Decizia nr. 5352/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios A. ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5352/2012

Ședința publică de la 14 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător R.-R. D.

Judecător A. C.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC E. S., împotriva sentinței civile nr. 341/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtul U. A. T. M. C. N. PRIN P., având ca obiect contestație act administrativ fiscal decizie de impunere nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat V. R., cu delegație la dosar, iar pentru intimat, consilier juridic

D. S., cu delegație la dosar.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare, comunicată cu reprezentantul recurentei, anterior deschiderii dezbaterilor.

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării timbrajului aferent recursului, solicitând acordarea unui nou termen, în vederea studierii întâmpinării.

Curtea învederează reprezentantului recurentei faptul că întâmpinarea a fost depusă în termenul legal, nu ridică aspecte noi, motiv pentru care urmează a lăsa cauza la rând pentru ca reprezentantul recurentei să poată studia întâmpinarea.

La reluarea dezbaterilor se prezintă părțile, precizând că nu mai au alte cereri de solicitat.

Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită respingerea excepției lipsei calității procesualepasive, iar pe fond, admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 341/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciindu-se că M. C.-N. nu are claitatea de organ emitent al actului administrativ atacat și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E. S.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC E. S. solicitând casarea sentinței recurate și retrimiterea cauzei Tribunalului C. pentru soluționarea fondului invocând prevederile art.304 pct.5, 8 și 9 precum și art.304/1 C.proc.civ.

Astfel, Tribunalul a încălcat principiul disponibilității schimbând obiectul cererii de chemare în judecată precum și natura juridică a actului întrucât decizia este actul administrativ față de care are calitate procesuală pasivă municipiul C. conform art.21 din Legea 215/2001.

Pe de altă parte, E. a solicitat anularea a trei acte administrative și nu a condiționat anularea deciziei de impunere și a referatului doar în situația admisibilității anulării dispoziției. P. și D. de taxe și impozite, nu sunt titulari de drepturi și obligații, iar decizia de impunere și referate reprezintă exercițiul atribuțiilor jurisdicționale ale municipiului C.-N. P. acționează ca un reprezentant conform art.62 din Legea 215/2000 în numele și seama municipiului C.-N. acesta din urmă fiind subiectul de drepturi și obligații.

Mai mult, dispoziția poartă mențiunea municipiul C.-N., confirmându-se calitatea de reprezentant al municipiului în privința primarului, actele primarului fiind actele municipiului pe care îl reprezintă.

M. C.-N. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând că instanța de fond a pus în discuția părților clarificarea cadrului procesual, situație în care nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la apărare.

În conformitate cu 218 alin.2 C.proc.fiscală, precum și cu art.13 alin.1 al Legii 554/2004 se susține că doar P. municipiului C.-N. are calitatea juridică de pârât.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Prin dispoziția 6170 din (...) emisă de P. municipiului C.-N. s-a respins contestația formulată de SC E. S. împotriva deciziei de impunere 2. a D. de T. și I. L. C.-N., iar reclamanta a atacat aceste acte precum și referatul 254185/496 în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială a municipiului C.-N. prin P.

Potrivit art.210 C.proc.fiscală în soluționarea contestației administrativ fiscale, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție. Reclamanta nu a arătat că P. municipiului C.-N. nu ar avea calitatea de organ competent ci a negat acestea, doar rolul asumat în semnarea actului administrativ fiscal considerând că a semnat această dispoziție în calitate de reprezentant al municipiului C.-N.

Potrivit art.218 alin.2 C.proc.fiscală, decizia emisă în soluționarea contestației poate fi atacată de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în condițiile legii.

Curtea va aprecia că aceste prevederi cât și art.1, 8 și 18 din Legea

554/2004 stabilesc o calitate procesuală în favoarea autorității publice emitente a actului contestat.

Astfel, P. a emis acest act în calitatea sa de autoritate executivă a municipiului C.-N. ca persoană prin care este exercitată autonomia locală conform art.3 din Legea 215/2001. Chiar dacă autoritățile publice au atribuția de reprezentare în justiție a persoanei juridice de drept public, municipiul C.-N., P. este cel care a acționat în acest caz în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public conform art.2 alin.1 lit.b din Legea 554/2004 emițând actul administrativ fiscal și trebuind să aibă calitatea de pârât în litigiile de contencios administrativ fiscal fiind emitentul actului considerat nelegal de către reclamant.

În ceea ce privește emiterea primelor acte de către D. de I. și T. a municipiului C.-N., acest fapt nu are relevanță pentru că D. este o structură funcțională condusă de P., actele fiind întocmite de către funcționari publici aparținând unității administrativ teritoriale, fără ca acest lucru să necesite în conformitate cu prevederile art.218 C.proc.fiscală, necesitatea chemării în judecată și a municipiului C.-N.

În consecință, Curtea va considera că P. în calitate de organ competent să soluționeze contestația, de emitent al dispoziției emisă în soluționarea contestației avea capacitatea administrativă necesară pentru a fi chemat în judecată în calitate de autoritate publică a actului atacat, că tribunalul nu a încălcat principiul disponibilității schimbând obiectul cererii și a interpretat în mod corect prevederile legale.

Prin urmare, Curtea va aprecia că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, respectiv art.304 pct.5,8,9 și 304/1 C.proc.civ. și va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. S. împotriva sentinței civile nr.341 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. D. R. R. D. A. M. C. M. T.

red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 5352/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal