Decizia nr. 7741/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.7741/2012
Ședința ata de 4 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: R.-R. D.
JUDECĂTORI: L. U.
M. D. GREFIER: M. V.-G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul promovat de recurentul reclamant P. E. V. împotriva sentinței civile 2554 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu intimata pârâtă A. J. P. P. S. S., având ca obiect anulare act administrativ - anulare preaviz nr.
9655/2010 emis de A. S.
La apelul nominal făcut în ședința se constată lipsa recurentului reclamant P. E. V. și a intimatei pârâte A. J. pentru P. S. S.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 27 septembrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2554 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., a fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată a reclamantului P. E. V., privind constatarea că raportul de muncă al reclamantului nu a încetat cu pârâta A. J. P. P. S. S., (în prezent A. J. pentru Plăți și I. Socială S.),- reîncadrarea reclamantului pe postul avut anterior, obligarea pârâtei la plata salariului de la data încetării raportului de muncă până la reîncadrare, anularea concursului din data de (...) în ceea ce privește postul deținut de reclamant, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
R. a fost salariat al A. S. începând cu data de (...) (fiind preluat prin transfer în interesul serviciului de la A. S., odată cu înființarea A. S.
Prin OUG nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a M. M., F. și
P. S. și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, s-a dispus și desființarea unor instituții prin reducerea de posturi a personalului instituțiilor publice.
În cazul A., reorganizarea avută în vedere s-a realizat prin reducerea de posturi, reducere reglementată ulterior prin HG nr.6. privind unele măsuri organizatorice și funcționale pentru A. N. pentru Ocuparea Forței de M., C. N. de
P. și A. D. de A. S., A. N. pentru P. S. și Inspecția M..(f.45).
C. resurse umane, juridic și contencios inițial al pârâtei a fost reorganizat prin O. nr. 2. din (...), in sensul că partea de resurse umane unde își desfășoară activitatea reclamantul a fost comasată în cadrul compartimentului economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice.
Astfel, în statul de funcții pentru noul compartiment economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice au fost aprobate 6 posturi din care doar două pentru consilieri superiori. întrucât pentru cele două posturi de consilieri superior au existat 3 funcționari publici s-a organizat examen, reclamantul fiind notificat în acest sens.
P. art. 2 alin. 3 din O. nr. 6. personalul notificat a avut la dispoziție 48 de ore de la data luării la cunoștință a notificării, să-și exprime opțiunea în scris referitor la participarea la examen. R. și-a manifestat opțiunea în scris, în termenul prevăzut în ordin, însă nu a reușit la examen, clasându-se pe ultimul loc după alți 2 candidați.
Ca urmare a acestui rezultat i s-a emis preavizul nr. 9655/(...) prin care i se comunică faptul că în perioada 01.09. - (...) este în preaviz de 30 de zile, urmare a reorganizării instituției prin desființarea postului.
În ziua următoare expirării preavizului s-a aprobat și emis decizia de transfer la cerere a reclamantului la P. M. Z.
În perioada preavizului reclamantul a continuat raporturile de serviciu cu pârâta, beneficiind însă în perioada 08.09. - (...) de concediu medical, la finalul căruia s-a transferat la o altă instituție.
Este adevărat că eliberarea din funcție a reclamantului nu s-a mai făcut datorită intervenirii transferului, însă aceasta nu înseamnă că acțiunea acestuia de a se consta că raporturile de serviciu nu a încetat, întrucât nu s-a emis un act administrativ în acest sens, este întemeiată, raporturile de serviciu ale reclamantului cu pârâta încetând în momentul transferării acestuia la o altă instituție.
Nu este nevoie de un act de eliberare din funcție a acestuia, actul de transfer fiind acela care suplinește atât încetarea raporturilor de serviciu cu instituția de unde a fost transferat, cât și încheierea raporturilor de serviciu cu instituția la care a fost transferat.
În acest context acest prin capăt de cerere a fost respins.
Câtă vreme nu este vorba de o încetare a raporturilor de serviciu al reclamantului ci de o modificare a acestuia, sub aspectul locului de muncă și al angajatorului și câtă vreme nu există o decizie de desfacere a contractului de muncă anulată, care ar impune repunerea părților în situația anterioară, acțiunea reclamantului de reîncadrare pe postul avut anterior și de obligare a pârâtei la plata salariului de la data încetării raporturilor de muncă până la reîncadrare, a fost nefondată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea concursului din data de (...), în ceea ce privește postul deținut de reclamant motivat de faptul că bibliografia de concurs a fost stabilită pentru un domeniu de activitate pentru care reclamantul nu avea pregătire profesională necesară din punct de vedere al specialității studiilor, respectiv bibliografia a fost după o tematică pentru funcția de consilier în contabilitate și control financiar preventiv, instanța a reținut următoarele :
La data de (...) pârâta a anunțat scoaterea la concurs și organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi din cadrul compartimentelor :
- prestații și asistență socială, incluziune și dialog social, autorizare formare profesională - 3 posturi inspector (consilier) principal - studii superioare
- prestații și asistență socială, incluziune și dialog social, autorizare formare profesională - 2 posturi de consilier superior - studii superioare
- economic, financiar și contabilitate, resurse umane, administrativ și achiziții publice - 2 posturi consilier superior - studii superioare
- economic, financiar și contabilitate, resurse umane, administrativ și achiziții publice - 1 post inspector asistent - studii superioare (f.206-2007).
În anunțul de participare s-au adus la cunoștință condițiile de înscriere, documentele necesare înscrierii, probele în care constă concursul și bibliografia.
În urma selecție dosarelor, reclamantul a fost admis pentru a participa la concurs.
În urma susținerii concursului s-au afișat atât notele obținute la examenul scris cât și la cel obținut la interviu (f.176, 188), reclamantul necontestând aceste note.
La data de (...) reclamantul formulează o contestație solicitând anularea preavizului și doar adresându-se direct instanței solicită anularea concursului.
În drept, prin H. nr.611/2008 au fost aprobate normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, fiind reglementate la cap.3 desfășurarea concursului de recrutare în funcții publice. Legiuitorul a prevăzut la art. 63-71 modalitatea de contestare.
Astfel, art.63 stipulează că după afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, proba scrisă sau interviu candidații nemulțumiți pot face contestație în cel mult 24 ore. contestație ce va fi analizată și soluționată în condițiile art. 64-66 din actul normativ menționat. P. art. 68 în cazul respingerii contestației candidatul se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
Or, legea contenciosului prevede ca o condiție de admisibilitate a acțiunii realizarea procedurii prealabile, norma înserată în art.7 din L. nr.554/2004 fiind imperativă, iar neîndeplinirea acestei cerințe având ca drept consecință respingerea și a acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. E. V., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea acțiunii introductive în sensul de a se constata faptul că raporturile de serviciu între reclamant și pârâtă nu au încetat, întrucât nu există un act administrativ (ordin, decizie dispoziție), prin care să se fi dispus eliberarea din funcție; să se dispună reîncadrarea pe postul deținut anterior; să fie obligat pârâta la plata salariilor aferente postului de pe care a fost mutat, până la reincadrarea efectivă.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.
2554/(...) pronunțată "in dosar nr. (...) de Tribunalul Sălaj s-a respins acțiunea formulată de recurentul prin care s-a solicitat să se constate faptul că raporturile de serviciu Î. reclamant și pârâtă nu au încetat, întrucât nu există un act administrativ (ordin, decizie, dispoziție), prin care să se fi dispus eliberarea din funcție, precum și să se dispună reincadrarea recurentului pe postul deținut anterior și obligarea pârâtei la plata salariilor aferente postului de pe care a fost mutat, până la reîncadrarea efectivă.
Instanța de fond a considerat că acțiunea recurentului este neîntemeiată întrucât susține că nu era nevoie de un act de eliberare din funcție a acestuia, actul de transfer fiind acela care suplinește atât încetarea raporturilor de serviciu cu instituția de unde a fost transferat, cât și încheierea raporturilor de serviciu cu instituția la care a fost transferat.
Sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală prin prisma următoarelor aspecte:
I. Instanța de fond a reținut în următoarele:
1. S-a reținut că în urma reorganizării compartimentului economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice au fost aprobate un număr de 6 posturi din care doar două pentru consilieri superiori și Î. pentru cele două posturi de consilieri superiori au existat 3 funcționari publici s-a organizat examen, recurentul fiind notificat în acest sens;
2. Ca urmare a notificării recurentul și-a exprimat opțiunea de a participa la examen, la care de altfel a și participat, clasându-se pe ultimul loc;
3. Ca urmare a acestui rezultat, i s-a emis preavizul nr. 9655/(...) prin care i se comunică faptul că în perioada (...)-(...) este în preaviz de 30 de zile ca urmare a reorganizării instituției prin desființarea postului;
4. în perioada preavizului recurentul a continuat raporturile de serviciu cu pârâta, în perioada (...)-(...) fiind în concediul medical;
5. Începând cu data de (...) recurentul s-a transferat la cerere la o altă instituție.
Având în vedere cronologia în care s-au desfășurat faptele, se poate lesne observa faptul că cererea de transfer este ulterioară preavizului, astfel că este aberant ceea ce instanța de fond a reținut, cu atât mai mult cu cât însuși preavizul trebuia să fie ulterior deciziei de eliberare din funcție. Astfel, nu se poate acoperi o omisiune grosolană a pârâtei și care a adus o atingere gravă drepturilor și intereselor recurentului prin a considera că actul de transfer suplinește încetarea raporturilor de serviciu. R. a solicitat transferarea la o altă instituție întrucât a considerat că numai astfel mai are o șansă de a beneficia de un loc de muncă, cu toate că funcția și salariul pe care s-a transferat sunt inferioare celor pe care le-a deținut anterior transferului. Mai mult, fiind în imposibilitate de a ataca decizia de eliberare din funcție, (întrucât aceasta nu exista!!!), acesta a optat pentru transfer în speranța că astfel va evita să devină șomer.
Solicită instanței să constate faptul că pârâta nu a emis niciun act administrativ prin care să dispună eliberarea din funcție a recurentului. P. art.91 din legea 188/1999: "Î. raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. "
Per a contraria, în lipsa unui act administrativ al persoanei competente, considerăm că raporturile de serviciu ale recurentului nu au Î. niciodată.
Emiterea unui preaviz de către pârâtă nu echivalează cu emiterea actului administrativ prin care se dispune eliberarea din funcție a recurentului.
P. art. 99 alin. 3 din legea 188/1999:" în cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice". Preavizul este un act subsecvent actului administrativ, astfel că nu se poate susține faptul că prin emiterea preavizului se substituie lipsa actului administrativ de eliberare din funcție.
Consecințele juridice ale lipsei actului administrativ de eliberare din funcție sunt extrem de grave în ceea privește drepturile recurentului de a contesta și a-și susține nemulțumirile în ceea ce privește eliberarea din funcție. P. art.106 din legea 188/1999:"(1) în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus Î. raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativa unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
De asemenea, recurentul nu a putut cere nici suspendarea efectelor actului administrativ potrivit art. 14 din L. 554/2004, până la soluționarea unei eventualele cereri vizând anularea actului.
Mai mult, actul administrativ, în eventualitatea în care era emis, trebuia să conțină motivele, atât de fapt cât și de drept, pentru care s-a dispus eliberarea din funcție, urmând ca o eventuală contestație să fie formulată prin prisma acestora.
Consideră că pârâta, cu rea-credință, a omis să emită actul administrativ prin care să se dispună eliberarea din funcție a recurentului, pentru a ne induce în eroare cu privire la posibilitatea de a contesta actul administrativ.
Având în vedere situația descrisă, consideră că reclamantul nu a fost niciodată eliberat din funcție, astfel că solicită reincadrarea recurentului pe postul deținut anterior și obligarea pârâtei la plata salariilor aferente postului de pe care a fost mutat, până la reincadrarea efectivă.
II. Prin cererea introductivă s-a contestat faptul că nu s-au respectat prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și prevederile O.
6. al M. M.,F. și P. S. în caz de restructurare a instituțiilor publice.
În cadrul instituției exista un singur post care avea ca atribuții gestionarea resurselor umane și salarizarea personalului.
În conformitate cu dispozițiile alin (1) al art.100 din L. nr.188/1999,cu modificările și completările ulterioare, în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri: a) se modifică atribuțiile aferente unei funcții! publice mai puțin de 5. b) sunt reduse atribuțiile unui compartiment; c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice; d) este schimbată structura compartimentului.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) din L. nr.188/1999,cu modificările și completările ulterioare se face cu respectarea următoarelor criterii: a) categoria, clasa și, după caz, gradul profesional ale funcționarului public; b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică; c) pregătirea profesională; d) să fi desfășurat activități similare.
Precizează că recurentul a îndeplinit toate aceste condiții pentru a fi mutat în cadrul compartimentului nou înființat fără a participa la examen.
Prin adresa nr. 7987/(...) (anexata) Președintele Agenției Naționale pentru P. S. transmite unele precizări cu privire la posturile care trebuie să se regăsească în structura agenției, astfel citez din adresa la punctul 1 "In fiecare agenție județeană un număr de 10-12 posturi sunt considerate posturi generale (fixe) care nu se normează după numărul beneficiarilor de prestații sociale și alte activități și/sau atribuții în domeniul social și trebuie să se regăsească în structura fiecărei agenții astfel: -2 posturi-resurse umane juridic și contencios.
Cu toate acestea recurentul a fost notificat să se înscrie în termen de 48 de ore la C. resurse umane pentru a participa la examen cadrul C.ui Economic,
Financiar, Resurse Umane, Administrativ și Achiziții P.e pentru ocuparea celor 2 posturi de consilier superior deși în cadrul instituției exista un singur post la resurse umane, post ocupat de recurentul și mutat în cadrul noului compartiment.
Notificarea pentru participarea la examen nu avea termen și nici metode de contestatie fiind o măsură impusă unilateral de conducerea instituției.
Având în vedere măsură unilaterală impusa de d-na M. E., a fost nevoită să îl înscrie la examen.
Prin adresa nr.8436/(...) (anexata), Președintele Agenției Naționale pentru
P. S. transmite următoarele precizări privind desfășurarea examenului:
Cu privire la aplicarea art.4 din Procedura aprobata prin O. 6. al M. M.,F. si P. S. in caz de restructurare a instituțiilor publice:
Alin(3) lista posturilor pentru care se organizeaza examen conditiile de participare la examen și de desfășurare a examenului, bibliografia pentru fiecare post în parte potrivit atribuțiilor postului și celelalte date se vor afișa obligatoriu la loc vizibil la sediul agenției.
Fața de cele prezentate am contestat următoarele:
• Sa intocmit o singură bibliografie pentru toate funcțiile publice de consilier superior din cadrul compartimentului, care avea aceeași tematica pentru control financiar preventiv cât și pentru resurse umane;
• Nu s-a ținut cont ca funcționarii publici care participau la examen ocupau posturi pentru care condițiile de ocupare sunt diferite;
• Înainte de examen nu au fost Întocmite fișe le de post pentru noile posturi care urmau să rămână în structura organizatorica astfel ca la examen nu se știa care sunt posturile pentru care sa organizat examen;
• Dupa întocmirea fișelor de post era obligatoriu sa se întocmească bibliografia de examen în conformitate cu atribuțiile fișei de post;
• Nu s-a făcut diferența "intre funcția publică și post, având în vedere ca în cadrul procesului de restructurare nu se reduce funcția publica ci postul pe care îl ocupa funcționarul public, astfel cum prevede L. 188/1999.
Tematica și bibliografia pentru examen nu au avut termen și nici metode de contestație fiind măsuri impuse unilateral de conducerea instituției.
La înscrierea la examen pentru fiecare post nu s-a ținut cont de prevederile alin.2 lit.d al art.100 din L. nr.188/1999,cu modificările și completările ulterioare: d) să fi desfășurat activități similare."
Înainte de examen, în timpul examenului și nici după, niciun candidat nu a știut pe ce post dă examen fiind subiecte comune.
Nici unul dintre contracandidați nu a desfășurat activitate în domeniul resurselor umane, participarea lor la examen incălcând prevederii legii 188/1999.
Subiectele de examen la proba scrisă au cuprins și întrebări din legile contabilității, controlului financiar preventiv, finanțelor publice, domenii care nu au nimic comun cu activitatea de resurse umane.
Examenul nu a fost contestat având în vedere că din punct de vedere a procedurii au fost respectate condițiile de desfășurare.
Având în vedere cele prezentate este de la sine Î. că rezultatele examenului nu au fost la nivelul așteptat, având în vedere și timpul scurt pe care recurentul l-a avut la dispoziție pentru pregătirea unei tematici care i-a fost total străină și care nu avea legătură cu resursele umane.
În urma examenului nu s-a emis nici o decizie de către instituție privind desființarea postului, decizie care sa poată fi contestată în instanță.
În data de (...) se emite preavizul prin care mi se comunică desființarea postului ca urmare a reorganizării instituției fără a se face referire la actul administrativ (decizia) prin care se comunica desființarea postului. Preavizul nu are termene și nici metode de contestație fiind o măsura impusă unilateral de conducerea instituției.
Daca postul s-a desființat conform notei de preaviz, ne întrebăm de ce a fost scos la examen un post desființat și în urma examenului a fost ocupat de un alt funcționar public care nu a desfășurat activitate in domeniul resurselor umane, prin ocuparea postului pârâta încălcând astfel prevederile alin.(5) art.l00 din L. nr.188/1999,cu modificările si completările ulterioare care prevede ca:"În cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate Înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării."
Postul există și în prezent în organigrama și statul de funcții a instituției, deci nu este desființat, fiind ocupat de un alt funcționar public.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 august 2012(f.12-23) pârâta A. J. pentru Plăți și I. Socială S. a solicitat pe cale de excepție, ca tardiv formulat, iar pe fond, ca fiind nefondat, și în consecință menținerea sentinței civile nr.
2554/(...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul cu nr. (...), ca temeinică și legală.
În motivare pârâta a arătat că termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat în prezenta cauza, sentința civilă a fost comunicată recurentului în data de (...), iar cererea de recurs a fost depusă la Tribunalul Sălaj în data de (...). P. prevederilor art. 301 C,pr. civ. " Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. De asemenea, potrivit art. 101 alin. 1
C.pr. civ. „Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul";.
Având în vedere prevederile C.pr. civ., recurentul a avut posibilitatea de a formula recursul până în data de (...), inclusiv.
În consecință, având în vedere data formulării recursului, respectiv data de
(...), rugăm onorata Curte să respingă recursul ca tardiv formulat.
Pe fond: Prin sentința civilă nr. 2554/(...) Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată acțiunea precizată privind constatarea că raportul de muncă al reclamantului nu a Î. cu pârâta A. S. ( în prezent AJPIS S.), obligarea pârâtei la plata salariului de la data încetării raportului de muncă până la reîncadrare, anularea concursului din data de (...) în ceea ce privește postul deținut de reclamant, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La pronunțarea acestei hotărâri judecătorești, instanța de judecată a ținut cont de modificările legislative care au dus la reducerea posturilor în cadrul A. S., a analizat legalitatea actelor administrative emise de instituția noastră precum și legalitatea concursului organizat la nivelul A. S.
Astfel, recurentul a fost salariat al A. S. începând cu data de (...) (fiind preluat prin transfer în interesul serviciului de la A. S., odată cu înființarea A. S.) și până la data de (...) odată cu transferul la cerere în cadrul Primăriei M. Z. în cadrul A. S. a ocupat funcția de consilier superior clasa 1, treapta 1, gradația 5, având atribuții în domeniul resurselor umane.
În data de 1 iulie 2010 a fost publicată în MO, OUG nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a M. M., F. și P. S. și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa. Această ordonanță de urgență a fost adoptată ținând cont de constrângerile bugetare, de încadrarea în fondurile alocate precum și de regândirea întregului sistem instituțional. P. acestei ordonanțe de urgență, reorganizarea M. și a instituțiilor aflate în subordinea, coordonarea sau autoritatea sa, s-a realizat prin desființarea unor instituții și prin reducerea de posturi a personalului instituțiilor publice.
În cazul A., reorganizarea avută în vedere s-a realizat prin reducerea de posturi, reducere reglementată ulterior prin HG nr. 6. privind unele măsuri organizatorice și funcționale pentru A. N. pentru Ocuparea Forței de M., C. N. de
P. și A. D. de A. S., A. N. pentru P. S. și Inspecția M. (MO nr.519/(...)). P. prevederilor art. III din HG nr. 6. pct. 2 "A. funcționează cu un număr maxim de
1.032 de posturi, finanțate de la bugetul de stat, funcționari publici și personal contractual, dintre care 47 de posturi pentru aparatul central și 985 de posturi pentru agențiile teritoriale.
Statul de funcții la nivel central se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale." Menționăm faptul că numărul inițial al posturilor la nivel național și teritorial din cadrul A. a fost de 1.163, rezultând astfel o reducere de 131 posturi. Art. V al HG nr. 6. prevede că " Măsurile de reorganizare stabilite prin prezenta hotărâre se realizează în termen de 45 de zile de data intrării în vigoare a acesteia, cu respectarea procedurilor și dispozițiilor lega le în vigoare."
Prin O. Președintelui A. nr. 2. din (...), A. S. i-au fost repartizate un număr maxim de 21 de posturi din care un post de conducere și 20 de posturi de execuție. P. acestui ordin, Încadrarea personalului în numărul de posturi și pe noile funcții se realizează în termenul de 45 de zile prevăzut în HG nr. 6. cu respectarea procedurii de restructurare și reorganizare prevăzută de O. M. nr. 6.. Structura organizatorică a A. S. aprobată prin O. A. nr. 2. din (...) a prevăzut înființarea a 3 compartimente:
- Juridic și contencios -1 post,
- P. și asistență socială, incluziune și dialog social, autorizare formare profesională - 13 posturi,
- Economic, financiar și contabilitate, resurse umane, administrativ și achiziții publice - 6 posturi.
C. resurse umane, juridic și contencios inițial a fost reorganizat prin O. nr.
2. din (...), in sensul că partea de resurse umane a fost comasată în cadrul compartimentului economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice. Prin compartiment supus restructurării/reorganizării se înțelege acel compartiment a cărui structură organizatorică sau de posturi a fost modificată.(art. 1 alin. 2 din O. nr. 614/2009
Astfel, în statul de funcții pentru noul compartiment economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice au fost aprobate 6 posturi din care doar două pentru consilieri superiori. Î. pentru cele două posturi de consilieri superior au existat 3 funcționari publici s-a organizat examen. În această situație s-au aplicat prevederile art. 1 alin. 3 din procedura la O. nr. 6., potrivit căreia: « în cazul în care în urma restructurării/reorganizării unui compartiment, există mai multi funcționari publici decât posturi alocate, ocuparea acestora se face prin examen, organizat conform prezentei proceduri, susținut pentru posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional ».
Din conținutul adresei A. nr. 7987/(...)8 (având caracter de recomandare) nu reiese că pentru cele 10-12 posturi considerate generale (fixe ) nu se organizează examen. în această adresă se are în vedere numărul de posturi ce trebuie să se regăsească în noua structură a A.-urilor și nu s-a avut în vedere persoanele care vor ocupa aceste posturi. Persoanele care vor ocupa aceste posturi « fixe» vor fi numite în urma examenului și a stabilirii atribuțiilor prin fișa postului. In consecință, prin această adresă nu au fost excepta] de la examen funcționari publici ce s-au aflat în situația prevăzută la art. 1 alin. 3 din procedura la O. nr. 6.. Dacă adresa ar fi prevăzut o derogare de la susținerea examenului acesta ar fi contravenit prevederilor O. nr. 6. pentru aprobarea Procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul M. M., F. și P. S.
Având în vedere reorganizările și restructurările compartimentelor din cadrul A. S., precum și termenele avute în vedere de actele invocate mai sus, recurentul a fost notificat în scris cu privire la posturile pentru care poate candida.
P. art. 2 alin, 3 din O. nr. 6. personalul notificat a avut la dispoziție 48 de ore de la data luării la cunoștință a notificării, să-și exprime opțiunea în scris referitor la participarea la examen, reclamantul și-a manifestat opțiunea în scris, în termenul prevăzut în ordin.
P. posturile de consilieri superiori din cadrul compartimentului economic, financiar și contabilitate, resurse umane administrativ și achiziții publice bibliografia de examen a fost elaborată în conformitate cu activitățile specifice acestui compartiment. în situația în care recurentului i s-ar fi întocmit o bibliografie separată atunci s-ar fi încălcat prevederile art. 4 alin, 2 din O. nr. 6., respectiv pentru aceeași categorie, clasă și, după caz, gradul profesional ar fi fost întocmite două bibliografii separate. Bibliografia a fost elaborată în conformitate cu specificul activității acestui compartiment. R. în calitate de persoană cu atribuții în domeniul resurselor umane a avut obligația să cunoască legislația din domeniul salarizării, contabilității, cea care reglementează funcția publică așa cum și restul contracandidați lor au avut obligația să cunoască celelalte acte normative invocate. Mai mult de atât, recurentul nu se poate considera străin de domeniu economic, atâta timp cât are un master economic-financiar și juridic, ceea ce presupune specializare în acest domeniu.
Cu privire la lucrarea scrisă, rugăm onorata curte să aibă în vedere faptul că din cele 20 de subiecte, doar unul a fost din legislația privind controlul financiar preventiv, bibliografie criticată de reclamant. R. subiectelor, mai bine spus majoritatea au fost legate de funcția publică, Punctajul obținut de recurent la proba scrisă a fost de 60 de puncte, ceea ce duce la concluzia că nu bibliografia a fost de vină, R. contracandidaților au obținut un punctaj de 90, respectiv 100 de puncte,
P. prevederilor O. nr. 6. examenul a constat în 3 etape succesive: selecția cererilor, proba scrisă și interviul.
Menționează faptul că examinarea funcționarilor publici din cadrul A. S. s- a efectuat de o comisie formată din 5 persoane, din care un reprezentant al Instituției Prefectului Județului S., un reprezentant al Agenției Nationale a
Funcționarilor P.i, reprezentantul salariaților din cadrul A. S. și alte două persoane tot din cadrul instituției.
În urma selectării cererilor, comisia de examen a admis cererea recurentului, având astfel dreptul de a participa la proba scrisă. La etapa scrisă, acesta a obținut 60 de puncte, fiind declarat admis pentru a participa la următoare probă.
La proba interviului recurentul a obținut 73,40 puncte, în consecință, punctajul final al examenului a fost de 66,70 puncte clasându-se pe ultimul loc, față de cei doi candidați. P. art. 21 alin, 4 din O. nr. 6. "Se consideră admis la examen candidatul care a obtinut cel mai mare punctaj dintre candidatii care au concurat pentru aceeași functie, cu conditia ca aceștia să fi obtinut punctajul minim necesar, potrivit prevederilor prezentei proceduri". R. candidaților au obținut următoarele punctaje: 98,50 și 93,60 puncte. Drept consecință, având în vedere rezultatul examenului recurentului i s-a emis preavizul nr. 9655/(...) prin care i s-a comunicat faptul că în perioada 01.09-(...) este în preaviz de 30 de zile ca urmare a reorganizării instituției prin desfiinarea postului.
Din cele 30 de zile de preaviz, recurentul a efectuat doar 7 zile, întrucât în perioada 08-(...) a beneficiat de concediu medical, raportul de serviciu al acestuia fiind suspendat, și în consecință și preavizul.
Începând cu data (...) recurentului i s-a aprobat transferul, la cerere, pe o funcție publică în cadrul Primăriei M. Z., prin decizia nr. 167/(...), în urma solicitării acordului de transfer la cererea din data de (...).
În consecință, preavizul nu a dus la eliberarea din funcție ca urmare a reorganizării instituției în baza prevederilor art. 99 alin. 1 lit. b din L. nr.
188/1999 privind Statului funcționarilor publici, ci a avut loc o modificare a raporturilor de serviciu prin transfer, la cerere, în baza art. 90 alin. 1 lit. b din L. nr. 188/1999. în cazul în care nu ar fi intervenit transferul la cerere, A. S. ar fi emis decizia de eliberare din funcție, la data expirării preavizului de 30 de zile.
În privința susținerii că recurentul a îndeplinit condițiile pentru a fi mutat în noul compartiment fără examen facem precizăm următoarele: compartimentul resurse umane, pregătire profesională, juridic și contencios a fost restructurat, în sensul că partea de resurse umane a fost comasată noului compartiment, respectiv compartimentului economic, financiar și contabilitate, resurse umane, administrativ și achiziții publice. în acest sens, nu poate fi vorba de mutarea reclamantului în acest nou compartiment din moment ce acesta este nou creat și a cuprins toate posturile ocupate de pe toți salariații care au avut atribuții specifice.
În consecință, nu s-a impus emiterea unei decizii de mutare în noul compartiment și nici întocmirea unei noi fișe a postului. Mutarea unui funcționar public în cadrul instituției se realizează în condițiile prevăzute de art. 91 din L. nr. 188/1999 republicată
„(1) Mutarea în cadrul autorității sau institutiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau institutiei publice poate fi definitivă ori temporară.
(2) Mutarea definitivă poate avea loc în următoarele situatii: a) când se dispune de către conducătorul autoritătii sau institutiei publice în care își desfășoară activitatea functionarul public pe o functie publică vacantă echivalentă, de aceeași categorie, clasă și, după caz, de același grad profesional, sau pe o functie publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt îndeplinite conditiile specifice prevăzute în fișa postului. în cazuri temeinic justificate, mutarea se poate dispune motivat de conducătorul autorității sau institutiei publice, cu repartizarea postului corespunzător functiei detinute de functionarul public. în oricare dintre situatii este necesar acordul scris al functionarului public; b) la solicitarea justificată a functionarului public, cu aprobarea conducătorului autoritătii sau instituției publice, pe o functie publică vacantă echivalentă, de aceeași categorie, clasă și, după caz, la același grad profesional, sau pe o functie publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt Îndeplinite conditiile specifice prevăzute în fișa postului; c) în alte situatii prevăzute de dispozitiile legale.
(4) Mutarea temporară pe o altă funcție publică se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității ori instituției publice, pe o funcție publică vacantă echivalentă, de aceeași categorie, clasă și, după caz, de același grad profesional, pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului sau, după caz, cu repartizarea postului corespunzător funcției deținute de funcționarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni Într-un an calendaristic.
(5) În mod excepțional, mutarea temporară sau definitivă poate fi solicitată de funcționarul public în cazul în care starea sănătății, dovedită pe baza unui examen de specialitate, nu îi mai permite desfășurarea activității în acel compartiment. Mutarea temporară sau definitivă se face în condițiile prezentei legi, dacă funcționarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească atribuțiile care îi revin." Din prevederile art. 91 reiese clar că mutarea unui funcționar public implică existența unui funcții publice vacante, funcție care nu a existat la data organizării examenului din cadrul A. S.
Având în vedere cele prezentate mai sus, instanța de fond a motivat că eliberarea din funcție a reclamantului nu s-a mai făcut datorită intervenirii transferului, însă aceasta nu înseamnă că acțiunea acestuia de a se constata că raporturile de serviciu nu a încetat, întrucât nu a fost emis un act administrativ în acest sens, este întemeiată, raprorturile de serviciu cu A. S. încetând în momentul transferării la o altă instituției. Dacă se emitea un act administrativ de eliberare din funcția publică anterior transferului, transferul la cerere nu era posibil.
Transferul nu a condus la pierderea calității de funcționar public, ci a condus la Î. raporturilor de serviciu cu A. S. și continuarea acestora cu P. M. Z.
Examenul pentru ocuparea posturilor din cadrul fostei A. S., ce s-a desfășurat în cursul lunii august 2010, a fost urmarea adoptării următoarelor acte normative:
- OUG nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a M. M., F. și P. S. și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa,
- HG nr. 6. privind unele măsuri organizatorice și funcționale pentru A. N. pentru Ocuparea Forței de M., C. N. de P. și A. D. de A. S., A. N. pentru P. S. și
Inspecția M.,
- O. A. nr. 2. din (...) de aprobare a structurii organizatorice și a numărului de posturi pentru A. S., O. M. nr. 615/(...),
- O. M. nr. 6. pentru aprobarea Procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul M. M., F. și P. S.
Modul de organizare și desfășurare a examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul compartimentelor supuse restructurării/reorganizării a fost reglementat de prevederile O. M. nr. 6..
P. art. 1 alin. 2 din ordinul M. nr. 6. "Prin compartiment supus restructurării/reorganizării se înțelege acel compartiment a cărui structură organizatorică sau de posturi a fost modificată." Astfel, la nivelul A. S. C. resurse umane, juridic și contencios inițial a fost reorganizat prin O. nr. 2. din (...), in sensul că partea de resurse umane a fost comasată în cadrul compartimentului economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice. Dacă anterior restructurării în acest compartiment au figurat două posturi cel de consilier juridic și cel de consilier superior, respectiv 2 posturi aferente celor două activități distincte, în urma reorganizării partea de resurse umane a fost comasată altui compartiment, iar În noul compartiment de juridic și contencios a rămas doar un post de consilier juridic. A. de resurse umane și în speță postul de consilier superior a fost comasată noului compartiment economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice. în această situație s-au aplicat prevederile art. 1 alin. 3 din Procedura la O., astfel: „(3) în cazul în care, în urma restructurării/reorganizării, în cadrul unui compartiment există mai mulți funcționari publici decât posturi alocate, ocuparea acestora se face prin examen, organizat conform prezentei proceduri, susținut pentru posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional." Astfel, în statul de funcții pentru noul compartiment economic, financiar, contabilitate, resurse umane, administrative și achiziții publice au fost aprobate 6 posturi din care doar două pentru consilieri superiori.
Î. pentru cele două posturi de consilieri superior au existat 3 funcționari publici s-a organizat examen. Nu s-a impus aplicarea prevederilor art. 1 alin. 4 și
6 din procedura la ordin Î. nu a existat un compartiment de resurse umane distinct în care să fie doar un post de consilier superior sau să nu fi existat posturi de aceeași categorie, clasă și/sau de același grad profesional cu posturile ocupate anterior în noul compartiment.
Pârâta dezvoltă toate etapele examenului: notificarea personalului prin art.2 alin.1, 2, 3, 4; anunțul examenului prin art.4 alin.1 lit.a, b, c, și alin.2 și 3, precum și depunerea și selectarea dosarelor - art.9 alin.1 lit.a, b, c, alin.2, 4, 5; precum și proba scrisă, interviul și rezultatele finale.
În consecință, punctajul final obținut de reclamant la examen a fost de
66,70 puncte, situându-se sub punctajele obținute de cele două contracandidate
(care au obținut 98,50, respectiv 93,60 puncte)
"Art. 22 - Candidații nemulțumiți de rezultatele finale pot depune contestatii în termen de o zi lucrătoare de la data afișării acestora."
Împotriva rezultatului final al concursului reclamantul a avut posibilitatea de a formula contestație, lucru care nu l-a făcut, iar rezultatele examenului au rămas neschimbate. În consecință, având în vedere faptul că a fost respectată procedura privind desfășurarea examenului ce a avut la nivelul A. S. descrisă și dovedită, solicită instanța de judecată să respingă actiunea reclamantului pe cale de excepție ca inadmisibilă, iar pe fond ca netemeinică și nelegală.
Având în vedere calitatea recurentului de funcționar public în fosta A. S. se impun a fi respectate prevederile din L. nr. 188/1999, republicată privind Statutul funcționarilor publici ,cele ale Legii nr. 554/2004 și ale HG nr.
611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
Astfel, potrivit art. 109 din L. nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instante. "
Ținând cont de acest lucru sunt aplicabile prevederile art. 7 din L. nr.
554/2004, potrivit cărora" 1) Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii publice emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." De asemenea, art. 68 din HG nr. 611/2008 prevede că "În cazul respingerii contestatiei candidatul se poate adresa instantei de contencios administrativ, în conditiile legii. "
Având în vedere faptul că s-a solicitat anularea concursului și a rezultatelor acestuia pentru ocuparea posturilor de consilier superior din cadrul compartimentului economic, financiar și contabilitate, resurse umane administrativ și achiziții publice, recurentul avea obligația să formuleze plângere prealabilă împotriva rezultatului concursului. Această etapă nu a fost respectată, acesta solicitând, pe cale de contestatie, doar anularea preavizului nr. 9655/(...). Contestați a împotriva preavizului a fost depusă în data de (...), iar răspunsul la contestație, emis de A. S. sub nr. 9655/(...), a fost comunicat la data de (...). Precizăm faptul că rezultatul final al concursului a fost posibil de contestat până pe data de (...) ora 12, iar împotriva rezultatului contestației se putea depune plângerea prealabilă în temeiul Legii contenciosului administrativ.
Un lucru important pe care ține să-l menționeze este faptul că recurentul, potrivit procedurilor instituite de prevederile O. M. nr. 6. a avut posibilitatea de a contesta fiecare etapă a examenului, respectiv etapa scrisă, interviul și rezultatul final. Dar, acesta nu a contestat nici unul din rezultatele examenului, fapt dovedit prin depunerea proceselor verbale încheiate de comisia de contestații.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca tardiv formulat, nefondat și menținerea sentinței civile nr. 2554/(...) ca fiind temeinică și legală.
În drept: pârâta invocă prevederile OUG nr. 68/2010, HG nr. 6., O. M. nr.
6., L. nr. 188/1999, legea nr. 554/2004, HG nr. 611/2008.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Sub aspectul primului motiv de recurs ce se circumscrie criticilor vizând greșita soluționare a primului capăt al cererii introductive, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 97 alin. 1 lit. c) din L. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată cu modificările ulterioare unul dintre motivele de încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici și care se realizează prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică este situația în care funcționarul este eliberat din funcție.
Tot legea citată detaliază în art. 99 cazurile de eliberare din funcție între care se află și cel din speță și care se încadrează la lit. b) respectiv autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public.
În acest context, se emite actul administrativ de eliberare din funcție și se comunică funcționarului în termen de 5 zile, consecutiv trebuind acordat acestuia un preaviz de 30 de zile calendaristice (art. 99 alin. 3 din L. nr.
554/2004). Acest preaviz nu are și nici nu poate avea natura juridică a unui act administrativ, pe de o parte pentru că nu este calificat ca atare de legiuitor și pe de altă parte pentru că este intrinsec legat de executarea actului administrativ de eliberare din funcție.
Astfel fiind, ulterior emiterii actului administrativ de eliberare din funcție si comunicării acestuia în condițiile legii ( sau concomitent cu acesta) se putea acorda preavizul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art. 99 alin. (3) din L. nr.
188/1999. De altfel, obligația instituției publice competente de a acorda funcționarilor publici preavizul de 30 de zile, se raporteaza în mod expres la necesitatea existentei unui act administrativ de eliberare din funcție, dupa cum reiese si din dispozitiile art. 99 alin. (3) din L. nr. 188/1999 ( " In cazul eliberarii din functia publica, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde functionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice").
Cu toate acestea, chiar dacă preavizul a fost acordat fără a exista un act administrativ de eliberare din funcție, raportat la datele speței și la dispozițiile legale circumscrise eliberării din funcție, între altele, pentru motivul prevăzut la art. 99 alin. 1 lit.b) conform art. 99 alin. 5 și 6 din aceeași lege, Curtea reține că în perioada preavizului autoritatea publică ori instituția publică trebuie să exercite în beneficiul funcționarului public anumite obligații.
Astfel, în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici iar dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor P.i, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
Așa fiind, chiar în absența unui act administrativ prin care s-ar fi eliberat din funcție odată eliberat preavizul și în intervalul preavizului s-a găsit o funcție publică vacantă funcționarul public poate fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
În speță, se constată că în perioada preavizului acordat funcționarului public reclamant s-a identificat o astfel de funcție publică și a fost aprobat transferul la cererea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate afirma cu temei că actul de transfer este lovit de nulitate pentru că nu a existat un act de eliberare din funcție de vreme ce însăși transferul presupune ocuparea unei funcții publice conform art. 56 lit. b) din L. nr. 188/1999.
Pe de altă parte nu se poate face vorbire despre încetarea de drept a raportului de funcție publică prin procedura transferului ci contrariul, acesta nefiind altceva decât o procedură de continuare a raportului de funcție publică cu o altă instituție ori autoritate publică.
Acest aspect rezultă fără tăgadă din prevederile art. 87 alin. 2 lit. c) din L. nr. 188/1999 conform căruia modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și funcționarilor publici de conducere are loc, între altele, și prin transfer conform procedurii prevăzute în detaliu la art. 90 din L. nr. 188/1999.
Așa cum corect a statuat și instanța de fond în ipoteza transferului nu mai este nevoie de un act administrativ distinct de eliberare din funcție ci doar de actul de voință al autorității ori instituției publice implicate care își dă acordul la cererea de transfer.
În aceste condiții eliberarea din funcție nu s-a mai realizat în speță datorită intervenirii transferului așa cum corect a reținut instanța de fond, prin transfer reclamantul neavând pierdută calitatea de funcționar public.
În aceea ce privește critica cu referire la soluționarea greșită a cererii de anulare a concursului, Curtea reține că și acest motiv nu este întemeia, deoarece instanța de fond a reținut corect că în speță reclamantul nu a urmat procedura prealabilă de contestare a actelor circumscrise concursului respectiv prevăzută de art. 63 din HG nr. 611/2008..
Or, această contestație nu este altceva decât transpunerea într-un act administrativ secundar a dispoziției de principiu din art. 7 alin. 1 a Legii nr.
554/2004 ce consacră obligativitatea procedurii prealabile.
Așa fiind, ținând seama că reclamantul nu a atașat la acțiunea introductivă dovezile din care să rezulte că a parcurs procedura prealabilă a contestației, aceasta fiind o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ (art. 7 alin. 1 din L. nr. 554/2004, art. 68 din HG nr. 611/2008 și art. 109 alin. 1 C.pr.civ.), în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere fără a mai fi necesar a mai analiza celelalte apărări ce vizează fondul raportului juridic de drept material administrativ care a generat conflictul.
Pe cale de consecință și acest motiv de recurs este nefundat astfel încât conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. recursul va fi respins ca atare cu consecința menținerii în tot a sentinței atacate.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul P. E. V. împotriva sentinței civile nr. 2554 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
R.-R. D. L. U. M. D.
GREFIER M. V. G.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.fond. K. M.