Decizia nr. 5571/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5571/2012
Ședința din data de 20 I. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. R. E. împotriva sentinței civile nr. 2256 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta I. P. M.-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect - ordonanță președințială (înmatriculare provizorie).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Demersul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 5 lei, achitată cu chitanța nr. 433 din data de (...), aflată la fila 10 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin S. Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 582 C.pr.civ. și art. 3 pct.3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2256 din (...) pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta N. R. E., în contradictoriu cu pârâta I. P. M.-S. P. C.
R. P. DE C. ȘI Î. A V.
Instanta din actele dosarului a reținut urmatoarele :
Admisibilitatea cererii de ordonanță președințială este condiționată potrivit art. 581 Cod pr. civilă de întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: urgența și vremelnicia măsurii solicitate, precum și cerința neprejudecarii fondului litigiului prin măsura solicitată.
Art. 581 C.pr.civ prevede 3 categorii de situatii generale caracterizate prin urgenta respectiv pastrarea unui drept care s-ar prejudicia prin intarziere, prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, înlaturarea piedicilor la executarea silita .
În speță, însă, instanța a apreciat că situația de fapt prezentată nu incadreaza in nici una din cele trei situatii mai sus expuse .
Astfel in speta neeliberarea autorizației provizorii de circulație nu aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei asupra autoturismului din speta acest drept ramanind neatins.
Totodata in speta nu poate fi vorba de existenta unei pagube imimente si care nu s-ar putea repara. Cel mult reclamantul poate reclama un prejudiciu rezultat din lipsa posibilitatii folosirii autoturismului plata unor eventuale pagube, dar un asemenea prejudiciu fiind unul banesc chiar daca este iminent poate fi reparat excedând astfel articolului 581 C.pr.civ. De asemenea nu se invoca in speta existenta vreunei piedici in calea vreunei executari silite .
Avind in vedere considerentele mai sus expuse privind urgenta tribunalul in temeiul art. 581 C.pr.civ a respins insa cererea de ordonanta presedintiala ca nefondata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta N. R. E., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se modifice hotărârea atacată în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.
Urgența măsurii este justificată prin faptul că reclamanta este prejudiciată prin imposibilitatea de a folosi mașina cumpărată până la soluționarea irevocabilă a cererii cu nr. (...), iar soluția respingerii ordonanței președințiale ar duce la o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara. Se poate spune, fără a greși cu nimic, că într-un asemenea context reclamantei i se încalcă dreptul de proprietate asupra mașinii, cu toate atributele ce decurg din acest drept, în special folosința. Evident că într-o asemenea situație condiția urgenței este pe deplin justificată. Se relevă, de asemenea, că autoturismul îi este absolut necesar, având în vedere împrejurarea că, pentru a ajunge la serviciu, este nevoită să parcurgă zilnic o distanță de 40 km.
Vremelnicia rezultă din însuși conținutul petitului formulat și anume a solicitat eliberarea de numere provizorii până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr.(...).
Neprejudecarea fondului, condiție ce decurge atât din caracterul vremelnic cât și din prevederea legală potrivit căreia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului. Este evident că prin această ordonanță instanța nu judecă fondul litigiului apărut între reclamant și intimată. A. litigiu de fond va fi soluționat în dosarul cu nr. de mai sus. Prin această ordonanță a solicitat a se lua doar o măsură vremelnică, până la soluționarea pe fond a litigiului existent. Apreciază că această măsură necesar a fi luată de urgență și cu caracter vremelnic, nu afectează cu nimic judecarea pe fond a litigiului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), reclamanta N. R. E. a chemat în judecată pe pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. de C. si I. a A., solicitând, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie, prin emiterea autorizației de circulație provizorii pentru autoturismului proprietate personală marca Ford, până la soluționarea dosarului nr. (...) al T. M. .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul menționat mai sus din spațiul comunității europene, unde era înmatriculat. Ulterior achiziționării, a demarat procedurile necesare înmatriculării autoturismului în România, dar pârâta a refuzat, motivat de faptul că nu a achitat taxa pentru emisii poluante. In dosarul mai sus indicat aceata a solicitat înmatricularea definitivă, fără plata acestei taxe.
În susținerea cererii, s-a mai arătat că urgența măsurii se justifică prin aceea ca este în imposibilitate de a folosi mașina cumpărată, cu atât mai mult cu cât ea îi este absolut necesară pentru a se deplasa zilnic la serviciu, într-o localitate aflată la cca 20 km față de cea în care își are domiciliul.
Prin sentința recurată, acțiunea reclamantei a fost respinsă, considerându-se că nu este îndeplinită cerința urgenței, situația expusă de către petentă neintrând sub incidența tezelor textului art. 581 alin. 1 C.pr.civ.
Anterior analizării motivelor de nelegalitate, cu titlu preliminar, instanța consideră necesară precizarea conform căreia sunt apreciate întemeiate susținerile legate de incidența în cauză a prev. art.28 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art.581 Cod procedură civilă, constatându-se admisibilitatea și compatibilitatea procedurii de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ generat de condiționarea înmatriculării autovehiculelor de dovada plății taxei pentru emisii poluante și contestarea acestei taxe, a cărei nelegalitate se susține că decurge din încălcarea normelor comunitare.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că criticile invocate prin recurs nu sunt de natură să infirme legalitatea soluției fondului, circumscrisă necesității analizării condițiilor speciale care se impun a fi întrunite potrivit art. 581 Cod procedură civilă, pentru admiterea cererii de ordonanță președințială:1) urgența;2) caracterul vremelnic al măsurii și 3) neprejudecarea fondului .
În absența unei definiții legale a urgenței, aceasta se determină prin prisma „ cazurilor grabnice"; enumerate în alineatul 1 al art. 581 Cod pr. civilă și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în cazul unei executări, ultima ipoteză fiind exclusă, având în vedere împrejurările invocate în cuprinsul cererii.
Or, reclamanta nu s-a prevalat de nicio împrejurare concretă pentru a justifica urgența, respectiv nu a indicat care este paguba iminentă și care nu s-ar putea repara, în absența măsurii solicitate pe calea ordonanței președințiale. Pretinsa privare de proprietate, cu încălcarea art.1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică, prin ea însăși, admiterea cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful 2 al art.1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor, trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.
Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete, care nu au rezultat din probele administrate în cauză.
Imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea irevocabilă a litigiului de drept comun nu justifică admiterea cererii, întrucât în absența unei hotărâri favorabile pronunțate în litigiul de fond și dat fiind efectul suspensiv de executare al recursului, impus de către legiuitor în materia contenciosului administrativ, reclamanta este readusă la statutul anterior refuzului de înmatriculare din partea pârâtei. A. statut nu îi permitea exercitarea dreptului de a circula cu vehiculul, ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de 90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat, inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluare, ulterior, taxei pentru emisii poluante. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa, câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin O. M. nr. 1. și a optat pentru acest demers juridic, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei cerute de lege, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios.
Pe de altă parte, de remarcat este că reclamanta se prevalează de împrejurarea că aparența dreptului ar fi în favoarea sa, dar actul normativ incident la data depunerii cererii de înmatriculare nu este OUG nr. 50/2008, ci Legea nr. 9/2012.
Or, în ceea ce privește compatibilitatea acestei legi cu prevederile TFUE nu există încă o practică judiciară constantă și consacrată, dată fiind intrarea ei în vigoare abia la data de (...), cele relevate de către C. în cauzele Tatu și Nisipeanu neputând fi transpuse, de plano și fără o analiză aplicată la noul act normativ, și în materia taxei pentru emisii poluante.
Ca atare, orice considerații care ar fi făcute, în această procedură sumară, pe marginea acestor aspecte, ar echivala, în mod evident, cu o prejudecare a fondului, acesta fiind de atributul exclusiv al instanței sesizate cu soluționarea dosarului nr. (...).
Deși Curtea achiesează susținerilor conform cărora condiția caracterului vremelnic este îndeplinită, măsura solicitată având caracter temporar, până la soluționarea irevocabilă a litigiului de fond, numai îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe, în condițiile art. 581 Cod procedură civilă, justifică admiterea cererii.
De asemenea, trebuie menționată și împrejurarea că este discutabilă compatibilitatea solicitărilor reclamantei cu dispozițiile art. 6 pct. 163 din O.U.G. nr. 195/2002 și cu cele ale art. 6 alin. 4 din O.M. nr. (...), care stipulează imperativ că măsura înmatriculării temporare este una excepțională, ea putând fi dispusă doar în anumite situații expres și limitativ reglementate.
Pentru toate aceste considerente, în baza prev. art. 582 și art. 312 alin.
1 C.pr.civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N. R. E. împotriva sentinței civile nr. 2256 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2012.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: C. L.