Decizia nr. 5691/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.5691/2012
Ședința ta de 25 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. ȘIMLEUL S. împotriva sentinței civile nr.5405 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimații P. M. și A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr.554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Din oficiu, Curtea invocă excepția lipsei de interes în promovarea recursului a recurentei D. G. A F. P. S. în nume propriu și reține cauza în pronunțare pe fond cu privire la recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Ș. S.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5405 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de D. S. în nume propriu și în numele A. Ș. S.
A fost respinsă acțiunea reclamantului față de M. F. P. - A. N. de A. F., D.
S. pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
A fost admisă acțiunea reclamantului P. M., și s-a dispus dispune restituirea sumei de 2671 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobândă legală de la data plății acesteia - (...) până la plata efectivă, de către A. Ș. S.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M., pe care o obligă la restituirea către A. F. P. Ș. S. a sumei de 2671 lei.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.pr.civ., instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din
Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Pentru considerentele de mai sus instanța de fond a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D. S. este nefondată și a fost respinsă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S., a fost apreciată ca întemeiată și a fost admisă întrucât actul atacat nu a fost emis de aceasta, iar suma achitată nu a fost virată în contul D. S. și nu a fost implicată în procedura de emitere a deciziei de calcul al taxei de poluare.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la T. Z. suma de 2.671,00 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS6 nr. 3797997 din (...).
Prin cererea adresată AFP Z. reclamantul a solicitat restituirea sumei, ca fiind contrară reglementărilor, însă cu adresa nr. 876 din (...) emisă de AFP Z. i-a fost comunicat refuzul la cererea acestuia de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța de fond a reținut că raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. nr.
5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. S. S., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe fond ca nefondată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul
2 normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.
110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la acordarea dobânzii legale, pârâta solicită respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat, deoarece nu s-a solicitat acest lucru.
Reclamantul-intimat M. D. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și, pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale.
Analizând recursul formulat de D. S. în nume propriu, curtea reține următoarele:
Interesul reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și interesul de a ataca hotărârea. Practic, înseamnă că interes are numai partea care a pierdut procesul, deoarece cel care a câștigat în primă instanță nu poate dovedi drepturi ce i-au fost lezate.
În speță, față de recurenta D. S. acțiunea a fost respinsă, reținându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu poate justifica un interes în exercitarea recursului în nume propriu
În consecință, se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu.
Analizând recursul formulat de D. S. în numele AFP Z., Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității derivată din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și următoarele din OG
93/2003:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a pronunțat Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011, admițând recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și stabilind că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se
3 aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Pe fondul cauzei, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267
T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 5., deci încă de la data de (...).
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție a U. E. (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat de D. S. în numele AFP Ș. S. este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr.
554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E:
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 5405 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S..
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele A.
F. P. Ș. S.
Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. P. A. M. C. M. S.
GREFIER L. S. F. plecată în C.O., semnează prim grefier T. M.LENA
red. C.P. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: M. K.
