Decizia nr. 9071/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
Nr. 9071/2012
Ședința 06 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursurilor declarate de C. M. prin S. S. P. B. și pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR împotriva sentinței civile nr.1182 din 31 mai 2012 pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, recurent, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. A J. B.-N., PENITENCIARUL BISTRIȚA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) Penitenciarul Bistrița N. înregistrează întâmpinare. La data de (...) se înregistrează din partea intimatului Ministerul Justiției- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.
La data de (...) se înregistrează c din partea DGFP B. N. în numele M. F. P. - întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 1182 din (...) pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A fost respinsă ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și Penitenciarul Bistrița. Au fost respinse, ca nefondate, excepțiile netimbrării și a necompetenței materiale invocate de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor. Au fost respinse, ca nefondate, excepțiile prematurității și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul Penitenciarul Bistrița. Pe fond a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. M. împotriva pârâților PENITENCIARUL BISTRIȚA, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, și MINISTERUL JUSTIȚIEI. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva M. F. P. și M. J. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Penitenciarul Bistrița împotriva M. F. P., M. J. și Administrației Naționale a P.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a pus în discuție și a respins excepțiile
1 netimbrării, necompetenței materiale și a prematurității ca neîntemeiate și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtele A. N. a penitenciarelor și de D. B. pentru Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la excepția netimbrării cererii, având în vedere dispozițiile art. 28 și 29 din L. 53/2004 care prevăd că organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiune în justiție pentru a apăra drepturile membrilor lor, cererile fiind scutite de taxă judiciară de timbru, conform art. 54 din aceeași lege, a fost respinsă excepția ca neîntemeiată.
Analizând excepția necompetenței materiale a tribunalului, instanța, a avut în vedere disp. art. 109 din legea 188/1999 conform cărora cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanței de contencios administrativ, din punct de vedere al competenței materiale, în sensul art. 10 alin.l din L. 554/2004, reclamanții fiind în raporturi de serviciu cu Penitenciarul
Bistrița, instituție publică cu personalitate juridică, conform art. 10 alin.3 din HG
1849/2004, subordonată ANP, P.ui B. revenindu-i obligația plății sumelor pretinse, criteriul hotărâtor fiind rangul instituției publice angajatoare.
Referitor la excepția prematurității acțiunii s-a avut în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din L. 554/2004, întrucât reclamanții nu au solicitat revocarea sau modificarea unui act administrativ individual, plângerea prealabilă fiind definită de art 2 lit. j ca cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau ierarhic superioare reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării lui.
Referitor la celelalte excepții invocate în cauză, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției și L. C. este nefondată, deoarece în calitate de ordonatori principali și secundar de credite elaborează și fundamentează proiectele de buget ale penitenciarelor din subordine, bugete care sunt cuprinse în cheltuielile cu personalul de natura celor ce formează obiectul prezentei cauze. Cu privire la aceeași excepție ce vizează S. Român, aceasta a fost apreciată întemeiată, chiar reclamanții arătând în final că pretențiile lor nu sunt formulate împotriva S.ui Român.
Cu privire la Ministerul Finanțelor Publice instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive este nefondată, el având în cauză calitatea de chemat în garanție, deoarece are competența de a elabora proiectul bugetului de stat și de a aviza alocarea suplimentară de fonduri la bugetul M. J. și L. C. inclusiv pentru sume de bani cum sunt cele în litigiu. Referitor la fondul cauzei instanța a reținut că membrii sindicatului au calitatea de funcționari publici cu statut special în cadrul P.ui B. In această calitate ei au prestat ore de serviciu în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care în conformitate cu prevederile legale nu se lucrează, stare de fapt ce nu este contestată de pârâtul Penitenciarul Bistrița, în acest sens ei asimilându-se cu persoanele angajate în unitățile cu foc continuu prevăzute în art. 136 din Codul muncii adoptat prin legea nr.5.. P. prev. art. 137 alin. 2 din același act normativ, „in cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legale , de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de l00 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru";. Această prevedere de principiu este reluată și menținută și în art. 20 din L.nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personal în care se încadrează și reclamanții, articol ce mai conține și precizarea că ";munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător";. Prevederea legală în discuție nu este cuprinsă numai în aceste acte normative cu caracter general ce reprezintă dreptul comun în materie, ei este cuprinsă
și în art. 54 alin. 4 lit. b teza a 2-a din L. nr. 2. privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din A. N. a penitenciarelor, în care se arată că „un spor de l00 % se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează";.
Referitor la susținerile pârâților, instanța a constatat că activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale nu poate fi asimilată orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, fapt ce rezultă din toate cele trei acte normative: 1) în Codul muncii, munca suplimentară este prevăzută în titlul III, cap.I secțiunea a 2-a, în timp ce munca ce formează obiectul cauzei este prevăzută în același titlu, cap.II secțiunea a 3-a, 2) în L. nr. 330/2009 orele prestate peste durata normală a timpului de lucru sunt prevăzute la art. 10 iar munca prestată în zilele de repaus săptămânal este reglementată în art. 20; 3) în L. nr. 203/2007 faptul că cele două situații sunt reglementate distinct rezultă atât din faptul că sunt reglementate în fraze diferite cât și din utilizarea conjuncției „și"; în a noua frază.
În cele două acte normative cu caracter general nici în legea specială legiuitorul nu prevede vreo împrejurare în care compensarea bănească nu ar opera, și nici nu distinge între un program de muncă tipic și atipic care să îi îndreptățească pe pârâți să facă această distincție. În altă ordine de idei, instanța a constatat că pârâtul Penitenciarul Bistrița nu a invocat și nici nu a dovedit faptul că membrilor reclamantului li s-ar fi compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător, mai mult din tabelul nominal depus la dosar rezultă persoanele care sunt îndreptățite și cuantumul sporului ce i se cuvine fiecăruia începând cu data de l ianuarie 2007. Pentru considerentele mai sus redate și în baza textelor de lege menționate instanța a admis acțiunea.
Hotărârea pronunțată a fost atacată prin exercitarea căii de atac a recursului de către D. G. a F. P. B.-N., Ministerul Justiției și L. C., Penitenciarul Bistrița și Administrația Națională a Penitenciarelor. R. D. G. a F. P. B.-N. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Recursul a fost motivat prin invocarea disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ. arătând că hotărârea apare ca netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și de asemenea în ceea ce privește analiza cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice se subliniază că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. nefiind cuprinsă în sentință motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici cele pentru care au fost înlăturate apărările sale. Ministerul Justiției și L. C. nu a fost entitatea care a formulat cererea de chemare în garanție astfel că în mod greșit instanța de fond a obligat Ministerul Finanțelor Publice să vireze acestuia fondurile necesare achitării drepturilor pretinse de către reclamanți.
Recurentul Ministerul Justiției și L. C. prin recursul formulat a invocat incidența disp. art.304 pct.9 c.pr.civ. evidențiind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei entități precum și greșita interpretare și aplicare a prev. art.33 alin.2 din L. nr.188/1999 respectiv împrejurarea că din înscrisurile existente nu reiese îndeplinirea unei condiții prev. de legiuitor respectiv disp. conducătorului penitenciarului. Cea de-a treia critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 din L. nr. 329/2009 în coroborare cu dispozițiile art.19 din L. nr.330/2009 și a derogărilor instituite de la art.119 din Codul muncii.
Recurentul Penitenciarul Bistrița a invocat incidența disp. art. 304 pct. 7 și 9
C.pr.civ. arătând că înțelege să se prevaleze și de dispozițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ. întrucât dispozitivul/minuta sentinței este în neconcordanță/contradicție cu motivele/considerentele hotărârii dând naștere la imposibilitate cel puțin parțială de punere în executare prin prisma admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost aceasta precizată întrucât acțiunea inițială a intimatului reclamant a fost completată în sensul că sporul de 1. este solicitat atât pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal cât și pentru celelalte zile în care în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează iar instanța s-a pronunțat doar pe petitul vizând acordarea sporului de 1. din salariul de bază pentru orele lucrate în zilele de sărbătoare legală omițând a face vreo referință la plata orelor prestate în zilele de repaus săptămânal. Motivarea realizată a evidențiat contradicția dintre considerente și dispozitiv iar în raport de dispozitiv a apreciat că instanța s-a pronunțat minus petita în sensul art. 304
3 pvt.6 teză finală C.pr.civ. nefiind explicitat modul în care a fost soluționat petitul privind plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 1. din salariul de bază pentru orele muncite în zile de repaus săptămânal. În baza dispozițiilor art. 304 pct.9 c.pr.civ. recurenta a mai învederat că modalitatea de soluționare a excepției de litispendență apare ca fiind greșit realizată fiind incidente cel mult disp. art.164 C.pr.civ. Referitor la fondul cauzei au fost formulate critici care vizează împrejurarea că instanța de fond nu a dat efect dispozițiilor speciale aplicabile respectiv L. nr.2., O. Ministerul Justiției și L. C. nr.399/C/2007 și a deciziei nr.307/2007 a directorului general ANP.
Administrația Națională a Penitenciarelor prin recursul formulat a criticat în principal modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate în fața primei instanțe arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea întrucât pentru perioada 1 aprilie 2006
- 31 decembrie 2006 nu există temei legal pentru plata orelor suplimentare iar pentru perioada (...) până în prezent trebuie analizate în mod corect dispozițiile speciale respectiv art. 16 din OG nr.64/2006 și art.43 din L. nr.2. întrucât atunci când un funcționar își desfășoară activitatea într-un program de muncă atipic spre exemplu în ture sau schimburi programul de muncă normal al acestuia se consideră a fi cel stabilit pentru acel gen de activitate.
Analizând recursurile declarate Curtea a reținut într-o primă decizie următoarele: Instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția de litispendență întrucât pretențiile deduse judecății prin cele două cereri sunt diferite având un fundament juridic diferit, astfel prin cererea înregistrată sub nr. (...) s-a solicitat să se calculeze și plătească drepturile salariale reprezentând sporul de 1. din salariul de baza, pentru orele muncite in zilele de sărbătoare legale, începând cu data de (...) până în prezent, pentru fiecare membru de sindicat care solicită acordarea acestui drept , iar prin cererea înregistrată sub nr. (...) s-a solicitat să se calculeze și plătească drepturile salariale reprezentând sporul de 1. din salariul de baza, pentru orele muncite in zilele de repaus săptămânal, începând cu data de (...) pana in prezent, pentru fiecare membru de sindicat care solicita acordarea acestui drept. Temeiul de drept invocat își are sediul în L. nr. 330/2009 însă orele prestate peste durata normală a timpului de lucru sunt prevăzute la art. 10 iar munca prestată în zilele de repaus săptămânal este reglementată în art. 20 iar din dispozițiile L. nr. 203/2007 confirmă faptul că faptul că cele două situații sunt reglementate distinct , împrejurare care rezultă atât din faptul că sunt reglementate în teze diferite cât și din utilizarea conjuncției „și"; în a noua frază.
Aserțiunile recurentului vizând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 163 C.pr.civ. sunt corecte iar aplicarea acestui text a determinat omisiunea instanței de a soluționa una din cererile cu care a fost investită, lăsând nesoluționată cererea vizând drepturile salariale reprezentând sporul de 1. din salariul de baza, pentru orele muncite in zilele de repaus săptămânal, începând cu data de (...) până in prezent fiind astfel prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 6, împrejurare care atrage incidența prevederilor art. 312 alin 5 C.pr.civ, întrucât aceste pretenții nu au fost analizate. Prima instanță însă prin soluția pronunțată deși formal pare că a dezlegat fondul cauzei în ceea ce privește drepturile salariale reprezentând sporul de 1. din salariul de baza, pentru orele muncite in zilele de sărbătoare legale, începând cu data de (...) până în prezent, pentru fiecare membru de sindicat în fapt nu realizat o veritabilă cercetare judecătorească a pretențiilor deduse judecății în raport de dispozițiile legale invocate ca fiind incidente, astfel deși dispozitivul ar releva o admitere a acțiunii pentru toți reclamanții analiza punctuală a tabelului reclamanților și a documentelor comunicate, relevă că nu s-a realizat analiza acestora atâta timp cât pentru unii dintre reclamanți cuantumul drepturilor este „0";.
Cercetarea fondului pretențiilor reclamanților în raport de fiecare dintre cererile a căror obiect s-a demonstrat a fi distinct ar fi presupus administrarea unui probatoriu care să releve îndeplinirea sau nu a condițiilor instituite de textele legale invocate pentru cele două cereri distincte și pentru fiecare dintre reclamanți individual întrucât dreptul invocat este unul individual și presupune îndeplinirea în concret a condițiilor de
4 fiecare reclamant. S-a reținut astfel că recursurile formulate în consecință apar ca fondate sub aspectele evidențiate, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 și art. 304 pct. 9 și art. 312 alin 5 C. pr.civ, Curtea a admis recursurile declarate de pârâții D. G. a F. P. B.-N., Ministerul Justiției și L. C., Penitenciarul Bistrița și A. N. a P. B. împotriva sentinței civile nr.211/CA din (...),pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât cercetarea fondului cauzei nu s-a realizat fiind incidente și prevederile art 20 din L. nr.
554/2004.
Primind cauza spre rejudecare, prezenta instanță, având în vedere decizia de casare a C. de A. C. și prevederile art. 311 Cod pr.civilă, decizie în care se reține că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția de litispendență, întrucât pretențiile deduse judecății prin cele două cereri sunt diferite, având un fundament juridic diferit, și că dreptul reclamanților invocat este unul individual care presupune îndeplinirea în concret a condițiilor de către fiecare reclamant, a pus în discuție necesitatea disjungerii cauzei și formarea de noi dosare separat pentru fiecare reclamant și care să vizeze cele două sporuri solicitate în cele două dosare conexate. Reprezentanții părților prezente au arătat că nu se opun disjungerii cauzei. La termenul de judecată din data de (...) s-a dispus disjungerea cererii formulată în comun de reclamanți și formarea de noi dosare distincte pentru fiecare reclamant, dosare care, potrivit art. 99 alin. 4 din Hot. C. nr. 387/2005 cu modificările și completările ulterioare, au fost repartizate manual aceluiași complet de judecată, toate având ca pârâți pe Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Bistrița și Ministerul Finanțelor Publice prin D. BN.
În consecință, în prezentul dosar, instanța este investită cu cele două sporuri solicitate de reclamant inițial în cele două dosare conexate - dosarul nr. (...) și dosarul nr. (...), respectiv cu solicitarea de acordare a drepturilor salariale reprezentând sporul de 1. din salariul de baza, pentru orele muncite in zilele de sărbători legale și cu drepturile salariale reprezentând sporul de 1. din salariul de baza, pentru orele muncite in zilele de repaus săptămânal.
La termenul de judecată din data de (...), instanța a respins, ca nefondată, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, având în vedere că litigiul derivă din raporturile de serviciu ale reclamantului.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate, tribunalul a constatat că excepția necompetenței materiale a tribunalului este nefondată, a respins-o având în vedere dispozițiile art. 109 din legea 188/1999 conform cărora cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanței de contencios administrativ competente, prin raportare cu privire la competența materială, la art. 10 alin.l din L. 554/2004, reclamantul fiind în raporturi de serviciu cu Penitenciarul Bistrița, instituție publică cu personalitate juridică, conform art. 10 alin.3 din HG 1849/2004, subordonată ANP, P.ui B. revenindu-i obligația plății sumelor pretinse, criteriul hotărâtor fiind rangul instituției publice angajatoare.
Referitor la excepția prematurității și a lipsei procedurii prealabile, tribunalul le-a apreciat ca nefondate, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din L. 554/2004, întrucât reclamanții nu au solicitat revocarea sau modificarea unui act administrativ individual, plângerea prealabilă fiind definită de art.2 lit. j ca cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau ierarhic superioare reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării lui.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice instanța a apreciat-o întemeiată și în consecință a admis- o, respingând acțiunea față de acesta pentru următoarele considerente: Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia, neputând fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de
5 credite, cum este Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la bugetul acestora, sumele fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat. A. Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite și potrivit art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, astfel încât acest pârât nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ceilalți pârâți, tribunalul a apreciat-o ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: pârâții Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor în calitate de ordonator principal și respectiv secundar de credite elaborează și fundamentează proiectele de buget ale penitenciarelor din subordine, bugete care sunt cuprinse în cheltuielile cu personalul de natura celor ce formează obiectul prezentei cauze. Pârâtul Penitenciarul Bistrița are calitate procesuală pasivă întrucât este titularul obligației de plată a drepturilor salariale solicitate de reclamant. Cu privire la S. Român, instanța a constatat că reclamanții au arătat că pretențiile lor nu sunt formulate împotriva S.ui Român.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 45 din L. nr. 2. privind statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, la alin. 1 se prevede că durata normală a programului de lucru este de
8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, iar alin.4 art. 45 prevede că orele prestate de funcționarii publici cu statut special, peste durata normală a timpului liber se compensează cu timp liber corespunzător și în cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti în luna următoare cu un spor din salariul de bază de 75% pentru primele 2 ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru și cu 1. din salariul de bază pentru orele următoare. In continuare textul art. 45 al. 4 din lege, arată că se plătește cu un spor de 1. și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că în cadrul sistemului penitenciar există funcționari publici cu statut special care își desfășoară activitatea într-un program de lucru normal, respectiv 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână și alte categorii care lucrează după un program atipic, în ture sau schimburi, cum este cazul reclamantului, stabilită în raport cu necesitățile operative, asigurându-se însă respectarea timpului de lucru legal. Dispozițiile din acordul colectiv și din L. nr. 2. nu fac altceva decât să reia dispozițiile din art. 45 alin. 4 din L. 2. și din interpretarea acestora, rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze modul de plată a muncii suplimentare făcându-se diferențieri după cum orele suplimentare sunt prestate în diverse împrejurări, între acestea se regăsesc și orele prestate suplimentar în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează. În acest caz, plata orelor care depășesc durata normală a programului de muncă se face cu un spor de 1., fără a se mai face distincție, după cum este vorba despre primele 2 ore de depășire sau următoarele, toate având același regim. Această interpretare rezultă în mod evident și din conținutul pct. 11.4, lit. b, din Anexa 1 la O. M. J. nr. 3., care prevede sporul de 1. din salariul de bază pentru orele următoare și pentru orele lucrate pentru zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile care în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, rămânând însă în același context al orelor suplimentare, nu al duratei normale al programului de lucru prestate în zilele de repaus săptămânal în care nu se lucrează.
In speță, reclamantul și-a desfășurat activitatea într-un program de muncă atipic, în ture sau schimburi, programul de muncă normal al acestuia considerându-se cel stabilit pentru acest gen de activitate, activitatea desfășurată neputându-se efectua decât în ture sau schimburi și în aceste condiții desfășurându-și activitatea în ture sau schimburi care cuprindeau zilele de sâmbătă, duminică sau într-o zi declarate nelucrătoare prin lege, reclamantului nu i se poate aplica regimul stabilit de disp. art. 45
6 al. 4 din L. nr. 2., pentru că orele prestate în cadrul turelor sau schimburilor în zilele de sâmbătă, duminică sau într-o zi declarată nelucrătoare prin lege nu pot avea caracterul de ore suplimentare, ele fiind prestate în programul de muncă normal al acestora. Regimul stabilit prin art. 44 din lege, se putea aplica în cazul reclamantului, numai dacă prin însumarea orelor lucrate în întreaga lună, s-a constatat că a fost depășit timpul de muncă lunar, caz în care orele suplimentare urmau a fi plătite cu sporul corespunzător, așa cum se arată la pct. 11.5 din Anexa la O. M. J. nr. 3., prestarea activității de bază de către reclamant fără depășirea duratei lunare a timpului de muncă, pentru care primește salariul, nu poate să conducă la plata vreunui spor doar pentru faptul că eventual una sau mai multe ture a fost prestate într-o zi nelucrătoare.
Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate anterior, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. M. prin S. S. Penitenciarul Bistrița, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii și obligarea P.ui B. să calculeze și să plătească reclamantului sporul de 1. din salariul de bază corespunzător muncii prestate pentru orele muncite în zilele de sărbătoare legală și repaus săptămânal începând cu data de (...) și până la data de (...); obligarea Administrației P. și M. J. și L. C. să vireze pârâtului Penitenciarul Bistrița fondurile necesare achitării reclamanților și a sumelor reprezentând sporul salarial menționat, admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației Naționale a P. împotriva M. F. P. și obligarea chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâtului Ministerul Justiției și L. C. fondurile necesare achitării drepturilor bănești stabilite, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că datorita specificului activitatii desfasurate membrii S.ui P.ui B. - functionari publici cu statut special, lucreaza in serviciul de ture pentru asigurarea continuitatii serviciului public in program de 12 ore pe zi cu 24 ore libere, si 12 ore pe noapte cu 48 ore libere respectandu- se timpul legal de lucru. P. art. 43 alin 1 din L. 2. privind statutul functionarilor publici cu statut special din Adm.N. a P. durata programului de lucru de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana ,astfel in cursul lunii un functionar trebuie sa lucreze 160,168,176 sau 182 in functie de nr de zile lucratoare, respectiv 20,21,22 sau 23 zile lucratoare. P. disp. art. 44 din Ordonanta
64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare se calculeaza in raport de numarul de zile lucratoare din luna in care s-a desfasurat activitatea. R. are calitatea de functionar public cu statut special in cadrul penitenciarului B. In aceasta calitate el a prestat ore de serviciu in zilele de repaus saptamanal si in celelate zile in care in conformitate cu prevederile legale nu se lucreaza, stare de fapt ce nu este contestata de paratul penitenciarul B. in acest sens ei asimilandu-se cu persoanele angajate in unitatile cu foc continuu prevazute de art 136 din codul muncii adoptat prin L. 5.. P. art 137 alin 2 din acest act normativ "in cazul in care din motive justificate nu se acorda zile libere salariatii beneficiaza pt munca prestata in zilele de sarbatoare legala de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 1. din salariul de baza corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru. P. art. 20 din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice personal in care se incadreaza si reclamantul, articol ce mai contine si precizarea ca „. astfel prestata si platita nu se compenseaza si cu timp liber corespunzator ". Prevederea legala in discutie nu este cuprinsa numai in aceste acte normative cu caracter general ce reprezinta dreptul comun in materie,ci este cuprinsa si in art. 54 alin 4 lit b teza a 2-a din L. 292/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din A. speciala a penitenciarelor in care se arata ca "un spor de 100 % se platesc si orele lucrate in zilele de repaus saptamanal sau in celelalte zile in care in conformitate cu reglementarile in vigoare nu se lucreaza ". Activitatea desfasurata in zilele de sarbatori legale nu poate fi asimilata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru ,fapt ce rezulta din toate cele 3 acte normative: în codul muncii ,munca suplimentara este prevazuta in titlu III ,cap I
7 sectiunea a 2-a in timp ce munca ce formeaza obiectul cauzei este prevazuta în acest titlu ,cap II sectiunea a -3 a, în L. nr 330/2009 orele prestate peste durata normala a timpului de lucru sunt prevazute la art. 10 iar munca prestată în zilele de repaus saptamanal este reglementată în art 20.
Legiuitorul nici in cele doua acte normative cu caracter general, nici in legea speciala nu prevede vreo imprejurare in care compensarea baneasca nu ar opera si nici nu distinge intre un program de munca tipic si atipic care sa-i indreptateasca pe parati sa faca ac distinctie. In concluzie P. B. nu invoca si nici nu dovedeste faptul ca membrilor reclamantului li s-ar fi compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzator, mai mult din tabelul nominal depus la dosar rezulta persoanele indreptatite si cuantumul sporului ce i se cuvine fiecaruia incepand cu data de 1 ian 2007. Personalul din sectorul operativ care lucrează în schimburi nu beneficiaza de repaus săptămanal doua zile consecutive de regula, sambata si duminica, asa cum prevede art 132 alin 1 din Codul muncii .Pentru aceasta categorie de functionari devin incidente disp art 132 alin 3 din Codul muncii care stabilesc imperativ in sarcina angajatorilor obligatia acordarii unui spor la salariu in situatia in care repausul saptamanal este acordat in alte zile decat sambata si duminica.
P. art. 41 alin 2 din Constitutia Romaniei salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor/acordurilor colective sunt garantate. Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod ne discriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății." Acordurile colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin acordurile colective de muncă încheiate la nivel superior, nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin eventuale contractele colective de muncă/acorduri colective. Prin natura lor drepturile salariale și sporurile se acordă pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pentru creșterea capacității de muncă, de refacere, pentru îmbunătățirea calificării profesionale și nu în ultimul rând pentru a asigura o stabilitate a personalului.
Pentru a asigura un serviciu public performant una dintre condiții este evident de a dispune de un personal pregătit, familiarizat cu problemele administrației publice și evident fidel față de instituție. A. există riscul de a se crea situații tranzitorii în care angajatul rămâne doar un scut timp în instituție, fiind nevoiți să o ia de la capăt, să pregătească altă persoană care la rândul ei să plece. Acordarea acestor sporuri trebuie să fie interzisă expres de lege pentru a se putea vorbi de nelegalitatea lor, ceea ce nu este cazul în speța de față. P. art 7 din legea 130 /1996 privind contractul colectiv de munca partile sunt egale si libere iar contractele colective, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor. Deci acordul colectiv (AC), reprezintă acordul de voință al celor două părți, și reprezintă legea părților, aceste acte devin obligatorii și își resfâng efectele asupra tuturor subiecților de drept, fiind opozabile și față de autoritățile publice.
Prima instanță a rezolvat corect excepția lipsei calității procesuale pasive a M. J. Pentru a dispune astfel, T. a luat în considerare faptul că acest pârât trebuie să-și aducă la îndeplinire atribuțiile prevăzute de textul art. 21 alin. 1 din L. nr. 500/2002, iar respectarea legii, în sens larg, precum și, specific, a dispozițiilor care recunosc dreptul reclamantului la plata sporului pentru condiții periculoase, se impune tuturor organelor din structura ministerului și acestuia, indiferent dacă acestea sunt ordonatori principal, secundari sau terți ari de credite. S. neprevedere în buget a fondurilor necesare plăților, nu poate duce la sistarea plăților acestor drepturi atâta timp cât ordonatorii de credite
8 au obligația de a respecta dispozițiile legale, inclusiv cele din materia dreptului muncii și cele care reglementează drepturile salariaților, în elaborarea bugetelor instituțiilor în cauză. O soluție contrară ar deschide calea încălcării unui drept fundamental prin manopere de fapt, în disprețul art. 1 din C. care declară România stat de drept.
În privința calității procesuale pasive a M. Economiei si F., chiar dacă activitatea unităților penitenciare este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit L. nr. 500/2002, acest minister coordoneaza actiunile ce sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor pentru pregătirea proiectelor, legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum si ale legilor privind aprobarea contului general, astfel încât rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principale de credite precum si a proiectelor de rectificare a acestor bugete, acesta nu are o legătură juridică directă cu reclamantul, care s-a îndreptat în mod just împotriva ordonatorului principal de credite, în măsură să depună diligențe pentru obținerea fondurilor. Deci cat priveste M. Economiei si F. se omite faptul ca activitatea unitatilor penitenciare este finantata de la bugetul de stat, iar potrivit L. nr.500/2002, acest minister coordoneaza actiunile ce sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor pentru pregatirea proiectelor, legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum si ale legilor privind aprobarea contului general. Astfel rolul ministerului este de a raspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principale de credite (MJ in speta) precum si a proiectelor de rectificare a acestor bugete. Susținerea conform căreia nu există temei legal pentru acordarea acestor drepturi suplimentare personalului din instituție, este eronata, temeiul legal al conferirii acestor drepturi este însuși acordul colectiv negociat, legal încheiat și înregistrat, ca lege a părților, cu atât mai mult cu cât fondurile necesare acoperirii și respectării acestor drepturi sunt prevăzute și aprobate în buget.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și Administrația Națională a
Penitenciarelor, arătând că prima instanță i-a respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea recursului se arată că așa cum s-a subliniat în doctrină și în practica judiciară, în litigiile de contencios administrativ cu acest obiect este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat în acțiune. Această premisă nu conferă, însă, legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial, ci numai persoanei juridice care are un astfel de raport juridic cu reclamantul. . urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității penitenciare cu personalitate juridică ce este parte a raportului de serviciu. In speță, reclamantul este angajatul P.ui B., deci raportul lui de serviciu se derulează cu această unitate, iar potrivit art. 10 alin. (3) din HG nr. 1849/2004, Penitenciarul Bistrița are personalitate juridică și patrimoniu propriu, astfel încât poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi eventualul prejudiciu, în situația în care pretențiile reclamantului ar fi întemeiate.
Relevante, sub acest aspect, sunt și dispozițiile art. 17 alin. (2) din L. nr. 2. privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, modificată și completată prin L. nr. 2., din care reiese că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea. În acest context, consideră că se impune reținerea, ca întemeiată, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a P. deoarece între recurentă și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu. E. nerelevant, sub aspectul calității procesuale pasive, faptul că recurenta este ordonator secundar de credite deoarece, legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu. R. este în drept să atragă în judecată, pentru opozabilitatea hotărârii, și ordonatorii de credite, secundar și principal, însă aceasta nu atrage calitatea lor de
9 parte în raportul obligațional, deci nici obligarea la despăgubiri către reclamant în situația în care pretențiile acestuia vor fi reținute ca întemeiate.
Față de cele precizate mai sus referitor la calitatea procesuală pasivă, însăși instanța care a pronunțat sentința recurată a stabilit competenta materială a instanței de fond potrivit art. 10 alin. (1) din L. 554/2004, deci în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă, respectiv de calitatea de instituție locală a P.ui B., doar În acest caz putând reține că tribunalul este competent să soluționeze cauza. A., Administrația Națională a Penitenciarelor nu poate avea calitatea de pârât în prezentul dosar. În alte cauze cu același obiect, instanțele au admis excepția invocată de recurentă, obligând, în mod corect, la plata sumelor ce se cuveneau angajaților penitenciarelor numai aceste unități, deoarece acestea au raporturi de serviciu cu reclamanții, personalitate juridică, patrimoniu propriu și transmit ordonatorilor de credite proiectul de buget în vederea întocmirii bugetului anual.
. întâmpinarea formulată Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursurilor, iar pe fond, menținerea sentinței ca legală și temeinică. În motivarea întâmpinării se arată următoarele:
Cu privire la repausul săptămânal a avut în vedere și dispozițiile alin.1 al art. 132 și următoarele din Codul Muncii, in sensul ca acesta se acordă în doua zile consecutive de regulă, sâmbătă și duminică, urmând ca "in cazul in care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin regulament intern". În consens cu aceste prevederi are in vedere dispozițiile art. 45 alin. 2 al L. nr. 2. - care reglementează in sensul că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Timpul de lucru legal este dat de alin.1 al art.45 ale legii în sensul că "durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână". Se observă deci că norma specială este în consens cu norma generală în materia legislației muncii, respectiv L. nr. 5. și care presupune o completare a legislației speciale unde este cazul conform art. 89 al L. nr. 2. "dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii".
Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ord. MJ nr. 399/C/(...) și în art. 4 alin. 2 si 3 din Decizia nr.307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca in zilele de repaus săptămânal sau în cele in care, in conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normala a timpului de lucru conform pontajului. A., faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului. Pe de altă parte, Decizia nr.307/(...) a stabilit metodologia și programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența la serviciu mai mult de 8 ore, ce se stabilește la începutul anului, prin decizie de zi pe unitate de către director in raport cu necesitățile operative asigurându-se totodată respectarea timpului de lucru legal. Făcând apel la raționamentul interpretării teleologice bazată pe finalitatea actului normativ de interpretat, intenția legiuitorului a fost de a reglementa materia "orelor suplimentare" în cadrul unui program normal de muncă (8 sau 12 ore) și în eventualitatea ca acestea (ore suplimentare) s-ar fi prestat in prelungirea zilei lucrătoare începute sau prestate într-una din zilele de repaus săptămânal sau de sărbătoare legală, să fie in primul rând compensate cu timp liber corespunzător și în secund rând să fie plătite cu aplicarea sporului aferent. În speță nu poate fi vorba de drepturi pretins încălcate (prin restrângerea sancționată de art. 53 C.) sau a nerespectării dispozițiilor incidente din Codul Muncii, ci doar de aplicarea întocmai a normelor speciale care reglementează activitatea funcționarilor publici cu statut special din cadrul administrației penitenciare. În susținere are în vedere și alin. 2 al art. 1 al L. nr. 5. in sensul că prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care
10 acestea nu conțin dispoziții speciale derogatorii. Referitor la recursul formulat de către Administrația Națională a Penitenciarelor solicită respingerea acestuia ca nefondat. Așa cum reține și instanța fondului pârâții Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor în calitate de ordonator principal și respectiv secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectele de buget ale unităților penitenciare din subordine, bugete în care sunt cuprinse în cheltuielile de personal și cele de natura celor care au format obiectul prezentei cauze. Se reține de asemenea corect de către instanța fondului că Penitenciarul Bistrița are deasemenea calitate procesuală pasivă întrucât este titularul obligației de plată a drepturilor salariale solicitate de reclamantul - recurent dar cu obligația (pe temeiul cererilor de chemare în garanție) de a-i fi puse la dispoziție fondurile necesare, de către cei doi ordonatori de credite mai sus amintiți.
D. G. a F. P. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor declarate ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii. Solicită respingerea cererii de chemare în garanție în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată întrucât nu există nici o obligație dezdăunătoare.
Asupra recursurilor Curtea de A. va reține următoarele:
Recurentul reclamant este funcționar public cu statut special fiind angajat al P.ui B. În această calitate și-a desfășurat activitatea specifică în serviciu de ture în program de 12 ore pe zi cu 24 ore libere și 12 ore de noapte cu 48 ore libere cât și în program alternativ de 2 zile a câte 12 ore libere cu 2 zile libere. Programul de activitate desfășurat s-a suprapus și peste zilele de repaus săptămânal cât și peste zilele cu sărbători legale. E. de reținut, că astfel reclamantul nu a prestat un timp de lucru peste norma de timp lunară de 40 de ore însă a apreciat că prin prestarea activității în aceste zile de repaus săptămânal sau sărbători legale i se cuvine sporul prevăzut de lege.
Pe perioada pentru care reclamantul recurent pretinde drepturi salariale constând în sporuri neacordate este incident articolul 16 din Ordonanța Guvernului
64/2006 ce menționează că pentru orele suplimentare sunt aplicabile prevederile articolului 43 din L. 2. actualmente articolul 45 din aceeași lege. Acest articol arată că programul de lucru se stabilește de directorul unității în raport de necesitatea operativă respectându-se timpul de lucru legal de 8 ore pe zi și 40 ore pe săptămână. Norma specială presupune prin urmare un program specific ce se suprapune si peste zilele normale de odihnă sau sărbători legale derogând de la norma generală din codul muncii. Această posibilitate este dată de articolul 89 al L. 2. completându-se doar cu norma generală, Codul muncii și celelalte legi invocate de reclamant neputând fi luate în considerare peste prevederile exprese ale normei speciale derogatorii.
În acest sens este și interpretarea cuvântului oră suplimentară ce presupune efectuarea unui program obișnuit la care se adaugă o prestație suplimentara de muncă de către angajat peste timpul normal de lucru. În cazul reclamantului exista dispoziții specifice permise de textul legal și menționate în punctul 11 O. M. J. 399/c/(...) și articolul 4 din Decizia 307/2007. Acesta nu poate pretinde sporul prevăzut de lege pentru că prin însumarea orelor de muncă lucrate nu a depășit timpul de muncă lunar.
Pentru a primi sporurile ar fi necesară îndeplinirea mai multor condiții respectiv: să existe o depășire a timpului normal de lucru, efectuarea orelor suplimentare să fie dispusă în scris de șeful ierarhic și să nu fie posibilă compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile după prestarea muncii suplimentare. În consecință, faptul că recurentul reclamant a desfășurat activitatea si în zile de repaus săptămânal sau sărbători legale ține de specificul activității de funcționar public cu statut special căruia norma specială derogatorie nu îi dă posibilitatea să obțină de la angajator un spor pentru aceasta decât în situația mai sus reglementată de depășire a timpului de lucru lunar când are posibilitatea obținerii unui spor de 75% pentru 2 ore de depășire și de 1. când se prestează mai multe ore suplimentare sau acestea sunt în sărbători legale sau zile de repaus săptămânal.
Pentru aceste argumente, recursul reclamantului este nefondat, critica sa nu poate fi încadrată în articolul 304 pct.9 sau 3041cod procedură civilă, astfel că în conformitate cu articolul 312 cod procedură civilă urmează a fi respins.
Curtea va respinge și recursul Administrația Națională a Penitenciarelor întrucât acest pârât a fost chemat în judecată în calitate de ordonator de credite și nu de angajator în scopul de a aloca resursele bugetare necesare plătii sumelor cerute prin acțiune. A., sentința atacată a respins întemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei însa a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, perspectivă din care recursul pârâtei apare și lipsit de interes, deoarece prin sentința recurată nu a căzut în pretenții.
PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ
A PENITENCIARELOR.
Respinge recursul declarat de C. M. prin S. S. din Penitenciarul Bistrița împotriva sentinței civile nr. 1182 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 6 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. M. N. ȚÂR
Red. AAI. dact. GC
2 ex/(...)
