Decizia nr. 4876/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4876/2012
Ședința ta de 30 Mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR A. A. M. G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. G. împotriva sentinței civile nr. 1128 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta I. P. M.-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect - ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.
Prin S. Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din
Constituție, art. 582 C.pr.civ. și art. 3 pct.3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea constatând că până la acest termen reclamantul R. G. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei datorat pentru recursul declarat, deși a fost legal citat cu această mențiune, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 din dosar, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului declarat, iar în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. În subsidiar, în situația în care această obligație va fi îndeplinită până la momentul închiderii dezbaterilor, Curtea va reține cauza în pronunțare și pe fond.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului reține următoarele;
Prin sentința civilă nr.1128 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
T.ui M. a fost respinsă cererea de ordonanță formulată de reclamantul R. G. în contradictoriu cu I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. M..
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că pretinsa privare de proprietate cu încălcarea art.1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică prin ea însăși admiterea cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful2 al art.1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor,trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.
Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate .
Imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea irevocabilă a litigiului de drept comun nu justifică admiterea cererii întrucât în absența unei hotărâri favorabile pronunțate în litigiul de fond și dat fiind efectul suspensiv de executare al recursului, impus de către legiuitor în materia contenciosului administrativ,reclamantul este readus la statutul anterior refuzului de înmatriculare din partea pârâtei. A. statut nu îi permitea exercitarea dreptului de a circula cu vehiculul , ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de 90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat ,inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. A. circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin O. M. nr. 1. și a optat pentru acest demers juridic,alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.
Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită,măsura solicitată având caracter temporar,până la soluționarea irevocabilă a litigiului de fond iar aparența dreptului de a înmatricula vehiculul fără plata taxei de poluare este într-adevăr în favoarea reclamantului și decurge atât din jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție stabilită prin hotărârea din data de (...), pronunțată în Cauza Tatu contra României și hotărârea din data de (...), pronunțată în Cauza Nisipeanu contra României, cât și din jurisprudența constantă a instanțelor naționale .
Cu toate acestea, deși întârzierea procedurii de înmatriculare definitivă este determinată de soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun, numai urgența constată în condițiile art. 581 Cod procedură civilă justifică admiterea cererii , dacă sunt îndeplinite și celelalte două condiții cumulative.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul R. G. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii și rejudecând a se lua act de renunțarea la judecată.
În acest sens arată că a formulat o cerere de ordonanță pentru care a fost fixat termen de judecată la (...). Ulterior formulării la data de (...) a depus cerere de renunțare la judecata cauzei ce face obiectul dosarului nr.(...) de care instanța nu a ținut seama la pronunțare.
Verificând regularitatea sesizării la data de (...) în temeiul art.137 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.146/1997 Curtea a pus în discuție excepția anulării ca netimbrate a recursului apreciată ca întemeiată.
În acest sens se reține că art.11 din Legea nr.146/1997 prevede că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea neevaluabilă, sau taxa datorată la suma contestată.
Același act normativ prin art.20 prevede că taxele judiciare se plătesc anticipat dacă taxa nu este plătită la momentul înregistrării se va pune în vedere petentului să achite până la primul termen de judecată iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Tot astfel prin OG nr.32/1995 art.3 și art.9 se prevede că cererile adresate instanțelor se timbrează cu timbru judiciar în cazul nerespectării dispoziției se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Analiza normelor enunțate relevă că taxa judiciară și timbrul judiciar trebuie achitate anticipat, iar în cazul neachitării odată cu depunerea cererii se încunoștințează persoana în cauză pentru a îndeplini obligația până la termenul stabilit și în caz de neachitare a taxei sau a timbrului cererea se anulează.
În speță recursul nu a fost timbrat corespunzător, recurenta nu s-a conformat obligației de a achita taxa, a aplica timbru judiciar conform instituirii transmise (...) (f.6 dosar).
Prin urmare constatându-se neîndeplinirea obligației precum și faptul că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea
Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995 și pe cale de consecință admițând excepția va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția de netimbrare.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul R. G. împotriva sentinței civile nr. 1128 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. B. F. T. A. A. M.
G. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. H.