Sentința nr. 186/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 186/2012
Ședința 13 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de C. M. V. T. C., C. M. V. C. M. C., C. M. V. T. D., C. M. V. DR. B. G., C. M. V. DR. K. I., C. M. V. DR. T. A., C. M. V. DR. C. A., C. M. V. DR. M. I. T., C. M. V. DR. D. V. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. A. D. R. în reprezentarea intereselor reclamanților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) reclamanții de rând 1-9 depun, individual, declarații de renunțare la judecată, formulate în temeiul art. 246 pct.1 C.pr. civilă.
La data de (...) se înregistrează din partea pârâtului, Ministerul
Finanțelor Publice - concluzii scrise.
Reprezentanta reclamanților solicită instanței să ia act de cererile de renunțare formulate de către reclamanți.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra actelor de dispoziție ale reclamanților.
C U R T E A,
Prin acțiunea în contencios administrativ inregistrata sub prezentul numar de dosar reclamantii C. M. V. T. C., C. M. V. C. M. C., C. M. V. T. D., C. M. V. DR. B. G., C. M. V. DR. K. I., C. M. V. DR. T. A., C. M. V. DR. C. A., C. M. V. DR. M. I. T., C. M. V. DR. D. V. au solicitat instantei în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate ca D. 2. a C. privind sistemul comun al TVA publicata in versiunea consolidata in (...) in Jurnalul Oficial al UE L347/1/(...) a fost transpusa inadecvat si tardiv in legislatia nationala raportat la data intrarii in vigoare stabilita prin directiva .
La data de (...) reclamantii au depus cereri scrise de renuntare la judecarea prezentei actiuni in temeiul prevederilor art. 246 C.pr.civ(f. 11-19 vol II).
Cererile de renuntare la judecata respecta exigentele art. 246 alin. 1 si
4 C.pr.civ fiind facute in scris si semnate personal de catre reclamanti
.Totodata aceste declaratii de renuntare la judecata au avut loc inainte de a se intra in fondul dezbaterilor intrucit la primul termen de judecata cauza s- a aminat pentru studiul intimpinarilor care nu au fost depuse cu 5 zile inainte de primul termen de judecata nefiind necesara invoirea paratului pentru a se constata renuntarea la judecata .
Din cele mai sus mentionate rezulta ca in speta cerintele art. 246
C.pr.civ sunt indeplinite astfel ca in temeiul acestui text de lege corob cu art. 28 din Legea 554/2004 Curtea va lua act de renuntarea la judecarea actiunii ce face obiectul prezentului dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE
Constata ca reclamantii de randul 1-9 C. M. V. T. C., C. M. V. C. M. C., C. M. V. T. D., C. M. V. DR. B. G., C. M. V. DR. K. I., C. M. V. DR. T. A., C. M. V. DR. C. A., C. M. V. DR. M. I. T., C. M. V. DR. D. V. cu sediul procedural ales la cab av. A. R. D. in C. N.,C. D. nr. 39-41,ap. 9 au renuntat la judecarea actiunii in contencios administrativ formulata impotriva paratilor G. R. cu sediul in P-ta V. nr. 1 ,sector 1 ,M. F. P. cu sediul in B.
,str. A. nr. 17 ,sector 5 ,actiune ce face obiectul dosarului nr. (...) a Curtii de
A. C. .
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica din data de (...).
Judecator Grefier
M. A. A. M. N. Țâr
Red/tehn AAM (...), 13 ex.