Decizia nr. 9029/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S. a II-a C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)**
DECIZIA C. NR. 9029/2012
Ședința din data de 05 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 418 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)** al T.ui
B.-N., în contradictoriu cu intimații C. N., D. G. A F. P. B. N., SC O. P. SA, A. F. P. A M. B., A. - D. G. A. F. A M. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire impozit reținut pe sume compensatorii.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata SC O. P. SA, avocat N. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut cauzei, după care, se constată că, din partea intimatei D. G. A F. P. B.-N. în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat admiterea recursului ca fiind fondat, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta intimatei SC O. P. SA.
În data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei SC O. P. SA, prin care s-a solicitat respingerea recursului.
De asemenea, în data de (...) respectiv (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului reclamant, trimisă prin fax, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta intimatei SC O. P. SA.
În data de (...) din partea intimatei SC O. P. SA s-a depus la dosar o decizie de speță pronunțată de către S. I C. a acestei instanțe, într-o cauză similară.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Reprezentanta intimatei SC O. P. SA arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, prezenta cauză fiind în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare asupra recursului.
Reprezentanta intimatei SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P., cu cheltuieli de judecată conform anexei la contractul de asistență juridică nr. 20/(...).
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 418 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)** al T.ui
B.-N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B.-N., A. F. P. B. și SC O. P. SA și în consecință a fost respinsă acțiunea principală față de acestea.
A fost respinsă ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. N. de A. F..
A fost admisă acțiunea completată formulată de reclamanta C. N. M., împotriva pârâtei A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C. și în consecință:
- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclam. suma de 4.978 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA, împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F., D. G. a F. P. B.-N. și A. F. P. B.
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamant. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei.
De asemenea, prin încheierea civilă din ședința publică din data de
(...), tribunalul a admis excepția necompetenței secției civile în soluționarea prezentului litigiu, excepție invocată de pârâta SC O. P. SA și față de admiterea căreia reclamanta, prin reprezentant, s-a opus, apreciind că litigiul este unul de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin H. C. de A. al P. SA din data de (...) și respectiv (...), în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din L. nr.
53/2003 - C. muncii, a fost emisă decizia privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art. 6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 26132 lei (RON).
Conform mențiunilor inserate în fișa fiscală a angajatului, coroborate cu precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare
SC OMW P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere, rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta OMW P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din C. fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., suma de 4978 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B.-N. sub nr. 1559 din
(...) și adresată deopotrivă și A.I F. P. B., reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele A., D. B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât, în privința excepțiilor invocate în cauză, tribunalul constată următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu, tribunalul a reținut că aceasta este dată în cauză, relevantă sub acest aspect fiind analiza asupra naturii sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume. Astfel, suma solicitată a fi restituită a fost reținută de angajator cu titlu de impozit pe venit aferent indemnizației de concediere de care a beneficiat angajatul în urma concedierii. O atare încasare a impozitului prin stopaj la sursă constă în calcularea, reținerea și virarea la bugetul public în numele contribuabililor, de către agenții economici sau instituții, a unei diversități de impozite, contribuții, taxe. Stopajul la sursă este utilizat și în cazul impozitelor pe veniturile salariale datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă. În raportul juridic astfel creat, reclamanta are calitatea de contribuabil a impozitului pe venituri de natură salarială (conform art. 39-41 din C. fiscal), iar A. este creditorul final al acestor contribuții bugetare ca și componente ale bugetului general consolidat, în timp ce pârâta O. P. SA are doar calitatea de plătitor respectiv mandatar legal al autorităților fiscale care efectuează operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumelor pretinse a fi restituite în prezenta cauză, obligație ce subzista în sarcina angajatorului în condițiile art. 40 alin.2 lit.f din C. muncii în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă.
Ca atare, de vreme ce sumele reținute prin stopaj la sursă din valoarea sumelor compensatorii cuvenite reclamantei nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, iar aceasta la rândul său a virat suma la bugetul de stat, nu s-a putut reține existența unei identități între pârâtă și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamantă, în privința pârâtei O. P. SA nefiind justificată calitatea procesuală pasivă. Totodată, în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de mandatar în limita puterilor conferite se răsfrâng asupra mandantului care este ținut întocmai de toate obligațiile contractelor de mandatar. Ca atare, pretinsul drept de creanță asupra sumei reclamate se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la contribuabil.
Relativ la calitatea procesuală pasivă a pârâtelor D. G. a F. P. B.-N., A. F. P.
B. și A. N. a F. P., instanța a apreciat că D. B-N și AFP B. nu au calitate procesuală pasivă, spre deosebire de A. care deține această calitate, în condițiile în care în cauză, așa cum s-a relevat și în considerentele ce susțin excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMW P. SA, analiza poartă asupra raportului juridic în baza căruia angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, ca raport juridic de drept fiscal guvernat de normele C. fiscal (art. 1 din L. nr. 5. privind C. fiscal) și care s-a născut și produce efecte juridice între contribuabil și autoritatea fiscală gestionară a fondului în care s-a vărsat impozitul astfel reținut de către angajatorul mandatar.
În cadrul acestui raport, reclamanta, în calitate de contribuabil, a înțeles să urmeze procedura reglementată de prevederile art. 117 alin. 1 lit. d) din C. de procedură fiscală privind restituirea unor sume reținute de angajator și vărsate în bugetul general consolidat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale, cererea formulată în cadrul acestei proceduri impunându-se a fi soluționată conform art. 117 alin. 9 din C.fiscală și prevederilor O.ui nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice.
Or, cum pe de o parte, impozitul pe venit calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de (...) (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind C. de procedură fiscală, administrat de A., este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de A. a fost respinsă, ca nefondată, concomitent cu admiterea aceleiași excepții cu privire la pârâtele D. B-N și AFP B., aceasta câtă vreme în speță nu s-a reținut pentru nici una dintre cele două entități menționate calitatea de titular a unor drepturi și respectiv obligații de drept material fiscal, prin prisma prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală atributive de competență în administrarea impozitelor.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca urmare a neparcurgerii de către reclamantă a procedurii plângerii prealabile, invocată în cauză de pârâta A., tribunalul a apreciat că aceasta nu se fondează, pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a reținut în cele ce preced, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat de cererea de restituire a unor sume în temeiul prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală, iar înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererea înregistrată sub nr. 1559 din (...) (f. 96 dosar) îndeplinește cerința prevăzută de O. 1. care reglementează procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.
E. real că cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată
A. F. de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B.-N., însă sub acest aspect instanța a opinat în sensul că dobândesc deplină relevanță și aplicabilitate prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr.
27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care „petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";.
Prin urmare, direcționarea corectă a cererii contribuabilului spre organul decizional (cu atât mai mult cu cât acesta nu a primit nici o adresă de răspuns) constituie responsabilitatea angajaților instituțiilor aflate în subordinea A., astfel încât instanța nu a împărtășit teza avansată de această pârâtă în sensul neurmării procedurii prealabile (desigur cu sublinierea faptului că în materia contenciosului fiscal sunt edictate prevederi legale cu caracter special, derogatorii de la cele de drept comun care guvernează jurisdicția contenciosului administrativ, investirea instanței realizându-se fie în condițiile art. 218 C.fiscală, fie ulterior urmării procedurii prevăzute de art. 117 C. fiscală, această din urmă ipoteză legală fiind incidentă în cauza de față).
Invocarea de către pârâta A. a prevederilor art. 7 din L. nr. 5., în sensul în care impută reclamantei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din L. nr. 5., excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către aceeași pârâtă prin prisma celui de-al doilea aspect relevat, respectiv acela al neîndeplinirii condițiilor legale stipulate de prev. art. 117 lit a-h Cod procedură fiscală și disp. pct 2 din Anexa 1 la O. nr. 1., instanța a apreciat că argumentul prezentat nu poate fi analizat din perspectiva inadmisibilității, nereprezentând un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, ci un aspect care vizează însuși fondul acțiunii, respectiv caracterul întemeiat sau dimpotrivă, neîntemeiat, al cererii de restituire, sens în care, și din acest punct de vedere, respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Având în vedere efectele admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive față de pârâtele D. B-N, AFP B. și O. P. SA, în sensul în care caracterul peremptoriu al acestei excepții lipsește acțiunea formulată de reclamantă împotriva menționatelor pârâte de o cerință esențială de exercitare a acesteia, analiza celorlalte excepții și apărări de fond invocate de aceste pârâte devine de prisos, instanța nemaifiind ținută a se pronunța asupra lor.
În același timp, tot ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, nu mai este incidentă nici ipoteza legală instituită de art.60 C. pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de această pârâtă împotriva A., D. B-N și AFP B., sens în care cererea urmează a fi respinsă.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 55 alin.4 lit.j din
L. nr.5. privind C. fiscal (în forma de la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă și acordării indemnizației de concediere), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii.
E. adevărat că potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind C. fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă instanța a constatat că prevederile mai sus menționate au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (L. nr.5. privind C. fiscal), act normativ cu forță juridică superioară.
Or, pentru determinarea caracterului de venit salarial supus impozitării nu se poate recurge la alte criterii decât cele prevăzute explicit de prevederile art. 55 alin. 4 din C. fiscal în forma în vigoare la momentul reținerii impozitului pe venit, invocate în cererea de chemare în judecată, actul normativ respectând, din punct de vedere al principiului legalității, imperativul de a conține norme clare, precise, accesibile și previzibile.
D. această perspectivă, apare ca nelegal modul de raportare la normele hotărârii de G. realizat de pârâta A., norme ce vin în contradicție cu actul normativ în aplicarea căruia au fost edictate.
Prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. aprobate prin HG nr.44/2004 nu se poate contraveni prevederilor art. 55 alin.4 lit.j din L. nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, în aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative (o prevedere cuprinsă într- un act normativ - hotărâre a G.ului - adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică), se impune a se acorda prioritate de aplicare prevederi legale conținute de L. nr. 5. privind C. fiscal, în sensul că indemnizația de concediere acordată reclamantei, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile efectuate cu acest titlu au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâta A. bugetului de stat.
Interpretării realizate de pârâtă textului art. 55 lit. j din C. fiscal - în sensul distingerii între situațiile în care veniturile reprezentând compensații bănești sunt acordate din fondul de salarii, de către angajator (caz în care, în opinia pârâtei, acestea sunt impozabile cu 16%) și cazul de excepție, în care nu sunt impozabile aceste compensații, atunci când sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat „. legii";, se opune principiul de drept aplicabil interpretării actelor normative și potrivit cu care unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă („Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";).
Că este așa rezultă și din analiza asupra scopului edictării acestor norme
(analiză teleologică), sens în care se impune cu evidența unui fapt de necontestat acela că o atare distincție nu este conformă intenției legiuitorului, acela de a institui măsuri de protecție a persoanelor implicate în procesul concedierilor colective.
În sensul celor conchise, instanța a subliniat faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat, așa cum nelegal înțelege pârâta a distinge.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A. N. de A. F., (A.) solicitând modificarea, pentru nelegalitate a Sentintei nr.418/2012 pronuntata in sedinta de judecata din data de (...) de T. B. N., S. a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, cu consecinta respingerii actiunii intimatului reclamant ca neintemeiata.
În motivarea recursului arată că instanta de fond, prin S. civila nr.
418/(...), a respins, in mod gresit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a
Agentiei N. de A. F., fara a motiva in niciun fel solutia pronuntata.
Avand in vedere dispozitiile art. 47 Cod proc.civ., arată că intre intimata reclamanta si recurentă nu a existat nici un raport juridic, acesta avand raporturi juridice doar cu intimata parata SC P. SA, astfel ca A. N. DE A. F. nu poate fi parte in raportul juridic dedus judecatii si de aceea nu exista motive pentru a se pronunta o hotarare judecatoreasca in contradictoriu cu A. N. de A. F.
Mai mult, in raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. si prevederile OPA. nr. 1., singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentand impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata SC O. P. SA.
Totodata, recurenta nu poate raspunde nici solidar cu intimata parata SC
P. SA, intrucat nu are aceleasi drepturi si nici aceleasi obligatii cu aceasta, in prezent nefiind nascut nici un raport juridic intre aceasta societate si organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire in conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.
Mai mult, in raport de prevederile L. nr. 5. nu exista nici un raport juridic nascut intre intimata reclamanta si organele fiscale, avand in vedere faptul ca intimata parata SC P. SA a calculat si retinut impozitul pe venit conform declaratiilor fiscale intocmite si depuse de catre aceasta la organul fiscal competent.
Astfel ca A. nu a produs nici o vatamare intimatei reclamante pentru a putea fi chemata in judecata in calitate de parata si a fi obligata la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atat mai mult in conditiile in care nu intimata reclamanta a facut o astfel de plata la bugetul de stat.
Prin urmare, A. N. DE A. F. nu are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza, nu are nicio culpa procesuala si nu a adus vreo vatamare intimatei reclamante.
Intimata reclamanta in calitate de angajat al unei societati comerciale nu a efectuat plati catre bugetul de stat, pentru a putea solicita obligarea recurentei sa-i restituie acele sume.
Avand in vedere obligatiile ce-i reveneau intimatei parate SC P. SA, mentionate anterior, arată ca atat modul de calcul cat si sumele retinute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii ii apartine intimatei parate, deoarece aceasta societate comerciala a initiat aceasta procedura a concedierilor colective iar sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale au fost acordate catre intimata parata din fondul de salarii.
Prin urmare, luand in considerare toate argumentele mai sus expuse, solicita instantei de recurs sa constate ca, instanta de fond, in mod gresit, a respins exceptia lipsa calitatii procesuale pasive a Agentiei Nationale de A. F., fara a motiva solutia pronuntata, fiind fara echivoc ca, actiunea formulata impotriva A., a fost indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Instanta de fond a admis, in mod gresit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei se O. P. SA si ca atare, nu este de acord cu solutia pronuntata.
Instanta de fond in mod gresit a retinut ca valoarea sumelor compensatorii cuvenite intimatei reclamante nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, fara ca aceasta sa evidentieze clar si fara echivoc in baza caror probe administrate s-a ajuns la aceasta concluzie.
În prezenta cauza nu exista un raport juridic intre intimata reclamanta si organele fiscale, retinerea impozitului pe venit fiind facuta de catre intimata parata se O. P. SA.
De asemenea, in ceea ce priveste exceptiile inadmisibilitatii actiunii si a cererii de chemare in garantie invocate de catre A. N. DE A. F., respinse in mod gresit de catre instanta de fond, nu este acord cu solutia pronuntata.
Prin admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata si completata, instanta de fond a considerat, in mod gresit, ca A. N. DE A. F. este obligata sa restituie intimatei reclamante o suma de lei care reprezinta impozit pe venit ce nu i-a fost retinuta niciodata, in mod direct, de catre recurentă. Nu este de acord cu aceasta sustinere a instantei de fond, intrucat aceasta a interpretat in mod gresit temeiul legal, preluand notiunea de plati compensatorii pe care intimata reclamanta si intimata parata SC O. P. SA au folosit-o in formularea actiunii si a cererii de chemare in garantie.
În cauza dedusa judecatii, sumele platite persoanelor ale caror contracte de munca au fost desfacute au reprezentat compensatii banesti acordate fiecarui salariat, in temeiul contractului colectiv de munca, din fondul de salarii al societatii.
Astfel, sumelor in cauza nu li se aplica dispozitiile exprese ale OG nr.98/1999 privind impozitarea platilor compensatorii, legiuitorul stabilind un regim juridic distinct cu privire la aceste sume de bani, cu titlu de exceptie, prevazut in art.42 din aceasta ordonanta.
Dispozitiile art.55 alin.2 lit.k) prevad in mod expres faptul ca sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozitiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, in consecinta, sunt supuse impozitarii, astfel incat, in mod legal, suma acordata intimatei-reclamante a fost impozitata.
In demersul instantei de a solutiona prezenta cauza considera necesar faptul de a nu fi calificate "compensatiile banesti individuale" ca fiind acelasi lucru cu "platile compensatorii".
Prin întâmpinarea formulată, intimata O. P. S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesule pasive a P. și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligațiile fiscale se datorează de către salariat în calitate de "beneficiar" al venitului, care este "subiect" al impozitului, P. având doar calitatea de "plătitor" căruia îi revine obligația legală de a-l calcula, reține și vira către bugetul de stat. E. foarte important a se înțelege distincția pe care însăși legea o face între părțile raportului juridic dedus judecății. Astfel, potrivit C. Fiscal, cel care are obligația de a contribui cu o parte din veniturile sale la constituirea fondurilor bugetare - respectiv cel care are dreptul de a încasa salarii, dividende, dobânzi, câștiguri, premii etc.) în cazul de față calitatea de contribuabil o are angajatul Companiei. În același timp, C. Fiscal instituie obligația pentru orice angajator de a calcula, de a reține și de a vira către bugetul de stat impozitul din veniturile pe care le acordă. Această distincție tranșează în mod clar și fără echivoc raporturile juridice deduse judecății, respectiv statuează lipsa calității procesuale a Companiei în prezentul dosar.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. N. a solicitat respingerea recursului declarant de A. N. DE A. F. (A.) ca inadmisibil, neîntemeiat si nelegal, solutia instantei de fond fiind intemeiata si temeinic motivata, cu obligarea recurentei parate la plata tuturor cheltuielilor de judecata (onorar avocat, cheltuieli de deplasare etc).
În motivarea întâmpinării, se arată că AN.A.F. are calitate procesuala pasiva, in conditiile in care in cauza asa cum s-a relevant si in considerentele ce sustin exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei O. P. SA, analiza poarta asupra raportului juridic in baza caruia angajatorul, in calitate de mandatat al institutiilor financiare a retinut si virat impozitul pe venit, ca raport juridic de drept fiscal guvernat de normele codului fiscal (art.l din legea nr. 5. privind codul fiscal) si care s-a nascut si produce efecte juridice intre contribuabil si autoritatea fiscala gestionara a fondului in care s-a varsat impozitul astfel retinut de catre angajatorul mandatat,
Prin întâmpinarea formulată, D. G. a F. P. B. N. a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință, modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare se arată, pe fondul cauzei, că instanta fondului in mod gresit a dat aceeasi interpretare compensatiilor banesti cu platile compensatorii.
Analizând, cu prioritate, modul de soluționare a excepției necompetenței materiale a secției civile a tribunalului, curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. N. de A. F., D. G. a F. P. a județului B., A. F. P. a municipiului B. și SC O. P. SA, obligarea acestora la restituirea, către reclamantă, a impozitului reținut și plătit de către angajatorul SC O. P. SA, al cărei salariată a fost, pentru sumele compensatorii datorate ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă, în urma concedierilor colective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pentru sumele de bani încasate cu titlu de plăți compensatorii nu datorează impozit, astfel încât în mod nelegal SC O. P. SA a reținut această sumă. D. această perspectivă, reclamanta, în finalul acțiunii, precizează în mod expres că această pârâtă ar trebui obligată la restituirea sumei de bani reținute cu titlu de impozit, în calitate de persoană care a reținut această sumă și care are dreptul să solicite recuperarea acesteia de la pârâtele de rândul 1-3.
Prin urmare, contrar celor invocate de către pârâta SC O. P. SA cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, curtea constată că, în principal, reclamanta a înțeles să solicite obligarea SC O. P. SA la restituirea sumei reținute cu titlu de impozit, precizarea acesteia fiind lipsită de orice echivoc. De altfel, reclamanta nu are vreun interes de a apela la parcurgerea unei proceduri fiscale, în condițiile în care consideră că pârâta SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, a reținut și virat în mod greșit la bugetul statului o sumă cu titlu de impozit.
Pe de altă parte, curtea constată că instanța de fond s-a considerat competentă să soluționeze pricina, apreciind natura juridică a litigiului cu care a fost învestită ca fiind una de contencios fiscal prin prisma faptului că sunt avute în vedere texte prevăzute de C. fiscal și de procedură fiscală și că angajatorul a acționat în calitate de mandatar al statului, efectuând reținerea prin stopaj la sursă.
În acest context, curtea observă că obiectul litigiului de față este obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, aceasta din urmă în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a încetării contractului individual de muncă și în baza contractului colectiv de muncă.
Or, plățile compensatorii au fost achitate foștilor salariați în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, fiind datorate salariaților la încetarea contractelor individuale de muncă datorate concedierilor colective. Prin urmare, orice pretenție în legătură cu aceste sume, inclusiv în ceea ce privește cuantumul datorat, este una în legătură cu încetarea contractului individual de muncă și reprezintă, deci, un conflict de drepturi, în sensul dispozițiilor art.266 C. muncii.
Pe de altă parte, este adevărat că angajatorul are obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, în baza C. de procedură fiscală, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiv dispozițiilor art.40 alin.2 lit.f din C. muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
Prin urmare, obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, este una proprie, care derivă din C. muncii, astfel încât și din această perspectivă prezentul litigiu nu poate fi calificat decât ca unul de conflict de muncă.
De altfel, și Curtea Supremă de Justiție a decis, într-o speță, că solicitarea salariaților de restituire a impozitului reținut de către angajator din salariu reprezintă un litigiu de muncă, salariul având în primul rând o componentă juridică și apoi una materială (a se vedea decizia nr. 1816/(...)).
Aceleași rațiuni se aplică și în prezentul litigiu, în care se pune în discuție, practic, dacă reclamanta a încasat întreaga sumă la care avea dreptul cu titlu de plăți compensatorii.
A accepta ideea că orice cerere care vizează obligarea angajatorului la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții ar fi una de contencios fiscal, doar pe considerentul că în soluționarea acestei cereri se impun a fi analizate texte din C. fiscal sau de procedură fiscală și că reținerile se fac prin stopaj la sursă, ar conduce la concluzia că litigiile de muncă vizează doar salariul net, ceea ce contravine dispozițiilor art.266 C. muncii. De altfel, ceea ce negociază salariatul este salariul de bază, respectiv salariul brut, care este și înscris în contractul individual de muncă, și nu venitul net, prin urmare orice contestație cu privire la cuantumul pe care angajatorul înțelege să îl plătească reprezintă un conflict de muncă și nu unul de contencios fiscal.
Pe de altă parte, astfel cum s-a evidențiat anterior, reclamanta este, în realitate, nemulțumită de cum a înțeles angajatorul SC O. P. SA să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există nicio rațiune de a califica acest litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și de a obliga fostul salariat să parcurgă procedura prevăzută de C. de procedură fiscală.
În consecință, curtea constată că în mod greșit tribunalul a apreciat, prin încheierea din ședința publică din data de (...), că litigiul este unul de contencios fiscal, litigiul fiind, prin urmare, greșit soluționat de T. B.-N. ca instanță de contencios administrativ, în realitate acest litigiu fiind unul de dreptul muncii, care trebuia soluționat de instanța specializată în această materie și în compunerea prevăzută de lege.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul declarat de pârâtă este întemeiat, fiind incident motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, care atrage casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.
PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E:
Admite recursul declarat de A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. împotriva sentinței civile nr. 418 din (...) pronunțate în dosarul nr. (...)** al T.ui B.-N., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare pentru soluționarea în primă instanță la T. B.-N., secția I civilă, litigii de muncă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI
A. M. C. M. S. C. P.
V. D.
GREFIER
Red. C.P./Dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: L.T.B.
