Sentința nr. 302/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 302/2012

Ședința 19 A. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta V. M., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 1..

La apelul nominal făcut în ședința se prezintă reclamanta personal, asistată de avocat T. A., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauztei de către grefier, care învederează că acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lispă.

Se prezintă martorii V. M. și V. L., față de care se administrează probațiunea testimonială, declarațiile acestora aflându-se la filele 22-213 dosar.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin contestația înregistrată la data de 23 februarie 2012 reclamanta V. M. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 30621 din (...) emisă de pârâta C. J. DE P. S., cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor prev. de L. nr. 1..

În motivarea contestației, reclamanta arată că deși a depus toate actele necesare pentru stabilirea calității de refugiat, pârâta i-a respins cererea motivat de faptul că datele prezentate sunt contradictorii.

Pârâta, C. J. de P. C. prin întâmpinare (f. 8), s-a opus admiterii acțiunii deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamanta nu a prezentat nici o dovadă cu acte oficiale și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin hotărârea nr. 30621 din (...) s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prev. de L. nr. 1., motivat de faptul că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de refugiat (f. 3).

Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamanta a depus declarații autentice ale martorilor V. M. și V. L. (f. 14,

16).

Curtea reține că de dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 6 ind. 1 al aceluiași act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Mijloacele de probă existente la dosarul cauzei nu probează însă că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute de dispozițiile mai sus menționate.

În primul rând, trebuie subliniat că reclamanta nu se află în posesia unui document oficial eliberat de autoritățile competente din care să reiasă calitatea sa ori a părinților săi de refugiați pe motive etnice pentru perioada 6 septembrie 1940-6 martie

1945. Răspunsul dat de C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității( f. 13 ) atestă faptul că aceasta nu figurează în evidențele create de către fosta Securitate și nu oferă nici un indiciu privitor la o eventuală strămutare sau stabilire forțată a domiciliului reclamantei în localitatea M. B.

Mai mult decât atât, din adeverința eliberată de Ș. cu clasele I-VIII B. (fila 10 dosar) rezultă că, cel puțin în perioada 1944-1945 aceasta urma cursurile școlii primare în localitatea S., astfel încât este evident că în această perioadă nu era refugiată în Mutele Băișorii, astfel cum se susține prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește martorii propuși de reclamantă, Curtea constată, ca o chestiune prealabilă, că aceștia sunt rude cu reclamanta. Mai mult decât atât, martora V. M., sora reclamantei, are și un interes în soluționarea favorabilă a prezentei cauze, în condițiile în care a formulat, la rândul ei, cerere de acordare a drepturilor prevăzute de L. nr. 1., invocând aceeași stare de fapt.

Referitor la depoziția martorei V. M., verișoara reclamantei, Curtea urmează să o înlăture, aceasta nefiind susținută de probatoriul administrat, fiind contrazisă, cel puțin cu privire la perioada 1944-1945, de adeverința emisă de Ș. cu clasele I-VIII B..

Mai mult decât atât, rezultă din depoziția acestei martore că a luat la cunoștință despre situația de refugiat a reclamantei din spusele acesteia, în condițiile în care în perioada

1940-1945 martora se afla în localitatea M. S., nefiind refugiată împreună cu reclamanta.

Prin urmare, reținând că nici o probă administrată în prezenta cauză nu confirmă că reclamanta s-ar fi aflat în intervalul 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 în una din situațiile enumerate de art. 1 din L. nr. 1., Curtea, în temeiul art. 1 și

61 din L. nr. 1. va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul V. M., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

Respinge cererea formulată de reclamanta V. M. dom. în satul S. nr.2, comuna B., jud. C. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., cu sediul C.-N. str. G. C. nr.2, jud. C.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința a 19 aprilie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.

Red.M.D/Dact.L.C.C/4 ex./(...).

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 302/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal