Decizia nr. 4381/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4381/2012
Ședința data de 23 Mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul M. C.-M. și pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5644 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, după ora 1000, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei o cerere de strigare a cauzei după ora 0900.
Se constată că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din
Constituție, art. 20 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5644/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea reclamantului M. C. M. și s-a dispus obligarea pârâtelor A. F. P. Z., A. F. pentru M. la restituirea sumei de 2927 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data plății până la plata efectivă a acesteia.
S-a respins excepția inadmisibilității.
S-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a A. F. pentru
M..
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța a constatat că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) C., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din
Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat suma solicitată cu titlu de taxă de poluare, acesta a dovedit că a solicitat restituirea acestor taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar A.F.P. a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Cum raportat la dispozițiile art. 60 și urm. C., cele două calități procesuale
- de pârât și chemat în garanție - nu pot coexista, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă.
Dobânda legală solicitată a fost acordată de la data achitării sumei, în baza art.3 alin.3 din O.G. nr. 9/2000 și art. 1084 raportat la art.1082 C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C. M., solicitând admiterea recursului formulat, modificarea în parte a sentinței atacate cu consecința admiterii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant. Cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a criticat sentința recurată, arătând că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 C., reducând cheltuielile de judecată.
Recurentul face referire la D. comercială nr. 914/(...) a fostei Curți Supreme de Justiție, care a hotărât ca instanța de judecată nu este îndreptățită să reducă prin apreciere onorariu avocațial, întrucât contractul de asistență juridică încheiat între avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de niciun organ al statului.
Prin recursul formulat, pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A.
F. P. a municipiului Z., prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.
110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct.
4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr.
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis D. nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
D. pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C., Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de
7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie
2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.
F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate
și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat de D. S. se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Referitor la recursul declarat de reclamant, Curtea va admite recursului acestuia, în sensul modificării în parte a sentinței cu consecința obligării pârâtelor la plata în favoarea reclamantului a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a dispune astfel, Curtea va avea în vedere faptul că pârâtele sunt în culpă procesuală, soluția pronunțată de tribunal fiind una favorabilă reclamantului.
În ceea ce privește incidența art. 274 alin 3 Cod proced. civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Totodată, Curtea a reținut și practica în această materie a C. E. a
Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva R., Străin împotriva R., Stere și alții împotriva R., Raicu împotriva R.).
În același sens, a reținut și decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a C. Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Aceste dispoziții legale au fost supuse și controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 4. că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanței de judecată și, totodată, sunt în concordanță cu jurisprudența C. E. a
Drepturilor Omului.
În ceea ce privește decizia nr. 367/2008 a C. Constituționale, Curtea constată că aceasta nu consacră o revenire a instanței de contencios constituțional asupra propriei jurisprudențe, ci privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă.
Jurisprudența C.E.D.O. este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă și anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Chiar dacă în hotărârile date cu titlu de exemplu litigiile au privit încălcarea de către S. Român a unor alte drepturi decât cele de proprietate industrială, problema cheltuielilor de judecată este o problemă comună tuturor litigiilor civile.
Acestea sunt considerentele pentru care, dată fiind natura cauzei, complexitatea acesteia, numărul de limitat de înfățișări în instanță, Curtea apreciază că un onorariu diminuat la care se adaugă taxa de timbru și timbrul judiciar aferente fondului și parțial cheltuielile de deplasare, toate însumând în final suma de 600 lei, sunt suficiente și menite a acoperi rigorile art. 274 alin. 3
Cod proced. civilă.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
În baza art. 274 alin3 cod proced. civilă, va obliga A. F. P. Z. să plătească recurentului reclamant 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs dată fiind natura pricinii și practica judiciară conturată în materie precum și considerentele anterior menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z.
Admite recursul declarat de reclamantul M. C. M. împotriva sentinței civile nr. 5644 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtele la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de
600 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă A. F. P. Z. să plătească recurentului reclamant M. C. M. 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
M. H. M. B. | F. T. | D. C. |
Red.MH/dact. MS
2 ex./(...) Jud.fond: R.M.P.
