Decizia nr. 8/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 8/2012

Ședința de la 31 Mai 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R.

Judecător A. A. M.

Judecător G.-A. N.

G. V. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 6.362 (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta S. M. S. B. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea invocă ca motiv de ordine publică în recurs, excepția lipsei calității procesuale active la prima instanță a reclamantei.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare în condițiile art. 304 1 c.pr.civ și din perspectiva cesiunilor de creanță.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 6.362 (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-au respins excepțiile invocate de pârâta D. G. A F. P. A J. M..

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. S. B. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. V. DE S. și A. F. PENTRU M. B. și, în consecință, s-au anulat deciziile de calcul a taxei de poluare nr. 1. (...), nr. 13785/(...), nr. 18627/(...) nr. 12723/ (...) și nr. 13455/(...) emise de A. F. P. V. de S. și deciziile nr. 1745/(...), nr. 1744/(...), nr. 1535/(...), nr. 141/(...) și nr.

1567/(...) emise de D. G. a F. P. M., iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei sumele de: 3072 lei - achitată cu chitanța seria TS7 nr.

1509260/(...); 3622 lei - achitată cu chitanța seria TS7 nr. 1509261/(...); 3873 lei - achitată cu chitanța seria TS5 nr. 2215784/(...); 8976 lei - achitată cu chitanța seria TS7 nr. 1508622/(...); 2671 lei - achitată cu chitanța seria TS7 nr.

1509096/ (...) cu dobânda legală de la data achitării sumelor și până la restituirea efectivă a acestora, precum și suma de 966,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, instanța de fond a constatat că actele atacate, respectiv refuzul de restituire a taxei de poluare al pârâtelor A. F. P. V. de S. și D. G. a F. P. M. este un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării legii, fiind deci admisibilă verificarea legalității lui potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr.

554/2004 pe calea acțiunii în contencios administrativ.

Întrucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de poluare, cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (art. 110 din TFUE) ar fi excesiv să se impună reclamantei parcurgerea procedurii administrativ fiscale conform art.205 Cod procedură fiscală, cu termenele specifice, pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative .

Temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie refuzul nejustificat al pârâtelor de restituire a taxei în sensul art. 2 alin. 2 și art. 7 alin. 5 din Legea nr.

554/2004, exceptat de la regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile, motiv pentru care instanța a respins excepția.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta este cesionarul creanțelor constând în restituirea taxei de poluare achitate de D. V., R. M., B. V., I. U. M., T. A. pentru autovehiculele menționate în cerere, achiziționate din state membre ale Uniunii Europene pentru înmatricularea cărora pârâta A. F. P. B. M., prin deciziile de calcul a taxei de poluare, a stabilit obligația de plată a sumelor de 3072 lei - achitată cu chitanța seria TS7 nr. 1509260/(...); 3622 lei

- achitată cu chitanța seria TS7 nr. 1509261/(...); 3873 lei - achitată cu chitanța seria TS5 nr. 2215784/(...); 8976 lei - achitată cu chitanța seria TS7 nr.

1508622/(...) și 2671 lei - achitată cu chitanța seria TS7 nr. 1509096/(...) cu titlu de taxă de poluare.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale fiscale, pârâta solicită respingerea acestuia ca neîntemeiată, având în vedere că repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.

Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta solicită respingerea acestora, având în vedere că organul fiscal a încasat o taxă legală în conformitate cu deciziile Curții Constituționale

Analizând recursul în condițiile art. 304 1 c.pr.civ din perspectiva cesiunilor de creanță Curtea reține următoarele:

Reclamanta a încheiat o serie de contracte de cesiune a creanțelor fiscale pe care terți, persoane fizice le-ar avea împotriva S.ui constând in taxa pe poluare perceputa de administrațiile financiare în baza OUG 5., considerată ca fiind contrară dreptului comunitar.

După încheierea contractelor, reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate de către terții cedenți. Aceste cereri au fost respinse prin decizii de soluționare a contestațiilor emise în procedura fiscală.

Potrivit articolului 23 cod procedură fiscală dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le reglementează. Ca atare, de regulă S. și unitățile administrativ teritoriale au calitatea de subiect activ in raporturile de drept procesual fiscal iar pe cale de excepție această calitate aparține persoanelor fizice și juridice care au dreptul la rambursarea sau restituirea de impozite și taxe.

Prin urmare articolul 30 cod procedură fiscală stabilește și posibilitatea de cesiune a creanțelor fiscale constând în dreptul de restituire sau rambursare a unor sume dacă sunt îndeplinite două condiții: creanța să fie stabilită în condițiile legii și cesiunea să fie notificată organului fiscal.

Prima condiție este o condiție de validitate deoarece creanța contribuabilului ce semnifică nașterea raportului de drept material fiscal prin recunoașterea creanței de către organul fiscal trebuie să rezulte din declarația de impunere, decizia de restituire sau hotărâre judecătorească în condițiile articolului 117 cod procedură fiscală .

Această condiție nu este îndeplinită de reclamant pentru că cesiunea nu poate fi anterioară stabilirii sale prin decizie sau hotărâre judecătorească. Fiind o reglementare derogatorie de la prevederile civile, cesiunea de creanță din fiscal poate avea loc și produce efecte față de organul fiscal cu condiția nașterii

(recunoașterii) creanței contribuabilului.

Cesiunea nu poate privi drepturi litigioase ci drepturi deja existente și recunoscute de către părți. R. nefiind parte în raportul de drept material fiscal născut prin emiterea deciziei de poluare și stins prin efectuarea plății în condițiile articolului 114 cod procedură fiscală, nu poate declanșa procedura fiscală prin efectuarea cesiunii și contestarea unei decizii definitivă în căile administrative de atac prin expirarea termenului prescris de articolul 207 cod procedură fiscală.

Mai mult, instanța de judecată nu poate recunoaște un drept propriu la restituire pentru că acesta nu există și nici unui drept de restituire în baza contractului de cesiune încheiat peste dispozițiile legale.

Împrejurarea ca taxa de poluare ce a făcut obiectul cesiunii de creanță este contrară dreptului comunitar și că pentru recuperarea ei nu mai este necesară parcurgerea procedurii prevăzute de art. 205 si urm din C.pr fiscala așa cum s-a statuat prin decizia 2. de către I. nu contrazic cele mai sus expuse. Altfel spus soluția de față nu încalcă principiul priorității dreptului Uniunii Europene sau al efectului direct al acestui drept.

Pe lângă aceste principii o alta trăsătură definitorie a dreptului european este autonomia procedurala naționala în aplicarea acestui drept. Aplicând și acest principiu este evident că în cazul de față reclamanta nu are calitatea procesual activă așa cum s-a aratăt deja, întrucât nu este titulara unui drept legal dobândit și pe cale de consecință nu a suferit vreun prejudiciu legat de un asemenea drept prin încălcarea de către legislația internă a dreptului Uniunii Europene.

În ipoteza în care o taxă este percepută contrar dreptului comunitar așa cum se arată în literatura de specialitate în virtutea autonomiei procedurale sus indicate căile procedurale de restituire ale acesteia sunt cele folosite și pentru recuperarea taxelor plătite cu încalcarea dreptului intern cu condiția ca acestei căi să fie efective și să nu facă imposiblă recuperarea taxei .

Este evident că persoanele prejudiciate prin perceperea taxei de poluare în speță cedenții au și în prezent, în limita termenului de prescripție, deschisă calea acțiunii de restituire în temeiul art. 117 lit.d) din C.pr fiscala, care este, așadar, o cale de atac efectivă și care face posibilă recuperarea taxei nelegal achitate.

Totodată în ipoteza acestor acțiuni, la fel ca și pentru acțiunile de restituire a taxelor interne, există un mecanism de verificare a existenței dreptului de restituire, respectiv se verifică dacă taxa a fost achitată pentru un autovehicul ce provine din spatiul U.E, verificare ce se face fie de catre organul care a colectat taxa, în cazul în care se adresează cu o cerere acestuia, fie de către instanța de judecată. Și în acest caz, la fel ca și în cazurile din dreptul intern, rămân în vigoare, în virtutea principiului autonomiei procedurale, celelalte reguli cuprinse în Codul de procedura fiscală, respectiv cele vizând compensarea și restituirea doar a sumei rămase după compensare și posibilitatea cesionarii doar după stabilirea lor, aceste reguli neîmpiedecând efectivitatea căii procedurale recunoscute celor în drept pentru recuperarea taxei de poluare achitată cu încălcarea dreptului UE și neîncălcând principiul priorității dreptului Uniunii Europene si a caracterului direct al acestuia .

Asa cum s-a arătat mai sus art. 30 C.pr.fiscala este o prevedere legala cu caracter imperativ, iar vătămarea ce rezultă din nerespectarea sa constă în imposibilitatea aplicării art. 116 alin. 5 si art. 117 alin alin. 6 C.pr. fiscala, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin respingerea acțiunii pe lipsa calitatății procesual active .

Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 304 pct. 9 c.pr.civ. va admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 6.362 (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o va modifica în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC M. S. B. M. ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 6.362 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei S. M. S. B. M. ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 31 mai 2012.

Red.S.L.R./ .06.2012

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: S.-F. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 8/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal