Decizia nr. 5582/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5582/2012
Ședința din data de 20 I. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. J. DE J. C., U. M. 0. împotriva sentinței civile nr. 6576 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu reclamanții C. R. S., C. L. D., F. P. I., L. I.
D., P. O. I., P. S. D., R. L. S., S. S. D., S. M. G., T. N., N. E. V., intervenienții în nume propriu M. C., C. B., S. B., S. M. V. și pârâtul I. S. AL I. J. DE J. C., având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 iunie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...)..
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6576 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins excepția tardivității si inadmisibilității.
S-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanții C. R. S., C. L.
D., F. P. I., L. I. D., P. O. I., P. S. D., R. L. S., S. S. D., S. M. G., T. N., N. E. V., precum si cererile de intervenție formulate de intervenienții M. C., C. B., S. B., și
S. M. V. în contradictoriu cu I. J. DE J. și I. ȘEF AL I. J. DE J. și în consecință:
S-a dispus suspendarea executării actului administrativ de validare a examenului de ocupare de funcții desfășurat în cursul lunii iunie a anului 2011 în cadrul UM 0. a I. J. de J. C. a actelor administrative de punere a reclamanților si intervenienților la dispoziția conducătorului unității precum si a actelor administrative individuale de trecere în rezervă a reclamanților si intervenienților, respectiv O. I. Șef al I. J. de J. C., nr.1386196/(...), 1386198/(...), 1386199/(...),
1386201/(...), 1386205/(...), 1386206/(...), 1386207/(...), 1386211/(...),
1386212/(...), 1386213/(...),
1386216/(...),1386204/(...),1386917/(...),1386238/(...), 1386210/(...), până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestor acte.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin O. de trecere în rezervă menționate, emise de I. S. al I. J. de J. C., reclamanții si intervenienții au fost trecuți în rezervă în urma reorganizării unității si a reducerii unor funcții din statul de organizare, neexistând posibilitatea, conform susținerii instituției pârâte, de a fi încadrați în alte funcții sau unități.
La baza acestei măsuri a stat aplicarea măsurilor de reorganizare instituțională de la nivelul M. A. si I., in acest sens fiind organizat un concurs - interviu oral, în conformitate cu un regulament care a reglementat modul de desfășurare a acestui concurs.
Reclamanții si intervenienții au fost declarați respinși, iar ulterior trecuți în rezervă.
Instituția pârâtă s-a prevalat de dispozițiile H.G. nr. 585/2002, în sensul că a invocat caracterul secret al modalității de organizare a examenului precum si al ordinelor de punere la dispoziție atât a reclamanților cât și a intervenienților, toate aceste documente fiind comunicate doar în condițiile acestei hotărâri de guvern si doar persoanei deținătoare a autorizației de acces la documente cu caracter clasificat din cadrul instanței. Acest aspect presupune însă că instanța nu va putea să verifice, cu respectarea principiului publicității, a valabilității în aparența a acestui act administrativ, neputând să invoce în motivare conținutul acestora.
Deși s-a pus în vedere instituției pârâte să declasifice aceste documente, aceasta s-a apărat invocând prevederile H.G. nr. 585/2002 care nu îi permite să declasifice actele cu caracter secret.
Apreciază că în cauză este incident însă textul art. 33 din L. nr. 182/2002 privind protectia informațiilor clasificate, act normativ cu o forță superioară hotărârii de guvern, în conformitate cu care „este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau prin conținutul lor sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției";.
In raport de acest text de lege, apreciază că nedesecretizarea documentelor contestate duce la obstrucționarea justiției, neputându-se verifica motivele pentru care reclamanții si intervenienții au fost puși la dispoziția conducătorului unității si nu alți colegi ai lor, cu alte cuvinte, nu se poate verifica aparenta legalitate a trecerii lor în rezervă. Practic, instituția pârâtă i-a supus unor proceduri soldate cu pierderea locului de muncă, însă nu le-a adus la cunoștință nici lor si nici instanței actele care au stat la baza acestei proceduri, clasificându- le.
In acest context, apreciază că însăși clasificarea acestora si care stabilește condițiile în care reclamanții si intervenienții își păstrează sau nu locurile de muncă, inclusiv aptitudinile lor de jandarmi în condiții de departajare față de alți colegi din unitate, constituie o prezumție de cauză ilicită a actelor atacate.
Mai apoi, apreciază că este irelevantă situația neparticipării la concurs a intervenientei S. B. pe motive medicale, în condițiile în care, așa cum s-a invocat mai sus, modalitatea în sine de examinare a fost una netransparentă și lipsită de criterii obiective.
Practic singurele informații care au parvenit reclamanților si intervenientilor au fost cele oferite oral de comandanții lor, aspect necontestat de partea pârâtă, iar tematica de examinare le-a fost comunicată doar cu câteva zile anterior datei examinării, fiind supuși astfel presiunii de timp, combinat fiind programul de studiu pentru examen cu programul de la locul de muncă.
A invocat instituția pârâtă faptul că actele atacate nu au caracter de act administrativ deoarece nu produc în sine efecte juridice. O atare afirmație o apreciază ca nefondată deoarece după emiterea acestor acte este evident că s-au modificat unilateral raporturile de muncă ale reclamanților si intervenienților cu instituția pârâtă, astfel încât caracterul de act administrativ al actelor atacate este incontestabil.
Toate argumentele sus menționate apreciază că justifică îndeplinirea condiției cazului bine justificat cerut de art. 14 din L. nr. 5..
Apreciază că este întrunită și condiția pagubei iminente cerută de art. 14 alin1 din L. nr. 5. în condițiile în care, până la soluționarea pe fond a anulării acestor acte, acțiune înregistrată sub nr. (...) al T.ui C., cu prim termen de judecată la data de (...)2, reclamanții si intervenienții sunt eliberați din funcție cu toate consecințele de ordin material pe care acest fapt le produce, respectiv pierderea drepturilor salariale în condițiile in care aceasta este unica lor sursă de venit.
Practic, cei sus menționați si-au pierdut posturile în urma unui concurs a cărui obiectivitate si imparțialitate este cel puțin îndoielnică, iar în condițiile în care soluționarea pe fond a cererii de anulare va dura în timp, si în contextul tuturor argumentelor invocate în cadrul considerentelor, apreciază cererea de suspendare ca fiind fondată, motiv pentru care, în temeiul art. 14 din L. nr. 5. a admis-o și a dispus suspendarea executării actelor administrative invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. DE J. J. C. solicitând admiterea recursului cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ de validare a examenului de ocupare de functii desfășurat în cursul lunii iunie a anului 2011, în cadrul unității pârâte, a actelor administrative de punere la dispoziție a reclamanților și intervenienților, respectiv a ordinelor de trecere în rezervă a reclamanților și intervenienților.
Consideră că sentința pronunțată este nelegală întrucât instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din
Codul de proced. civilă și totodată sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, sentința pronunțată fiind lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
1. Contrar celor reținute în mod eronat de către instanța de fond, modalitatea de organizare a examenului nu a fost clasificată secret de serviciu. Mai mult decât atât, aceasta a fost prelucrată cu tot personalul care a fost pus la dispoziție și a urmat să participe la evaluare, pe bază de semnătură de luare la cunoștință. Regulamentul în baza căruia a fost desfășurată evaluarea a fost afișat la avizierul unității și depus și la dosarul instanței, odată cu întâmpinarea, în două exemplare, la primul termen de judecată.
Este real faptul că actele de punere la dispoziție a reclamanților au fost clasificate " secret de serviciu", având în vedere prevederile Legii 182/2002, întrucât acestea cuprind mențiuni referitoare la informații care sunt clasificate prin efectul și în temeiul legii.
Instanța de fond a avut acces la documentele clasificate întrucât acestea au fost depuse prin adresele de înaintare nr.1424649/(...) și 1425308/(...), la grefa T.
Instanța de fond a reținut greșit că în cuprinsul acestor documente clasificate s-ar regăsi motivele pentru care reclamanții si intervenienții au fost puși la dispoziție în vederea încadrării, întrucât aceste motive rezultă de fapt din Ordinul de ministru nr. I. din (...), în baza căruia s-au reorganizat toate unitățile din Jandarmeria Română, și prin care anumite structuri din cadrul instituției au suferit modificări, în sensul că s-au redus, urmarea reorganizării, un număr de funcții din cadrul acestora și implicit au fost modificate statele de organizare ale instituției pârâte.
La data intrării În vigoare a O.M.AI. nr. (...), toate funcțiile din statul de organizarea al I. C. erau ocupate, astfel reducerea cu 43 funcții a dus implicit și la reducerea personalului.
Nu au fost puși la dispoziție doar subofițeri ci și 3 ofițeri care au promovat examenele de evaluare.
Apreciază instanța că prin această clasificare a ordinelor și a nedesecretizării lor, s-a obstrucționat justiția, supunându-i pe reclamanți și intervenienți la o procedură ce nu le-a fost adusă la cunoștință, deși atât în întâmpinare cât și în concluziile scrise a învederat instanței modul și temeiul de drept procedurii de evaluare, respectiv că aceasta s-a desfășurat în conformitate cu prevederile arte 5, 6, alin. (2) și (3) precum și prevederile arte 8, alin(2), lit. b., din OMAI 665/2008, publicat În Monitorul Oficial, iar evaluarea a avut loc cu respectarea condițiilor prevăzute în anexa 2 a ordinului, arte 3 alin. (3) an 27, 28 și 32.
Atât reclamanților cât și intervenienților, nu doar ca li s-a adus la cunoștință in luna iunie a anului 2011 ca sunt puși la dispoziție în conformitate cu prevederile Legii 80/1995, privind statutul cadrelor militare, urmare a reorganizării J.i Romane, dar au luat la cunoștință despre aceasta situație pe bază de semnătură. Mai mult decât atât, în urma informării atât reclamanții cât și intervenienții au întocmit rapoarte personale, pe care le-au adresat inspectorului sef, și prin care au solicitat să li se aprobe participarea la evaluarea ce va avea loc în vederea încadrării în statul de organizare al unității Solicită instanței să observe că T. a dispus suspendarea "actului administrativ de validare a examenului"(act inexistent!), a ordinelor de punere la dispoziție a reclamanților, care la data pronunțării sentinței nu mai erau actuale, suspendarea acestora fiind lipsită practic de efecte juridice, iar acestea nu mai produceau efecte juridice, întrucât actele administrative suspendate au fost executate in toate elementele lor, având în vedere că în conformitate cu prevederile 82 din L. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, punerea la dispoziție a avut efecte limitate În timp, respectiv 3 luni, iar aceste efecte au încetat la data trecerii lor în rezervă, respectiv (...), când au fost emise ordinele de trecere în rezervă care sunt acte cu executare dintr-o dată.
Totodată, prin suspendarea acestora, T. a realizat indirect o reinvestire a reclamanților și intervenienților în funcțiile deținute anterior punerii la dispoziție, funcții inexistente la data pronunțării hotărârii recurate, aceștia fiind reîncadrați în instituția pârâtă, in luna decembrie a anului 2011, în urma sentinței recurate, această masură fiind incompatibilă cu instituția suspendării efectelor actului administrativ.
2. În ceea ce privește constatarea instanței de fond, cu privire la îndeplinirea, cumulativă, a celei de a doua condiții de suspendarea unui act administrativ, respectiv paguba iminentă, deși în speță reclamanții și intervenienții nu au adus elemente prin care să probeze îndeplinirea acestei condiții, T. a constatat că este totuși îndeplinită și această condiție, întrucât reclamanții sunt eliberați din funcție cu toate consecințele de ordin material pe care acest fapt îl produce, respectiv pierderea drepturilor salariale În condițiile în care aceasta este unica lor sursă de venit.
Susținerile reclamanților și ale intervenienților (potrivit cărora prin lipsirea de salariu s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu cert, în condițiile în care aceasta este unica lor sursă de venit, nu sunt suficiente pentru a demonstra existența acestei condiții, întrucât, eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actelor administrative executate.
Cu alte cuvinte, paguba ar fi trebuit să constea, în cazul de față, într-o împrejurare determinată de neplata salariului efectiv dovedită, nu susținută prin apelarea la notorietatea imposibilității asigurării traiului zilnic.
Mai mult, pârâtul a făcut dovada de necontestat prin adresa nr. 605/(...) a AJOFM C., că unii dintre reclamanți au fost, ulterior trecerii În rezervă, angajați la diferite societăți comerciale, iar în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgența a G. nr. 5. a fost publicată H.G. 1007 din (...) prin care s- au aprobat Normele metodologice de aplicare a acestora și prin care reclamanții și intervenienții beneficiază de ajutor bănesc pe o perioadă de un an de la data trecerii în rezervă, așa cum rezultă și din dispozițiile emise de către inspectorul șef al inspectoratului, prin care s-a stabilit dreptul la ajutor bănesc al reclamanților și intervenienților care nu au fost încadrați în muncă.
3.Un alt aspect pe care îl critică este poziția adoptată de către instanța de fond, în ceea ce privește intervenienții.
Astfel, instanța de fond a încălcat în totalitate prevederile art. 109 alin.2
Cod procedură civilă și ale art.7 din L. 5. a contenciosului administrativ.
Plângerea prealabilă a intervenientului C. B., a fost redactată și expediată pe fax la data de (...) și înregistrată la secretariat la data (...), în condițiile în care acestuia, situația de punere la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă i-a fost adusă la cunoștință la data de (...) iar Ordinul I. Șef al IJJ C. nr.
1386204/(...) privind trecerea în rezervă i-a fost comunicat la data de (...) plângerea prealabilă raportată la acesta fiind astfel formulată după 60 de zile.
Plângerea prealabilă a intervenientului M. C. a fost redactată și expediată la data de (...) și înregistrată la data (...). Totodată, situația de punere la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă a fost adusă la cunoștința intervenientului la data de (...) iar Ordinul I. Șef al IJJ C. nr. 1386204/(...) privind trecerea în rezervă i-a fost comunicat acestuia la data de (...), plângerea prealabilă raportată la acesta fiind astfel formulată după 40 de zile.
Plângerea prealabilă a intervenientului S. M. V. a fost redactată la data de
(...), înregistrată la data de (...), după 76 de zile, situația de punere la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă fiindu-i adusă la cunoștință intervenientului la data de (...) iar Ordinul I. Șef al IJJ C. nr. 1386210/(...) privind trecerea în rezervă i-a fost comunicat acestuia la data de (...).
Deși în practica judiciară s-a stabilit că formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii iar prevederile alin.2 ale art. 109 cod proc.civ., stipulează că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile( cea prevăzută de art.7 din legea contenciosului, în speța de față), deși din dovada de îndeplinire a procedurii anexată de către intervenienți rezulta că aceasta s-a îndeplinit peste termenul prevăzut de 30 de zile, deși am învederat acest aspect în întâmpinările formulate la fiecare cerere de intervenție, instanța de fond nici măcar nu s-a pronunțat prin sentința recurată asupra acestor aspecte, ignorându-le în totalitate.
Prin judecățile emise în cuprinsul considerentelor hotărârii, referitoare la obstrucționarea justiției, la consecințele ce decurg din clasificarea documentelor de punere la dispoziție și a modalității de organizare a "examenului", prima instanță a influențat în mod semnificativ, prin anticipare soluția asupra fondului, fapt ce contravine Recomandării nr . R(89) din 13 septembrie 1989 a C.ui de M. al C. E., cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă.
Atâta timp cât actele emise de instituțiile centrale menționate sunt în ființă
și continuă să producă efecte juridice, în ceea ce privește I. de J. J. C., nu existau, cel puțin aparent, împrejurări de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative suspendate, singurele care puteau justifica măsura suspendării executării acestora, în condițiile stabilite de L. 5., motiv pentru care solicită să se constate că:
Raportat la procedura de suspendare pe cale judiciara a actelor administrative si la necesitatea de a analiza doar conditiile prevazute la art. 14 corelat cu arte 15 din L. nr. 5., instanta de fond si-a depasit in totul functia sa de jurisdictie, invocarea faptului ca actele administrative atacate cuprind masuri abuzive si ilegale de trecere in rezerva, presupunand analiza de fond a actelor si probatoriului dosarului, chiar si critica punctuala a incalcarii dreptului la aparare si viciile de comunicare a unora din actele administrative presupun analize de fond, mai precis transarea cazului.
P. caracterului și a efectelor actelor care au stat la baza reorganizării unităților aparținând IGJR nu putea fi examinată în procedura sumară reglementată de art.14 și 15 din L. 5.
Abordarea acestora s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art.173 pct.2
Cod procedură civilă, și într-o manieră care aduce atingere fondului raportului juridic litigios și fără a se tine cont de caracterul limitat al controlului pe care-l putea exercita T. în soluționarea cererii,
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 14 alin 4 din L. 5., art. 304 pct.
5,7,8,9, și art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Reclamanții intimați C. R. S., C. L. D., F. P. I., L. I. D., P. O. I., P. S. D., R. L. S., S. S. D., Ș. M. G., T. N., N. E. V., M. C., C. B., S. B. și S. M. V., legal citați, au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către I. de J. J. C. împotriva sentinței civile nr. 6576/(...) și menținerea în totalitate a hotărârii recurate.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea apreciază că recursul declarat de I. J. de J. C. este fondat doar în parte, în ceea ce privește soluția pronunțată față de reclamantul F. P. I.
În condițiile în care, la (...), acesta a depus la dosar, prin registratura instanței - f.259 vol. I recurs, un înscris prin care arată în mod neechivoc faptul că renunță la judecata litigiului ce face obiectul prezentului dosar, soluția ce se impune, raportat la prevederile art. 246 alin 1 Cod proced. civilă, art. 312 Cod proced. civilă, este aceea a anulării în parte a hotărârii recurate în ceea ce privește dispoziția referitoare la admiterea cererii de suspendare formulată de către reclamantul F. P. I. și constatarea împrejurării că acesta, printr-o manifestare de voință expresă și necondiționată, acesta a renunțat la judecarea cererii.
Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 ind. 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.
În speță, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7
C.proc.civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6. 1 din C. Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenței instanței de la S., noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât C. Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate",adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din C. Europeana a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Curtea apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare in judecată.
Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat in calea extraordinară de atac presupune referirea, de către instanța de fond, la motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și la argumentele aduse in apărare de partea adversă.
În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin.1 pct.5 C.proc.civ., întrucât prima instanța a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului cauzei a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la concluzia necesității suspendării executării actului administrativ de validare a examenului de ocupare de funcții desfășurat în cursul lunii iunie a anului 2011 în cadrul UM 0. a I. J. de J. C., a actelor administrative de punere a reclamanților si intervenienților la dispoziția conducătorului unității precum si a actelor administrative individuale de trecere în rezervă a reclamanților si intervenienților.
Într-adevăr, este corectă afirmația recurentului I. J. de J. C. în sensul că prima instanță a realizat o serie de considerații de ordin teoretic cu privire la instituția clasificării informațiilor însă aceasta și-a justificat ulterior soluția pronunțată, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, impuse de art. 14 din L. nr. 5., modificată, prin raportare la situația factuală existentă in speță, care rezultă din conținutul actelor administrative litigioase.
Nici criticile subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9
C.proc.civ,, nu sunt fondate, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea dedusă judecății, s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ de validare a examenului de ocupare de funcții desfășurat în cursul lunii iunie a anului 2011 în cadrul UM 0. a I. J. de J. C., a actelor administrative de punere a reclamanților si intervenienților la dispoziția conducătorului unității precum si a actelor administrative individuale de trecere în rezervă a reclamanților si intervenienților.
Soluția la care a ajuns instanța de control judiciar va fi argumentată din punctul de vedere ai îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a actului administrativ, prin raportare la art. 14 alin.
7 din L. nr. 5., modificată.
Potrivit dispoziției legale anterior arătate, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și L. nr. 5., modificată.
Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.
De altfel, trebuie semnalat faptul că, la nivel european, există preocupări în domeniu. Cu titlu exemplificativ, amintim Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de
C. de M. din cadrul C. E. la data de (...), referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. A. din urmă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a se recunoaște, însă, eficacitatea necesară acțiunii administrative.
De asemenea, Recomandarea anterior arătată a reținut faptul că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură să afecteze drepturile, libertățile și interesele persoanelor.
Mai mult, același act european a statuat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite
., un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune sa fie evitat, în măsura posibilului.
Conform Recomandării aflate în discuție, autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie
. să ia in apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate in special în situația in care executarea actului administrativ este de natură sa producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul in care există un argument juridic aparent valabil referitor la nelegalitatea respectivului act.
Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emana) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise in baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o buna ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de L. nr. 5..
De altfel, în cadrul activității de organizare a executării și de executare în concret a legii, autoritățile publice emit acte juridice cu scopul de a modifica ordinea juridică existentă, folosind prerogative de putere publică, iar actele administrative se adresează persoanelor fizice sau juridice, care au obligația punerii lor în executare.
Cert este că trebuie asigurat un anumit echilibru în procesul executării din oficiu a actelor administrative, precum și anumite garanții de echitate pentru cetățeni, întrucât activitățile administrative nu pot fi discreționare în ceea ce privește alegerea formelor de executare.
Pe cale de consecință, administrația este legată în mod necesar de drept, iar procedura administrativă care vizează executarea din oficiu a actelor administrative nu poate fi lăsată în afara dreptului.
In altă ordine de idei, din lecturarea art. 14 alin. 1 din L. nr.
5., modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
A., o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. I Iit. c din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Actele administrative individuale unilaterale sunt manifestări de voință care creează, modifică, desființează drepturi și obligații în beneficiul sau sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate.
În speța de față, în mod indiscutabil actele administrative de punere a reclamanților si intervenienților la dispoziția conducătorului unității precum si a actele administrative individuale de trecere în rezervă a reclamanților si intervenienților sunt acte administrative unilaterale, producându-și efectele, fiecare în parte, pentru subiecte de drept determinate.
A invocat recurentul faptul că actele atacate nu au caracter de act administrativ deoarece nu produc în sine efecte juridice. Curtea achiesează la susținerea instanței de fond, potrivit căreia o atare afirmație este nefondată deoarece după emiterea acestor acte este evident că s-au modificat unilateral raporturile de muncă ale reclamanților si intervenienților cu instituția pârâtă, astfel încât caracterul de act administrativ al actelor atacate este incontestabil.
Recurentul susține de asemenea că actele de punere la dispoziție nu puteau fi suspendate întrucât și-au epuizat efectele la momentul emiterii ordinelor de trecere în rezervă cu toate că, din actele dosarului, rezultă că cele dintâi nu au fost comunicate celor cărora li s-au adresat știut fiind principiul potrivit căruia un act administrativ individual unilateral începe să producă efecte de la data comunicării lui.
Mai arată recurentul faptul că nu există un act de validare a examenului, omițând să aibă în vedere propriile susțineri, formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, potrivit cărora acest act de validare este reprezentat de tabelul cu rezultatele obținute la evaluarea personalului IJJ C. -f.57 dosar fond.
Sub acest aspect, apare ca neîntemeiată și susținerea recurentului potrivit căreia, caracterul și efectele actelor care au stat la baza reorganizării unităților aparținând IGJR nu puteau fi examinate în procedura reglementată de art. 14 din L.5.. În prezenta cauză se contestă acte administrative individuale, emise în baza unor acte normative care nu le exclud de la controlul legalității astfel încât accesul la justiție trebuie asigurat inclusiv în procedura suspendării actului.
În ceea ce privește critica vizând incidența art. 304 pct. 5 Cod proced. civilă cu referire la condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, impusă de art. 7 din L. nr.5., modificată, ea trebuie analizată sub un dublu aspect: cererile de suspendare formulate de către intervenienți respectiv cererile de suspendare a ordinelor de punere la dispoziție.
În ceea ce-i privește pe intervenienți, aceștia au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, chiar dacă se susține de către recurent faptul că termenele prevăzute de art. 7 din L.5. nu ar fi fost respectate.
Mai mult, în condițiile în care intervenienții au fost plătiți si au executat misiuni, inclusiv până la data trecerii lor în rezervă - luna septembrie 2011, se poate reține concluzia instanței de fond potrivit căreia există acele motive temeinice cerute de art. 7 alin.7 din L. nr. 5. pentru introducerea plângerii prealabile în termenul de 6 luni de la data emiterii actului.
De altfel, neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, potrivit art. 109 alin 3 Cod proced. civilă astfel încât nu este vorba despre o condiție procedurală sancționată cu nulitatea absolută, fiind necesară, în condițiile art. 105 alin 2 Cod proced. civilă, dovedirea unei vătămări.
Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția României în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 5., care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din C. Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.,,
În ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile față de contestarea ordinelor de punere la dispoziție, conform prevederilor art. 7 din legea sus citată, termenul de 30 de zile curge de la comunicarea în scris a acestui act, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, orice situație de excepție trebuind reglementată în mod expres. După cum însăși instituția pârâtă recunoaște, actele administrative de validare a examenului ori cele de punere a reclamanților si intervenienților la dispoziția conducătorului unității, din cursul lunii iunie 2011, nu le-au fost comunicate acestora personal pentru a putea curge termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, așa cum cere în mod expres art. 7 din L. nr. 5..
Din punctul de vedere al instanței fondului, îmbrățișat pe deplin de Curte, afișarea la avizierul unității a tabelului cu rezultatele obținute precum și aducerea la cunoștință, pe cale orală, a punerii la dispoziția conducătorului unității nu echivalează cu o comunicare în scris, pentru a se putea calcula termenul de 30 de zile cerut de art. 7 din L. nr.5. din luna iunie 2011.
Ca atare, soluția primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității cererii de suspendare este legală.
Conform art. 2 alin. 1 lit. t) din L. nr. 5., modificată prin L. nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură sa creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Datorită recentei modificări legislative pe materia analizată, se poate aprecia că reglementarea in discuție îndeplinește cerința de accesibilitate și previzibilitate, menită să reducă riscul de subiectivitate și de arbitrar.
O asemenea adaptare de ordin procedural la exigențele juridice
. era indispensabilă față de împrejurarea că, in numeroase
., statele au fost conduse spre modificarea ordinii lor juridice, ca efect al aplicării Recomandărilor C. E., precum și a normelor comunitare.
La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. în acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. fcl impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurata.
În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute in vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.
Prin urmare, principiul legalității implică, pe de o parte, faptul că administrația trebuie să respecte ierarhia normelor, iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu poate acționa dacă nu este „abilitata" de o regulă de drept. A. abilitare privește competența autorității administrative de a emite un act administrativ.
Respectarea principiului legalității impune posibilitatea ca actele administrative nelegale să poată fi revocate întrucât, in caz contrar, judecătorul poate proceda la anularea lor.
Pentru consolidarea principiului legalității, apreciat ca un adevărat postulat constituțional, sunt necesare reguli sistematizate, clare și coerente, care să guverneze activitatea autorităților administrative.
După cum au subliniat în mod constant teoreticienii și practicienii dreptului european, legalitatea este unul din elementele dreptului raportat la buna administrare.
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin 5 și art. 16 alin. 2 din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în R., respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în L. fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În speța de față, Curtea constată că suntem in prezența unui caz bine justificat.
Aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative solicitate a fi suspendate sunt legate de aparenta netransparență a procedurii de evaluare, în condițiile în care regulamentul concursului a fost elaborat la (...), cu doar 4 zile înainte de data susținerii concursului, de împrejurarea că această reorganizare instituțională a vizat doar anumite compartimente.
Faptul că, în cursul lunilor aprilie -mai 2011 au avut loc mutări de personal, că unii dintre reclamanți au fost încadrați pe posturi care ulterior au fost supuse restructurării fiind astfel obligați să participe la concurs în vreme ce alți angajați ai instituției, mutați în aprilie-mai, nu au fost afectați de reducerile de personal din iunie creează o suspiciune de nelegalitate a actelor administrative contestate, intimații fiind îndreptățiți la o minimă protecție, conferită de procedura suspendării, consacrată în art. 14 din L.5..
În contextul economic actual, pierderea locului de muncă constituie una dintre cele mai grave atingeri ce pot fi aduse drepturilor economice ale cetățenilor, această conjunctură impunând cu atât mai mult autorităților să ia toate măsurile necesare pentru a asigura transparența procedurilor și înlăturarea oricărui dubiu.
Secretizarea unor operațiuni administrative urmate de desecretizarea lor din inițiativa angajatorului, în cursul procesului, creează un dubiu asupra oportunității acțiunii inițiale iar suplinirea procedurilor consacrate administrativ
- juridiscțional, de comunicare efectivă a tuturor actelor virtual litigioase prin afișarea lor sau aducerea la cunoștință prin viu grai este de natură să trezească unele suspiciuni cu privire la legalitatea procedurii.
O altă observație care se impune a fi făcută este aceea că toate criticile formulate de recurentul IJJ C. cu privire la condiția cazului bine justificat vizează fondul cauzei, ceea ce excede controlului ce poate fi făcut de Curte, investită să analizeze legalitatea unei sentințe care s-a pronunțat pe o cerere de suspendare a unui act administrativ.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că nu poate primi nici critica formulată de recurent, in sensul că prima instanță, prin analiza îndeplinirii condiției cazului bine justificat, a prejudecat fondul cauzei, in raport de cele expuse mai sus.
În plus, Curtea apreciază că este nefondată și critica formulată de același recurent în sensul că trebuia avută in vedere situația celor care solicită suspendarea actului administrativ litigios, iar nu eventualele vicii ale respectivului act, întrucât acestea din urmă trebuie analizate de instanța investită cu cererea de anulare.
Pe acest aspect, instanța de control judiciar are în vedere faptul că actele administrative unilaterale cu caracter individual contestate produc pe deplin efecte, independent de situația juridică și profesională în care se găsesc unii dintre intimați iar încadrarea lor pe funcții, temporar sau definitiv nu înlătură dreptul acestora de a le ataca în justiție pe cele apreciate ca prejudiciabile.
În speță, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. 1 din L. nr. 5., modificată.
Astfel, conform art. 2 alin. 1 lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
A., paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că exista urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.
Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, sa aprecieze in mod concret, având in vedere argumentele prezentate de reclamant, daca efectele actului aflat in discuție sunt de natură să justifice urgența. A. din urma poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.
In speța de față, Curtea apreciază că actele administrative aflate în litigiu determină o situație care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, în sensul art. 14 din C.E.D.O.
Într-adevăr, situația de fapt generată în urma punerii la dispoziție și apoi a trecerii în rezervă a intimaților creează un dezechilibru prin
. drepturilor patrimoniale, motiv pentru care intimații
. sa suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
Recurentul invocă faptul că reclamanții și intervenienții nu au participat la concursurile care au fost efectuate ulterior destituirii. Este însă vorba despre fapte posterioare care nu pot înlătura eventualele nelegalități puse în discuție în prezenta cauză.
Prin dispozițiile referitoare la punerea la dispoziție respectiv trecerea în rezervă, Curtea apreciază că se conturează un prejudiciu material prin neprimirea drepturilor salariale la care reclamanții au fost îndreptățiți și care a condus la o scădere a nivelului lor de trai, întrucât această slujbă era, foarte probabil, principala sursă de venit în familie.
Prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și cele ale art. 1 alin. 1 din Primul Protocol Adițional la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale fac referire la salariu ca la un ,, bun,, iar diminuarea acestuia sau chiar încetarea plății lui creează premisele unui prejudiciu de natură patrimonială.
A susține că imposibilitatea achitării creditelor bancare și menținerii unui nivel de trai decent nu sunt o consecință determinată de neplata salariului înseamnă a ignora realitățile economice și instituționale actuale, profund marcate de măsurile de austeritate. E. că angajamentele bancare ale intimaților au fost asumate anterior procedurii de reorganizare contestate, fiind de notorietate faptul că obținerea unui credit este condiționată de existența și dovedirea unor venituri constante ale solicitantului. Pierderea sau diminuarea acestora generează o situație specială și creează premisele pentru nașterea unei pagube iminente.
Angajamentele financiare ale intimaților au fost asumate în considerarea unei situații de normalitate inclusiv la locul de muncă, ei neputând anticipa măsurile de contrângere economică la care vor fi supuși, din motive independente de voința lor.
Este real faptul că, prin măsura trecerii în rezervă intimaților nu li s-a interzis dreptul la muncă, ci doar munca în cadrul IJJ C. dar austeritatea bugetară a marcat toate instituțiile publice și a afectat inclusiv mediul privat astfel încât găsirea unui loc de muncă și mai ales a unuia cu condiții similare de remunerare reprezintă un deziderat greu de atins.
Tocmai de aceea, date fiind dubiile ce grefează asupra legalității actelor administrative contestate, în spiritul Recomandării nr. R(89)8 adoptată la data de
13 septembrie de C. de M. din cadrul C. E. care a statuat în sensul că pentru autoritatea publică, suspendarea actului administrativ nu are consecințe negative deoarece scopul urmărit nu este înlăturat ci eventual, doar amânat până la pronunțarea cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, Curtea apreciază că suspendarea executării actelor administrative trebuie preferată.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va menține dispozițiile sentinței nr. 6576 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., în ceea ce privește admiterea cererii de suspendare formulate de reclamanții C. R. S., C. L. D., L. I. D., P. O. I., P. S. D., R. L. S., S. S. D., Ș. M. G., T. N., N. E. V. și de către intervenienții M. C., C. B., S. B. și S. M. V..
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de I. J. DE J. C., prin I. ȘEF AL I., împotriva sentinței civile nr. 6576 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., pe care o anulează în parte, în ceea ce privește dispoziția referitoare la admiterea cererii de suspendare formulată de către reclamantul F. P. I. și constată că acesta a renunțat la judecarea cererii.
Menține restul dispozițiilor sentinței, în ceea ce privește admiterea cererii de suspendare formulate de reclamanții C. R. S., C. L. D., L. I. D., P. O. I., P. S. D., R. L. S., S. S. D., Ș. M. G., T. N., N. E. V. și de către intervenienții M. C., C. B., S. B. și S. M. V..
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
M. H. M. B. | D. C. |
Thred.M.H.
2 ex./(...) Jud.fond: A. M. B.
OPINIE SEPARATĂ
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului, a modificării sentinței, cu consecința constatării renunțării la judecată în ceea ce îl privește pe reclamantul F. P. I. și a respingerii cererii formulate de C. R. S., C. L. D., L. I. D., P. O. I., P. S. D., R. L. S., S. S. D., Ș. M. G., T. N., N. E. V. și de către intervenienții M. C., C. B., S. B. și S. M. V..
JUDECĂTOR,
F. T.
OPINIA SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare apreciez că recursul se impunea a fi admis nu doar în sensul constatării renunțării ci și cu privire la fond în sensul respingerii cererilor de suspendare.
Astfel se reține că în cursul soluționării căii de atac intimatul reclamant F.
P. I. a depus un înscris prin care a învederat că renunță la judecata cererii.
Art.246 C.proc.civ. în cuprinsul său prevede că reclamantul poate să renunțe oricând la judecata fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Grefata la starea de fapt conturată constând în aceea că prin înscrisul depus s-a renunțat la judecata, norma juridică enunțată este pe deplin aplicabilă. Prin urmare constatând incidența normei se va lua act de renunțarea la judecată.
Cu privire la argumentele aduse de recurent privind neîndeplinirea cerințelor cerute pentru admiterea cererii de suspendare trebuie făcute câteva precizări. Prin demersurile introductive intimații în contradictoriu cu recurenta au solicitat instanței anularea actului de validare a examenului de ocupare funcții desfășurat în cursul lunii iunie 2011 în cadrul UM 0.; anularea actelor de punere la dispoziția conducătorului unității și a ordinelor de trecere în rezervă precum și suspendarea actelor menționate.
În susținerea celor solicitate au arătat că în contextul aplicării măsurilor de reorganizare la nivelul ministerului- desființarea unei părți din posturi- li s-a adus la cunoștință că în luna iunie a anului 2011 urmează să se desfășoare concurs în vederea încadrării. Acest concurs urma să fie susținut oral pe subiecte profesionale dar nu le-a fost adus la cunoștință nici un regulament de desfășurare a examenului. Toate referatele legate de examinare au fost comunicate verbal iar cu aproximativ 8 zile înainte li s-a comunicat și bibliografia constând în acte normative ce trebuiau cunoscute.
Anterior examinării au fost nevoiți să semneze rapoarte prin care solicitau a fi evaluați iar în condițiile în care în detașament erau încadrați un număr de 85 de gardieni doar 35 au fost selectați în vederea susținerii examenului. După afișarea rezultatului figurau pe lista respinși și neputând depune contestații au fost trecuți în rezervă.
Raportat la cele arătate, la actele emise și la aparența legalității acestora se arată în cauză este întrunită cerința cazului bine justificat cerută pentru suspendarea actelor administrative. Regulamentul ce a stabilit modul de organizare a examenului este el însuși nelegal fapt ce vizează întreaga procedură. Astfel actul menționat reglementează desfășurarea unui examen cu susținere orală în condițiile în care potrivit art.34 din Ordinul 665/2008 concursurile pentru ocuparea posturilor vacante constau în desfășurarea în ordine a următoarelor probe: a) test scris pentru verificarea cunoștințelor necesare îndeplinirii atribuțiilor postului, interviu pe subiecte profesionale. Raportat la datele concrete în privința evaluării s-a procedat strict la examinarea teoretică sub forma interviului fiind lipsite de posibilitatea contestări rezultatelor acestuia.
Regulamentul în cauză este totodată contrar dispozițiilor art.34 alin.2 din Ordinul menționat ce prevăd ca în funcție de specificul atribuțiilor postului vacant concursul poate consta în afara probelor alin.1 și în susținerea uneia din următoarele probe: b) evaluarea performanțelor fizice. Norma urmărește adoptarea cea mai bună a aspectelor ce urmează a fi evaluate la caracteristicile postului. Funcția deținută reclamă capacitatea de adaptare la situații de urgență și capacitatea de a identifica cea mai bună soluție pentru fiecare situație. Ori de foarte mulți ani au fost supuși aptitudinilor de a ocupa în continuare postul iar la momentul la care se pune problema disponibilizării să fie supuși exclusiv unui examen teoretic care nu reflectă fidel nici măcar competența de exercitare a atribuțiilor legate de activitatea de serviciu.
Totodată au arătat intimații că regulamentul contravine art.16 și art.21 din constituție. Nu se poate vorbi măcar de o aparență de egalitate de tratament în cazul unui examen exclusiv oral, care lasă posibilitatea examinatorilor de a pune întrebări banale în vreme ce alții sunt supuși testării unor cunoștințe extrem de solide. P. descrisă se ridică în cauză atât la nivelul de organizare a examenului cât și la nivelul personalului supus examinării în cadrul aceleiași unități. Prin urmare trebuie luat în calcul că măsurile la nivelul ministerului au un caracter preponderent economic, iar în aceste condiții măsurile trebuie să vizeze întreg personalul nu doar un număr restrâns, măsura afectând doar pe cei cu misiuni pe strada nu și pe cei cu atribuții de birou.
Tot astfel au mai arătat intimații că înainte de susținerea examenului nu s- a făcut public și nici adus la cunoștința regulamentul. Singurele informații fiind cele oferite de superiori din care se deducea că neprezentarea la evaluare va duce la pierderea funcțiilor. Inexistența unei proceduri de informare anterioare organizării concursului contravine procedurilor prevăzute de art.26 din Ordinul
MIRA 665/2008 cu privire la termen/anunț în condițiile în care tematica a fost comunicată cu 4 zile înainte.
În plus se arată că examenul teoretic nu poate verifica aptitudini cerute pentru ocuparea postului, iar nelegalitatea ordinelor de trecere în rezervă rezidă și din aceea că ordinul nu a fost publicat, actele nu au fost emise în contextul existenței unei competențe exprese.
Referitor la existența unei pagube iminente au arătat intimații că pierderea se reflectă nu doar în întreruperea activității profesionale ci și în prejudiciul strict material dat de neîncasarea drepturilor aferente. Mulți au copii în întreținere, credite bancare iar salariul este unica sursă de venit.
În plus în afara prejudiciului material creat prin disponibilizări se aduce și atingere funcționării serviciului public de pază și protecție a cetățenilor. Prin reducerea numărului de jandarmi nu se va mai putea asigura un sentiment de siguranță.
Față de cele invocate prin întâmpinare depusă la fond recurentul a susținut că tabelul cu rezultatele obținute a fost afișat la avizierul unității la (...)1 și plângerea redactată la (...), iar situația de punere la dispoziție a fost adusă la cunoștință de către comandant și prin anunțul 1385533 din (...) și ca atare formularea peste termen a plângerii echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile și atrage respingerea ca inadmisibilă a demersului privind cele două petite.
Referitor la cererea de suspendare s-a susținut că nu pot fi reținute aspecte de nelegalitate deoarece nu sunt incidente dispozițiile art.34 din Ordinul
665/2008 ci prevederile art.5,6 alin.2 și 3 precum și prevederile art.8 alin.2 lit.b din același ordin; anterior evaluării s-a procedat la informare; tematice a fost comunicat tuturor, toți subofițerii din aceeași structură au răspuns la aceleași întrebări și cei ce au răspuns primii au rămas în cala tocmai pentru a nu exista posibilitatea ca unii să aibă întrebări mai dificili ca alții ori să comunice subiectele altora, iar conform legii privind statutul cadrelor militare și orarelor, comandanții sunt cei care procedează la eliberarea din funcție, punerea la dispoziție.
Analizând cele susținute în raport cu dispozițiile Legii 5. în privința suspendării se rețin următoarele:
Suspendarea executării actelor administrative intervine atunci când legea o prevede în limite și condițiile instituite de aceasta. În acest sens legea contenciosului administrativ prin care se fundamentează demersurile introductive prin art.14 prevede ca în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral.
Același act normativ cu privire la paguba iminentă în art. 2 lit. s o definește ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidența sau după caz perturbarea gravă a unei autorități publice ori a unui serviciu public iar prin art. 2 lit. t definește cazul bine justificat ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului.
Din prevederile enunțate reiese că poate fi dispusă măsura suspendării ori de câte ori există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pe care executarea actului autorității ar produce-o reclamantei.
Cu alte cuvinte suspendarea se poate dispune în situația în care sunt întrunite cumulativ cerința îndoielii asupra legalității actului, o aparență care atestă un „caz bine justificat"; și un prejudiciu material viitor, previzibil ce relevă o
„pagubă iminentă";.
Intimații așa cum se observă din expunerea de mai sus au invocat aparența de nelegalitate a actelor emise din perspectiva nerespectării dispozițiilor vizând organizarea concursului în condițiile în care actele de dispoziție și trecere în rezervă au ca temei norme vizând reorganizarea și statutul cadrelor militare.
Ordinul invocat de părți prin art.5 prevede că ocuparea posturilor vacante se face prin A) promovare, B) mutare…., C) concurs sau examen după caz.
Același alin. prin art.6 mai prevede că modalitatea de ocupare a posturilor prevăzute la art.5 alin.1 se realizează pe baza următoarei proceduri : a) se realizează recrutarea sau selecția din personalul unității care poate fi promovat pe postul vacant , în situația în care după realizarea etapei prevăzute postul nu este acceptat se realizează selecția din rândul personalului unității care corespunde cerințelor postului și are potențial de dezvoltare profesională prin mutarea pe postul respectiv.
Mai prevede actul normativ prin același articol art.6 alin.2 și 3 ca șeful contractul unității prin excepție poate stabili ca urmare a analizei în ședința faptul că pentru ocuparea unui post vacant se trece direct la etapa b), iar pentru situațiile în care au fost identificate mai multe cadre militare cu potențial de dezvoltare profesională în condițiile prevăzute la alin.1 lit.a-c departajarea acestora în vederea promovării/mutării se face prin interviu pe subiecte profesionale.
Tot astfel L. nr.80/1995 prin art 85 prevede ca ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere după caz în următoarele situații: a( la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă, …e) când în urma reorganizării unor unități sau a reducerii unor funcții din statele de organizare nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități precum și pentru alte motive sau nevoi ale M. Apărării Naționale. Trecerea în rezervă sau direct în condițiile prevăzute la alin 1 lit.a-e, prevede același articol alin.2 din actul normativ se face din oficiu.
Din normele enunțate reiese că trecerea în rezervă se dispune în situația reorganizării și dacă nu exista posibilitatea - după identificarea și departajarea personalului cu potențial de dezvoltare - pentru promovarea/mutarea pe alte posturi funcții sau unități.
Actele dosarului relevă că a avut loc o reorganizare prin efectul legii - al reducerii numărului de funcții la nivelul instituției și respectiv al grupării din care au făcut parte intimații, reorganizarea ce a vizat atât ofițerii cât și subofițerii iar în acest context statul de organizare a unităților subordonate la nivelul unității a fost aprobat în ședința de lucru planul de măsuri.
Mai relevă actele că în vederea încadrării în noul stat de organizare și dat fiind că funcțiile reduse erau similare celor rămase la nivelul unității fiind identificate toate cadrele cu potențial pentru promovarea/mutarea pe funcții s-a procedat la selectarea prin interviu pe subiecte profesionale. Aceste măsuri inclusiv bibliografia așa cum arată reclamanții prin acțiune au fost făcute cunoscut în cadrul adunării întregului efectiv al unității, tematica și evaluarea în vederea selectării fiind afișate apoi la panoul unității .
Ulterior nefiind posibilități pentru cadrele cu punctaj minim sau care nu s- au prezentat la selecție pentru interviu pentru încadrare au fost emise ordinele contestate.
Se poate observa așadar din acte că a avut loc o reorganizare efectivă prin reducerea de funcții în condițiile selecției prin departajare conform normelor specifice unităților militare. Câtă vreme această reorganizare nu a fost contestată iar normele speciale prevăd o atare posibilitate de examinare după identificare cel puțin din punct de vedere al acestei aparențe nu poate fi vorba de o nelegalitate.
Relevă însă intimații nelegalitatea din perspectiva operațiunii administrative de evaluare susținând că aceasta este nelegală întrucât a avut loc în baza unui regulament ce contravine dispozițiilor art.34 din Ordinul 665/2008 și anume nu a fost desfășurat concursul în ordine. Norma invocată prevede că:
„concursurile pentru ocuparea posturilor vacante constau în desfășurarea în ordine a următoarelor probe: test scris, pentru verificarea cunoștințelor necesare îndeplinirii atribuțiilor postului, b) interviu pe subiecte profesionale însă aceste dispoziții se referă la recrutarea personalului nu și la situația în care personalul a fost deja recrutat desfășurând activitate ca și cadru militar iar postul este supus reorganizării.
În atare situație de reorganizare același ordin - dispoziții comune ocupare post art.5, 6 prevede posibilitatea ocupării posturilor prin promovare/mutare cadrelor cu potențial de dezvoltare în urma departajării mai multor persoane cu potențial prin interviu pe subiecte profesionale. Fiind prevăzută și o atare modalitate interviu și din această perspectivă nu poate fi reținută de asemenea o aparență de nelegalitate.
Legat de aceasta se susține în recurs că sunt dubii în legătură cu detașarea/transferarea unei părți a personalului înainte de reorganizare in aprilie pentru a nu fi supus evaluării. Sub acest aspect actele depuse în recurs state de organizare atestă că anterior reorganizării din iunie a avut loc o altă reorganizare, prin reducerea de posturi. A. reorganizare prin reducerea funcțiilor a presupus și identificarea încadrării în alte funcții vacante la acel moment. Prin urmare fiind identificate posibilități raportat la normele mai sus menționat ce permit mai întâi promovarea , mutarea nu se poate vorbi de o îndoială în măsură să atragă cazul bine justificat.
O îndoială nu poate fi reținută nici din perspectiva netestării performanței fizice de vreme ce nu pare a fi cerută în caz de reorganizare dar nici din perspectiva informării în condițiile în care prin demersul inițiat se relevă de catre intimati prelucrarea datelor de către superiori potrivit ordinelor militare.
Nu poate fi reținută o îndoială nici sub aspectul nepublicării ordinului sau a competenței de vreme ce prin art.11 alin.2 din L. 24/2000 se prevede că nu sunt supuse publicării actele clasificate și cele emise de autorități de specialitate iar conform Legii 80/1995 trecerea în rezervă se face pe baza raportului comandantului unității. În fine aceasta îndoială nu poate rezulta nici din aceea că nu a existat posibilitatea contestării întrucât în activitatea exercitată de intimați se pot contesta actele pe cale ierarhică superioară iar legea contenciosului prevede posibilitatea contestării în situatia vatamariiprin acte si operatiuni ale autoritatilor cat și a refuzului nejustificat. Pe de altă parte trebuie observat că o parte dintre intimați nici măcar nu au participat la evaluare. A. față de cele arătate în mod greșit se susține că ar fi întrunită cerința cazului bine justificat. Cazul bine justificat nu poate fi reținut doar din perspectiva ca documentele nu au fost declasificate câtă vreme ulterior în recurs au fost depuse acte ce au vizat reorganizarea ce a constituit temeiul actelor contestate iar acest din urmă aspect nici sumar nu s-a reținut în analiza primei instanțe.
În plus chiar dacă în speță s-ar accepta o îndoială asupra legalității actelor sub aspectul evocat prin hotărâre nu se poate reține întrunită cerința pagubei iminente. Prin demersul inițiat intimații au justificat aceasta în contextul diminuării salariilor. Încasarea unor sume mai mici nu poate justifica suspendarea aplicării actelor de vreme ce ulterior în eventualitatea anulării sumele pot fi recuperate. La aceasta se adaugă și faptul ca la încetarea activității conform normelor specifice profesiei se obțin plăți compensatorii. Pe de altă parte asumarea unor datorii către eventuale bănci nu putea fi făcută decât în considerarea veniturilor tuturor membrilor familiei nu doar a unuia
Se relevă însă de intimați o justificare din perspectiva disfuncționalității serviciului public. O atare situație nu rezultă din acte iar o disfuncționalitate mai degrabă ar afecta recurenta însă aceasta nu susține o atare pagubă. Ca atare nefiind întrunită cerința pagubei iminente și respectiv neîntrunirea cumulativă a cerințelor cerute de norme susținerile intimaților cu privire la cererea de suspendare se vădesc fondate.
A. față de cele arătate în baza art.312, art.246 C.proc.civ. coroborat cu art.14 și 20 din L. 5. soluția ce s-ar fi impus ar fi fost aceea de admitere a recursului .
JUDECĂTOR
F. T.
