Sentința nr. 183/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a1
SENTINȚA CIVILĂ NR.183/2012
Ședința din data de 12 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare excepția de nelegalitatea a diplomei de licență seria A nr.0040332 invocată, din oficiu de instanță, în dosarul nr. (...) al T.ui C. privind pe reclamanta R. L. în contradictoriu cu pârâții U. S. H. și G. P. C. T.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat P. G. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 02 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de amânare din partea pârâtei U. S. H.
Reprezentanta reclamantei arată că nu se opune cererii de amânare formulată.
Analizând cererea de amânare formulată de pârâta U. S. H. prin prisma dispozițiilor art. 156 alin.1 C.pr.civ. curtea o apreciază ca nefiind întemeiată și o respinge, având în vedere că nu sunt dovedite motive temeinice, raportat inclusiv la data primirii citației.
Curtea pune în discuția părții excepția necompetenței materiale a Curții de A. C. în soluționarea excepției de nelegalitate, raportat la dispozițiile art.4 și art.10 alin.1 prima teză din Legea 554/2004.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției invocate, având în vedere că există cauze în care Curtea de A. C. s-a declarat competentă în a soluționa cererile privind eliberarea diplomelor de licență și prin urmare apreciază că este competentă curtea de apel în a soluționa prezenta cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, constată următoarele:
Prin încheierea din ședința publică din data de (...) pronunțată de
Tribunalul Cluj s-a dispus sesizarea Curții de A. C. cu soluționarea excepției de nelegalitate a diplomei de licență seria A nr. 0040332.
A fost suspendată judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate a diplomei de licență și a suplimentului la diploma de licență.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut următoarele:
Avand in vedere ca in cauza de fata, argumentul esential invocat de catre reclamanta in sustinerea pretentiilor sale este acela potrivit caruia a absolvit studii superioare de specialitate care o califica pentru a beneficia de incadrarea in functia de profesor pentru ciclul primar iar proba acestor afirmatii se face prin depunerea la dosar a diplomei de licenta seria A nr
0040332 emisa de M. E. si U. „. H. din B., instanta a constatat ca este absolut necesar a se analiza de către instanța de contencios administrativ competentă caracterul legal sau nelegal al acestui act administrativ în raport cu prevederile hotărârilor de guvern, succesive, privind instituțiile autorizate și acreditate să funcționeze ca instituții de învățământ superior și cu privire la specializările și formele de învățământ autorizate provizoriu sau, după caz, acreditate, respectiv HG nr. 9., HG nr. 9., HG nr. 6., HG nr.
1. și în raport cu dispozițiile art. 15 și art. 103-117 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, dispoziții legale care au incidență asupra instituțiilor de învățământ particular autorizate sau acreditate să funcționeze și cu privire la specializările și formele de învățământ pe care acestea le pot organiza.
Legalitatea sau nelegalitatea acestei diplome de licență și a suplimentului la diploma de licență trebuie stabilită având în vedere că diploma a fost eliberată ca urmare a studiilor efectuate de către reclamantă la forma de învățământ la distanță în cadrul Univ. S. H., Facultatea de S. - P. P. a apreciat că diploma este nelegală, schimbând încadrarea reclamantei din profesor în învățător, prevalându-se de nelegalitatea acestei diplome de licență iar reclamanta a contestat această încadrare și a solicitat repararea pagubelor materiale și morale, inclusiv repunerea sa în situația anterioară. S-a apreciat de către pârât că studiile efectuate de către reclamantă la forma de învățământ la distanță în cadrul Univ. S. H., Facultatea de S. - P. nu au fost acreditate ori autorizate provizoriu așa cum au fost cele desfășurate la forma de învățământ la zi, acestea din urmă fiind autorizate prin HG nr. 9., astfel că diploma de licență deținută de către reclamantă nu are valoare juridică și nu îi permite acesteia exercitarea funcției de profesor.
Pentru aceste motive, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța a invocat excepția de nelegalitate a diplomei de licență seria A, nr 0040332 în raport cu prevederile HG nr. 9., HG nr. 9., HG nr. 6., HG nr. 1., art. 15 și
Capitolul XI privind Învățământul particular din Legea nr. 84/1995 a învățământului, respectiv art. 103-117.
In temeiul art 10 din Legea nr 554/2004 instanța a dispus sesizarea
Curții de A. C. cu soluționarea excepției de nelegalitate, și a suspendat judecata până la soluționarea acestei exceptii.
În ședința publică din data de (...), curtea a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea acestei excepții de nelegalitate.
Analizând excepția cu prioritate, potrivit art.137 alin.1 C.proc.civ., prin prisma înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, precum și a textelor legale relevante, instanța constată că obiectul acesteia constă într-o serie de acte administrative unilaterale emise de o instituție de utilitate publică (art.1 din Legea 443/2002), competența de soluționare determinându-se prin raportare la prevederile de ordin general ale art.8 și 10 din Legea 554/2004. În speță, având în vedere că obiectul actului administrativ nu este un impozit, taxă, contribuție sau datorie vamală, competența se stabilește după tipul organului emitent, respectiv dacă acesta este o autoritate centrală sau locală.
Instanța apreciază că pârâta U. S. H. din B. este o autoritate publică locală întrucât își desfășoară activitatea la nivel local, indiferent de faptul că la această unitate de învățământ se pot înscrie studenți din întreaga țară, această împrejurare neschimbând locul de desfășurare a activității.
Faptul că legea nu precizează expres care este rangul acestei instituții publice în sistemul autorităților publice nu duce la concluzia că este o autoritate publică centrală doar pentru că serviciul public prestat acoperă teoretic tot teritoriul național.
Atunci când legiuitorul a dorit ca o autoritate publică să aibă statut de autoritate publică centrală a prevăzut expres aceasta, or, în cazul
Universității S. H. din B. nu există o asemenea prevedere, astfel că aceasta nu poate fi decât o autoritate publică locală.
În lipsa unor norme care să stabilească o competență specială, derogatorie, competent să soluționeze prezenta cauză în primă instanță este tribunalul de la domiciliul reclamantei, în conformitate cu art.2 pct.1 lit.d C.pr.civ. și art.10 alin.1 și 3 din Legea 554/2004.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.158 alin.1
C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea T.ui C..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect excepție de nelegalitate privind pe reclamanta R. L. în contradictoriu cu pârâții U. S.
H. și G. P. C. T. în favoarea T.ui C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER C. P. L. F.
Red.C.P./Dact. GC
3 ex/(...)