Decizia nr. 6235/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6235/2012

Ședința publică de la 29 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul C. M. A. împotriva Sentinței civile nr. 6551 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat A. F. P. A MUN.C. N., intimat A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. R. în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

La data de 27 iunie 2011 s-a înregistrat întâmpinare formulată de AFP

C.-N., iar la data prezentului termen recurentul a transmis prin fax concluzii scrise.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentanta recurentului depune la dosar împuternicire avocațială, concluziile scrise transmise anterior prin fax și practică judiciară.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Recurentul, prin reprezentant convențional, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul acordării cheltuielilor de judecată la fond.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6551 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul A. C. M. în contradictoriu cu parata A. F. P. C.-N. și a fost obligată pârâta sa plătească reclamantului suma de

2.537 lei reprezentând taxa de poluare achitata prin chitanța nr 5966957 din data de (...) precum si dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de (...) si pana la restituirea efectiva.

S-a dispus diminuarea onorariului avocațial la 300 lei.

A fost obligată pârâta sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de 339,3 lei.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca VOLVO, autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în R. a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 2537 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la T. mun. C.-N. cu chitanța seria TS5 nr. 5966957 din (...). Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 33234/(...).

A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. C. M. A., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., reclamantul a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. și a respins în mod nelegal acțiunea reclamantului

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză și că taxa în discuție, achitată în condițiile codului fiscal, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Examinând recursul, Curtea reține următoarele :

În cauza este de reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 (110) din T..

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.

Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de

Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul

1978).

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie

2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6..

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C-

290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

În consecință, față de cele menționate anterior se va admite recursul și se va modifica sentința în parte în sensul că va obliga pârâta A. F. P. C.-N. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată la prima instanță, în sumă de

1039,3 lei, cu menținerea restului dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de reclamantul A. C. M., împotriva sentinței civile nr. 6551 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta A. F. P. C.-N. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată la prima instanță, în sumă de 1039,3 lei.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 iunie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

JUDECĂTOR,

G.-A. N.

GREFIER, A. B.

}

Red.G.A.N/S.M

2 ex./(...) Jud.fond.M. F. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 6235/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal