Decizia nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 4/2012
Ședința de la 03 Mai 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 4.804 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul intimat G. G., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din
Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.804 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-au respins excepțiile a inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta A. a M. T. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. G. împotriva pârâtei A. F. P. A M. T. și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2384 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autoturisme .
S-a respinge petitul privind obligarea la plata dobânzii în temeiul prevederilor art.124 C.pr.fisc.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. T., iar chemata in garanție A. F. PENTRU M. a fost obligată să restituie pârâtei
A. T. suma de 2384 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autoturisme .
A fost obligată pârâta A. F. P. a M. T. să plătească reclamantului suma de 139,3 lei cheltuieli de judecată.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepții invocate.
Excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsa deoarece potrivit prevederilor art. 11 pct. 1 lit. a „cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabila sau după caz , data comunicării refuzului considerat nejustificat de soluționare a cererii .
Actul de la fila 7 atestă că reclamantul s-a adresat pârâtei la data de (...) prin cererea înregistrată sub nr.7250 iar prin răspunsul de la data de (...), înregistrată sub nr. 7725 i s-a comunicat refuzul de restituire, însă acțiunea fiind înregistrată la data de (...) este în termenul prevăzut de art.11 pct.1,lit.a din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, raportat la art.135 din OG nr. 92/2003 ";sumele de bani plătite ca urmare aplicării eronate a dispozițiilor legale se restituie , iar dreptul contribuabililor de a solicita compensarea sau restituirea creanțelor fiscale este in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire";, ori in speță plata fiind efectuata la data de (...) cererea de restituire fiind depusa la data de (...) și acțiunea fiind înregistrata la (...) este in termenul de 5 ani prevăzut de lege. „
Excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată în drept pe prev. art.205 și urm. OG 92/2003 a fosti respinsă, deoarece obiectul juridic dedus judecății nu-l constituie anularea unui act administrativ și nici a unui act administrativ-fiscal, astfel încât prevederile legale invocate nu sunt incidente speței.
Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat autoturismul marca SEAT înmatriculat pentru prima oară în Italia , iar pentru înmatricularea in România,conform chitanței seria TS5 nr.
235095/(...) a achitat suma de 2.384 lei cu titlu de taxă de poluare, pe care o apreciază ca fiind taxă nedatorată, motiv pentru care s-a adresat pârâtei, în vederea restituirii, dar aceasta a refuzat.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție, întrucât pârâta a căzut in pretenții, în temeiul art.60-63 C.pr.civ., instanța de fond a admisă și cererea de chemare în garanție, iar chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei taxa de poluare în sumă de 2384 lei, cu dobânda legală prev de O. nr. 9..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, nelegală și ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9
și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
În privința dobânzii legale, pârâta consideră că cererea de acordare a acestora de la data achitării taxei de poluare și până la data plății efective ar fi trebuit respinsă de către instanța de fond, pentru că dauna de întârziere este datorată doar din ziua chemării în judecată, motiv pentru care solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare și până la data plății efective.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție -
C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.,
Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților
S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M.
M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pârâta A. F. P. își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză din faptul încasării taxei.
Motivul de recurs referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, acordate de către instanța de fond, este nefondat, obligația de plată a cheltuielilor de judecată fiind întemeiată pe culpa procesuală, corect reținută de către instanța de fond în considerarea dispozițiilor art. 274 al. 1 c.pr.civ.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 4.804 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 3 mai 2012.
Red. D.M./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: G. G..
