Decizia nr. 87/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 87/2012
Ședința ata de 03 O. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamantul C. DAN-I. împotriva deciziei civile nr. 6069 din data de (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. și intimata-chemată în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, revizuire.
Cererea de revizuire este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de .10 lei, conform chitanței aflată la fila 17 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) și ulterior la data de (...) intimata-pârâtă D. G. a F. P. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea din oficiu, în baza art. 321 al. 1 C.pr.civ. și art. 322 al. 2 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
Având în vedere excepția invocată din oficiu, Curtea constată că nu se mai impune analizarea excepției de tardivitate invocată de către intimată.
C U R T E A :
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de (...), revizuientul C. DAN-I., în contradictoriu cu intimații A. F. P. Z. și A. F. PENTRU M., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 6.069 din
15 decembrie 2011 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...), cu consecința modificării sentinței civile nr. 4.276/(...) a Tribunalului S., în sensul obligării pârâtei A. Z. la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, ocazionate reclamantului de acel litigiu, în sumă de 769,3 lei.
În drept, revizuientul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ.
Intimata D. G. A F. P. S. a invocat excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
Anterior soluționării excepției de tardivitate, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate, Curtea a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 6. pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. s- au respins toate recursurile declarate de către părți împotriva sentinței civile nr.4276 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al Tribunalului S., ce a fost menținută în întregime.
Potrivit art. 322 al. 1 c.pr.civ. "Revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri:…";
Întrucât decizia nr. 6., față de care s-a formulat prezenta cerere de revizuire, a fost pronunțată de o instanță de recurs, Curtea reține că se impune a se analiza doar cea de-a treia ipoteză a normei legale, prima referindu-se la o hotărâre a instanței de apel(„ hotarari ramase definitiva in instanta de apel";) iar cea de-a doua la o hotărâre de primă instanță („ prin neapelare";).
Curtea reține că o cerere de revizuire a unei hotărâri dată de către o instanță de recurs este susceptibilă de revizuire numai în măsura în care prin ea se „ evoca fondul";.
Evocarea fondului, în căile de atac, spre deosebire de prima instanță, impune schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator existent în cauză.
Prin hotărârile prin care se resping căile de atac, ca urmare a păstrării situației de fapt reținută de către instanța anterioară, nu se evocă fondul și deci nu sunt susceptibile de revizuire.
Această condiție de admisibilitate a unei cereri de revizuire nu este îndeplinită în prezenta cauză, prin decizia nr. 6. instanța de recurs respingând recursul, cu păstrarea stării de fapt reținută de către instanța de fond.
În consecință, reținând incidența art. 322 al. 1 c.pr.civ. se va admite excepția inadmsibilității cererii și se va respinge cererea de revizuire.
Față de faptul reținerii excepției de inadmsisbilitate, în baza art. 137 al. 1 c.pr.civ., Curtea constată că nu se mai impun analizarea celorlalte aspecte ale cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul C. DAN-I. împotriva deciziei civile nr. 6069 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 03 octombrie 2012.
Red.D.M./(...) Dact.H.C./2 ex.