Decizia nr. 8041/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8041/2012
Ședința publică de la 11 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții F. A. și F. O., împotriva sentinței civile nr. 6787/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL C. V. și C. V., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții intimați, avocat P. V., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s- a depus întâmpinare.
Curtea pune în discuția părții prezente excepția de nelegalitate a HG nr.
9., de atestare a domeniului public al comunei V., invocată de către reclamanții recurenți prin scriptul de recurs, cu privire la apartenența imobilului magazin cofetărie din Urca, nr. 103 la domeniul public al comunei V.
Reprezentanta pârâților intimați arată că susține concluziile din întâmpinarea depusă la dosar și cu privire la acest aspect, apreciind că nu se impune sesizarea instanței cu excepția de nelegalitate a HG nr. 9., raportat la prevederile art. 4, alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Arată că prin formularea unei asemenea excepții reclamanții recurenți nu doresc altceva decât acoperirea lipsurilor cererii de chemare în judecată și anihilarea efectelor hotărârii primei instanțe. Arată că hotărârea de guvern cu privire la care se solicită verificarea legalității este un act normativ anterior Legii nr. 554/2004.
Curtea, după deliberare, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a HG nr. 9., de atestare a domeniului public al comunei V., invocată de către reclamanții recurenți prin scriptul de recurs, cu privire la apartenența imobilului magazin cofetărie din Urca, nr. 103 la domeniul public al comunei V., constată că nu subzistă condițiile prevăzute de art. 4, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, urmând a o respinge.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbateriel și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6787 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
C., a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâți.
A fost admisă excepția lipsei de interes a reclamanților, ridicată de instanță din oficiu.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții F.
A. și F. O. în contradictoriu cu pârâții C. Local al comunei V. și C. V. prin P., având ca obiect anularea parțială a H.C.L. nr. 5..
A fost respinsă ca nefondată solicitarea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a următoarele:
În ceea ce privește excepțiile invocate, care se impune a fi analizate cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art.137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Prin H. C.ui Local al comunei V. nr. 51/(...) s-a aprobat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei, în anexa care face parte integrantă din hotărâre regăsindu-se sub nr. de inventar 1006 „. C. C. vechi
Urca, unde funcționează cofetăria și frizeria";.
Domeniul public al comunei V. a fost atestat și prin A. nr. 79 la H. G. nr.
969/(...) privind atestarea domeniului public al județului C., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C., cu excepția municipiului C.-N., iar la poziția nr. 9 a anexei (publicată în Monitorul Oficial nr. 684 bis/(...)) se găsește imobilul cu destinația „magazin cofetărie"; din Urca nr. 103, cu suprafața terenului aferent de 500 mp, dobândit în anul 1954.
Reclamanții F. A. și F. O. solicită acum anularea parțială a H.C.L. nr. 5., fără a contesta parțial și H. nr. 9..
T. a apreciat că această atitudine procesuală nu este de natură a atrage respingerea ca inadmisibilă a cererii, neputându-se identifica o condiție de admisibilitate a solicitării de anulare parțială a hotărârii de consiliu local care să nu fi fost respectată.
Nu poate fi primită nici inadmisibilitatea sub aspectul lipsei procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât răspunsul nr.201/(...) a fost emis de C. V. prin P. (fila 4), autoritate care a apreciat, deci, că a fost în mod legal învestită cu plângerea prealabilă a reclamanților.
Pentru acestea, s-a respins excepț ia in ad mis ib il ităț ii invocată de pârâți.
În ceea ce privește excepț ia l ipsei de interes, s-a reținut că în promovarea oricărei acțiuni reclamantul trebuie să justifice un interes, înțeles drept folosul practic urmărit, finalitatea vizată.
Potrivit art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. a și art. 8 din Legea nr. 554/2004, nulitatea unui act administrativ poate fi invocată de orice persoană vătămată, titulară a unui drept ori a unui interes legitim. A., pentru admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ nu este suficient ca reclamantul să urmărească un interes general și abstract - acela ca actul administrativ să corespundă întocmai realității - ci, întotdeauna, reclamantul trebuie să justifice un interes personal și direct.
În speță, interesul reclamanților constă în scoaterea imobilului din lista bunurilor aparținând domeniului public al comunei V.
Or, admiterea prezentei cereri și anularea parțială a H.C.L. nr. 5. nu asigură reclamanților atingerea scopului urmărit, atâta vreme cât H. nr. 9. rămâne în ființă și atestă apartenența imobilului la domeniul public al comunei.
Pentru acestea, reținând și faptul că reclamanții sunt suverani în stabilirea cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii, cu respectarea principiului disponibilității și a art.129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, s-a admis excepția și s-a respins cererea ca lipsită de interes.
Pârâții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, dar nu au făcut proba acestora, cu toate că potrivit art. 1169 cod civil sarcina probei le incumba. Pentru aceasta, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, s-a respins solicitarea pârâților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții F. A. și F. O., solicitând modificarea sentinței atacate, cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că prima instanță nu a administrat nici un fel de probe, soluționând cauza doar pe excepție. R. după ce a respins excepțiile pârâților a admis excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii în contencios administrativ.
Dacă instanța de fond și-ar fi motivat excepția pe un alt temei, anume acela că pârâta în mod greșit a inclus în domeniul public un imobil aparținând unor persoane fizice, fapt ce poate fi constatat atât din actele depuse la dosar de către C. local V. care pe de o parte face vorbire de o construcție edificată extratabular pe terenul proprietate publică în suprafață de 500 mp. cu destinația de cămin cultural, iar pe de altă parte în HCL nr. 51/(...) - aceasta este o construcție magazin cofetărie din Urca nr. 103 dobândit în 1954. Reclamanții susțin că înainte de a admite excepția instanța de fond ar fi trebuit să administreze o probă tehnică din care să rezulte dacă această clădire a fost edificată în 1954 sau în 1938, dacă este vorba de una și aceeași construcție întrucât din actele depuse de pârât se observă o evidență confuză între construcția cămin cultural și magazin cofetărie din localitatea U.
Reclamanții solicită instanței să constate că terenul pe care este edificată construcția, proprietatea acestora nu a făcut parte din domeniul privat sau public al S.ui, nici nu avea cum fiind vorba de un bun bisericesc înscris în proprietatea Bisericii Greco Catolice Urca și mai apoi în cea a Bisericii Ortodoxe U.
Greșit a apreciat instanța de fond că nu au un interes în promovarea acestei acțiuni deoarece au un interes personal și direct în a stabili dacă imobilul inclus în HCL nr. 5. este unul și același cu cel pe care îl dețin în proprietate, câtă vreme atât H. nr. 9. cât și HCL nr. 5. fac referire la un imobil fără acțiune în revendicare nu justifică calitatea sa de proprietar câtă vreme nu știe ce revendică
- un cămin cultural sau un magazin comercial.
Pe de altă parte recurenții înțeleg să invoce excepția de nelegalitate a H. nr.
9. în ceea ce privește apartenența imobilului magazin cofetărie din Urca nr. 103 la domeniul public al comunei V. întrucât din înscrisurile depuse la dosar atât de către aceștia cât și din apărările pârâtului, se poate observa că imobilul care se află în proprietatea acestora nu a fost niciodată expropriat de S. Român, a făcut parte din proprietatea Bisericii Greco Catolice Urca și mai apoi în cea a Bisericii Ortodoxe Urca, fiind imobil intravilan care nu a fost niciodată expropriat sau naționalizat de S. Român, prin urmare nu poate di inclus în proprietatea publică a comunei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 octombrie 2012 pârâții C. V. și C.
LOCAL AL C. V., au solicitat respingerea recursului cu menținerea ca fiind fondată și temeinică sentința atacată, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
1. Referitor la motivele de recurs formulate de recurenții reclamanți pârâții apreciază ca prima instanța a admis in mod fondat excepția lipsei de interes a reclamanților.
In adoptarea acestei soluții, prima instanța a pornit de la considerentul ca, pentru inițierea oricărui demers judiciar, se impune justificarea unui interes de catre persoana care solicita instanței de judecata soluționarea unei cereri, înțeles ca folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel care promovează acțiunea.
In mod eronat apreciază recurenții reclamanți ca "instanța de fond ar fi trebuit sa administreze o proba tehnica" înainte de a se pronunța pe exceptia lipsei de interes.
In mod cert, justificarea unui interes reprezintă o condiție generala care trebuie îndeplinita in cadrul oricărui proces civil, inca de la momentul promovării acțiunii. In speta, dupa cum corect a statuat Tribunalul Cluj, interesul recurenților reclamanți consta in scoaterea unui imobil din lista bunurilor aparținând domeniului public al comunei V.
Or, aceasta finalitate nu putea fi atinsa numai prin anularea parțiala a
HCL V. nr. 5., întrucât, atata vreme cat HG nr.969j2002 rămâne in ființa, ea atesta apartenența imobilului la domeniul public al comunei V.
Aceasta logica juridica a fost ignorata de pârâți, deși, prin întâmpinarea, a evidențiat regimul juridic al imobilului respectiv. A., respectivul imobil - construcție este înscris in inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei V., cu număr de inventar 1006. Acest inventar a fost însușit de C. Local V. prin H. nr. 5., a carei anulare formează obiectul acestui dosar, si atestat prin H. G. nr.969 din 5 septembrie 2002 privind atestarea domeniului public al județului C., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C., cu excepția municipiului C.-N., publicata in Monitorul Oficial nr. 684/(...), poziția nr. 9 din A. nr.79 la HG nr.9., anexa publicata in M.Of. nr. 684 bis din (...).
Fata de regimul juridic al acestei construcții si având in vedere atestarea domeniului public al C. V., in baza HCL nr. 5., prin HG nr.9., rezulta ca acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulata este fara finalitate practica, lipsita deci de interes.
Pentru aceste considerente, se impune respingerea recursului declarat de recurenții reclamanți F. A. si F. O.
2. Referitor la excepția de nelegalitate a HG nr.9., a solicitat respingerea ca inadmisibila această excepție.
In conformitate cu prevederile art. 4. alin. (1) si (2) din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest caz, instanța, constatând ca de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivata, instanța de contencios administrativ competenta si suspenda cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusa niciunei cai de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune in ipoteza în care instanța in fata căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competenta sa o soluționeze.
Instanța de contencios administrativ se pronunța, după procedura de urgenta, in ședința publica, cu citarea părților si a emitentului. In cazul in care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării in vigoare a prezentei lege cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale in vigoare la momentul emiteri actului administrativ.
Având in vedere aceste dispoziții legale, in privința competentei materiale a instanței ce urmează a soluționa aceasta excepție de nelegalitate, devin incidente dispozițiile art.4 alin.l teza a II-a coroborat cu art.l0 din Legea nr.554/2004.
Dispozițiile art.4 alin.1 teza a II-a fac vorbire de "instanța de contencios administrativ competenta", astfel ca fac trimitere la regulile generale de competenta, instituite prin art.10 din Legea nr.554/2004: actele emise de autoritățile locale vor fi judecate de tribunal, iar actele autorităților centrale de curtea de apel.
In speta, actul a cărui legalitate urmează a fi cercetata a fost emis de o autoritate centrala - Guvernul României, astfel incat competenta de solutinare in prima instanța a excepției de nelegalitate a HG nr.9. ar reveni Curții de A. C.
Având in vedere insa ca, in prezenta cauza, excepția de nelegalitate a fost ridicata in fata Curții de A. C. ca instanța de contencios administrativ de recurs, s-ar impune suspendarea soluționării recursului si sesizarea, prin încheiere motivata, a instanței de contencios administrativ competente, respectiv Curtea de A. C., ca instanța de fond, urmând a fi citat in cauza si emitentul actului, si anume Guvernul României.
Cu toate acestea, din cuprinsul textului legal precizat, art. 4. alin. (1) din
Legea nr.554/2004, se desprinde ideea ca instanța in fata căreia s-a ridicat excepția de nelegaliate poate refuza sesizarea instanței de contencios competente in cazul in care de actul administrativ atacat nu depinde soluționarea in fond a pricinii.
In opinia acestora, nu se impune suspendarea soluționării prezentului recurs si sesizarea instanței de contencios competente, întrucât excepția de nelegalitate a HG nr.9. este inadmisibila.
A., recurgând la procedura reglementata prin art. 4 din Legea nr.554/2004, recurenții reclamanți incearca practic sa suplineasca in calea de atac a recursului lipsurile cererii introductive de instanta si sa evite validarea de catre Curtea de A. C. a solutiei de respingere de catre Tribunalul Cluj a cererii lor ca fiind lipsita de interes.
Or, acest lucru este inadmisibil.
A., dupa cum am aratat deja la pct. 1, atata vreme cat HG nr.969j2002 ramane in fiinta, ea atesta apartenenta imobilului in litigiu la domeniul public al comunei V.
In aceste condiții, scopul urmărit de recurenții reclamanți prin cererea de chemare in judecata, si anume scoaterea acestui imobil din lista bunurilor aparținând domeniului public al comunei V., nu va putea fi realizat prin admiterea excepției de nelegalitate a HG nr.9..
Explicația este simpla: exceptia de nelegalitate este un mijloc de apărare al carei efect nu este anularea actului administrativ, ci înlăturarea lui din cauza in care s-a ridicat excepția. A. fiind, chiar daca s-ar constata nelegalitatea HG nr.969j2002 in ceea ce privește apartenența imobilului magazin cofetărie din Urca nr.103 la domeniul public al comunei V., aceasta hotărâre de guvern va ramane in fiinta si va continua sa produca efecte juridice atat fata de destinatar, in speta pârâtelor intimate, cât si fata de terti, in speta recurenții reclamanți.
P. toate aceste considerente, solicită respingerea recursului formulat de către recurenții reclamanți F. A. si F. O., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate subscriselor cu acest litigiu, in temeiul art. 274 C.Pr.Civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Curtea reține că instanța de fond a tranșat litigiul prin soluționarea excepției lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii de contencios administrativ de față.
Esențial pentru a decela asupra lipsei de folos practic a eventualei soluții favorabile s-a circumscris lipsei atacării cu acțiunea de contencios administrativ
și a HG nr. 9. privind atestarea domeniului public al județului C., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C., cu excepția municipiului C.-N. care vizează și terenul din litigiu.
O atare lipsa s-a încercat a se acoperi prin invocarea excepției de nelegalitate a acestui act normativ prin recursul declarat în cauza de reclamanți.
Un atare procedeu este esențialmente nelegal, distorsionând prin aceasta modalitatea de a supune cercetării legalității un atare act administrativ.
Și este așa, deoarece conform practicii pertinente a ÎCCJ- Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a decis cu valoare de principiu că: „În litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de G. pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale:
- sarcina probei revine G., în calitate de emitent al hotărârii, întrucât a se susține că partea, care se consideră vătămată prin atestarea apartenenței la domeniul public a unui imobil care îi aparține, ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate pentru că i s-a încălcat un drept existent, echivalează cu inversarea sarcinii probei, în condițiile în care o asemenea cauză nu are ca obiect o acțiune în revendicare;
- hotărârile emise de autoritățile locale, având ca obiect inventarierea bunurilor proprietate publică, sunt proceduri prealabile emiterii hotărârii G. de atestare a apartenenței bunurilor respective la domeniul public de interes local;
- actul vătămător este hotărârea G., iar nu hotărârile prealabile emise de autoritățile locale, întrucât hotărârea G. este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor și prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului."; (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 1806 din 21 martie 2005 accesibilă pe portalul { H. "http://www.scj.ro" ).
Așa fiind, în speță actul vătămător este hotărârea G., iar nu hotărârea consiliului local privind inventarierea, sens în care obiectul acțiunii de contencios administrativ trebuie format din cererea de anulare în substanță a hotărârii de G. ce privește atestarea domeniului public al comunei respective și care vizează un anumit teren și evident conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita cercetarea legalității și asupra hotărârii consiliului local care, așa cum s-a arătat în precedent, are natura juridică a unui act premergător, act juridic prealabil emiterii hotărârii G..
Din această perspectivă, Curtea nu a apreciat a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceste dispoziții fiind esențial diferite față de acțiunea directă în anularea unui act administrativ, atât ca modalitate de sesizare, procedură cât și ca și consecințe juridice.
Din această perspectivă, având în vedere modalitatea greșită de concepție a acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamanți, Curtea nu a reținut ca pertinente motivele de recurs invocate, statuând că excepția lipsei de interes a fost corect și legal soluționată în cauză de instanța de fond.
Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a respinge recursul cu consecința menținerii în tot a sentinței atacate. Ținând seama de soluția pronunțată în recurs, Curtea urmează ca în temeiul art. 274 C.pr.civ. să oblige recurenții la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 15-17).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanții F. A. ȘI F. O. împotriva sentinței civile nr. 6787 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții să plătească intimaților C. Local al comunei V. și C. V. prin P. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. U. M. D. R.-R. D.
GREFIER M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./22.10.12
Jud.fond. A. G. C.
