Decizia nr. 7044/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7044/2012
Ședința din data de 26 S. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR A. A. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr. 6756 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect - anulare act administrativ anularea deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la F. nr. 3. emisă de CAS C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin avocat V. P., care depune la dosar împuternicire avocațială nr.
66578/(...), lipsind intimata-pârâtă.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 3R se face prin participarea d-nei judecător M. A., aflată pe prima poziția în programarea de permanență în materia litigiilor între profesioniști și contencios administrativ din data de (...), ca urmare a împrejurării că d-na judecător T. F. se află în concediu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent demersului promovat.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, însoțită de înscrisuri.
Reprezentanta recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, învederând instanței că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării, astfel încât nu solicită acordarea unui termen de judecată.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 6756 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive, cu consecința anulării deciziei de impunere pentru anul 2005 și a deciziei de impunere emisă pentru anul2006, iar ca o consecință a anulării deciziilor menționate să se dispună repunerea reclamantei în situația anterioară prin restituirea sumelor achitate în baza deciziilor contestate.
Susține apărătorul recurentei că hotărârea instanței de fond cuprinde motive sumare, insuficiente pentru a putea considera că hotărârea este motivată și în acest sens arată că prima instanță s-a limitat la o redare textuală a articolelor de lege, așa cum rezultă din considerentele hotărârii și în trei paragrafe scurte a concluzionat că regulile cu privire la patrimoniul comun al soților nu au aplicabilitate din punct de vedere fiscal.
De asemenea hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv instanța de fond a considerat că, din punct de vedere fiscal, nu sunt aplicabile principiile patrimoniului comun al soților.
Deși ramura dreptului fiscal este diferită de cea a dreptului familiei, apreciază că regulile fiscale ar trebui să aibă în vedere prevederile dreptului familiei, iar în speță fructele civile obținute din exploatarea unor bunuri aflate în proprietatea devălmașă a soților vor fi la rândul lor bunuri comune, astfel că imputarea debitului cu privire la întreaga sumă doar în sarcina recurentei este o măsură contrară legii, cu atât mai mult cu cât la data respectivă soțul acesteia avea calitatea de pensionar.
Un alt motiv pentru care se critică hotărârea primei instanțe constă în aceea că instanța de fond a considerat că ar fi nerelevantă îndeplinirea obligației de informare prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006.
Sub acest aspect obligația de informare prezintă relevanță mai ales cu privire la penalități și dobânzile datorate de reclamantă. Nefiind îndeplinită o atare obligație recurenta nu putea fi pusă în întârziere și astfel să i se calculeze penalități.
Cel de al treilea considerent pentru care critică hotărârea instanței de fond constă în faptul că acțiunea introductivă a fost respinsă pe considerentul neparcurgerii procedurii prevăzută de art. 218 al. 2 din OG 9..
Deși s-a arătat că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziilor de impunere, răspunsul emis de C. de A. de S. C. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 201 și 211 din OG 9., iar drept urmare reclamanta s-a văzut nevoită să se adreseze instanței de judecată.
Pentru toate aceste considerente apreciază că se impune admiterea recursului și nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 6.756 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. R., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr. 31157/(...) emise de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în perioada 2005-2006, reclamanta B. R. a realizat venituri din activități independente - cedarea folosinței bunurilor, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/ (...), respectiv nr. 95896/(...), CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Decizia de impunere din oficiu nr. 31157/(...) pentru stabilirea contribuției datorate la F. pe perioada 2005-2006 .
Împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestație, însă nu a contestat în instanță decizia primită în condițiile art. 218 alin 2 C. pr. civ.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 218 alin. 2 din O. nr. 9., tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta B. R. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și admiterea în totalitate a cererii introductive, în sensul anulării deciziilor de impunere emise sub nr. 31.157/(...) pentru anul 2005 și pentru anul 2006 precum și returnarea întregii sume stabilite prin acestea în sarcina sa.
În motivare recursului, întemeiat pe dispozițiile, art. 304 pct. 7 și 9 și în considerare art. 3041 C.pr.civ., reclamanta a arătat că motivarea instanței de fond cuprinde motive sumare, insuficiente pentru a se putea considera că hotărârea este motivată. Mai mult, instanța de fond nu a analizat actele existente la dosar, acte care ar fi elucidat pe deplin situația, întrucât organul emitent nu a emis o decizie ca urmare a contestației formulate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 210 și 211 din O. nr. 9..
La pct. 2 din motivele de recurs, reclamanta susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcare și aplicarea greșită a legii, deoarece imputarea debitului cu privire la întreaga sumă, în sarcina sa, reprezintă o măsură contrară legii, întrucât soțul său, pensionar la data perceperii sumelor aferente chiriei, nu era supus prevederilor legale referitoare la achitarea contribuțiilor provenite din cedarea folosinței bunurilor. Mai mult, a achitat întotdeauna contribuțiile la F., în calitate de pensionar, întrucât cuantumul pensiei depășea plafonul stabilit de lege.
Apoi, ceea ce a ignorat însă instanța de fond este faptul că obligație prev. de art. 222 din Legea nr. 95/2006, are relevanță în privința stabilirii penalităților și dobânzilor datorate organului emitent, întrucât în lipsa îndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor aferente celor principale nu mai sunt justificate. Astfel, intimata avea obligația legală de ai aduce la cunoștință reclamantei care îi sunt debitele datorate personal și direct nu prin mass media sau site-ul casei de asigurări de sănătate, astfel cum dispun și dispozițiile legale.
În concluzie, ținând cont de principiul previzibilității legii și cel al securității juridice, contribuabilului trebuia să i se aducă la cunoștință faptul că are obligația de a determina impozitele, taxele sau contribuțiile datorate.
Nefiind îndeplinite aceste obligații, reclamanta apreciază că nu poate fi pusă în întârziere pentru a se putea calcula penalități.
Pe de altă parte, reclamanta a apreciat că răspunsul oferit de C. C. ca urmare a contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 27084/(...) nu îndeplinește condițiile prev. de art. 210 și 211 al O. nr. 9. și nu reprezintă o decizi în sensul prevăzut de aceste dispoziții legale. Or, în lipsa emiterii unui act administrativ nu este deschisă calea justițiabilului de a urma procedura prev. de art. 218 alin. 2 din O. nr. 9.. Nu în ultimul rând, reclamanta apreciază că dispozițiile art. 218 se completează cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel cum reiese din textul acestui articol. T., a mai susținut reclamanta, trebuie analizată și dispoziția expresă a art. 205 alin. 1 din O. nr. 9., care prevăd că împotriva titlurilor de creanță precum și împotriva altor acte administrativ-fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ-fiscal.
Față de toate aceste aspecte, reclamanta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
Pârâta C. DE A. DE S. C. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și menținerea în totalitate a sentinței atacate, argumentat de faptul că reclamanta avea obligația de a depune la CAS C. declarații privind obligațiile față de fond, conform art. 215 alin. 3, iar drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadrul așa cum stipulează art. 217 din Legea nr. 95/2006, iar acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în M. O. T., obligația de plată se naște la data realizării venitului și reclamanta nu poate fi ținută numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Referitor la motivul de recurs menționat la pct. 2 lit. A din recurs, respectiv nemotivarea hotărârii de către instanța de fond, Curtea constată că nu se poate reține nerespectarea dispozițiilor art. 261 al. 1 pct. 5 c.pr.civ., hotârârea recurată cuprinzând o argumentare coerentă și corectă a soluției adoptate, o analizare și interpretare justă a probelor administrate, susținerile părților fiind, în esență, evidențiate și analizate în motivare.
Analizând susținerile reclamantei prin care afirmă nelegalitatea actelor fiscale din perspectiva regimului juridic specific comunității de bunuri,(pct. 2 A din recurs) Curtea reține următoarele:
La data angajării obligațiilor legale de plată ale reclamantei era încă în vigoare codul familiei adoptat în anul 1953, în prezent acest act normtiv fiind abrogat, în baza Legii nr. 71/2011.
Potrivit principiului tempus regit actum, Curtea va analiza susținerile reclamntei din perspectiva art. 32 lit. a din codul familiei , unde se arată că: "Sotii răspund cu bunurile comune pentru: a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune;";
Prin "cheltuieli de administrare"; se înțeleg toate cheltuielile ce trebuie asumate de către soți în legătură cu bunurile comune.
Obligațiile legale de plată aferente unui bun proprietate comună, așa cum este și plata unei contribuții legale, este o cheltuială comună a soților, generată de o anumită modalitate de adminstrare a unui bun comun, de comun aleasă sau prezumat de comun aleasă de către soți.
De asemenea, potrivit art. 32 lit. b) din codul familiei „Sotii răspund cu bunurile comune pentru:…b) obligațiile ce au contractat împreună;";
Astfel la dosar s-a depus contractul de închiriere ce a generat obligația de plată contestată, respectiv contractul din (...) (f.47), act juridic semnat de către ambii soți și s-a dovedit că bunul imobil închiriat este un bun comun.(f.55)
Art. 16 C.proc.fisc. prevede că raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept fiscal.
Deci, raportul de drept procedural fiscal, respectiv cel de a contesta o impunere fiscală, atât în procedura prealabilă fiscală, cât și la instanță, aparține numai unui subiect de drept fiscal, respectiv persoanei fizice sau juridice care este titularul unei obligații fiscale, așa cum rezultă din dispozițiile legale.
Fiind o datorie comună a soților, rezultată din administrarea unui bun comun, existența acestei obligații de plată trebuie analizată din perspectiva situației personale a fiecărui soț.
În ceea ce o privește pe reclamantă, declarantă a contractului de închiriere, operațiune ce a generat și obligația de plată a contribuției la F., Curtea reține că obligația de plată a contribuției a fost generată de împrejurarea că reclamanta a realizat doar venituri din chirii, în perioada cu relevanță în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 51 al. 1 lit. e) din OUG nr. 1., art. 16 al. 1 din Ord. nr. 221/2005
și art. 257 al. 2 lit. f) din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce-l privește pe soțul reclamantei, aceasta susține că în perioada în cauză acesta era pensionar, achitând contribuția, nivelul pensiei încasată de către soțul acesteia depășind nivelul indicat în norma legală de scutire.
Pentru dovedirea pretențiilor sale reclamanta a depus la dosar decizia nr. 1.
(f.11) din care rezultă că soțul reclamantei a încetat activitatea la data de (...).
Din textele legale menționate anterior Curtea constată că la data la care s-a reținut existența obligației de plată nici soțul reclamantei nu era scutit de plata contribuției la F., în considerarea situației sale personale de pensionar, această scutire intervenind doar de la data de (...).
Concluzia instanței referitoare la existența obligației de plată a contribuției la F. (pct. 2B din recurs) este corectă, această obligație având, în privința reclamantei , un caracter legal și nu opțional.
În acest context, Curtea observă că obligația de plată a contribuției la F. național unic de asigurări sociale de sănătate era stabilită, clar și neechivoc, prin dispozițiile OUG nr. 1. și ale Legii nr. 95/2006, în sarcina persoanelor care realizau venituri din cedarea folosinței bunurilor, acte normative care prevedeau și procedura de urmat pentru stabilirea acestora.
Prin urmare, reclamanta, ca persoană care realiza astfel de venituri, era obligat, în temeiul actelor normative indicate anterior, să achite contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, fără ca, în acest sens, organul fiscal să fie obligat să emită decizie de impunere sau vreo altă notificare.
Obligația de plată neachitată la scadență a generat, în mod legal și accesorii. (f.10)
Referitor la pct. 2C din recurs, Curtea constată că natura fiscală a obligației impunea efectuarea procedurii fiscale de contestare, prev. de art. 205 și următorele c.pr.fiscală.
La dosar s-a depus dovada depunerii contestației (f.27) precum și răspunsul la această contestație(f.14).
Instanța de fond a arătat că reclamanta nu a înțeles să conteste și răspunsul primit la contestație, afirmație corectă, căci din conținutul acțiunii nu rezultă că reclamanta ar fi solicitat și anularea acestui răspuns.
Afirmația instanței de fond este corectă și din perspectiva art. 218 al. 2 din c.de pr. fiscală unde se prevede că doar "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.";
Cu toate acestea instanța a analizat, pe fond, acțiunea introductivă, reținând temeinicia obligației de plată stabilită în sarcina reclamantei, aspect ce nu a fost contestat de către partea interesată, respectiv de către pârâtă, căruia soluția pe fond îi profită.
Practic instanța de fond nu a fost învestită cu analiza răspunsului la contestație, astfel încât nu se poate imputa instanței lipsa unei analize distincte a acestui act, practic analiza pe fond efectuată incluzând și analiza conținutului răspunsului la contestație.
Curtea reține că procedura administrativă prev. de art. 205 și următoarele c. pr.fiscală a fost urmată în cauză, aspectele semnalate de către recurentă
ținând doar de formă și nu de conținut.
Nu se dovedește existența unei vătămări, atât timp cât actul în sine există, este motivat și conține punctul de vedere argumentat al organului de soluționare a contestației în privința conținutului contestației ce i-a fost transmisă spre soluționare.
Atât conținutul celor două decizii de impunere, cât și conținutul răspunsului la contestație au fost analizate de către instanța de fond și mai apoi în recurs, astfel încât nu se poate reține că drepturile procesuale ale reclamantei ar fi fost încălcate.
În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul reclamantei și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr.
6.756 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. M. M. H. A. A. M.
GREFIER D. C.
Red.M.D./ 10.2012.Dact.H.C./2 ex.Jud.fond: N. Koșa.
