Decizia nr. 4562/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

O M Â N I A R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4562/2012

Ședința de la 24 Mai 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R.

Judecător A. A. M.

Judecător D. M.

G. V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.5232 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimatul reclamant SC X. S. și intimata-pârâtă A. F. P. U. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea invocă ca motiv de ordine publică în recurs, excepția lipsei calității procesuale active la prima instanță, a reclamantului.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5232 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității cererii invocate de către pârâte; s-a admis cererea formulată de reclamanta SC X. S. în contradictoriu cu pârâtele A. și D. s-a anulat decizia nr.716/(...) emisă de pârâta D. a fost obligată pârâta D. să restituie reclamantei suma de 6375 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală calculată conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 de la data de (...) până la data de (...), respectiv conform art.3 alin.2-4 din OG nr.13/2011 începând cu data de (...) până la restituirea integrală a sumei; a fost obligată pârâta D. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 43,3 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității cererii invocate de către pârâte sunt neîntemeiate, deoarece ar constitui o restrângere excesivă a liberului acces la justiție.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. B. M. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule

.reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3

Cod fiscal, T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că instanța de fond a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății, fiind interpretate dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului; restituirea ar trebui făcută de A. F. pentru Mediu, unde taxa încasată s-a transmis.

Recurenta a critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu și nelegal al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare, citând în acest sens hotărârea Nadasi și Nemeth.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere că aceasta ar putea fi acordată cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată conform art. 1088 alin. 2 C. civ. Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, recurenta a arătat că obligarea este nelegală, deoarece nu s-a aflat în culpă procesuală.

Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:

In analiza recursurilor declarate de parate Curtea a analizat cu prioritate motivul de ordine publica pus in discuție din oficiu vizând calitatea procesual activa a reclamantei raportat la prevederile art. 30 C.pr.fiscala , motiv care daca ar fi întemeiat ar face inutila analiza celorlalte motive de recurs .

Reclamanta a încheiat contracte de cesiune a creanței pe care persoanele indicate ca si cedenti in contractele de cesiune depus la dosarul instanței de fond ar avea-o împotriva S.ui, creanța constând in restituirea taxei pe poluare perceputa de administrațiile financiare în baza Codului fiscal și OUG nr. 5., reglementare naționala apreciata a fi contrară dreptului comunitar.

Potrivit articolului 23 cod procedură fiscală dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le reglementează. Ca atare, de regulă S. și unitățile administrativ teritoriale au calitatea de subiect activ in raporturile de drept procesual fiscal iar pe cale de excepție această calitate aparține persoanelor fizice și juridice care au dreptul la rambursarea sau restituirea de impozite și taxe.

Articolul 30 cod procedură fiscală stabilește și posibilitatea de cesiune a creanțelor fiscale constând în dreptul de restituire sau rambursare a unor sume dacă sunt îndeplinite două condiții: creanța să fie stabilită în condițiile legii și cesiunea să fie notificată organului fiscal.

Prima condiție este o condiție de validitate deoarece creanța contribuabilului trebuie să rezulte din decizia de restituire sau hotărâre judecătorească în condițiile articolului 117 cod procedură fiscală.

Această condiție nu este îndeplinită de reclamantul recurent pentru că cesiunea nu poate fi anterioară stabilirii caracterului cert, lichid si exigibil al creanței prin decizie sau hotărâre judecătorească.

Fiind o reglementare derogatorie de la prevederile codului civil, cesiunea de creanță fiscala poate avea loc și produce efecte față de organul fiscal cu condiția stabilirii caracterului cert, lichid si exigibil al creanței contribuabilului; ea nu poate privi așadar drepturi litigioase sau drepturi al căror caracter cert,lichid si exigibil nu a fost stabilit încă ci doar drepturi deja existente și recunoscute de către părți si al căror caracter cert lichid si exigibil este stabilit in modalitățile sus menționate.

In speța dreptul cedenților la restituirea taxei de poluare achitata si contrara dreptului comunitar nu a fost stabilita in condițiile art. 117 C.pr fiscala fie prin decizie de restituire, fie prin hotărâre judecătoreasca. Rezulta așadar ca cesiunea de creanța din speța nu este valabila, iar cesionarul nu a dobândit nici un drept legal de restituire. Pe cale de consecința cesionarul nu are calitate procesual activa nici pentru a urma procedura prevăzuta de art. 205 si urm C. pr. fiscala care este deschisa numai celui care consideră că a fost lezat în drepturile sale si a solicita accesoriu anularii actului si restituirea sumei si nici de a solicita pe cale principala restituirea taxei de poluare întrucât nu este titularul vreunui drept care sa fie lezat in speța .

Împrejurarea ca taxa ce a făcut obiectul cesiunii de creanța este contrara dreptului comunitar si ca pentru recuperarea ei nu mai este necesara parcurgerea procedurii prevăzute de art. 205 si urm din C.pr fiscala așa cum s-a statuat prin decizia 2. de către I. nu contrazic cele mai sus expuse. Altfel spus soluția de fata nu încalcă principiul priorității dreptului Uniunii Europene sau al efectului direct al acestui drept.

Pe lângă aceste principii o alta trăsătura definitorie a dreptului european este autonomia procedurala naționala in aplicarea acestui drept Aplicând si acest principiu este evident ca in cazul de fata reclamantul nu are calitatea procesual activa așa cum s-a arătat deja întrucât nu este titularul unui drept legal dobândit si pe cale de consecința nu a suferit vreun prejudiciu legat de un asemenea drept prin încălcarea de către legislația interna a dreptului Uniunii Europene.

In ipoteza in care o taxa este perceputa contrar dreptului comunitar așa cum se arata in literatura de specialitate in virtutea autonomiei procedurale sus indicate căile procedurale de restituire ale acesteia sunt cele folosite si pentru recuperarea taxelor plătite cu încălcarea dreptului intern cu condiția ca acestei cai sa fie efective si sa nu facă imposibila recuperarea taxei .

Este evident ca persoanele prejudiciate prin perceperea taxei de poluare in speța cedenții au si in prezent in limita termenului de prescripție deschisa calea acțiunii de restituire in temeiul art. 117 lit.d din C.pr fiscala care este așadar o cale de atac efectiva si care face posibila recuperarea taxei nelegal achitate.

Totodată in ipoteza acestor acțiuni la fel ca si pentru acțiunile de restituire a taxelor interne exista un mecanism de verificare a existentei dreptului de restituire, respectiv se verifica daca taxa a fost achitata pentru un autovehicul ce provine din spațiul U.E, verificare ce se face fie de către organul care a colectat taxa in cazul in care se adresează cu o cerere acestuia, fie de către instanța de judecata .Si in acest caz la fel ca si in cazurile din dreptul intern rămân in vigoare in virtutea principiului autonomiei procedurale celelalte reguli cuprinse in Codul de procedura fiscala respectiv cele vizând compensarea si restituirea doar a sumei ramase după compensare si posibilitatea cesionarii doar după stabilirea lor

,aceste reguli neîmpiedecând efectivitatea caii procedurale recunoscute celor in drept pentru recuperarea taxei de poluare achitata cu încălcarea dreptului UE si neîncălcând principiul priorității dreptului Uniunii Europene si a caracterului direct al acestuia .

Așa cum s-a arătat mai sus art. 30 C.pr.fiscală este o prevedere legala cu caracter imperativ, iar vătămarea ce rezulta din nerespectarea sa consta in imposibilitatea aplicării art. 116 alin. 5 si art. 117 alin alin. 6 C.pr. fiscala, vătămare ce nu poate fi înlăturata decât prin respingerea acțiunii pe lipsa calitate procesual activa.

În consecință, in baza considerentelor de mai sus Curtea în baza articolului

312 cod procedură civilă raportat la articolul 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat in cauza si va modifica sentința recurata in sensul admiterii excepției lipsei calității procesual active si respingerii acțiunii ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesual activa.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.5232 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC X. S. ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.

S. L. R. A. A. M. D. M. V. D.

red..S.L.R../A.C.

2 ex. - (...)

jud.fond.H. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 4562/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal