Decizia nr. 5209/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5209/2012

Ședința publică de la 11 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

G. M. T.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanta B. T. A., împotriva sentinței civile nr. 935/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu pârâta D. G. DE A. S. SI P. C. M., având ca obiect acțiune în constatare.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), recurenta a depus la dosar prin fax, în format ilizibil un script intitulat concluzii scrise.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 935 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. T.-A. în contradictoriu cu pârâta D. G. de A. S. și P. C.

M..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta B. T.-A. a fost numită în funcția publică de conducere C. juridic I S. 2 Șef B. J. și C. începând cu (...), aspect ce rezultă din copia carnetului de muncă depusă la fila 5, urmare concursului organizat în perioada 16 - (...).

Prin cererea înregistrată sub nr. 32801 din 25.XI.2010, reclamanta a solicitat pârâtei D. G. de A. S. și P. C. M. să dispună asupra avansării sale în grad din treapta 2 în treapta 1 de salarizare, începând cu 1.X.2010, în temeiul art. 67 din L. nr. 188/1999 republicată, respectiv art. 7 (3) din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, motivat de faptul că este în treapta 2 de salarizare începând cu (...), astfel că îndeplinește condițiile de 2 ani vechime în treapta de salarizare din care solicită să avanseze și are calificativul corespunzător.

Prin adresa nr. 35115 din 17.XII.2010, pârâta a comunicat reclamantei că pentru funcțiile publice de conducere nu se realizează avansare în trepte de salarizare, acest lucru fiind valabil doar pentru funcționarii publici de execuție definitivi (f.6).

Prin dispoziția nr. 100 din (...), reclamanta a fost numită începând cu (...) în funcția publică de conducere de Șef S. J., C. și S. C.

Actul administrativ unilateral a fost emis având în vedere Hotărârea

Consiliului Județean nr. 208/2010 privind aprobarea stabilirii funcțiilor publice și a Statului de funcții pentru D. G. de A. S. și P. C., art. 100 din L. 188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, HG nr. 6. privind aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, completată prin HG 6..

Cu toate că dispoziția i-a fost comunicată reclamantei în ziua de (...) aceasta nu a fost atacată în instanță, împrejurare recunoscută de reclamantă în motivarea acțiunii.

Urmare plângerilor înregistrate sub nr. 8363 - 8365 din (...), pârâta D. G. de

A. S. și P. C. M. a emis adresa nr. 9982 din (...) conform căreia în coeficienții de ierarhizare privind funcțiile de conducere sunt cuprinse atât indemnizația de conducere cât și valoarea sporului de vechime la maxim, aspecte reglementate de art. 15 și 30 din L. Cadru nr. 330/2009 raportat la art. 5 din L. nr. 285/2010.

Legat de dovada vechimii în specialitate, pârâta a comunicat reclamantei că la

(...) a luat la cunoștință de fișa postului stabilită funcției publice de conducere - Șef B. J. și C., care conține atribuții specifice consilierului juridic, funcție publică pe care o ocupă din acea dată (f.16).

Din perspectiva celor descrise anterior și ținând seama că pentru funcțiile publice de conducere, cum este cea ocupată de reclamantă, nu se realizează avansare în trepte de salarizare raportat la prevederile art. 7 al. 3 din Secțiunea 2 a

Legii Cadru nr. 330/2009, nu pot fi primite susținerile reclamantei.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea este neîntemeiată

și a fost respinsă în baza dispozițiilor art. 18 al. 1 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. T. A. solicitând în principal, să se admită recursul, să se caseze hotărârea atacată și să se trimită cauza spre rejudecare instanței de fond; - în subsidiar, să se admită recursul, să se modifice sentința atacată și pe cale de consecință să se admită acțiunea așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată al căror cuantum îl va preciza.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că instanța nu a soluționat efectiv cererea sa, deoarece a solicitat să constatate că, potrivit dispozițiilor legale aplicabile În materie si documentelor de serviciu ale reclamantei deține calitatea de consilier juridic corespunzător funcției publice de execuție C. J., clasa 1, grad S., treapta 1 de salarizare, cerere asupra căreia apreciază că instanța de fond nu s-a pronunțat.

In motivare, instanța de fond arată că pentru funcțiile de conducere, nu se realizează avansarea în trepte de salarizare raportat la prevederile art. 7 alin. 3 din secțiunea 2 a Legii nr. 330/2009, or nu acest lucru a solicitat, ci recunoașterea calității sale de consilier juridic cu încadrarea arătată în petit în cadrul instituției intimate. C. vreme instanța de fond nu face nicio referire la cererea formulată, apreciază că acest lucru echivalează cu o nepronunțare asupra cererii, cu o nerezolvare a solicitării sale, motiv de casare cu trimitere a sentinței atacate.

Referitor la petitul subsidiar de modificare a hotărârii atacate, arată faptul că. este angajată a paratei din data de (...) în funcția publică C. J. clasa 1, grad superior, treapta 2 de salarizare, șef B. J. și C. Administrativ, astfel cum rezultă din copia propunerii de numire în funcția publică actului de numire, a documentului care atesta depunerea jurământului, a fișei postului, Carnetului de muncă, pe care le anexează.

Prin documentele ulterioare emise în materie de raporturi de serviciu pentru reclamantă, parata, cu rea credință nu-i recunoaște calitatea de consilier juridic corelativă funcției publice C. J., clasa 1, grad S., treapta 1 de salarizare ocupată prin concurs, În conditiile legii ,menționand doar funcția publică de conducere pe care o exercită, sens în care anexează copii ale dispozițiilor nr.83/(...), 100/0(...).

În fapt, parata pretinde să exercite atribuții si să-și asume responsabilități specifice funcției publice C. J., o delegă în această calitate la instanțele de judecată sau în orice alte împrejurări unde are nevoie, dar în drept, în documentele de serviciu ale reclamantei, refuză fără temei să-i recunoască această calitate, deși exercită acest fel de atribuții.

La comunicarea către reclamantă a dispozițiilor menționate, a formulat plangere ( înregistrată sub nr.8364/(...) și pe care o anexează) prin care a aratat inadvertențele existente ,iar prin adresa paratei nr.9982/(...) (pe care o anexează), se formulează răspuns la ceea ce nu a solicitat, respectiv modul de stabilire și cuantumul indemnizației de conducere.

Prin conduita sa parata încalcă dispozițiile legale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, respectiv L. nr.514/2003 cu modificări și completări și Statutul profesiei de consilier juridic și încalcă dreptul reclamantei la vechimea în funcții juridice care, potrivit art.7 din lege este recunoscută doar consilierilor juridici iar nu șefului de birou sau serviciu, acestea reprezentand atribuții de conducere care pot exista sau nu temporar sau definitiv, dar funcția de bază C. J., ocupată prin concurs nu poate fi nesocotită, nerecunoscută, eventual poate fi schimbată cu acordul reclamantei, în condițiile legii; de asemenea se încalcă principiul egalității de șanse și tratament în raport cu ceilalți consilieri juridici angajați ai paratei, fapt de natură a-i produce și prejudicii.

De altfel, prin poziția procesuală exprimată de intimată în fața instanței de fond prin întâmpinare aceasta nu s-a opus admiterii acțiunii.

În drept s-au invocat prevederile: art.20 din L. nr. 554/2004, art. 304/1 și următ. din C.proc.civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Consideră recurenta-reclamantă că instanța de fond s-a pronunțat asupra altei cereri decât cea cu care a fost investită, în realitatea solicitând instanței să constate că deține calitatea de consilier juridic corespunzător funcției publice de consilier juridic clasa I, grad superior, treapta 1 de salarizare.

Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că întreaga procedură prealabilă realizată de aceasta cu intimata D. G. de A. S. și P. C. M. a vizat promovarea sa din treapta 2 în treapta 1 de salarizare. C. sa fiind respinsă, s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând să se constate că deține calitatea de consilier juridic corespunzător funcției publice de execuție consilier juridic, clasa I, grad superior, treapta 1 de salarizare.

Prin urmare, este evident că ceea ce dorea reclamanta era avansarea sa în treapta 1 de salarizare, calitatea sa de consilier juridic nefiind contestată de intimată, mai mult decât atât, calitatea de consilier juridic deținută în cadrul intimatei fiind menționată și în carnetul de muncă.

În consecință, singurul aspect contestat fiind cel referitor la posibilitatea avansării recurentei în treapta 1 de salarizare, aspect asupra căreia reclamanta a investit instanța, Curtea constată că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii formulate, în limita investirii, cu respectarea principiului disponibilității părților.

Pe fondul cauzei, Curtea constată, la fel ca și instanța de fond, că reclamanta deține o funcție publică de conducere, cu privire la care nu este posibilă avansarea în trepte de salarizare, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 3 din L. nr. 330/2009. De altfel, cu privire la acest aspect, recurenta nu a criticat în nici un fel soluția instanței de fond.

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta B. T. A., împotriva sentinței civile nr. 935/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

G., M. T.

}

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: V. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 5209/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal