Decizia nr. 82/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 82/2012

Ședința 7 Septembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

JUDECĂTOR S. L. RUS JUDECĂTOR C. I. GREFIER M. V.-G.

S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de către M. I. împotriva Deciziei civile nr. 1593/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu intimatele A. F. P. B. M., D. G. A F. P. M. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de revizuire este legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cerere de revizuire.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității introducerii cererii de revizuire și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3696/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...)/2009, s-a respins acțiunea reclamantului M. I. împotriva pârâtei D. M. - A. B. M. și A. F. pentru M..

Prin decizia civilă nr. 1593/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), s-a respins recursul declarat de reclamantul M. I., împotriva sentinței civile nr. 3696/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., care a fost menținută în întregime.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire M. I., solicitând admiterea acesteia așa cum a fost formulată.

În motivare s-a arătat că:

Ca motiv de revizuire își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul cărora constituie un motiv special de revizuire "pronunțarea hotărârilor judecătorești irevocabile cu încălcarea dreptului comunitar". In lumina acestui text și în cadrul juridic nou existent după hotărârea Curții de Justiție a U. E. din 7 aprilie 2011, dacă reclamantul formulează o cerere de revizuire a unei hotărâri irevocabile de respingere a cererii de restituire a taxei de poluare, instanța este datoare să o admită, asigurând astfel respectarea dreptului european, așa cum a fost acesta interpretat de instanța de la L. prin hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza Tatu. În temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul european, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în cauza Tatu, si mai recent in cauza

Nisipeanu (C-263/20l0).

Pe cale de consecință, instanțele naționale sunt datoare să admită cererile de revizuire a hotărârilor având ca obiect "restituirea taxei de poluare ", reformând hotărârile contrare ale instanțelor care s-au pronunțat nefavorabil anterior.

Cateva lamuriri ar fi necesare, insa, cu privire la termenul de revizuire pentru motivul arătat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Astfel, în forma inițială a art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 55412004 se prevedea: "Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. "

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1609 din 9 decembrie 2010

(publicată în "Monitorul Oficial al României", Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie

2011, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin.

(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a declarat neconstituționale prevederile art. 21 alin. (2) teza a II-a. Soluția Curții Constituționale nefiind urmată de nicio intervenție legislativă, evidenta ca termenul de 15 zile pentru declanșarea procedurii de revizuire este inaplicabil.

In ceea ce îl privește pe revizuient, apreciază că, în lipsa unei intervenții a legiuitorului, în prezent nu există un termen-limită în interiorul căruia justițiabilii sunt obligați să formuleze cererea de revizuire a hotărârii judecătorești pronunțate cu încălcarea dreptului european, o asemenea cerere putând fi formulată oricând.

In egală măsură, apreciază că în prezent nu se poate considera că ar fi aplicabil vreunul dintre termenele de revizuire menționate de art. 324 C. Sub acest aspect, reamintind faptul că există practic termene de revizuire de o lună [art. 324 alin. (1) pct. 1, 2, 3 și 4], de 6 luni [art. 324 alin. (1) pct. 5], de 15 zile [art. 324 alin. (2)] sau de 3 luni [art. 324 alin. (3)]. Astfel, Legea nr. 554/2004 se completează cu dispozițiile C. de procedură civilă doar în măsura în care aceste dispoziții sunt compatibile cu Legea contenciosului administrativ. În condițiile în care nu există însă un termen general de revizuire în C. de procedură civilă, este inadmisibil să ne referim la oricare dintre aceste termene pentru a limita posibilitatea exercitării căii de atac a revizuirii din contenciosul administrativ. De altfel, trebuie subliniat și faptul că legiuitorul nu a avut niciodată în vedere dispozițiile C. de procedură civilă pentru termenul de revizuire din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a făcut trimitere la termenul de

15 zile menționat de art. 324 alin. (2) C. pr. civ., ci a fixat un termen propriu de revizuire. Pe cale de consecință, cu atât mai puțin s-ar putea susține o variantă a raportării la dispozițiile C. de procedură civilă pentru determinarea termenului în care poate fi formulată, la nivelul anului 2011, o cerere de revizuire fondată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 21 din Legea nr.

554/2004 coroborat cu art. 148 alin. 2 si 4 Constituția României.

Analizând cu prioritate excepția de tardivitate a cererii de revizuire invocata din oficiu la termenul de judecata din data de (...),

Curtea reține următoarele:

Analiza unei excepții de tardivitate impune stabilirea termenului aplicabil si determinarea momentului de început al termenului în care se putea efectua respectivul act procesual, în speță cererea de revizuire.

Art. 21 al. 2 din Legea nr. 554/2004 prevedea, în forma ce a făcut obiectul verificării constituționalității sale (dec. 1609/2010) că termenul curge de la pronunțare. Î. nu se mai poate reține incidența acestei dispoziții termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac urmeaza a fi determinat potrivit dreptului comun .

Având în vedere prevederile dreptului comun in materie de revizuire aplicabile si in speta în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din legea nr.

554/2004 Curtea constată că termenul de revizuire în cauză este de o lună, termen general de revizuire prev. de art. 324 C.

In ce priveste momentul de la care curge acest termen in speta el nu poate fi data la care partea a luat pe orice cale la cunostiinta despre hotararea a careri revizuire se cere intrucit de multe ori aceasta data este anterioara pronuntarii hotararilor in cauzele Tatu si Nisipeanu .Totodata in cauze de acest gen reclamantul si-a intemeiat actiunea direct pe prevederile dreptului comunitar .La data pronuntarii hotararii prin care s-a respins actiunea indiferent daca respingerea a avut loc in prima instanta sau in recurs reclamantul a aflat ca hotararea dadea prioritate dreptului intern apreciind ca acesta nu incalca dreptul U. E. nefiind necesar sa i se comunice pentru aceasta concluzie hotararea respectiva .Ca atare acest moment nu poate fi luat in calcul la stabilirea datei de la care curge termenul de o luna pentru formularea cererii de revizuire intrucit ar fi chiar termenul la care s-a pronuntat hotararea a carei revizuire se cere moment care asa cum s-a aratat mai sus ar putea fi anterior pronuntarii hotatarilor in cauzele Tatu si Nisipeanu .

Pornind de la premisele sus mentionate si de la imprejurarea ca cererea de revizuire in speta s-a declansat ca urmare a pronuntarii hotararilor preliminare de catre C. in cauzele Tatu si Nisipeanu ,hotarari in care s-a dat o alta interpretare art. 110 TFUE decit cea data de instantele romane rezulta ca termenul de revizuire de o luna curge cel tarziu de la data publicarii acestor hotarari in Jurnalul European respectiv data de (...) pentru cauza Tatu si respectiv (...) pentru Cauza Nisipeanu .

În speță, taxa de poluare a cărei restituire s-a solicitat a fost achitata de către reclamant sub imperiul O.U.G. nr. 50/2008 pentru care s-a pronunțat de către C. hotărârea preliminara in cauza Tatu. Ca atare, in speța termenul de o luna curge de la data publicării cauzei Nisipeanu, respectiv (...), împlinindu-se la data de (...).

Prezenta cerere de revizuire a fost formulata la data de (...) (f. 10) după împlinirea termenului de o luna prevăzut de art. 324 C., fiind așadar tardiv formulata.

In consecință, in temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 324 C., Curtea a admis excepția de tardivitate si a respins ca tardiva cererea de revizuire din speța.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de tardivitate.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire declarată de revizuientul M. I. împotriva deciziei civile nr. 1593 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. M. S. L. RUS C. I.

GREFIER

M. V.-G.

Red.AAM/dact. MS

2 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 82/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal