motiv pentru care solicită admiterea recursului și a cererii de chemare în garanție.

Pârâta A. F. P. C.-N. a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a A.F.M.

În cuprinsul întâmpinării, pârâta invocat excepția lipsei calității procesuale a A.F.P., deoarece instituția care are calitate în prezenta cauza este A.F.M. în conformitate cu art. 4 alin. 5 din O.U.G. nr. 5., taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de acesta. A., deși A. F. pentru Mediu a fost chemată în judecată ca și pârâtă, prima instanță nu a obligat această instituție să restituie reclamantei suma solicitată precum și cheltuielile de judecată.

De asemenea, a invocat și excepția inadmisibilității, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de O. nr. 9., arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Pe fondul cauzei, în esență, pârâta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Singurul motiv de recurs este faptul ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii de chemare in garantie,sentinta primei instante fiind recurata doar sub acest aspect .

Curtea apreciaza ca acest motiv de recurs este inadmisibil raportat la prevederile art. 281 indice 2a din C.pr.civ introdus prin L. 2. ,actiunea din speta fiind promovata ulterior intrarii in vigoare a acestei legi la data de (...).Practic prima instanta a omis sa se pronunte asupra unei cereri incidentale insa singura cale procedurala de remediere a acestei omisiuni este dupa (...) calea completarii dispozitivului hotararii ,calea de atac a recursului devenind inadmisibila .

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, astfel ca in baza art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a respinge recursul .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1419 din 10 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 05 noiembrie 2012.

Red.A.A.M./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: G. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 8956/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal