Decizia nr. 6354/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S. A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 6354/2012
Ședința de 05 S. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta I. P. C. C. și pârâtul C. LOCAL AL C. C. împotriva sentinței civile nr. 3910 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A R. și CAMERA DE CONTURI CLUJ, având ca obiect - litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă I. P. C. C. prin consilier juridic Man I., care depune la dosar delegație de reprezentare și pârâtele prin consilier juridic M. C. O., în baza delegației de reprezentare aflată la fila 30 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursurilor promovate.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâtele au depus la dosar întâmpinări la recursurile formulate, în câte trei exemplare.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din C., art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Se depune la dosar, de către apărătorul recurentului-reclamant dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar atât pentru recursul promovat de către reclamantă cât și pentru recursul declarat de către pârâtul C. LOCAL AL C. C.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului declarat de I. P. C. C. împotriva sentinței civile nr. 3910 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, așa cum acesta a fost formulat, pentru motivele expuse detaliat în memoriul de recurs, fără acordarea cheltuielilor judiciare, cu luarea în considerare a împrejurării că ulterior promovării recursului a fost adoptată Legea nr. 84/2012 privind amnistia fiscală a obligațiilor bănești care trebuiau recuperate de la salariați.
Solicită a se observa că reclamantul a fost de bună credință, fiecare spor salarial fiind acordat potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă iar în privința fiecărui tip de spor exista câte o hotărâre judecătorească. Ori consilierul juridic nu a făcut altceva decât să valideze acordarea acestor sporuri.
Având în vedere că abia în anul 2010 a fost adoptată legea privind salarizarea unitară a angajaților din sectorul bugetar, apreciază că sancțiunile trebuiau aplicate sporurilor care au fost acordate după adoptarea legii amintite, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței soluționarea obiecțiunilor formulate.
Referitor la recursul promovat de către pârâtul C. LOCAL AL C. C. privind anularea HCL nr. 6. reprezentantul recurentului-reclamant solicită a fi admis.
Reprezentanta intimatelor-pârâte solicită respingerea recursurilor, apreciind că drepturile salariale au fost acordate în mod nelegal, pentru motivele evocate în cuprinsul întâmpinării pe care le susține în integralitate.
În ceea ce privește intervenția amnistiei fiscale, deși a fost adoptată o atare lege, nu înseamnă că actele emise de către C. de C. sunt nelegale, având în vedere că drepturile salariale evocate în cuprinsul legii privind amnistia fiscală nu au fost declarate ca fiind legale.
P. aceste motive solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind legală și temeinică, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C.
Prin sentința civilă nr. 3910 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția de nelegalitate a HCL 6. C. , excepție invocată de către reclamanta I. P. C. C. în contradictoriu cu C. LOCAL AL C. C.
S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I.
P. C. C. în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL C. C., CURTEA DE CONTURI A
ROMÂNIEI, C. DE C. A J. C..
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Principala problemă juridică dedusă judecății este aceea de a verifica legalitatea acordării de drepturi salariale de către o autoritate publică în sau înafara cadrului legal.
În temeiul contractului/acordului colectiv de muncă nr.1627/1628/(...) încheiat la nivelul comunei C. , aprobat prin HCL 6. a cărui legalitate se solicită a fi verificată , funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei C. li s-au acordat în cursul anului 2009 diverse sume de bani care reprezentau spor de dispozitiv (de permanență), indemnizație de ținută și de hrană, ajutor de sărbători, primă de vacanță și premiu anual .
În urma unui control al Camerei de C. C., s-a încheiat un proces verbal înregistrat sub nr. 927/(...) prin care au fost constatate diverse disfuncționalități
și abateri de la legalitate și regularitate care au afectat acuratețea și credibilitatea situațiilor financiare ale primăriei comunei C. P. înlăturarea consecințelor a fost emisă decizia 24/(...) prin care s-a dispus Primăriei comunei C. măsuri de recuperare a prejudiciilor .
Ceea ce contestă reclamanții este art. 5 și 6 al deciziei 24/2010 prin care s- a constatat că au fost acordate personalului propriu al Primăriei C. indemnizații, sporuri și alte drepturi în bani, care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare. Principalul motiv invocat este neacordarea de eficiență caracterului obligatoriu al convențiilor (fie ele contracte sau acorduri) colective de muncă legal încheiate și în vigoare.
Prin urmare, aspectul esențial care trebuie lămurit în prezenta speță este dacă aceste drepturi bănești erau legal prevăzute în acordul/contractul colectiv nr.1627/(...), iar mai apoi dacă era în atributul C.ui Local să aprobe includerea în bugetul local a acestor sume. Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță susținerea reclamantului conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, instanța de judecată fiind obligată să analizeze legalitatea acordului/contractului colectiv de muncă, pentru a nu valida drepturi care exced cadrului legal.
P. a stabili deci legalitatea acordării acestor sume de bani, instanța a avut în vedere dispozițiile imperative ale art.31 din Legea 1. privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art.72 din Legea 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestații suplimentare. De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art.24 și art.25 din HG nr.833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.
În concret, în ceea ce privește sumele acordate drept indemnizație pentru hrană, acestea nu au temei legal, deoarece, potrivit L. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate potrivit destinațiilor stabilite prin lege.
Referitor la indemnizația pentru ținută, conform prevederilor art.32 din
Legea 1., funcționarii publici care sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului primesc această uniformă gratuit, însă angajații în speță nu fac parte din această categorie. Astfel, acordarea acestei sume de bani pentru ținută și implicit acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea nu are temei legal.
De asemenea, sporul de dispozitiv nu putea fi acordat personalului din cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum s-a stabilit prin D. nr.37/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I. cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.138/1999, raportat la art.13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice locale. Prin decizia amintită s-a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I., situație inaplicabilă în speță.
Reclamantul susține că, potrivit art.329 C.proc.civ., obligația executării deciziei nu poate retroactiva, însă aceasta nu înseamnă că anterior datei publicării deciziei în Monitorul Oficial în anul 2010 acordarea sporului era legală; raționamentul care a stat la baza soluției Î. este perfect valabil și aplicabil situației în litigiu, chiar dacă acordarea sporului de dispozitiv a fost pentru anul
2009.
Cu referire la personalul contractual, de reținut sunt inclusiv dispozițiile art.12 alin.1 din Legea 130/1996, care prevăd că prin contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale - aici se includ sporul de dispozitiv, indemnizația de ținută și sporul de calculator care sunt prevăzute de lege pentru alte categorii de personal bugetar sau în alte condiții (de exemplu, sporul de condiții vătămătoare este reglementat pentru altfel de condiții de muncă și nu pentru munca la calculator).
De altfel, un argument universal valabil cu privire la nelegalitatea acordării oricărei sume de bani cu caracter salarial în temeiul raporturilor de muncă/de serviciu este acela că legea nu conferă autorității publice deliberative locale atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.
Dispozițiile art.36 alin.2 - 9 din Legea 215/2001 constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis. Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin C. sau prin lege.
Instanța a observat că niciuna din atribuțiile expuse pe larg în alineatele 3 -
8 nu se referă la posibilitatea acestuia de a hotărî cu privire la acordarea unor sume de bani angajaților proprii, cum este cazul în speță.
Mai departe, instanța a constatat că această atribuție nu se încadrează nici în alin.9 al art.36, respectiv nu este conferită consiliului local printr-o lege, alta decât Legea 215/2001.
Reiterând principiul de drept public conform căruia nicio autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competențelor stabilite expres de lege, instanța a constatat că, în speță, C. local al comunei C. a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii și nu în exercitarea acestora , motiv pentru care a admis excepția de nelegalitate a HCL 6. C. .
Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că sumele de bani reprezentând indemnizație de ținută, indemnizație de hrană, primă de vacanță, ajutor de sărbători și spor de dispozitiv prevăzute în contractul/acordul colectiv de muncă menționat au fost stabilite și acordate fără temei legal, astfel că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei prin care s-a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 24/(...) a Camerei de C. a județului C. prin care s-a constatat că au fost acordate personalului propriu al Primăriei C. indemnizații , sporuri și alte drepturi în bani, care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, cele statuate de C. de C. fiind în conformitate cu normele legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL C. C. solicitând să se admită recursul, sa se modifice Sentinta civila nr.3910/(...) pronuntata de Tribunalul Cluj- S. mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale in dos.nr.(...),referitor la admiterea exceptiei de nelegalitate a H CL. nr.6., cerere intemeiata pe art.304, pct.9 Cpr.civ. si judecand pe fond cauza sa se admită cererea asa cum a fost formulata.
Legalitatea H. nr.6. emisa de C. Local al com.C. a fost verificata de I. P. A. acte administrative se bucura de prezumtia de legalitate. P. solicită admiterea recursului si mentinerea acestei hotarari emisa de pârât ca temeinice si legale.
Exceptia de nelegalitate in privinta actelor administrative individuale nu se poate invoca fara limita de timp. P. comunitare si jurisprudenta C. de J. a C. E. sunt in sensul ca exceptia de nelegalitate sa poata fi invocata in termenul in care poate fi introdusa si o actiune directa in anulare in cazul de fata. Ca urmare a efectului direct a dreptului comunitar, judecatorul national este tinut sa nu aplice prevederile din dreptul intern care ar contraveni aplicarii normelor comunitare. Ca atare, pârâtul apreciază raportat si la jurisprudenta C. de J. E. ca cine nu poate introduce actiune in anulare nu poate sa ridice nici exceptia de nelegalitate a actului administrativ si ca prevederile din art. 4 din Legea nr.554/2004, care prevad posibilitatea invocarii oricand a acestei exceptii contravin atat prevederilor normelor comunitare si practicii CJE incalcand principiul stabilitatii actelor juridice precum si al drepturilor si intereselor legitime ale partilor contra carora se poate ridica exceptia de nelegalitate fara limita de timp. E. de observat ca in privinta acestui act (H. nr.6.) pentru care s-a invocat exceptia de nelegalitate termenul prevazut de art.l1 din Legea nr.554/2004 a fost depasit cu mult. Acest act este public si a fost cunoscut de primar la momentul adoptarii lui, fiind pus in aplicare de catre acesta.
In drept s-au invocat prevederile art.304 indice 1, art.304 pct.9 C.pr.civ.
Împotriva aceleiați hotărâri a declarat recurs și reclamanta I. P. C. C. solicitând sa se admită recursul, sa se modifice in totalitate Sentinta civila nr.3910/(...) pronuntata de Tribunalul Cluj- S. mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale in dos.nr.(...), cerere intemeiata pe art.304, pct.9 C.pr.civ. si judecand pe fond cauza sa se admită cererea reclamantei asa cum a fost formulata.
Instanta de fond nu face nici o referire in motivarea sa referitor la lipsa de temeinicie legala a Deciziei C. de C. sub aspectul depasirii atributiilor legale, in sensul ca prin decizia sa a stabilit si cuantumul pagubei.
Intimata C. de C. nu numai ca a constatat presupusa incalcare a unor norme de disciplina financiara, atributie de altfel legala conform art.33 alin.(3) din Legea nr.94/1992 republicata, dar a cuantificat si, ca atare, a stabilit intinderea si a pretinselor prejudicii ca si masurile pe care trebuie sa le ia institutia reclamantă (sume de bani ce trebuie virate la bugetul general consolidat al statului).
Din aceasta perspectiva solicită a se constata ca exista o puternica indoiala privind legalitatea Deciziei nr.24/(...) intrucat se poate antama ideea ca intimata a exces atributiilor sale legale si regulamentare. Dispunerea masurilor pentru stabilirea intinderii prejudiciului, daca este cazul, ca si dispunerea masurilor pentru recuperarea lui cad in responsabilitatea conducerii entitatii supuse verificarii. De altfel aceasta obligatie este inscrisa in mod imperativ in chiar art.33 alin.(3) din Legea nr.94/1992 republicata, unde se prevede in mod expres ca :"S. intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligatie a conducerii entitatii auditate. ". Cu alte cuvinte, este discutabila si, de aici, rezulta aparenta lipsa de temeinicie legala a Deciziei nr.24/22.07.201O, modalitate in care intimata a stabilit nu numai intinderea, dar a stabilit si masurile pe care trebuie sa le ia entitatea supusa verificarii, golind, astfel de continut obligatia legala instituita atat de art.33 alin.(3) din
Legea nr.94/1992 republicata, cat si cea prevazuta la pct.29, liniuta a treia din
Regulamentul C. de C.
Solicită a se constata ca instanta de fond nu a fost legal sesizata pentru a se pronunta asupra legalitatii Acordului /Contractului colectiv de munca nr.l627/1628/(...), inregistrate la D. C.- C. D. S., L., S., C. si C. colective de munca sub nr.261/(...), care au fost aprobate de C. Local al C. C. prin H. nr.
6/(...), cerere care putea fi formulata fie pe calea unei cereri incidentale, fie pe calea unei exceptii.
Potrivit C.i R., dreptul la negocieri colective de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate. Aceasta norma, fiind constitutionala, este obligatorie pentru toti, si cu atat mai mult, pentru C. de C. A. timp cat actul juridic generator al drepturilor negociate, Contractul colectiv de munca, este in fiinta nimeni, cu atat mai mult C. de C. nu are dreptul legal de a decide ca acordarea de drepturi speciale , prin contract colectiv, este nelegala si ca sumele reprezinta prejudiciu si trebuie recuperate.
In conformitate cu art.24 din Legea nr.l36/1996 (legea aplicabila la data incheierii acestui contract) privind Contractul colectiv de munca "C. cuprinse in contractele colective de munca negociate cu incalcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate. N. clauzelor contractuale se Constata de catre instanta judecatoreasca competenta, la cererea partii interesate. ". Raportat la aceste prevederi legale, solicită a se retine ca instanta de fond nu a fost sesizata de catre C. de C. a R. cu o cerere de constatare a nulitatii partiale a Contractului colectiv de munca, cerere care putea fi formulata fie pe calea unei cereri incidentale, fie pe calea unei exceptii. De asemenea, solicită sa se constate ca asupra legalitatii unui Contract colectiv de munca este chemata sa se pronunte instanta de judecata specializata in solutionarea conflictelor de munca si nu instanta de contencios administrativ.
Si pentru functionarii publici, legiuitorul a prevazut la art.72 din Legea nr.18811999 posibilitatea negocierii prin acorduri, incheiate intre autoritatea sau institutia publica si sindicatele functionarilor publici, a unor masuri pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, prevazand la art.31, alin.(2) din acelasi act normativ faptul ca functionarii publici, pe langa salariu, beneficiaza de prime si alte drepturi salariale in conditiile legii. Nici unul dintre drepturile banesti din Contractul sau Acordul colectiv incheiat nu se regasesc in legislatia salarizarii personalului din administratia publica locala si deci, nu se suprapune cu vreun drept banesc instituit prin lege. Nu se poate sustine ca acordarea unor drepturi in urma unor negocieri si plata acestora este nelegala, atat timp cat insusi legiuitorul a acordat posibilitatea de a negocia prin contracte sau acorduri incheiate la nivelul institutiilor bugetare a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordarii sau cuantumului in mod expres de vreo alta prevedere legala aplicabila.
In drept s-au invocat prevederile art.304 indice 1, art.304 pct.9 C.pr.civ.
Pârâta intimată CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în nume propriu și pentru CAMERA DE CONTURI CLUJ a formulat întâmpinare prin care a solicitatat respingerea recursurilor ca nefondate - fila 13-29 din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține următoarele:
Aspectele reținute de către judecătorul fondului sunt legale și temeinice, în conformitate cu probatoriul administrat și cu normele legale incidente.
Analiza primei instanțe a trebuit în principal să clarifice dacă sunt legale punctele 5 și 6 din D. 24/(...) a Camerei de C. C., prin care au fost instituite în sarcina conducerii acesteia măsuri pentru recuperarea prejudiciului produs patrimoniului comunei C. prin plata nelegală a unor drepturi de natură salarială persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică și a unor sume reprezentând sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale acordate personalului acesteia și cheltuielile aferente acestora privind contribuțiile angajatorului la bugetul general consolidat.
Aspectul esențial care trebuie lămurit în prezenta speță și care a fost repus în discuție și prin motivele de recurs este acela dacă aceste drepturi bănești erau legal prevăzute în acordul colectiv nr.1627/1628/(...), înregistrat la D. C..
Din acest punct de vedere, instanța de recurs reține că este lipsită de relevanță susținerea recurenților conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, instanța de judecată fiind obligată să analizeze legalitatea acordului/contractului colectiv de muncă, pentru a nu valida drepturi care exced cadrului legal.
Legalitatea acordării acestor sume de bani trebuie analizată prin raportare la dispozițiile imperative ale art. 31 din Legea 1. privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Acest text legal trebuie analizat coroborat cu dispozițiile art. 72 din Legea 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Textele enunțate sunt de strictă interpretare, în caz contrar se poate ajunge la nedorita situație în care funcționari publici aflați în situații identice să primească o salarizare diferențiată, fără ca pentru această situație să existe un argument legal.
Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestații suplimentare. De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art. 24 și art. 25 din HG nr.833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.
În concret, contractul/acordul colectiv de muncă de care se prevalează recurenta Intituția P. C. C. cuprinde prevederi care încalcă actele normative în vigoare și acorduri sporuri în lipsa unei baze legale. Așa cum în mod legal și temeinic a reținut prima instanță, aceste sume nu au fost acordate în mod legal. Astfel, în ceea ce privește sumele acordate drept indemnizație pentru hrană, potrivit L. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate potrivit destinațiilor stabilite prin lege.
Referitor la indemnizația pentru ținută, conform prevederilor art. 32 din
Legea 1., funcționarii publici care sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului primesc această uniformă gratuit, însă angajații în speță nu fac parte din această categorie. Astfel, acordarea acestei sume de bani pentru ținută și implicit acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea nu are temei legal.
În ceea ce privește sporul de fidelitate acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, caracterul nelegal al acestor sporuri rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 57 alin. 5 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora ,,Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.,, Mai mult, au fost încălcate și dispozițiile art. 76 alin 1 și 2 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, potrivit cărora ,, Primarii și viceprimarii, ………. sunt obligați sa nu emita un act administrativ sau sa nu încheie un act juridic ori sa nu emita o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I. A. administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută,,. Acordarea sporurilor anterior enunțate a încălcat într-o manieră lipsită de echivoc prevederile legale anterioare.
Cu referire la personalul contractual, C. de A. apreciază la fel ca și prima instanță că sunt de reținut inclusiv dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea
130/1996, care prevăd că prin contracte colective de muncă se încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale - aici se includ sporul de dispozitiv, indemnizația de ținută și sporul de calculator care sunt prevăzute de lege pentru alte categorii de personal bugetar sau în alte condiții (de exemplu, sporul de condiții vătămătoare este reglementat pentru altfel de condiții de muncă și nu pentru munca la calculator).
Mai mult, un argument universal valabil cu privire la nelegalitatea acordării oricărei sume de bani cu caracter salarial în temeiul raporturilor de muncă/de serviciu este acela că legea nu conferă autorității publice deliberative locale atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.
Dispozițiile art. 36 alin.2 - 9 din Legea 215/2001 constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis. Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin C. sau prin lege. N. dintre atribuțiile expuse pe larg în alineatele 3 - 8 nu se referă la posibilitatea acestuia de a hotărî cu privire la acordarea unor sume de bani angajaților proprii, cum este cazul în speță. Mai departe, instanța a constatat că această atribuție nu se încadrează nici în alin. 9 al art. 36, respectiv nu este conferită consiliului local printr-o lege, alta decât Legea 215/2001.
Reiterând principiul de drept public conform căruia nicio autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competențelor stabilite expres de lege, în speță, C. local al comunei C. a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii și nu în exercitarea acestora. Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că sumele de bani reprezentând indemnizație de ținută, indemnizație de hrană, primă de vacanță, primă de C., spor de calculator și spor de dispozitiv prevăzute în contractul/acordul colectiv de muncă menționat au fost stabilite și acordate fără temei legal.
În ceea ce privește o pretinsă discriminare între bugetari în ceea ce privește salarizarea pentru munca prestată, în special între angajații unei primării și alți bugetari, instanța se rezumă la a menționa prevederile Deciziei C. Constituționale
820/2008 potrivit cărora ,,prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În consecință, în aplicarea unor principii vagi de discriminare instanța nu poate înlătura incidența unor norme legale.
Intervenirea unei amnistii fiscale prin L. nu înlătură caracterul nelegal al acordării acestor sume ci doar exonerează de plată pe cei în favoarea cărora au fost achitate, ca o măsură de protecție socială.
În ceea ce privește invocarea de către I. P. a excepției de nelegalitate a unei
HCL, C. apreciază că, raportat la dispozițiile art. 4 din L.554/2004, acesta are calitate procesuală în cauză, nefiind vorba despre o acțiune în anulare propriu- zisă cu privire la care, într-adevăr, primarul nu are calitate procesuală.
Considerentele avute în vedere de către instanța de fond cu privire la nelegalitatea HCL nr. 6. sunt pe deplin întemeiate, referirile la art. 36 alin 2-9 din
L.215/2001 conducând în mod evident la pronunțarea soluției de nelegalitate.
P. aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c. instanța va respinge recursul declarat de C. LOCAL AL C. C., I. P. C. C. împotriva sentinței civile nr. 3910 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o va menține în întregime.
P. A. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
DECIDE
Respinge recursul declarat de C. LOCAL AL C. C., I. P. C. C. împotriva sentinței civile nr. 3910 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2012.
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: A. M. B.
