Decizia nr. 84/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 84/2012
Ședința 01 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C. Judecător M. S.
Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. S. S. împotriva sentinței civile nr.6703 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimatul reclamantul G. A.-M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
De asemenea, Curtea invocă excepția de ordine publică a lipsei de interes a D.G.F.P. S. în promovarea recursului în nume propriu.
În baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., curtea apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.6703 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și D. G. a F. P. S. și a fost respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. A. M., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a orașului Ș. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta A. F. P. a orașului Ș. S. la restituirea sumei de
1772 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobândă legală de la data de 7 februarie 2011, până la plata efectivă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată chemata în garanție A. F. Pentru M. să restituie pârâtei suma de 1772 lei cu dobândă legală de la data de 7 februarie 2011, până la plata efectivă.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F. P. S.
A fost obligată pârâta A. F. P. a orașului Ș. S. la plata sumei de 39 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a J. S. a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia urmând a fi respinsă, instanta retinand ca, inscrisurile a caror anulare se solicita nu au fost emise de aceasta.
Asupra fondului cauzei, instanta a retinut că în cauza Tatu pronunțată în data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a U. E., la întrebarea adresată cu privire la faptul dacă articolul 110 T. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, a răspuns astfel:
Articolul 110 T. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Dobânda legală solicitată urmează a fi acordată de la data achitării sumei, respectiv 7 februarie 2011, în baza art.3 alin.3 din O.G.9/2000 și art.1084 raportat la art.1082 Cod procedură civilă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta A. F. P. a O. Ș.
S. să achite reclamantului suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. S. S. prin care se solicită admiterea acestuia, respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată, desființarea sentinței în ceea ce privește dobânda legală și cheltuielile de judecată și menținerea sentinței cu privire la admiterea cererii de chemare în judecată a A. F. pentru M..
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7, 8 și 9
și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., recurenta a arătat următoarele:
Practic instanta de fond a dispus restituirea unei sume achitate in prealabil in temeiul legii, iar instanta de contencios administrativ nu poate pronunta o astfel de solutie, aceasta, esentialmente, este chemata sa cenzureze acte administrative emise de autoritati publice.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "persoana care se considera vatmata Într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata" Acelasi act normativ, dupa ce prin art. 7 reglementeaza institutia plingerii prealabile, pe care persoana care se considera vatamata este datoare sa o urmeze înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, precizează prin art.8 care este obiectul acțiunii: anularea în tot.
Pronunțându-se în limitele acestei învestiri asupra actiunii, instanta trebuia sa examineze admisibilitatea cererii.
OUG nr. 50/2008 stabileste, potrivit dispozitiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule , care constituie venituri la B. F. pentru M. și se gestioneaza de A. F. pentru M. , in vederea finantarii programelor și proiectelor pentru protectia mediului, iar potrivit dispozitiilor art. 4 , obligatia de plata a taxei intervine: A. cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul În România; Taxa pe poluare instituita de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind percepută pentru asigurarea protectiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin inmatricularea acestora in Romania, inteleg sa le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel la poluarea mediului.
De asemenea, instanța de fond în mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobînzii legale aferentă, fără nici o justificare legală, si fara a avea în vedere dispozițiile Codului de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Cu privire la acordarea de catre instanta de fond si a cheltuielilor de judecata, considera ca in mod neintemeiat instanta a acordat si acest capat de cerere deoarece in speta de fata nu se poate retine culpa procesuala a recurentei, intrucit organul fiscal a calculat taxa pe poluare in conformitate cu dispozitiile OUG nr. 50/2008 si in indeplinirea sarcinilor de serviciu, motiv pentru care solicita inlaturarea aceastei dispozitii.
Analizând recursul formulat de D. S. în nume propriu, curtea reține următoarele:
Interesul reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și interesul de a ataca hotărârea. Practic, înseamnă că interes are numai partea care a pierdut procesul, deoarece cel care a câștigat în primă instanță nu poate dovedi drepturi ce i-au fost lezate.
În speță, față de recurenta D. S. acțiunea a fost respinsă, reținându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu poate justifica un interes în exercitarea recursului în nume propriu
În consecință, se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii
Instanța observă că reclamantul nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamantul a adresat, ulterior achitării taxei (formalitate necesară în vederea înmatriculării), o cerere către organul încasator, cerere care a fost respinsă, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Atâta timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale are deschisă calea prevăzută de art.1 alin.1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
În speță, deci, nu sunt aplicabile prevederile art.7 alin.1 din Legea
544/2004 întrucât obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantei, situație prevăzută de art. 8 alin.1 teza a II-a din aceeași lege.
Pe fondul cauzei, curtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.
50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de (...).
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a U. E. (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta AFP fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamanta a fost nevoită să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat în numele AFP Ș. S. este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr.
554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 6703 din 0(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele
A. F. Ș. S.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
V. D.
GREFIER
Red. C.P./Dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: P. A.R.