Decizia nr. 5105/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5105/2012

Ședința { F. publică} de la 07 I. 2012

C.pletul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examin are recursul formulat de reclamanta S. D. P. C. S. Z., împotriva sentinței civile nr. 4633/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. Z., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar la dosar s-au depus, la data de (...), motivele de recurs.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4633 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantei S. D. P. S. Z., privind anularea H.C.L. Z.nr. 297/(...).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a concesionat de la pârâtă pe o perioadă de 5 ani și 9 luni suprafața de 83,50 mp proprietatea Statului Român și aflat în administrarea C.ui Local Z. înscris în CF nr. 2596 Z., nr. top nou 1774/1/a/b în vederea extinderii construcțiilor existente aparținând reclamantei (f. 14-18).

Contractul a fost încheiat la data de (...).

La data de (...) s-a emis Hotărârea C.ui Local nr. 297/(...)(f. 22) prin care s- a retras dreptul de concesiune al imobilului ce a făcut obiectul contractului de concesiune cu motivarea că nu s-a respectat clauza contractuală de la art. 8.2.7. și în aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 50/1991 republicată.

La data de (...) reclamanta cere anularea de către instanță a Hotărârii C.ui

Local nr. 297/(...).

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ,,Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public";.

De asemenea art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă prevede ,,Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată";.

Reprezentantul reclamantei întrebat fiind dacă a efectuat această procedură, aceasta a răspuns negativ.

Deoarece procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune, conform textelor de lege mai sus enunțate, acțiunea a fost inadmisibilă în cazul în care această procedură nu a fost exercitată, motiv pentru care a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de (...), reclamanta S. D. P. C. S. Z.

Analizând prioritar conform art. 137 raportat la art. 316 și 298 Cod procedură civilă excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Curtea reține că sentința recurată a fost comunicată recurentului-reclamant în data de (...) (fila

132 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat în data de (...).

Potrivit art. 301 C.proc.civ., aplicabil ca fiind dreptul comun în materie, în condițiile în care nu există nici o prevedere de excepție în cazul litigiilor de asigurări sociale, termenul de formulare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 alin. 1 C.proc.civ.

Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Pentru aceste considerente, constatând că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de (...), prin aplicarea prevederilor art. 101 alin. 1 și 5

C.proc.civ., se va respinge ca tardiv recursul.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta S. D. P. C. S. Z., împotriva sentinței civile nr. 4633 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7 iunie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

GREFIER, M. T.

}

Red.M.D./L.C.C

2 ex./(...) Jud.fond. K. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 5105/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal