Decizia nr. 9187/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 9187/2012

Ședința din 08 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R.

JUDECĂTOR A. A. M. JUDECĂTOR M. H. GREFIER M. V.-G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 753/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., privind și pe reclamantul S. A. și chemata în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 753/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea reclamantului S. A., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C.- N., dispunându-se anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicul emisă pe numele reclamantului de către A. C.-N., care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 5367 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă de la data achitării și până la data restituirii efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1639,3 lei cheltuieli de judecată.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a A.F.M., care a fost obligată să plătească pârâtei suma reprezentând taxa de poluare cu dobânda menționată.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul/a a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul/a achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. nr. 5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. C.-N., prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În subsidiar, a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată și micșorarea onorariului avocațial.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041

C.pr.civ., pârâta a susținut că este nejustificată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, neputând fi reținută culpa sa în aplicarea textelor naționale în vigoare.

Pe de altă parte, arată recurentă, cuantumul onorariului avocațial acordat de prima instanță este nejustificat de mare în raport de munca prestată, aceasta apreciind că se impunea reducerea acestuia, în temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta,

Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Referitor la cuantum, potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au chiar o proporție semnificativă față de întreaga miză a procesului pentru reclamant.

Cheltuielile de judecată acordate de prima instanță au fost însă exagerate,

Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente urmând să modifice în parte hotărârea recurată în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei sumă care acoperă cheltuielile intangibile cu taxa de timbru și timbru judiciar, precum și o porțiune de onorariu pe care și Curtea o apreciază ca bine acordată în raport cu valoarea obiectului pricinii și munca concretă. Trebuie menționat că și în condițiile în care există un TVA aferent onorariului avocațial, acesta este incident exclusiv relațiilor dintre client și avocat (în raport cu care contractul de asistență subzistă și nu va fi influențat de decizia instanței de neacordare integrală a cheltuielilor solicitate), față de partea adversă existând un cuantum unitar, indivizibil, cu privire la integralitatea căruia legea conferă o protecție expresă, creând o prerogativă specială pentru instanța de judecată.

Pe cale de consecință, Curtea a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat sentința atacată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată.

Au fost menținute celelalte dispozițiile ale sentinței recurate.

PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 753 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că reduce la suma de 539,3 lei cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată de către prima instanță.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. M. H.

GREFIER

M. V.-G.

Red.SLR/dact. MS

3 ex./(...) Jud.fond: M.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 9187/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal