Decizia nr. 58/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.58/2012
Ședința ata de 07 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta SC M. V. C. SRL împotriva deciziei civile nr.4284 din 01 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C. în contradictoriu cu intimata D. G. A F. P. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - decizie de impunere nr. 4. emisă de D. C.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat C. C. F. pentru revizuientă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei, după care reprezentantul revizuientei arată că înscrisul depus la data de 09 aprilie 2012, intitulat concluzii scrise, nu reprezintă o cerere de recuzare, sunt susțineri cu privire la modul în care instanța a rămas în pronunțare, afirmând că nu a avut nevoie de un termen pentru a răspunde excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocate de
D. G. A F. P. C..
A., arată că în speță există o hotărâre pronunțată la data de 01 noiembrie 2011 și o abrogare a textului care permite calea de atac a revizuirii la data de 25 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial la data de 22 decembrie 2011.
Problema care se pune este dacă revizuienta poate sau nu să exercite calea de atac a revizuirii având în vedere că textul legal a fost abrogat la data de 25 decembrie 2011.
În opinia sa, arată că această posibilitate există, că dispozițiile art.725 alin.3 C.pr.civ. sunt clare, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămân sub imperiul art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 și prin urmare hotărârea pronunțată la data de 25 decembrie 2011 este supusă căii de ataca și termenelor reglementate de vechea lege.
Arată că atunci când textul de lege nu face distincție, partea nu poate fi privată de o cale de atac, că mai recent fiscul câștigă în circumstanțe dubioase, că în recurs a fost modificată hotărârea dar nu a fost abordată problema nerespectării dreptului la apărare.
De asemenea, arată că susținerile sale cu privire la interpretarea art.725 alin.3 C.pr.civ. sunt susținute și de doctrină - profesor Ion Deleanu,
M. Tăbârcă și V. C.u.
Totodată, susține că posibilitatea de a folosi o cale de atac este dată de lege și nu de judecători.
Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Curtea analizând excepția inadmisibilității invocată de intimată prin prisma dispozițiilor art. 725 alin.3 C.pr.civ. o apreciază ca nefiind întemeiată și o respinge și nemaifiind de formulat cereri în probațiune acordă cuvântul reprezentantului revizuientei asupra admisibilității cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuientei arată că cererea de revizuire este admisibilă raportat la dispozițiile art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 la data de 01 noiembrie 2011, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dreptului european, jurisprudenței CEDO, că unele instanța apreciază că trebuie îndeplinite doar art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 altele apreciază că trebuie să fie și în prezența unei hotărâri ce invocă fondul, însă Curtea de A. a judecat fondul.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin cererea înregistrată la data de (...), revizuienta SC M. V. C. SRL a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimata D. G. A F. P. C., prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei civile nr.4284 din (...) a C. de A. C. și în rejudecare, respingerea recursului declarat de D. și admiterea recursului formulat de către societatea revizuientă; cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivele cererii de revizuire se arată că unul dintre argumentele pe care atât instanța de fond, cât și cea de recurs le-au respins este faptul că, în opinia acestora, D.G.F.P C. a respectat dreptul la apărare al contribuabilului. Apreciază că acest punct de vedere este greșit pentru următoarele considerente:
În primul rând, conform practicii constante a organelor fiscale române, dreptul la apărare înseamnă să-l informeze pe contribuabil despre faptul că raportul de inspecție fiscală a fost finalizat și că pe baza acestuia se va emite o decizie de impunere. De asemenea, contribuabilul mai este informat cu privire la faptul că la data la care trebuie să se prezinte la sediul organului fiscal, ocazie cu care i se înmânează o copie de pe raportul de inspecție fiscală pentru ca să poată formula un punct de vedere scris.
În aceste condiții, consideră că o astfel de practică transformă unul dintre cele mai importante drepturi procedurale într-o simplă formă fără fond. În primul rând trebuie consultat textul art. 41 alin. 3 literele a) și c) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, care impune în sarcina organelor statale atât obligația de a-l audia pe particular înainte de emiterea unei decizii cauzatoare de prejudicii, cât și obligația de a-și motiva decizia. În acest sens, trebuie observat că pentru a fi o chestiune cu șanse de reușită, în cazul audierii contribuabilului, organul fiscal trebuie să îi acorde un termen rezonabil având în vedere problemele juridice complexe sau problemele tehnice contabile sau economice care pot să apară, pentru a- i da șansa contribuabilului să furnizeze un punct de vedere adecvat. De fapt, acest element este una dintre principalele modificări care au fost aduse C.ui de procedură fiscală prin O. nr. 2. Il care a impus în sarcina organelor fiscale un termen minim de 3 zile lucrătoare. Cu toate acestea, termenul este unul minimal și poate fi, în funcție de particularitățile speței, prelungit. Ori, în speța, S. M. V. S. nu a beneficiat nici măcar de acest termen minimal pentru a putea să formuleze un punct de vedere avizat, având în vedere că în speță există destule probleme controversate cum ar fi: locul operațiunii impozabile sau faptul dacă anumite tranzacții sunt sau nu operațiuni impozabile.
Consideră că nu este suficient să i se permită contribuabilului să își prezinte punctul de vedere, ci trebuie ca organul fiscal să ia la cunoștință despre acest fapt și să arate de ce punctul de vedere al contribuabilului este greșit. Numai în acest fel se poate considera că organul fiscal și-a motivat decizia și a respectat dreptul la apărare al contribuabilului.
A. poziție este susținută și de jurisprudența C. în materie [cauzele C-
349/07, Soprope - Organizacoes de C. Lda c. F. P., cu participarea Ministerio P.o, respectiv C-I 0. O, S. vs C. și C-Il 0. 1 O, S. vs C.. În toate cele trei cauze, C. a promovat același punct de vedere care a fost explicat mai sus și a insistat ca asupra faptului ca dreptul la apărare trebuie să fie unul efectiv.
Având în vedere că în speța noastră D. C. un a respectat dreptul la apărare al s.c. M. V. C. S., astfel că se impune desfințarea deciziei civile nr.
4. a C. de A. C., cât și pronunțarea nulității deciziei de soluționare a contestați ei nr. 119/(...) și a deciziei de impunere cu nr. 491 din data de
(...), ambele emise de către D. C.
Cea de-a doua chestiune criticabilă din cadrul deciziei civile nr. 4. a C. de A. C. este faptul că pentru serviciile de adaptare a produselor produse de către A. P. G. A., instanța de recurs a socotit că locul prestării acestor servicii este România, astfel că societatea revizuientă trebuia să colecteze T. pentru aceste servicii. Afirmă că locul prestării acestor servicii este A. unde își are sediul societatea beneficiară a serviciilor prestate de către revizuientă. În acest sens, din consultarea art. 56 alin. (1) literele b) și f) din Directiva
20061112/CE (Directiva T.) rezultă că pentru serviciile de publicitate și punere la dispoziție de personal pentru clienți situați în alt stat membru se consideră că locul prestării acestor servicii este statul membru al clientului.
A. stare de drept este aplicabilă și pentru speța de față, unde revizuienta doar a efectuat publicitate pentru produsele A. P. G. A. pe teritoriul R. De asemenea, revizuienta a pus la dispoziția societății din A. personal care să adapteze produsele pentru intrarea pe piața din România sub stricta comandă a societății austriece.
Mai mult, și dacă nu ar exista această situație de excepție, în baza uneia dintre cele 4 libertăți fundamentale ale U., respectiv libera prestare a serviciilor (art. 56 TFUE), în materie de T. funcționează următoarea regulă: în cadrul operațiunilor intraeuropene dacă clientul îi comunică furnizorului un cod de T. valabil emis de către un stat membru altul decât statul furnizorului, se consideră ca loc al operațiunii statul membru care a emis codul de T. [. 44 alin. (2) din Directiva nr. 112/2006]. Ori în speța de față s-a îndeplinit și această condiție, astfel că în baza codului de T. emis de către statul austriac către A. P. G. A., revizuienta a emis facturile pentru serviciile mai sus menționate "cu T. V.A zero". De altfel, aceasta este și soluția logică ca urmare a aderării României la spațiul economic al U. care presupune eliminarea granițelor fiscale. Soluția contrară este extrem de periculoasă pentru că ar putea atrage condamnarea României de către C. pentru încălcarea liberei circulații a serviciilor astfel: în materie de impozite indirecte pentru operațiunile transfrontaliere regula stabilită la nivel internațional este că impozitul trebuie colectat în statul membru de destinație (Ben Terra, Iulie Kajus, A Guide to European VAT Directives, Volume 1, Ed. IBFD, Amsterdam, 2010, p. 252-254). A., beneficiarul este obligat să se autofactureze. În cazul în care baza de impozitare conține și impozitul indirect din țara expeditoare, costurile de vânzare ale produsului/serviciului cresc foarte mult, astfel că beneficiarul are de suferit pe piața pe care concurează. Desigur că el poate beneficia de o rambursare a impozitului din partea statului-destinatar, dar acest fapt durează o perioadă de timp și presupune o procedură administrativă complexă (de regulă, inspecție fiscală, depunere de decont cu sold negativ, cerere de rambursare) timp în care el este afectat. A. este și rațiune a pentru care în domeniul T. la nivelul U. s-a consacrat această soluție a comunicării unui cod valabil de T. și al autofacturării în statul membru destinatar.
În concluzie, revizuienta apreciază că soluțiile adoptate de către D. C., Tribunalul Cluj și Curtea de A. C. sunt eronate și se impune desființarea deciziei civile nr. 4., cât și pronunțarea nulității deciziei de soluționare a contestați ei nr. 119/(...) și a deciziei de impunere cu nr. 491 din data de
(...), ambele emise de către D. C. cu privire la această chestiune.
Apreciază, cu privire la această chestiune, că soluția instanței de recurs este greșită pentru următoarele considerente: se poate observa și din starea de fapt reținută de către instanța de control judiciar, revizuienta a încheiat o serie de contracte cu partenerii externi prin care produsele proprietatea acestora erau plasate de către S. M. V. C. S. în antrepozit vamal în România. La ordinul societăților partenere externe S. M. V. C. S. furniza acele produse către clienții indicați de către firmele din străinătate, urmând ca în schimb să primească un comision pentru acest efort. Pentru comisionul facturat, societatea a emis facturi pe seama firmelor din străinătate. În cazul în care se va trece peste aceste argumente, trebuie luat în considerare art. 153 par. 1 din Directiva 2006/112/CE care obligă statele membre să scutească de la obligațiile în materie de T. intermediarii care participă în numele altei persoane la operațiunile impozabile ale acestora pentru serviciile prestate. Un text similar conține și art. 144 I din C. Fiscal român. Prin urmare, lectura textului directivei europene spulberă orice îndoială cu privire la această chestiune și arată în mod clar că revizuienta nu trebuia să colecteze T. pentru aceste servicii.
În concluzie, consideră că se impune ca decizia nr. 4. să fie desființată
și să se admită restituirea acestei sume.
Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale invocate și a art.322 și urm. C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.4284 din 01 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C. s-a . recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 2612 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care a modificat-o în sensul că a menținut valabilitatea deciziei nr. 119/(...) și a deciziei nr. 491/(...) și pentru suma de 149.533 lei reprezentând TVA pentru valoarea facturilor de comision administrare stoc și a penalităților de întârziere aferente acestei sume.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
De asemenea, s-a respins recursul declarat de reclamanta S. M. V. C.
S. C.-N. împotriva aceleiași hotărâri și a fost obligată pârâta D. G. A F. P. C. la plata parțială a cheltuielilor de judecată în primă instanță în cuantum de
500 lei.
Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Este cunoscut faptul că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, nesuspensivă de drept de executare și poate fi promovată doar pentru motivele expres prevăzute de lege; de asemenea, pot să exercite revizuirea doar persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) din Legea nr.554/2004, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Noul motiv de revizuire introdus prin nr. 2. a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor pronunțate prin încălcarea respectivului principiu, în scopul îndeplinirii obligației generale ce revine statelor membre ale Uniunii Europene, în temeiul art. 10 din Tratat.
A. reglementare, enunțată doar ca un motiv de revizuire suplimentar, nu aduce nicio modificare în privința condițiilor de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac.
Așadar, cât privesc condițiile ordinare de admisibilitate a revizuirii,
Curtea constată că acestea sunt îndeplinite întrucât cererea este îndreptată împotriva unei hotărâri a instanței de recurs care evocă fondul și este promovată pentru unul din motivele expres prevăzute de legiuitor.
În analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire fundamentată pe prevederile art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, Curtea va avea drept reper jurisprudența constată în această materie a Inaltei Curți de C. și J. A., Curtea reține că instanța supremă a statuat că interpretarea dispozițiilor legale enunțate anterior au ca premisă împrejurarea că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.
Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii în măsura în care partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.
În raport de actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei se constată faptul că prin decizia nr. 4284 din 1 noiembrie 2011, a cărui revizuire se solicită, instanța de recurs s-a pronunțat irevocabil în ceea ce privește valabilitatea deciziei nr.119/(...) și a deciziei nr.491/(...) emise de către intimată.
Din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente cât și a principiului priorității normelor de drept comunitar invocate.
Curtea constată astfel că instanța de recurs a pronunțat, din perspectiva cazului de revizuire prevăzut de art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, o hotărâre cu respectarea prevederilor legale incidente, starea de fapt și de drept existentă fiind corect stabilită.
Prin urmare, întrucât din interpretarea textului legal, rezultă că acest caz de revizuire poate fi invocat doar în situația în care instanța a soluționat cauza cu ignorarea principiului priorității dreptului comunitar care a fost invocat de către parte în fond sau în recurs, ori în speță, revizuenta a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii, Curtea va constata că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României astfel că se poate susține cu temei că nu sunt îndeplinite nici condițiilor prevăzute de 21 alin
(2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, Curtea va constata că cererea formulată de către revizuientă nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 astfel că urmează să o respingă ca inadmisibilă.
La adoptarea acestei soluții, Curtea a avut în vedere și jurisprudența CJCE. A., în hotărârea pronunțată la data de 7 iunie 2007 în cauzele conexate nr.C-222/5-C-225/05, J.van der Weerd și alții împotriva Minister van Landbouw, Natuur en Voedselkwaliteit, CJCE a decis că dreptul comunitar nu impune judecătorului național să invoce din oficiu un motiv legat de încălcarea normelor comunitare, care nu a fost avut în vedere de părți, atunci când în dreptul intern, rolul său activ este limitat la invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică strict în cadrul procesual determinat de obiectul litigiului, așa cum a fost circumscris de părți. A. obligație nu incumbă judecătorului național nici atunci când instanța soluționează litigiul în primă și ultimă instanță.
Curtea a reținut, de asemenea, că justificarea limitării competenței judecătorului național se regăsește în principiul conform căruia inițiativa unui proces aparține părților, judecătorul acționând din oficiu numai în cazuri excepționale, pentru protejarea interesului public.
În optica instanței europene, în acest mod se asigură respectarea dreptului la apărare și buna desfășurare a procedurii, fiind evitate întârzierile inerente pe care le-ar atrage luarea în apreciere a noilor motive. În temeiul principiilor echivalenței și eficienței, o astfel de obligație apare numai când reclamantul este lipsit de posibilitatea de a invoca în mod util incompatibilitatea unei dispoziții naționale cu dreptul comunitar, ipoteză neîntrunită în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC M. V. C. SRL împotriva deciziei civile nr.4284 din 01 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C. ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. M. C. L. F. red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)
