Decizia nr. 623/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.623/2012
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2012
Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: R. R. D. JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta SC L. S. SRL C. N. prin care solicită completarea dispozitivului deciziei civile nr.5130 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu intimata
- pârâtă A. F. P. A M. C.-N., având ca obiect anulare act control taxe și impozite - completare dispozitiv .
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată cererea în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
C U R T EA,
Prin cererea înregistrată la data de 06 dec. 2011 reclamanta SC L. S. SRL a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr.5130 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) în sensul acordării cheltuielilor de judecată solicitate cu ocazia cuvântului pe fond în recurs și dovedite cu chitanța justificată existentă la dosarul de fond, capăt de cerere asupra căruia însă instanța de recurs a omis să se pronunțe.
Apreciază că se impunea și acordarea cheltuielilor de judecată solicitate, câtă vreme decizia din recurs a fost soluționat în sensul admiterii recursului și respectiv admiterii cererii de chemare în judecată.
Analizând cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 2812 alin.1
C.proc.civ. Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr.5130 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 2810 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respins iar hotărârea a menținută în întregime.
Prin recursul formulat reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, dovedit cu chitanța justificativă existentă la dosarul de fond, capăt de cerere asupra căruia însă instanța de recurs a omis să se pronunțe.
Așa fiind reclamanta a formulat la data de 06 dec.2011 o cerere de completare a dispozitivului deciziei sus amintite, prin pronunțarea și asupra capătului de cerere accesoriu privind plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei recurente.
Potrivit dispozițiilor art.2812 alin.1 C.proc.civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Ipoteza cuprinsă în norma legală sus amintită este incidentă cauzei așa încât cererea de completare a dispozitivului deciziei formulată de reclamanta SC L. S. SRL fiind întemeiată urmează a fi admisă cu consecința obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 300 lei, urmare a completării dispozitivului deciziei civile nr. nr.5130 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).
Cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi admisă în parte, în considerarea dispozițiilor art. 274 al. 3 c.pr.civ., Curtea constatând că onorarul de avocat în sumă de 600 lei în recurs este nejustificat de mare în raport de importanța cauzei și de munca depusă de către apărătorul ales .
Pentru a hotărâ în privința diminuării cheltuielilor de judecată Curtea a avut în vedere caracterul repetitiv al cauzelor având ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare în care sunt susținute aceleași puncte de vedere de către toate părțile.
De asemenea, Curtea a avut în vedere și cuantumul taxei ce s-a cerut a fi restituită.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
C. N.
Admite cererea de completare a dispozitivului formulată de SC L. S. SRL
Dispune completarea deciziei civile nr.5130 din (...) pronunțată de
Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) în sensul că obligă recurenta să achite intimatei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, diminuate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. M. R. R. D. M. B.
GREFIER V. D.
Red.DM Dact.SZM/2ex. (...)