Decizia nr. 9486/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 9486/2012
Ședința publică de la 15 N. 2012
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul H. N., împotriva sentinței civile nr. 4469/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata R. N. A P.-R. PRIN D. S. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari OUG nr.59/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal, asistat de avocat N. B. C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la data prezentului termen, intimata a depus la dosar întâmpinare, un exemplar comunicându-i-se recurentului.
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul recurentului arată că acesta intră în categoria personalului contractual, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 52, alin. 2 din OU nr. 52/2000, instanța de contencios administrativ este competentă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și anularea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs. Apreciază că decizia nu a fost emisă în termenul de 30 zile, de la data luării la cunoștință.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4469 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. N. în contradictoriu cu R. N. a P. - R., D. S. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 51 N emisă de pârâta D. S. M. la (...), contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut disciplinar, începând cu (...), reținându-se în considerente că prin H. nr. 1 din (...) emisă de C. de D. din cadrul D. S. M., în urma efectuării cercetării prealabile, prin A. administrativă nr. 2041/(...), comisia de anchetă a constatat că dl. pădurar H. N. a fost condamnat definitiv la 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei, cu termen de încercare de trei ani, pentru complicitate la furt calificat, conform sentinței penale nr. 31/(...), definitivă la J. T. L..
Cu toate că reclamantul a susținut prin contestația administrativă faptul că nu are calitatea de gestionar, apărările sale sunt contrazise de normele art. 1 al. 2 din L. 2., raportat la decizia nr. 208 din (...) emisă de R. N. a P. - R., A. 1 prin care s-a stabilit că pădurarii au calitatea de gestionari, dată la care I. nr. 1. din (...), invocate de reclamant, nu mai sunt în vigoare.
În condițiile în care reclamantul a fost condamnat pentru complicitate la furt calificat constând în tăierea fără drept de material lemnos din proprietatea privată, specia de cireș și transportul acestuia, reclamantul avea obligația să verifice legalitatea atât a tăierii lemnului cât și a transportului materialului lemnos și cum nu a efectuat această verificare, este lipsită de relevanță împrejurarea că materialul lemnos provenea din proprietate privată.
Raportat la faptul că sancțiunea disciplinară a fost aplicată ca urmare a incompatibilității intervenită între calitatea de pădurar și aceea de condamnat în legătură cu o faptă privind furtul de material lemnos, pădurarul fiind prin definiție paznicul pădurii, tribunalul a constatat că susținerile reclamantului nu pot fi luate în considerare.
Mai mult, în cazul celor care au primit condamnare cu suspendare, cum este
și situația reclamantului, aceștia nu pot fi gestionari în cursul termenului de încercare și încă doi ani de la expirarea acestui termen.
Condamnarea reclamantului duce la concluzia că acesta a încălcat art. 37, utima teză din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările ulterioare, conform căruia personalul silvic este obligat ca în relațiile cu cetățenii să dea dovadă de atitudine corectă și demnă, iar potrivit art. 20, alin. 1 lit. n din C.C.M. pe 1010-2011, personalul silvic este obligat să dea dovadă de cinste, corectitudine și comportament civilizat, obligații care au fost încălcate de contestator, având în vedere condamnarea sa.
Este nefondată susținerea reclamantului privitoare la tardivitatea emiterii deciziei atacate atâta vreme cât certificatul de cazier judiciar nr. 28.308 a fost emis la (...), iar D. S. M. a fost sesizată doar în luna februarie 2011 când s-a dispus efectuarea anchetei administrative, termen de la care începe să curgă termenul reglementat de art. 252 al. 1 din L. nr. 53/(...) raportat la art. 48, 49 și 52 din OUG nr. 59/(...) privind Statutul personalului silvic, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie legea specială în materie.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în cauză nu pot fi reținute motive de nulitate sau de anulare a deciziei, astfel că acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, ținând seama de prevederile art. 18 al. 1 din L. nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H. N. solicitând admiterea recursului și în principal- casarea sentinței civile nr. 4469/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș În dosarul nr. (...) În condițiile art. 312 alin. 3 și 5 din C. pr. civilă, cu trimiterea cauzei În rejudecare aceleași instanțe; În subsidiar - modificarea În tot a sentinței civile nr. 4469/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș În dosarul nr. (...), În sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei nr. 51/N/(...) emisă de D. S. M. și înregistrată cu nr. 1097/(...), prin care s- a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului și pe cale de consecință să se dispuna repunerea părților În situația anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea contestatorului În funcția și postul deținute anterior deciziei de concediere, obligarea pârâtei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că se impune admiterea acestuia raportat la omisiunea instanței de a analiza pe fond și a se pronunța asupra chestiunilor referitoare la:
• Tardivitatea deciziei atacate raportat la faptul că D. S. M. a luat la cunoștință despre condamnarea reclamantului oficial la data de (...), dată la care la solicitarea D. S. M.- O. S. S.-B. a fost obținut Certificatul de cazier judiciar nr.
264/(...) (Î. nr. 1 și 2 din interogatoriu). Prin urmare data obținerii acestui certificat de cazier judiciar reprezintă momentul obiectiv la care unitatea a luat la cunoștință despre condamnarea recurentului, iar de la această dată curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 107 alin. 7 din Contractul colectiv de muncă la nivelul R. N. a P. R., respectiv de art. 252 (ex. 268) din L. nr. 53/2003. Astfel În condițiile În care unitatea a luat la cunoștință despre condamnarea cu suspendare a recurentului la data de (...) și a emis decizia de sancționare la data de (...), aceasta este evident tardivă, Î. instanța de fond a omis să analizeze și să se pronunțe referitor la tardivitatea emiterii deciziei de sancționare din perspectiva acestui aspect.
• Apărările referitoare la faptul că fapta pentru care a fost condamnat recurentul reclamant, respectiv complicitate la furt cu raportare la tăierea unor cireși de pe limitele de proprietate ale unor terenuri agricole, nu poate fi considerată o condamnare pentru o faptă săvârșită În timpul sau În legătură cu serviciul, câtă vreme fapta nu a fost săvârșită În cantonul repartizat acestuia, nu are legătură cu atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului și programul de lucru al reclamantului, iar răspunderea disciplinară este limitată la raporturile de muncă, astfel cum acestea sunt determinate prin contractul individual de muncă și fișa postului și nu poate fi extinsă prerogativa disciplinară a angajatorului dincolo de raporturile de muncă, respectiv În speță de cumulul răspunderii disciplinare cu cea penală;
• Chestiunile referitoare la asimilarea unei eventuale situații de necorespundere profesională sau incompatibilitate cu profesia sau funcția exercitată, cu o abatere disciplinară;
• Nu sunt analizate nici chestiunile referitoare la nulitatea deciziei atacate, respectiv faptul că decizia atacată este emisă de către o unitate fără personalitate juridică- conform art. 2 din HG nr. 229/2009, respectiv A. nr. 2, poz.
26, precum și faptul că În decizie nu este indicată corespunzător instanța la care se atacă decizia, mențiune obligatorie sub sancțiunea nulității potrivit art. 252, alin. 2, lit. f din L. nr. 53/2003, republicată.
Opiniile doctrinare și cele jurisprudențiale, converg În a arăta că dispoziția legală prin care s-a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile judecătorești trebuie să fie motivate a fost edictată În scopul de a asigura o bună administare a justiției, de a Î. Î. justițiabililor În hotărârile judecătorești și de a da posibilitatea instanțelor superioare să exercite controlul judiciar.
Referitor la motivarea hotărârilor judecătorești, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a apreciat că "actul fundamental cu privire la care are jurisdicție (Convenția) nu urmărește garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unora concrete și efective, dreptul la un proces echitabil neputând fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt Într-adevăr examinate de instanța sesizată, Întinderea obligației instanțelor de a motiva poate varia În special În funcție de natura hotărârilor și se analizează În lumina circumstanțelor speței.
Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune, totuși, că partea vătămată să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit față de elementele decisive pentru rezultatul procedurii În cauză ,,- În acest sens: cauza Ruiz Torija și Hiro Balani Împotriva Spaniei, 1994; cauza Dulaurans Împotriva Franței, 2000 și cauza Liakopoulou Împotriva Greciei,
2006).
Similar În cauza Suominen contra Finlandei din 1 iulie 2003, 37801/1997, CEDO arata ca art. 6 impune ca orice hotarare judecatoreasca sa fie motivata astfel incat justitiabilul sa poata observa care dintre argumentele sale au fost acceptate si motivele pentru care unele aparari i s-au respins.
În cazul unor elemente cu incidența decisivă- cum sunt În speță cele arătate mai sus, se impunea un răspuns explicit față de chestiunile invocate, În concordanță cu importanța acestor elemente pentru soluționarea cauzei, Î. instanța de fond omite cu desăvârșire aceste critici neanalizând și nesoluționând pe fond apărările formulate.
Neanalizarea și nesoluționarea pe fond a argumentelor recurentului este de natură să atragă incidența prevederilor art. 312 alin. 3 și 5 referitoare la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu prezervarea dreptului părților de a beneficia de toate gradele de jurisdicție prevăzute de lege referitor la chestiunile deduse judecății.
II. În ce privește petitul subsidiar, hotărârea atacată este susceptibilă de critici din perspectiva următoarelor argumente:
În mod greșit a fost respinsă În speță excepția tardivității, excepție invocată atât cu referire la certificatul de cazier judiciar solicitat și obținut de către D. S. M. cu nr. 264/(...)- (care este momentul obiectiv la care unitatea a luat la cunoștință despre condamnarea cu suspendare a recurentului și de la care Î. să curgă termenele prevăzute de art. 107 alin. 7 din CCM la nivelul RNP R., respectiv de art. 252 din L. nr. 53/2003), cât și referitor la al doilea certificat de cazier judiciar solicitat, respectiv cel cu nr. 283081/(...), deoarece decizia de sancționare este emisă la data de (...), cu mult după termenul de 30 de zile de la care s-a luat la cunoștință despre faptă, chiar și potrivit celui de-al doilea certificat de cazier judiciar.
Astfel, primul demers În baza căruia D. S. M. a luat la cunoștință oficial despre condamnarea reclamantului a fost obținerea certificatului de cazier judiciar nr. 264/(...).
Prin răspunsul la Î. nr. 1 și 2 din interogatoriu se recunoaște că urmare a demersurilor D. S. M. au fost solicitate certificate de cazier judiciar pentru toți salariații, iar urmare a acestui demers pentru reclamant a fost obținut certificatul de cazier cu nr. 264/(...).
Apărarea că O. S. S.-B. ar fi sesizat D. S. M. doar În luna februarie 2011, este lipsită de relevanță, momentul obiectiv la care angajatorul a luat la cunoștință despre condamnarea reclamantului fiind data obținerii de către unitate a certificatului de cazier judiciar nr. 264/(...) În care era evidențiată condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
După cum s-a recunoscut la interogatoriu acțiunea de solicitare a certificatelor de cazier judiciar a fost derulată de către D. S. M. pentru toți angajații, ori În mod logic un astfel de demers avea ca scop chiar verificarea acestor certificate de cazier judiciar, sens În care este nu beneficiază de sustenabilitate apărarea pârâtei, că după ce a solicitat un certificat de cazier- pentru a-I verifica- În august
2009, a luat la cunoștință de conținutul său În februarie 2011 !
Raportat la cele de mai sus și la probațiunea administrată În speță- răspunsurile la interogatoriu și data menționată pe certificatul de cazier judiciar nr.
264/(...), este evident că momentul obiectiv la care instituția a luat la cunoștință despre fapta pentru care l-a acționat este data de (...), dată la care D. S. M. - O. S.
S. B. a obținut la certificatul de cazier judiciar pentru reclamant.
Faptul că O. S. S.- B. nu ar fi sesizat direcția decât În luna februarie 2011, este o chestiune de ordin intern a intimatei, Î. aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru invoca un alt termen de luare la cunoștință despre fapta sancționată decât cel obiectiv- respectiv cel la care urmare a demersurilor instituției a fost obținut certificatul de cazier judiciar.
Menționează și faptul că potrivit contractului individual de muncă al reclamantului- cu nr. 1220/(...), angajator este "O. Sivic S. B.", reprezentat prin
șeful de ocol.
Mai mult, faptele raportat la care a fost condamnat reclamantul pentru complicitate au fost savârșite În cursul lunii iunie 2006, sens În care tardivitatea sancțiunii este indiscutabilă.
Potrivit art. 252 (fost 268) alin. 1 din L. nr. 53/2003, republicată citează: "angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. "
Termene similare pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare se regăsesc și În
Contractul colectiv de muncă la nivelul R. N. a P. R. pentru anii 2010-2011 unde la art. 107 alin. 7 se prevede citează "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă În formă scrisă, În termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni la da data săvârșirii faptei".
În speță nu a fost respectat nici unul din cele două termene și chiar În raport de al doilea certificat de cazier judiciar cu nr. 283081/(...), decizia de sancționare este tardiv emisă- angajatorul luând la cunoștință despre al doilea certificat de cazier la data de (...), iar decizia atacată este emisă la data de (...), cu mult după termenul de 30 de zile de la care s-a luat la cunoștință despre faptă, potrivit celui de-al doilea certificat de cazier judiciar.
La dosarul cauzei a fost răspunsul IPJ M. la adresa nr. 1409/(...) al OS M., prin care se confirmă că legea permite păstrarea permisului de port armă al reclamantului și a fost depusă H. Comitetului director al D. S. M. nr. 8/(...), În care la pct. nr. 3 se menționează existența unui raport la OS S. B. cu nr. 275/(...) referitor la situația reclamantului - fiind probat astfel că la data de (...) directia silvica avea cunoștință de fapta pentru care s-a dispus sancționarea reclamantului și chiar dacă s-ar considera că termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare debutează la data de (...) (data hotărârii nr. 8/(...) și data expedierii adresei nr. 1409/(...) către IPJ M.), decizia emisă la data de (...), este tardiv emisă și în raport de data de (...)- față de care este probat că se cunoștea chiar la nivelul direcției silvice existența faptei pentru care a fost sancționat reclamantul.
În considerentele sentinței civile atacate este asimilată În mod eronat condamnarea suferită de recurent cu una săvârșită În timpul serviciului sau În legătură cu serviciul, este atribuită greșit recurentului calitatea de gestionar, este interpretată "in extenso" prerogativa disciplinară a angajatorului și se face o greșită aplicare a prevederilor art. 37 din OUG nr. 59/2000, privind Statutul personalului silvic, respectiv art. 20 alin. 1, lit. n, referitor la relația solicitudinea și atitudinea corectă și demnă de care trebuie să dea dovadă personalul silvic, sens În care sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304, pct. 8 și 9 din C. pr. civilă.
Prerogativa disciplinară reprezintă abilitarea conferită legal angajatorului de a aplica potrivit legii sancțiuni disciplinare ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, iar abaterea disciplinară fiind definită ca "o faptă În legătură cu munca și care constă Într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a Încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici" .
Răspunderea disciplinară este limitată la raporturile de muncă, astfel cum acestea sunt determinate prin contractul individual de muncă și fișa postului.
În motivarea deciziei de concediere se reține că potrivit art. 104, alin. 2, a doua liniuță din CCM pe anul 2010-2011, angajatorul poate dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă "în cazul unei sentințe judecătorești rămasă definitivă prin care salariatul a fost condamnat pentru o faptă săvârșită În timpul serviciului sau În legătură cu serviciu!".
În nici un caz condamnarea reclamantului pentru complicitate la furt cu raportare la tăierea unor cireși de pe limitele de proprietate ale unor terenuri agricole, nu poate fi considerată o condamnare pentru o faptă săvârșită În timpul sau În legătură cu serviciul, câtă vreme fapta nu a fost săvârșită În cantonul repartizat acestuia, nu are legătură cu atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului și programul de lucru al reclamantului.
Conform atribuțiilor de serviciu ale recurentului reclamant- astfel cum acestea sunt menționate În contractul individual de muncă, fișa postului și Regulamentul de pază a fondului forestier aprobat prin HG nr. 1076/(...), art. 2-6 sfera de activitate a pădurarului este circumscrisă cu raportare la cantonul În care este repartizat, la art. 6 din regulament arătându-se "pădurarul poartă răspunderea pentru modul În care Își desfășoară activitatea de pază a cantonului", iar noțiunea de fond forestier avut În pază poate fi interpretată doar ca definind fondul forestier aferent cantonului În care este repartizat pădurarul.
Astfel, art. 37 din OUG nr. 59/2000, privind Statutul personalului silvic, respectiv art. 20 alin. 1, lit. n, referitor la relația solicitudinea și atitudinea corectă și demnă de care trebuie să dea dovadă personalul silvic, trebuie interpretate În legătura cu atributiile de serviciu ale recurentului, "cetățenii" față de care personalul silvic "trebuie sa dea dovada de solicitudine și sa aibă o atitudine corecta
și demna" fiind cei cu care acesta ia contact În exercitarea atribuțiilor de serviciu, aplicabilitatea obligațiilor de serviciu stabilite pentru personalul silvic neputând fi extinsă În afara locului de muncă.
Contrar celor reținute de instanța de fond, În condițiile În care condamnarea reclamantului recurent nu este referitoare la o faptă În legătură cu serviciul, unitatea la care lucrează nu a avut nici calitatea de parte vătămată și nici cea de parte civilă În cauza penală astfel Încât reținerea prevederilor art. 104, alin. 2, a doua liniuță din CCM pe anul 2010-2011 ca temei al aplicării sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă este lipsită de legalitate și temeinicie.
Raportat la cele de mai sus În mod greșit și fără fundament legal apreciază instanța de fond faptul că reclamantul avea obligația să verifice legalitatea atât a tăierii lemnului cât și a transportului materialului lemnos și cum nu a efectuat această verificare, este lipsită de relevanța Î. că materialul lemnos provenea din proprietate privată".
În nici un caz nu poate fi stabilită "in abstracto" În sarcina reclamantului obligația de pază a Î. fond forestier național și a pomilor fructiferi de pe parcele agricole proprietate privată, pentru a se putea reține răspunderea disciplinară a acestuia pentru că nu a verificat legalitatea tăierii și transportului materialului lemos- În speță cireși tăiați de pe limita dintre proprietăți private.
Mai mult, fapta a fost săvârșită În iunie 2006 și În speță nu poate fi vorba de cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea penală, deoarece este inadmisibilă
și lipsită de legalitate extinderea prerogativelor disciplinare ale angajatorului la constatarea și sancționarea disciplinară a unor fapte fără legătură cu sarcinile de serviciu stabilite prin C. celor două forme ale răspunderii ar fi putut fi pus În discuție doar În situația În care RNP R.- D. S. M. ar fi avut calitatea de parte vătămată sau parte civilă În cauza penală, iar fapta ar fi fost săvârșită În cantonul repartizat reclamantului și prin Î. atribuțiunilor de serviciu ale acestuia.
În mod greșit este apreciată și calitatea de gestionar a reclamantului recurent, reținându-se atribuirea calității de gestionari pădurarilor prin D. nr. 208/(...), emisă de RNP R., dată la care I. nr. 15/176040/(...) emise pentru aplicarea L. nr. 2. nu ar mai fi În vigoare.
Din motivarea deciziei de concediere, rezultă că principalul argument pentru emiterea deciziei de sancționare este incompatibilitatea dintre calitatea de pădurar și aceea de salariat condamnat pentru complicitate la furt, incompatibilitatea fiind motivată În drept raportat la prevederile art. art. 5 lit. d din OUG nr. 59/2000, text legal care reglementează condițiile de admitere În corpul silvic și este inaplicabil În speță, precum și la incompatibilitatea dintre calitatea de gestionar reglementată de prevederile L. nr. 2. și salariat condamnat penal.
Dincolo de aspectul referitor la momentul În care este sancționată incompatibilitatea -Ia care s-a referit mai sus- și la criticile referitoare la legalitatea și temeinicia situației de incompatibilitate reținute, chiar dacă situația de reclamată ar fi fost justificată- apariția unei situații de necorespundere profesională sau incompatibilitate cu profesia sau funcția exercitată nu poate fi asimilată unei abateri disciplinare și sancționate ca atare, sens În care decizia de concediere este lipsită de legalitate și temeinicie.
În conformitate cu prevederile Ord. nr. 138/1995, privind aprobarea Clasificării ocupațiilor din România (C.O.R) ocupația de pădurar face parte din Grupa de bază 3213 "T. agronomi, zootehniști și silvici În unități de producție" și are codul 3.. Mai mult, nici În specificațiile corespunzătoare grupei C.O.R. și nici În anexa la instrucțiunile de aplicare ale L. nr. 2. nu este precizată calitatea de gestionar a pădurarului.
Pentru a putea invoca necorespunderea pentru ocuparea functiei de padurar raportat la prevederile L. nr. 2., calitatea de gestionar trebuie să fie legală, expresă
și obligatorie, neputând fi presupusă.
Faptul că În Regulamentul de pază a fondului forestier aprobat prin HG nr.
1076/(...), termenul de "gestiune" este folosit ca sinonim pentru "pază" nu conduce la asimilarea legală a functiei de pădurar cu cea de gestionar reglementată de L. nr.
2., răspunderea patrimonială fiind reglementată pentru toți angajații nu doar pentru cei care ar intra sub incidența L. nr. 2.- act normativ căzut În desuetudine.
Nici argumentul reținut de către instanța de fond că I. nr. 15/176040/(...) emise pentru aplicarea L. nr. 2. nu ar mai fi În vigoare ca urmare a deciziei nr.
208/(...), emisă de RNP R. nu beneficiază de sustenabilitate și oricum decizia nr.
208/(...) este emisă ulterior săvârșirii faptei (iunie 2006) pentru care a fost condamnat recurentul.
Mai mult, chiar dacă ar fi considerat că urmare a condamnării cu suspendarea executării pedepsei a intervenit o situație de necorespundere profesională - la Î. nr. 15 din interogatoriu se recunoaște că exista la nivelul instituției funcții care nu reclama calitatea de gestionar (așa cum aceasta este reținută de pârâtă) și prin urmare reclamantul putea fi trecut pe o altă funcție și nu concediat În mod nelegal.
De menționat este și faptul că timp de aproape 2 ani- de la condamnarea sa cu suspendare - (...) și până la emiterea deciziei de concediere (...), reclamantul și-a desfășurat activitatea cu profesionalism și corectitudine, iar faptul că s-a ajuns totuși la concedierea sa se datorează corectitudinii de care a dat dovadă În completarea condicii de serviciu și a faptului că a sesizat conducerii direcției aspecte necorespunzătoare din conduita de serviciu a sefului de district și a celui de ocol.
Astfel, În perioada iulie- august 2010 reclamantul a fost trimis de către șeful de district să facă marcări singur - in condițiile in care potrivit art, 63 alin. 1 din C. silvic "arborii destinați 2 tăierii se inventariază și, după caz, În funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic Împuternicit, În conformitate cu normele tehnice", iar împuternicit pentru folosirea dispozitivelor speciale de marcat era doar șeful de district.
Potrivit art. 19 din ard. M. MEDIULUI ȘI P. nr. 1.346 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind forma și modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum și modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori, "se interzice cu desavârșire ... Încredințarea dispozitivelor speciale de marcat altor persoane", iar potrivit art. 20 din același regulament "săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la ari. 19 atrage răspunderea contravențională sau, după caz, penală a persoanei vinovate", sens În care faptul că reclamantul a menționat În condica de serviciu faptul că a efectuat marcări singur în perioada (...)-(...) (pag. 57-
67 din condica de serviciu), în perioada (...)-(...) (pag. 71-73 din condica de serviciu) era de natură a atrage răspunderea sefului de district pentru încredințarea fără drept a dispozitivului de marcat, deoarece acesta era singura persoana de legată să folosească dispozitivul.
Aspectele consemnate în condică au condus la apariția unor neînțelegeri Între reclamant și șeful de district și pe fondul acestora s-a ajuns la concedierea reclamantului.
Sancțiunea aplicată nu poate fi fundamentată nici din perspectiva referirilor de ordin general la normele din domeniul silviculturii, normelor de comportare, etc. În condițiile În care pe parcursul celor doi ani de la condamnare reclamantul a avut o atitudine corespunzătoare îndeplinindu-și cu profesionalism îndatoririle de serviciu, nu a avut abateri disciplinare iar calificativele primite În ultimii 3 ani confirmă susținerile de mai sus, fiind nejustificată sancționarea disciplinară aproape de termenul de reabilitare, În condițiile În care nu a avut vreo problemă În a-și Îndeplini cu profesionalism sarcinile de serviciu timp de 2 ani de la condamnarea pentru complicitate la furt.
Din punct de vedere formal invederează faptul că decizia atacată este emisă de către o unitate fără personalitate juridică- conform art. 2 din HG nr. 229/2009, respectiv A. nr. 2, poz. 26, aspect de natură să atragă nulitatea acesteia, respectiv faptul că în decizie nu este indicată corespunzător instanța la care se atacă decizia, mențiune obligatorie sub sancțiunea nulității potrivit art. 252, alin. 2, lit. f din L. nr. 53/2003, republicată.
Corelativ admiterii recursului și modificării sentinței civile atacate în sensul anulării deciziei de concediere, se impune repunerea părților În situația anterioară cu obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, În condițiile art. 80 din L. nr. 53/2003, republicată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304, pct.8 și 9, 3041, 312 și 274 din C. pr. civilă, respectiv art. 10 alin. 2 și art. 20 din L. nr. 554/2004.
În apărare, pârâta intimată D. S. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat - filele 12-14.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
Prin decizia nr. 51 N emisă de intimata D. S. M. la data de (...), contractul de muncă al recurentului a fost desfăcut disciplinar începând cu data de (...), reținându-se în considerente că, prin H. nr. 1 din (...) emisă de C. de D. din cadrul D. S. M., în urma efectuării cercetării prealabile, prin A. administrativă nr.
2041/0(...), comisia de anchetă a constatat că recurentul a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, cu termen de încercare de 3 ani, pentru complicitate de furt calificat, conform sentinței penale nr. 31/(...) pronunțate de J. T. L..
Excepția tardivității emiterii deciziei atacate, invocate de recurentul- reclamant, a fost respinsă de instanța de fond, reținându-se că aceasta a fost emisă cu respectarea termenelor prevăzute de lege, în condițiile în care certificatul de cazier judiciar nr. 28.308 a fost emis la data de (...), iar D. S. M. a fost sesizată doar în luna februarie 2011, când s-a dispus efectuarea anchetei administrative, termen de la care începe să curgă termenul reglementat de art. 252 alin. 1 din L. nr.
53/2003 raportat la art. 48, 49 și 52 din OUG nr. 59/2000, privind Statutul personalului silvic.
Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 1 C. muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că, în vederea aplicării sancțiunii disciplinare, legiuitorul a prevăzut 2 termene, unul subiectiv, de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și unul obiectiv, de maxim 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Dispozițiile legale reținute de prima instanță, respectiv cele ale art. 48-52 din OUG nr. 59/2000 nu prevăd termene speciale în acest sens, care să deroge de la cele reglementate de C. muncii, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 252 din C. muncii.
Or, raportat la textul legal enunțat, Curtea constată că decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost emisă cu încălcarea termenului obiectiv de
6 luni de la data săvârșirii faptei.
Astfel, recurentul a fost sancționat cu desfacerea contractului individual de muncă pentru faptul că ar fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, care l-ar face incompatibil cu desfășurarea activității de pădurar.
Or, fapta pentru care a fost condamnat recurentul a fost săvârșită în cursul anului 2006 și reținută ca atare în mod definitiv prin sentința penală nr. 31/(...).
Prin urmare, termenul de 6 luni a început să curgă, cel mai târziu, de la data de (...), când s-a statuat, printr-o hotărâre definitivă, asupra săvârșirii infracțiunii, astfel încât emiterea deciziei de sancționare la data de (...) apare ca fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de art. 252 alin. 1 C. muncii.
Acestea sunt motivele pentru care Curtea apreciază că era întemeiată contestația recurentului, sentința recurată fiind nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, o va modifica, în sensul admiterii contestației, anulării Deciziei nr. 51/N/(...) emisă de D. S. M..
Ca urmare a anulării deciziei de sancționare, intimata va fi obligată, în conformitate cu dispozițiile art. 80 din C. muncii, la reintegrarea recurentului în funcția și postul deținute anterior și la plata, în favoarea acestuia, a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recurentul, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă a acestuia.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, intimata D. S. M. va fi obligată la plata, în favoarea recurentului, a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea pe fond și în recurs a prezentului litigiu, respectiv contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul H. N., împotriva sentinței civile nr.
4469/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în întregime, în sensul că:
Admite acțiunea, anulează D. nr. 51/N/(...) a pârâtei D. S. M., obligă pârâta să reintegreze pe reclamant în funcția și postul deținute anterior.
Obligă pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă a acestuia.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și la suma de 800 (opt sute lei) cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
G., M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: V. I.
