Decizia nr. 5565/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 5565/2012
Ședința n data de 20 I. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T.
JUDECĂTOR M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. N. AL P. - B. E.
C. ÎN N. ȘI ÎN I. M. - F. P. CU S. S. - P. DIN C. Ș. DE A. DE P. " S. M." C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1664 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL P. R. și Ș. DE A. DE P. „. M." C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici statutari L. nr. 360/2002 - diminuarea cu 25 % a salariilor în perioada iulie - decembrie 2010.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin serviciul registratură, la data de (...) intimații-pârâți MINISTERUL
ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și I. G. AL P. R. au depus la dosarul cauzei întâmpinări, în câte două exemplare, iar la data de (...) recurentul a depus note de ședință, într-un singur exemplar.
Se constată că intimații-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ., L. nr.
360/2002 și art.105, 106, 109 din L. nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1664 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. N. AL P., în numele și în interesul membrilor săi - polițiști din cadrul Ș. DE A. DE P. „. M. C.-N. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL P. R., Ș. DE A. DE P. „. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus la Curtea de A. C., reclamantul C. N. AL P., în numele și în interesul membrilor săi - polițiști din cadrul Ș. DE A. DE P. „. M. C.-N. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL P. R., Ș. DE A. DE P. „. M. C.-N., a solicitat obligarea acestora la plata diferenței de 25% reținută în perioada iulie- decembrie 2010, actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței până la data plății efective și la plata în viitor a salariilor nediminuate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special și că reducerea unilaterală a salariului cu 25% în temeiul L. nr.118/2010 încalcă prevederile Declarației Universale ale D. O. și cele ale art.1 al.1 din Protocolul 1 la C. De asemenea, s-a arătat că reducerea salariilor și imposibilitatea reclamanților de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente au dus la ruperea în defavoarea salariaților a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Prin sentința civilă nr.116/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al C. de A. C. s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea T.ui C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de (...). Reclamantul, prin note scrise, a arătat că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a C.ui N. al P., acesta este o persoană juridică de drept public care se organizează și funcționează în cadrul M.A.I. potrivit L. nr.218/2002, L. nr.360/2002 și Regulamentului de organizare și funcționare aprobat prin HG nr.1305/2002, astfel că excepția invocată de pârâți este neîntemeiată.
Prin concluzii scrise, reclamantul a arătat că diminuarea drepturilor salariale convenite prin acordul părților semnatare s-a realizat de către un terț al acestui raport juridic și că această reducere încalcă prevederile Declarației Universale a D. O..
Reclamantul a mai arătat că prin diminuarea salarială s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților și a creat acestora amenințarea că nu pot trăi sub pragul de subzistență.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a C.UI N. AL P., T. a respins-o întrucât această organizație a fost constituită cu scopul de a promova și apăra interesele si drepturile polițiștilor.
Calitatea procesuală a I.UI G. AL P. R., este dată de faptul ca este ordonator de credite iar în exercitarea competențelor sale emite dispoziții obligatorii pentru personalul din subordine.
Cu privire la fondul cauzei, în conformitate cu prevederile L. nr.330/2009, a L. 118/2010, funcționarilor publici din cadrul S. de A. de P. S. M. C. N. li s-a diminuat salariul cu 25 % inclusiv sporurile și alte drepturi salariale.
Cu privire la aplicarea măsurii de reducere a cuantumului brut lunar al salariului funcționarilor publici, instanța a făcut o analiză a textelor de lege aplicabile spetei în cauză în raport de legislația națională, de jurisprudența C. C. și a C. E. a D. O., constatându-se că măsura a fost impusă de circumstanțe excepționale, în limitele stabilite în jurisprudența convențională.
Așa fiind, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. N. AL P. - B. E. C. în calitate de reprezentant legal al reclamanților solicitând admiterea lui, casarea în integralitate a hotărârii atacate și în temeiul art.20 alin.3 teza 2 din L. nr.554/2004 a contenciosului administrativ, să se procedeze la rejudecarea litigiului în fond, iar în rejudecare: - să se admită acțiunea așa cum a fost formulată (mai puțin capătul de cerere nr.3 care este inadmisibil pentru lipsa procedurii prealabile) ; - să se constate dreptul reclamanților - funcționarilor publici cu statut special - polițiști, la plata salariilor nediminuate; - să fie obligați pârâții la plata diferentei dintre salariile cuvenite potrivit raporturilor de serviciu pe lunile iulie-decembrie 2010 si salariile platite efectiv, adică la plata cotelor de
25% reținute din salarii în această perioadă, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecăreia, până la data plății efective; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că:
Reclamanții din prezenta cauză sunt funcționari publici cu statut special - polițiști, având raporturi de serviciu cu pârâtul I. B.
Cu privire la aceste raporturi de serviciu, solicită a se constata, că raporturile de serviciu ale functionarilor publici, forma tipica a raporturilor de munca, care, desi nu isi au izvorul in contractul individual de munca (arhetip al raportului juridic de munca), nu sunt totusi esential diferite de acestea din urma (citat din Alexandru Ticlea (coordonator), L. Georgescu, Ana Cioriciu Stefanescu, Barbu Vlad - Dreptul public al muncii, Editura Wolters Kluwer, B., 2010, p. 31).
Salariul este un element cuprins obligatoriu în actul de numire emis în forma scrisă și elementele acestuia se mentionează în act administrativ, ori de câte ori intervin modificări ale acestora.
Este adevărat că salariile funcționarilor publici nu sunt negociate, dar ele sunt stabilite prin actul de numire în funcție, care alături de cererea de înscriere la concursul de recrutare și de jurământul depus cu ocazia numirii în funcție, reprezintă manifestarea de voință a subiectelor raportului de serviciu care sunt de natură contractuală.
La momentul depunerii cererii de înscriere la concursul de recrutare și al depunerii jurământul cu ocazia numirii în funcție, reclamanții din prezenta cauză știau că pentru munca prestată, pentru riscul deosebit și pentru privațiunile serviciului polițienesc, vor primi un anumit salariu (cel prevăzut în actul de numire) și nu au avut la cunoștință faptul că la un anumit moment, statul, invocând salvarea securității nationale (de parcă aceasta ar fi fost în vreun fel, pusă în pericol), le va reține 25% din salariile acordate inițial, pentru o perioadă de 6 luni, iar ulterior le va reține 28% din salariu pentru încă un an, deoarece prin L. nr. 2. privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, măsura reducerii drepturilor salariale este mentinută și pe toată durata anului 2011, ba chiar proportia de reducere este mărită, de la 25% în sem.II-
2010, la 28% în anul 2011.
În mod gresit si prin interpretarea eronată a legii, Instanta de fond a retinut că "dreptul invocat de reclamanti, respectiv încasarea unui salariu de un anumit cuantum, pentru munca ce va fi prestată", ar reprezenta un interes patrimonial ce nu poate fi considerat "bun actual" în Întelesul C.i si că acesta nu poate fi protejat de art.l din Protocolul 1 C.
În realitate reclamanții nu au solicitat încasarea unui salariu "de un anumit cunatum", ci au solicitat ,,să constatați dreptul reclamanților - funcționarilor publici cu statut special- polițiști, la plata salariilor nediminuate".
De asemenea ei nu au solicitat acest drept pentru "munca ce va fi prestată", ci pentru munca pe care ei deja au prestat-o, întrucât așa cum este bine cunoscut, plata salariilor se face în fiecare lună, pentru munca prestată în luna anterioară și nu pentru viitor.
Totodată, Instanța de fond recunoaște în cuprinsul hotărârii atacate, faptul că, în accepțiunea CEDO, "bunuri pot fi bunuri existente sau creanțe stabilite suficient pentru a fi considerate ca active".
Solicită a constata că salariul reclamanților, ca și obligatie a angajatorului de a plăti munca prestată în luna anterioară, constituie practic o creantă certă, lichidă și exegibilă, stabilită suficient prin legi organice, pentru a fi considerată ca activă, deci este un bun actual protejat de art.1 din Protocolul 1 C.
În mod gresit si prin interpretarea eronată a legii, Instanta de fond a retinut că "dreptul la salariul aferent perioadei iulie-decembrie 2010 nu exista în patrimoniul reclamantilor la intrarea în vigoare a dispozitiei legale în discutie
((...))" si că acesta ar fi un "drept viitor".
În realitate, interpretând eronat dreptul solicitat de reclamanți, instanța de fond confundă "dreptul la salariul aferent perioadei iulie-decembrie 2010", cu "dreptul la salariu nediminuat", raportându-se în mod greșit la data intrării în vigoare a L. 118/2010.
Reclamanții nu au solicitat "dreptul la salariul aferent perioadei iulie- decembrie 2010" la data de (...), ci au solicitat "dreptul la salariu nediminuat" la data de (...), adică după trecerea perioadei în cauză, când dreptul solicitat nu era "un drept viitor", ci o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatorului.
În mod gresit si prin interpretarea eronată a jurisprudentei CEDO, Instanta de fond a retinut faptul că, „Curtea consideră că este în puterea de apreciere a statului pentru a determina ce beneficii trebuie să fie plătite angajatilor săi. din bugetul de stat.", confundând notiunea de "beneficii" cu notiunea de "salarii".
În aceste condiții, solicită a constata că în cauză nu este vorba despre plata vreunor beneficii, ci despre salarii, mai exact despre reținerea abuzivă a 25% din acestea. Reclamanții nu au solicitat beneficii din profitul financiar al statului, ci au solicitat restituirea cotelor retinute din salarii.
În mod gresit si prin interpretarea eronată a jurisprudentei CEDO, Instanta de fond a retinut că , "Curtea notează că Conventia nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu de o anumită sumă", citând cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei din 19 aprilie 2007.
Solicită a se constata că în această cauză este vorba de schimbarea sau modificarea clauzelor contractului de muncă, spre deosebire de cazul nostru, în care, în perioada iulie-decembrie 2010, polițiștii reclamanți, deși au prestat aceeași muncă, în aceleași condiții și conform acelorași fișe ale postului, au primit salariul diminuat cu 25%.
În mod gresit si făcând abstractie de existenta si dispozitiile L. nr. 2. privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice (prin care reducerile salariale sunt mentinute si pe tot parcursul anului 2011, într-o proportie mai mare decât în 2010 si anume la 28%), Instanta de fond a retinut că L. 118/2010, ar avea un caracter temporar.
În realitate, așa cum au arătat mai sus, așa-zisa creștere salarială de 15%
(pe anul 2011) din procentul de 75% din salariu (primit în luna octombrie 2010), reprezinta doar 11,25% peste cei 75% la care aceasta se raportează. Deci salariile bugetarilor au crescut în 2011 cu doar 11,25% față de luna iunie-2010, ajungând astfel la nivelul de 86,25% fata de salariul din iunie-2010.
Prin neacordarea premiului anual pe 2010 (plătibil în ianuarie 2011) și a primelor de concediu pe anul 2011, drepturile salariale ale reclamanților pe anul
2011 au fost reduse cu înca 2 salarii din cele 14 anuale (adică 12 salarii lunare, plus premiul anual prev.de art.26, plus prima de concediu prev.de art.37 alin.2 din OG nr. 38/2003), ceea ce înseamnă 14,25% din drepturile salariale anuale ale reclamanților.
În mod gresit, Instanta de fond a apreciat că, neemiterea actelor administrative prin care s-a luat măsura reducerii salariale, nu afectează legalitatea reducerilor.
De asemenea, în mod gresit si cu încălcarea prevederilor legale, instanta de fond a respins cererea de procedură preliminară, ca inadmisibilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
In fapt prin acțiunea formulată în numele unor polițiști din cadrul S. de A. de P. S. M. C. N., s-a solicitat, în principal, acordarea drepturilor salariale reprezentand contravaloarea diminuarii cu 25% a cuantumului brut al salariilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi pentru perioada (...) - (...).
Totodată, s-a cerut obligarea pârâților la plata drepturilor salariale nediminuate, pentru viitor, petit care însă nu mai fost susținut în cadrul recursului.
Prima instanță a respins acțiunea, constatând că măsura reducerii, pe perioadă determinată, a salariilor bugetarilor este compatibilă, atât cu prevederile constituționale, cât și cu cele ale C.i E. pentru Apărarea D. și Libertăților Fundamentale ale O..
Criticile formulate de către reclamanți prin recursul declarat nu pot fi reținute de către instanță, pentru următoarele considerente:
Măsura contestată de către reclamanți își are fundamentul legal în prevederile art.1 alin.1 din L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr.441 din
30 iunie 2010, conform cărora:"Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
Raportat la aceste prevederi legale, nu poate fi reținută apărarea conform căreia reducerea nu ar fi putut opera decât urmare a emiterii unui act administrativ, de către ordonatorul de credite, din moment ce ele sunt extrem de clare și previzibile, existența unui act privind modificarea raporturilor de serviciu nereprezentând decât o simplă formalitate.
În plus, din moment ce instanța a recunoscut reclamanților dreptul de se adresa direct cu acțiune în justiție și de a contesta, pe fond, măsura reducerii, nu se poate susține că aceștia ar fi fost prejudiciați în mod efectiv, prin modul în care angajatorul a înțeles să o pună în practică.
Mai mult, raportat la prev. art. 78 din Constituția României, nu se poate susține că măsura ar avea caracter retroactiv, referindu-se la o perioadă de timp trecută, pentru care deja reclamanții și-au îndeplinit îndatoririle, deoarece a fost dat în aplicarea unei legi care a intrat în vigoare începând cu data de 3 iulie
2010, dată de la care au operat reducerile salariale pentru întreg personalul bugetar.
Cu referire la alegațiile conform cărora L. nr.118/2010 ar încălca prevederile C.i pentru Apărarea D. O. și Libertăților Fundamentale, se constată că reducerea salariului reclamanților cu un procent de 25%, pentru o perioadă determinată, nu reprezintă o ingerință ce să aibă ca efect privarea acestora de bunul lor, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr.1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.
Potrivit jurisprudenței C. E. a D. O., privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional la C., poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul C. E. a D. O.; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară C.i numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei,
2000).
Or, în cauza de față, se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este luată pe o perioadă determinată, până la data de 31 decembrie 2010 și este justificată de salvarea securității naționale, concept constituțional definit prin art. 1 din L. nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. Potrivit acestei definiții, un element esențial al securității/siguranței naționale îl constituie starea de echilibru și de stabilitate economică.
În plus, este de remarcat că dispozițiile legale criticate vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului (la muncă, la pensie sau la șomaj), din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa.
Totodată, potrivit jurisprudenței C. E. a D. O., legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câștigat: "Convenția nu conferă dreptul de a continua să încasezi un salariu într-un cuantum determinat" (Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (nr.
63235/00, Marea Cameră, hotărârea din 19 aprilie 2007, par. 94).
M. de restrângere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. M. propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă România. Totodată, se arată că, în absența acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanțare necesare supraviețuirii sale ca stat de drept și democratic. L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil, nediscriminatoriu și motivat în sensul jurisprudenței C. E. a D. O. de la S.
Soluția legislativă cuprinsă în art.1 din L. nr.118/2010 a fost determinată, așadar, de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a G. S. națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componenta socială si economică. Nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii "securitate națională", ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. Situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de
"cauză de utilitate publică".
În acest context, se pot face trimiteri punctuale la jurisprudența relevantă a C. în privința dreptului statului de a diminua, prin lege, salariile personalului bugetar, care a relevat că "bunul", în sensul C.i, este creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie.
Este de subliniat că jurisprudența împotriva României (Cauza M.u contra
României; Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza Aurelia Popa contra României,
Hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești și nu vizează situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului funcționarilor publici. Dacă în cazurile privind neexecutări ale unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească - în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existenței "bunului" este mult mai puțin clar.
În această privință, Curtea Europeană a D. O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești, pe viitor, un salariu intr-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par.
58).
S-a mai statuat în sensul în care „O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, par. 94).
De asemenea, în Hotărarea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare ... ." (par. 23).
Ca atare, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
(Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c.
Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
De altfel, într-o hotărâre relativ recentă - Aizupurua Ortiz c. Spaniei-, pierderea unei pensii complementare a fost analizată de către Curte din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor, situația reducerii pensiilor sau salariilor nefiind încadrată în categoria "privării de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1, acesta fiind și motivul pentru care prima instanță a considerat, în mod fundamentat, că se impune și respingerea celui de- al doilea petit.
Trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Putem aprecia că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Așadar, s-ar putea lua în discuție o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional numai în măsura în care angajatul din sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson contra Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas contra Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citată mai sus, par. 39).
În concluzie, trebuie valorificată jurisprudenta C. E. a D. O. in materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum.
De altfel, aceste aspecte au fost dezvoltate și de către Curtea
Constituțională, prin D. nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 433/(...), prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, iar dispozițiile art. 9 sunt neconstituționale.
Deși reclamanții nu critică L. nr.118/2010 pentru neconstituționalitate, instanța apreciază că nu poate face abstracție de argumentele C. C.
Motivând soluția adoptată, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a observat, de asemenea, că reducerea de 25% este aplicată in mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Curtea a reținut totodată că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, fiind respectate condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție.
Drept consecință, validarea pretențiilor formulate de către reclamanți ar fi de natură nu numai să contrazică liniile directoare dezvoltate în jurisprudența CEDO și cea a instanței de contencios constituțional, dar ar însemna și o nesocotire a Deciziei CCR nr. 838 din 27 mai 2009, care s-a pronunțat în sensul în care numai legiuitorul - respectiv puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestor drepturi; instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative.
În concluzie, Curtea conchide în sensul în care măsura de constrângere bugetară instituită a fost determinată de situația economică gravă care poate pune în pericol stabilitatea economică și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională, situație care a impus adoptarea unor reglementări speciale, dar cu aplicabilitate limitată în timp.
Pe de altă parte, nu se poate analiza situația specifică a reclamanților, creată în urma adoptării L. nr. 118/2010, din perspectiva unui act normativ adoptat ulterior acestuia, referirile acestora la prev. L. nr. 2. fiind neavenite, deoarece cele două acte normative trebuie să fie analizate în mod distinct, fiecare dintre ele aplicându-se în limite temporale bine determinate.
De asemenea, Curtea urmează a constata faptul că toate cele mai sus expuse nu pot fi contrazise de trimiterile pe care reclamanții le fac la alte instrumente juridice internaționale, în condițiile în care recurenților nu li s-a negat, în esență, dreptul la o salarizare echitabilă, ci doar s-a constatat că măsura dispusă, în condiții excepționale, este proporțională cu gravitatea acestora.
Totodată, se constată că este neavenit motivul de recurs privitor la nelegalitatea măsurii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a C. cu întrebarea preliminară referitoare la compatibilitatea măsurii contestate cu unele reglementări din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii E., în contextul în care la fond s-a renunțat de către reprezentanta reclamanților la această cerere (f.
63), iar criticile din recurs nu privesc o eventuală greșită aplicare a prev. art. 68
și urm. și art. 246 C.pr.civ.
Ca atare, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2004, art. 312 alin. 1
C.pr.civ., urmează ca recursul reclamanților să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L.
DECIDE
Respinge recursul declarat de C. N. AL P. împotriva sentinței civile nr.
1664 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. B. F. T. M. H.
D. C.
GREFIER
Plecată în CO Semnează
PRIM GREFIER M.LENA T.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A. Rădulescu
