Decizia nr. 8966/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8966/R/2012

Ședința de la 05 N. 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M.

JUDECĂTOR: S. L. R. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. DEJ împotriva sentinței civile nr. 2005 din 24 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., privind și pe reclamanta intimată P. A. I. și chemata în garanție - intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei intimatei, avocat P. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 02 noiembrie

2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, la care a fost anexată împuternicirea avocațială a reprezentantei acesteia.

Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei intimate P. A. I. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2005/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea reclamantei P. A. I., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D.

A fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare nr. 20584/(...) a A. D.

A fost obligată pârâta A. Dej să restituie reclamantei suma de 3148 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală de la data de (...) și până la data plății.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 743,6 lei cheltuieli de judecată.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de A. împotriva

A.F.M., care a fost obligată să plătească pârâtei suma reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul/a a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul/a achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Î.ucât, potrivit dispoziției art.1 din OG nr. 5., sumele achitate cu titlu de taxă de poluare au fost virate la F. de M. și se administrează de A. F. de M., în baza dispozițiilor art. 60 și urm. C.pr.civ., T. a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanțe să plătească pârâtei taxa de poluare plus dobânda legală de la data încasării și până la data restituirii integrale a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. Dej, prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului/ei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant/a nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.

110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul/a solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr. (...).

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul/a a solicitat respingerea recursului (f. 9).

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de catre recurenta parata acest motiv de recurs este nefondat.Astfel conform art. 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa .

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie

2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)

C.pr.fisc).

Cu referire la incidența la speță a prevederilor Legii 9/2012 antamate de recurentă prin motivele de recurs Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 12 din acest act normativ in cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie

2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a G. nr. 5., aprobată prin nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de (...) respectiv in perioada 1 iulie 2008-(...) și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor U. E..

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat(actualmente art. 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de (...) pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare .

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la (...) și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa de poluare încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea Legii 9/2012 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

Prin actiunea formulata reclamantul nu a solicitat obligarea paratului la plata dobanzii legale sau fiscale .

Prima instanta admitind actiunea a acordat ceea ce nu a cerut reclamantul respectiv dobanda legala altfel spus s-a pronuntat extra petit

.Acordarea de catre instanta a ceea ce nu s-a cerut se incadreaza in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ .In mod unanim in literatura de specialitate se arata ca acest motiv de recurs nu este de ordine publica ci este unul de ordine privata .In speta acest motiv a fost invocat de catre parata in recursul formulat si din cele mai sus expuse rezulta ca este intemeiat urmind ca instanta sa admita recursul si sa modifice sentinta sub acest aspect . Inlaturarea obligatiei de plata a dobanzii legale de catre parat repune in discutie si cererea de chemare in garantie sub acest aspect conform cererii de recurs astfel ca va fi inlaturata si obligatia chematei in garantie de plata a aceleiasi dobanzi .

Motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata este nefondat in ce priveste obligatia de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia (f.

14 dosar fond ).

Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului national cu dreptul U. E., incompatibilitatea rezultatat din hotararile pronuntate de catre C. in cauzele T. si Nisipeanu .In aceste conditii si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului U. E. si sa restituie taxa de poluare reclamantului .

In ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanta Curtea apreciaza ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii de 3148 lei si muncii depuse de avocat constind in formularea cererii prealabile ,redactarea si sustinerea actiunii .In acesta materie munca desfasurata de avocat este mult simplificata de existenta hotararilor C. in cauzele T. si Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie ,particulara spetei in vederea obtinerii rezultatului urmarit de catre reclamant asa cum se intimnpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat,depunerea actelor probatorii specifice acestui model si sutinerea lui

.Raportata la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus Curtea a apreciat ca suma de 500 lei raspunde in mod rezonabil celor doua cerinte legale sus mentionate .

În temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr.

554/2004, se va admite recursul pârâtei A. F. P., se va modifica în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligației pârâtei și a chematei în garanție de plată a dobânzii legale si va diminua cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de

539,3 lei .

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

In temeiul art. 316,298,274 C.pr.civ Curtea va obliga recurenta aflata in culpa procesuala sa plateasca intimatului reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecata in recurs constand in onorariu avocatial partial dovedit prin chitanta de la f.12 apreciind ca acest cuantum poate fi acordat chiar daca recursul a fost admis in parte tinind cont de valorea pricinii si munca depusa de avocat aferenta pretentiilor pentru care recursul a fost practic respins .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. DEJ, împotriva sentinței civile nr. 2005 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii legale pentru pârâtă și chemata în garanție și diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la 539,3 lei.

Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. M. S. L. R. C. I.

GREFIER

A. B.

Red.AAM/dact. MS

3 ex./(...) Jud.fond: O.R.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 8966/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal