Decizia nr. 77/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 77/2012

Ședința de la 06 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R.

Judecător A. A. M.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. V.-G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4.278 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

C., în contradictoriu cu reclamantul A. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului A. V.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4.278 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. V., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C.-N. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2087 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate precum și să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. C.-N. împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M., iar chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2087 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Dacia tip Logan, cu nr. de înmatriculare (...), nr. de omologare A., nr. de identificare U., seria carte auto H602480, data primei înmatriculări (...). În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 2.087 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a M. C.-N., conform chitanței seria TS7 nr. 0558920 din data de (...).

Reclamantul prin adresa nr.8004/(...) din data de (...) a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă aceasta a refuzat restituirea taxei.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.

5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C.-N., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că autovehiculul este nou, de producție internă, nu a fost înmatriculat anterior în alt stat membru al U. E., reclamantul achiziționându-l de pe teritoriul R., astfel încât nu se pune nici o problemă de încălcare a art. 90 paragraful 1 din Tratat.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere că a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare.

Reclamantul-intimat A. V. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.4)

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive.

În speță nu s-a făcut dovada de către reclamant că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamant prin acțiune nu subzistă, jurisprudența și normele comunitare existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru. Ca atare, acțiunea trebuia respinsă de prima instanță, iar cererea de chemare în garanție, rămasă fără obiect, trebuia respinsă și ea.

Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului A. V. precum și cererea de chemare în garanție, aceasta din urmă rămânând fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4.278 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantului A. V. și respinge cererea de chemare în garanție.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 06 decembrie 2012.

Red.S.L.R./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond. S. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 77/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal