Sentința nr. 215/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA C. NR. 215/2012

Ședința 19 M. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S. C. SAT Ș. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A., având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 2 martie

2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de

ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

C U R T E A :

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 septembrie 2011, reclamanta A. S. C. SAT S., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. B., a solicitat instanței anularea deciziei cu nr. 18876 din 10 iunie 2011 emisă de pârâtă, pronunțată în soluționarea contestației formulare de reclamantă și înregistrată la A. sub nr. 15072/(...) și pe cale de consecință, admiterea contestației formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare înregistrat la pârâtă sub nr.11561 din (...), anularea acestuia precum și a tuturor măsurilor dispuse în temeiul procesului verbal atacat vizând dispoziția pârâtei de restituire a sumelor încasate - aferent cererii de sprijin depuse pentru anul 2008, cu obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin decizia atacată, emisă soluționarea contestației sale, se reține că A. S. Sat Ș. nu poate justifica mai multe suprafețe de teren incluse în cererea de sprijin aferentă anului 2008, după cum urmează:

- 96 ha. din cele 101 ha. ce aparțin, conform Adeverinței nr.5/ (...), P.i O. R.

Sat Ș. - raportat la inexistenta unui titlu de proprietate emis în condițiile legii pentru această suprafață

- suprafața de 501 ha. „. T." - justificat de faptul că "P. verbal nr.469/(...) încheiat între P. O. Ș. și A. S. C. Sat Ș. privitor la această suprafață este încheiat ulterior, după data la care s-a depus cererea și când, se presupune că beneficiarul trebuia să poată face dovada utilizării ternului;

- suprafața de 579,41 ha din cele 590 declarate ca utilizate de reclamantă, motivat de faptul că nu se probează existența unor titluri de proprietate emise în condițiile legii și nici a unui alt act justificativ, adeverința nedatată și neînregistrată emisă de o A. fără personalitate juridică neputând suplini cerința impusă de lege, adeverința nr.1409 din (...) a P. O. Ș. făcând referire la P. verbal nr. 469 din (...) care se susține, nu poate fi primit ca document justificativ".

Concluziile C. de S. a C. ce au analizat și dispus în sensul respingerii contestației formulată de reclamantă împotriva P.ui verbal nr.11561 din (...) au fost apreciate de reclamantă ca fiind lipsite de temeinicie și în egală măsură, vădit nelegale, contravenind atât prevederilor legale incidente - reprezentate de dispozițiile O. nr. 1., completate prin L. nr.139/2007 - și dovedind o insuficientă și greșită apreciere a argumentelor invocate și tot astfel, o nesocotire a înscrisurilor depuse cu titlu probatoriu, apărările invocate de reclamantă fiind eronat înlăturate în justificarea suprafețelor efectiv utilizate de către acesta, pentru mai multe argumente.

În esență, prin D. atacată se reține că reclamanta nu poate face dovada dreptului de utilizare pentru suprafața de 1176,41 ha teren din cele inserate în cuprinsul cererii sale, suma plătită acesteia cu titlu de sprijin fiind apreciată ca necuvenit încasată și ca atare, dispusă a fi recuperată, la un nivel de

2.082.809,28 lei.

Verificarea cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață aferente anului 2008 depuse de reclamanta A. S. C. Sat Ș. prin reprezentantul acestuia, numitul P. G., s-a realizat ca urmare a sesizării înaintate C.ui J. A. M., înregistrată la A. sub nr. 4406 /(...) și la S. A. sub. nr. 17228/(...).

Prin P. verbal de constatare din (...) înregistrat la A. sub nr. 11561/(...), reprezentanții pârâtei au reținut că reclamanta, prin reprezentantul său, a depus la C. J. al A. M. cererea inițială de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață aferente anului 2008, cerere înregistrată sub nr.2381 din (...), pentru o suprafață inițial declarată inițial de 7,10 ha. La data de (...), reclamanta a mai depus în completarea cererii sale 29 formulare M2 prin care a adăugat suprafeței inițial declarate de 7,10 ha. suprafața de 2402,71 ha pentru ca ulterior, în data de 1(...) mandatarul reclamantei să mai depusă un număr de 4 formulare M2 prin care a mai adăugat la suprafața declarată până în acel moment (de 2409.81 ha.) încă

7.36 ha, totalul suprafeței agricole utilizate și declarate la data de 17 mai 2008 fiind de 2.417,17 ha.

Ulterior, la data de (...), reclamanta a retras 184,74 ha, motivat de reducerea suprafețelor și respectiv identificarea greșită a acestora, parcelele inițial solicitate aflându-se faptic în alte blocuri fizice.

În data de 19 iunie 2009 reclamantei i s-a transmis solicitarea de clarificare nr.1147 din (...), urmare a supradeclarării unor blocuri fizice, în aceeași dată depunându-se la C. Local O. Ș. al A. formularul Ml.l. de schimbare a declarației de suprafață de 2008 prin care s-a procedat la diminuarea din blocul fizic din BF

1247 a suprafeței de la 88.72 ha la 80,30 ha motivat de ocuparea terenului cu vegetație forestieră.

Conform Deciziei de plată nr.2554515 din (...) reclamantei i-au fost stabilite următoarele drepturi de plată:

- schema de plată unică pe suprafață - suma de 495.797,41 lei (aferent unei suprafețe de 22 14.62 ha.):

- plăți compensatorii pentru zona montană defavorizată - suma de

160.430,12 lei (aferent unei suprafețe de 2214,62 ha.);

- plăți pentru agromediu - pachet 1 - în sumă de 952.833,84 lei (aferent unei suprafețe de 2053,87 ha.) și respectiv

- plăți pentru agromediu - pachet 2 - în sumă de 445.680,34 lei (aferent unei suprafețe de 2053,87 ha.), iar prin D. nr. 2742175 din 15 iunie 2010 reclamantei i s-au mai stabilit în plus drepturi la plată:

- schema de plată națională direct complementară decuplată de producție - în cuantum de 28.067,57 lei, cu titlu de diferență.

Ca documente justificative pentru suprafața menționată în cuprinsul cererii sale, reclamanta a depus la dosarul înaintat C.ui Local O. Ș. o serie de înscrisuri doveditoare și anume:

- Adeverința nr.360 din (...) a P. O. Ș. prin care se atestă deținerea de către cele 325 de persoane cu domiciliul in Sat Ș. a suprafeței totale de 1016,65 ha.;

- Adeverința nr.2 din (...) a P.i O. R. Sat Ș., comuna O. Ș. prin care se atestă deținerea și utilizarea de către C. P. al B. O. Sat Ș. a suprafeței de 101 ha. terenuri agricole;

- Adeverința nr.4 din (...) a Protopopiatului Greco-Catolic Sighetul

Marmației Sat Ș. ce atestă deținerea in proprietate de către P. suprafeței totale de

16,56 ha ,

- Adeverința A. S. a A. Sat Ș. privind atestarea deținerii suprafeței de 590 ha și

- P. verbal din (...) incheiat la sediul P. O. Ș. cu ocazia predării-primirii

Pășunii T. Sat Ș. privitor la suprafața de 501 ha pășune.

U.a verificărilor echipei de control consemnate în P. verbal de constatare încheiat la (...), prin analiza directă și nemijlocită a tuturor înscrisurilor ce au stat la baza C. de plată pentru schemele de sprijin pe suprafața aferente anului 2008, s-a reținut că membrii A. S. C. Sat Ș. nu sunt posesori ai titlurilor de proprietate emise în conformitate cu dispozițiile legislatiei în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, astfel că solicitarea de acordare a sprijinului nu a fost însoțită de dovezi legale. Constatările de nelegalitate ale echipei de control au vizat trei din suprafețele incluse în cererea de sprijin, însumând un total de 1176,41 ha.

Reclamanta susține că a dovedit cu prisosință posesia legitimă asupra terenurilor și dreptul de a beneficia de sprijinul material.

I. În ce privește excluderea suprafeței de 96 ha din cele 101 ha aflate în folosința efectivă a reclamantei urmare a cedării acesteia de către P. O. R. Sat Ș. se arată că membrii echipei de control au conchis fără temei că P. O. R. Sat Ș. nu face dovada proprietății privitor la suprafața de 96 ha doar în considerarea faptului că prin H. a C. J. de A. a legii fondului funciar nr. 10701/15.(...) s-ar fi invalidat solicitarea P.i privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 101 ha. teren agricol, cu motivarea lipsei dovezilor dreptului de proprietate.

Aceste concluzii sunt nefondate și nelegale în opinia reclamantei, în condițiile în care în conformitate cu prevederile art.6 alin. l din O. nr.1., "beneficiarii plăților ... pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care se solicită plata, în calitate de ... locatari sau alte asemenea. "

Or, nu se contestă că reclamanta folosește în calitatea sa de comodatar 101 ha din terenul remis spre folosință efectivă de către P. acesteia din urmă fiindu-i donate o parte din produse ori sume de bani.

Mai mult, la momentul controlului efectuat in teren de către membrii echipei de control in teren ai A. M., acest teren a fost identificat și nu a fost depusă nicio altă cerere de sprijin din partea vreunei alte persoane.

II. În ce privește excluderea suprafeței de 579,41 ha, reclamanta susține că echipa de control în mod neîntemeiat a considerat că A. S. C. Sat Ș. nu poate justifica nici utilizarea suprafeței de 579,41 ha din cele 590 de ha declarate ca utilizate de aceasta, motivat prin faptul că nu există titluri de proprietate emise in condițiile legii și nici un act justificativ, "adeverința nedatată și neînregistrată" emisă de către A. neputând suplini cerințele impuse de lege, în condițiile în care adeverința nr.1409 /(...) a P. O. Ș. face referire la P.-verbal nr. 469/(...) care nu poate fi primit ca document justificativ.

Cu referire la adeverința nr. 360 din 0(...) a P. Comunei O. Ș., pârâta a solicitat P. Comunei O. Ș. să comunice suprafețele de teren agricol, pe categorii de folosință cu care sunt înregistrați în evidențele P. membrii A. C. Sat Ș., solicitării răspunzându-i-se de către P. prin adresa 465/(...), împreună cu copia adeverinței nr.360 din 0(...).

Prin solicitările de clarificare s-a cerut reclamantei să precizeze neconcordanța privind numărul persoanelor membre A. C. Sat Ș. câtă vreme în procedura de constituire al asocierii au fost menționate 3 persoane, iar ulterior în adeverința 360 din 0(...) apar menționat un număr de 325 de persoane, reclamanta susținând și dovedind apoi prin proces-verbal nr. 4/1 (...), înscrierea ulterioară în asociație unui număr de 22 persoane din Sat Ș., adeverința

360/0(...) a P. Comunei O. Ș. fiind prin urmare lămurită.

În soluționarea cauzei, urmează a se depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că terenurile menționate în cuprinsul adeverinței emise de A. aparțin membrilor asociați și sunt în prezent evidențiate în registrul agricol pe numele acestora, terenurile fiind efectiv folosite de către membrii asociați atât la momentul formulării cererii de sprijin cât și în prezent.

III. În ce privește excluderea suprafeței de 501 ha s-a reținut că procesul- verbal încheiat la (...) la sediul P. O. Ș., cu ocazia predării-primirii a folosinței gratuite a pășunii T. - Sat Ș., în suprafață de 501 ha, nu poate fi luat în considerare ca document justificativ pentru cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață aferente anului 2008 justificat de încheierea acestuia in data de (...) și a mențiunilor cuprinse in acesta potrivit cu care " începând cu date semnării proces-verbal A. Crescătorilor de A. Sat Ș. are dreptul de a solicita și de a obține toate subvențiile legal acordate de S.".

Prin contestația formulată împotriva procesului verbal reclamanta a arătat că în fapt a deținut și a exploatat în mod nemijlocit și în cursul anului 2008 pășunea Comunală T..

A precizat reclamanta că nici cu ocazia verificărilor în teren, prin sondaj, realizate de echipa de control intern din cadrul A.P.LA. C. J. M. realizate anterior sesizărilor realizate la sfârșitul anului 2009, nu s-a relevat că reclamanta nu s-ar afla în folosința efectivă a terenurilor inserate în cuprinsul cererii de sprijin.

În raport de toate aceste considerente, reclamanta a apreciat decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală și în consecință, solicită anularea acesteia, cu consecința admiterii contestației și a anulării procesului verbal de constatare nr. 11561/(...) și a tuturor măsurilor accesorii dispuse.

Reclamanta A. S. C. SAT Ș. a depus și o precizare a considerentelor acțiunii introductive în care a arătat, cu titlu principal, că se impune a pune în discuția părților motivul de anulabilitate a procesului-verbal de constatare încheiat de pârâtă sub nr. 11561 din (...) precum și a tuturor măsurilor dispuse în temeiul acestuia - cu referire la dispoziția pârâtei de obligare a debitorului P. G. la restituirea sumelor pretins încasate de acesta aferent cererii de sprijin depuse pentru anul 2008, din perspectiva faptului că în Contractul de societate civilă încheiat la momentul constituirii A. S. C. Sat Ș., asociere fără personalitate juridică - (Cap. VII, art. 7.1 și 7.2 vizând Răspunderea asociaților)- se prevede expres că "Față de terți, va răspunde asociatul care contractează singur drepturi și obligații prin actele încheiate cu aceștia.

În egală măsură, conform prevederilor art. 1522 din Codul Civil - în forma în vigoare la momentul încheierii contractului sau a solicitării de sprijin, "S. anume rostita ca s-a contractat o obligație pe seama societății îndatorește numai pe asociatul contractant și nu pe ceilalți, A. numai când aceștia l-ar fi împuternicit la aceasta sau când ar fi rezultat un profit pentru societate. "

Este indiscutabil că, în speță, debitorul POP G. nu a formulat cererea de plată și nici nu a depus la dosarul de plată înscrisuri în nume propriu ci în executarea mandatului de reprezentare acordat de toti membrii asociati.

Pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. (A.), a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat anularea acțiunii formulate de reclamantă ca fiind neîntemeiată.

În argumentarea poziției sale, pârâta a arătat că D. A., C. I. și S. - S. A. din cadrul A. - a procedat la emiterea procesului-verbal de C. înregistrat la A. cu nr.

11.561/(...) în baza procesului-verbal de constatare nr. 22605/(...) și a adresei

C.ui J. M. nr. 3216/(...), prezentul act administrativ constituind titlu de creanță pentru suma plătită cu titlu necuvenit A. S. C. Sat Ș., urmare cererii depusă în cadrul schemei de sprijin pe suprafață - campania 2008. La baza legală a verificării s-au avut în vedere actele normative în virtutea cărora se acordă plățile în cadrul politicii agricole.

Sprijinul financiar de care a beneficiat reclamanta, reprezentată prin domnul P. G., în baza cererii de plată pentru o suprafață de 2417,17 ha, depusă la data de 0(...), completată în data de 1(...) și înregistrată sub nr. 2381, a fost în sumă totală de 2.082.809,28 lei. În urma controlului realizat de D. A., C. I. și S. precum și a reinstrumentării dosarului de către C. J. A. M., s-a emis procesul- verbal de constatare nr. 11561/(...), deoarece reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite de actele normative în virtutea cărora se acordă plățile respective, stabilindu-se în sarcina acesteia un debit în valoare de 2.082.809,28 lei. Potrivit punctului III al cererii de plată nr. 2381/(...), reclamanta a declarat pe propria răspundere că "datele înscrise în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor, sunt reale, complete si perfect valabile și am luat la cunoștință despre consecințele legale rezultate în urma furnizării de date false. "

În data de (...) s-a încheiat procesul-verbal de C. nr. 22605/(...) prin care s- a propus reinstrumentarea dosarului domnului P. G., în calitate de împuternicit al A. S. Sat S. pentru campania 2008 și pentru campania 2009.

În raport de cele de expuse, echipa de verificare a întocmit procesul-verbal de constatare nr. 781/(...), înregistrat sub nr. 11561/(...) la A. de P. și I. pentru A., prin care, reclamantei i s-a stabilit un debit în valoare de 2.082.809,28 lei, reprezentând cheltuială neeligibilă.

Domnul P. G. a depus la A. - C. Local O. Ș. cererea de plată nr. 2381/0(...) pentru suprafața de 7,10 ha. În data de (...) a depus 29 de formulare M2 prin care se adaugă la suprafața initială de 7,10 ha suprafața de 2402,71 ha. În data de 1(...), domnul P. G. a mai depus 4 formulare M2-Completarea D.i de S., prin care a mai adăugat la suprafața de 2409,81 ha încă 7,36 ha. Astfel, totalul suprafeței utilizate a fost de 2417,17 ha. În data de (...), domnul P. G. a completat

25 de formulare M3 prin care a retras suprafața de 184,74 ha. În data de (...), domnului P. G. i-a fost transmisă solicitarea de clarificare nr. 1147/(...), urmare supradeclarării unor blocuri fizice. În aceeași zi, a completat formularul M I.I- Schimbare de D. de S., prin care a diminuat suprafața din BF 1247 de la 88,7. la

80,30 ha.

Astfel, în urma depunerii cererii de plată nr. 2381/0(...), completată prin cele 59 M-uri de completare, retragere și schimbare de suprafață, s-au emis D. de plată nr. 2554515/(...) pentru suma de 2.054.741,71 lei, respectiv D. de plată nr.

2742175/(...) pentru suma de 28.067,57 lei.

Actele justificative pentru suprafețele solicitate au fost următoarele:

1. P. verbal nr. 469/(...) încheiat între P. Comunei O. Ș. și A. Crescătorilor de A. Sat Ș., reprezentată prin P. G., prin care s-a predat de către primărie pășunea T. în suprafață de 501 ha teren.

În cuprinsul procesului verbal se specifică faptul că "Începând cu data semnării prezentului proces verbal, A. Crescătorilor de A. Sat Ș., în calitatea dobândită are dreptul să solicite și să obțină toate subvențiile legale acordate de stat."

Având în vedere faptul că P. verbal este încheiat la data de (...), acesta nu poate fi luat în considerare ca document justificativ pentru suprafata de 501 ha cuprinsă în Cererea de plată pentru anul 2008, depusă și înregistrată la A. C. Local O. S. cu nr. 2381/0(...).

2. Adeverința nr.2/(...) eliberată de către P. O. R. Sat Ș., prin care se

"adeverește că se deține și utilizează suprafața de 101 ha teren agricol."

În cuprinsul adeverinței se menționează faptul că "pentru suprafata de 101 ha s-a depus cerere pentru validare la P. J. M." și "prin H. nr.1701/(...), institutia mai sus mentionată a invalidat suprafata de 101 ha."

La pozitia nr.6 din H. nr.1701/(...) emisă de I. P. J. M. se invalidează suprafata de 101 ha terenuri agricole.

În documentele prezentate de P. O. R. Sat Ș. s-a prezentat și titlul de proprietate nr.6. din (...), astfel încât P. O. R. nu poate face dovada proprietății pentru suprafata de 96 ha.

3. Adeverința neînregistrată și nedatată emisă de către A. S. a A. din Sat Ș. prin care "se adeverește că suprafața de 590 ha este utilizată de agricultorii din localitatea noastră dar această suprafață nu se regășeste în evidentele Registrului Agricol deoarece acesta nu a fost actualizat de mai mult timp."

Potrivit art.4 din Ordinul nr.246/2008 "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. j) din OUG nr. 1., privind dreptul de folosintă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participatiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte care fac dovada folosinței terenului, precum: adeverință eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc. "

De asemenea, în cuprinsul adeverinței mai sus menționate se precizează faptul că "ne angajăm ca pentru anul 2009 să solicităm membrilor asociației să-și treacă în Registrul Agricol toate suprafețele reale pentru care solicită subvențiile de la A."

În primul rând, cererea de plată a fost depusă pentru anul 2008, iar în al doilea rând suprafața de 590 ha trebuia să se regăsească în Registrul Agricol aferent anului 2008 și nu 2009 cum s-a luat angajamentul.

În concluzie, nu au fost prezentate documente justificative din care să rezulte cele 579,41 ha ar fi proprietatea membrilor A. S. C. Sat S.

Având în vedere cele expuse mai sus, pârâta consideră că dl. P. G., în calitate de reprezentant al A. S. C. Sat S., nu face dovada dreptului de utilizare pentru suprafața totală de 1176,41 ha teren.

În urma reinstrumentării cererii depuse de fermier pentru anul 2008, A. C.

J. M. a comunicat debitele stabilite fermierului prin adresa nr. 3216/(...) înregistrată la A. A. C. cu nr. 11172/(...).

În conformitate cu art.138 alin.l din R. C. CE nr. 1973/2004 de stabilire a normelor de aplicare a R. (CE) nr. 1782/2003 al C.ui în ceea ce privește schemele de ajutor prevăzute la titlurile IV și IVa din respectivul regulament și utilizarea terenurilor retrase din circuitul agricol pentru producția de materii prime, în cazul în care suprafața solicitată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 50%, fermierul este exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața solicitată și suprafața determinată.

Împotriva procesului-verbal de C. nr. 11561/(...), reclamanta a formulat contestație prin care solicită autorității emitente anularea acestui act administrativ fiscal, anexând contestației o nouă adeverință eliberată de către P. O. R. Sat Ș. cu nr. 5/0(...), prin care se adeverește că "terenurile care apartin B. O. R. din sat S., în suprafață de 101 ha teren agricol se află în folosința A. S. din Sat S." dar în aceeași adeverință se susține faptul că "această suprafață aparține de drept B. O. din Sat S., chiar dacă în acte nu ne este recunoscut dreptul de proprietate. "

Prin D. nr. 18876/(...), a fost respinsă solicitarea acesteia, menținându-se ca debit suma de 2.082.809,28 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere conform art. 121 din OUG nr. 1..

În drept, pârâta a invocat prev. art.115-118 C.pr.civ.; O.G. nr. 79/ 2003; O.G.nr. 92/2003 privind Codul de P. F. H. nr. 1. 2. O. nr. 1. R. CE nr.1782/2003; R. CE nr. 7." L. nr. 5. a contenciosului administrativ cu completările și modificările ulterioare; Ordinul nr.246/2008.

Analizând acțiunea formulată, Curtea reține următoarele:

Inițial domnul P. G. a înregistrat, în nume propriu, la A. - C. Local O. Ș. cererea de plată pentru schemele de sprijin de suprafață pe anul 2008 nr. 2381 din 0(...) ( f. 43, vol. I ) pentru suprafața de 7,10 ha. U. a constituirii A. S. civile Sat Ș. și mandatării domnului P. Gherorghe de a depune cerere pentru acordarea sprijinului pentru suprafețele aparținând acestei forme asociative, cererea inițială a fost completată la datele de (...), 1(...), (...) și (...), prin adăugarea, respectiv diminuarea unor noi suprafețe, astfel că în final solicitarea de acordarea a sprijinului a vizat suprafața de 2417,17 ha.

Sprijinul financiar de care a beneficiat reclamanta A. S. C. SAT S. pentru suprafața de teren declarată se reflectă în D. de plată nr. 2554515/(...) emisă pentru suma de 2.054.741,71 lei ( f. 114-116 vol. I ) și în D. de plată nr.

2742175/(...) pentru suma de 28.067,57 lei ( f. 117-118 vol. I), sume care au fost virate în contul bancar deschis pe numele domnului P. Gherorghe.

Reclamanta A. S. C. SAT S. a fost constituită în baza contractului nr. 3 din

(...) (f. 11-38 vol. II ) prin asocierea a 303 agricultori domiciliați în Sat Ș., jud. M., în vederea exploatării în comun a terenurilor agricole aparținând membrilor asociați. Această formă asociativă nu beneficiază de personalitate juridică după cum reiese din mențiunile inserate la punctul 2.2 din Cap. II din contract.

La data de 10 mai 2008, numărul membrilor asociației s-a majorat la 325, fiind acceptate alte 22 de persoane după cum reiese din procesul verbal de la fila

42, vol. 2.

Potrivit proceselor verbale din (...) și (...), adunarea generală a membrilor asociaților l-au desemnat pe P. G. să depună cererea pentru obținerea subvenției cuvenite pentru suprafețele de teren aparținând asociației, să reprezinte asociația în relația cu A. și să deschidă un cont bancar pe numele acestuia pentru încasarea subvențiilor cuvenite.

Aceeași adunare generală a decis ca pășunea comunală și terenul parohiilor din localitatea Sat Ș. să fie cuprinse în această asociere, subvențiile încasate urmând a fi distribuite conform hotărârii adunării generale a asociației.

Potrivit consemnărilor din procesul verbal din 10 mai 2008, P. O. R. din Sat Ș. a acceptat ca terenurile sale în suprafață de 101 ha să fie date în folosință A. S. Sat Ș. pe o perioadă de 5 ani (f. 60 vol. II ).

În urma controlului realizat de D. A., C. I. și S. și a reinstrumentării dosarului de către C. J. A. M. s-a emis procesul verbal de constatare nr.

11561/(...), reținându-se în esență că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de utilizare pentru suprafața de 1176,41 ha, astfel că suma plătită cu titlu de sprijin a fost încasată necuvenit și urmează a fi recuperată.

Pentru a concluziona în acest sens, echipa de control a reținut că procesul verbal din (...) încheiat între P. Comunei O. Ș. și reclamantă pentru pășunea în suprafață de 501 ha nu poate fi luat în considerare ca document justificativ pentru cererea de plată aferentă anului 2008 întrucât a fost încheiat ulterior datei la care s-a înregistrat cererea de plată.

De asemenea s-a afirmat că P. O. R. Sat Ș. a prezentat documente justificative ale proprietății, respectiv titlu de proprietate nr. 6. din (...), doar pentru o suprafață de 5 ha. Î. pentru restul suprafeței de 96 ha nu s-a făcut dovada proprietății, mențiunea din adeverința nr. 2/(...) prin care P. susține că deține și utilizează 101 ha terenuri agricole este lipsită de suport probator.

În privința suprafeței de 579,41 ha declarată ca aparținând agricultorilor asociați s-a susținut de către echipa de control că nu au fost prezentate documente justificative care să probeze aceste afirmații, adeverința eliberată în acest sens de către reclamantă fiind irelevantă din acest punct de vedere.

Prin procesul verbal de constatare s-a stabilit cuantumul debitului datorat, respectiv suma de 2.082.809,28 lei, iar ca debitor l-au indicat pe P. G. în calitate de împuternicit al reclamantei A. S. C. SAT S.

Prin contestația administrativă și prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta susține că în mod eronat echipa de control a exclus cele trei suprafețe ce însumează 1176, 41 ha de la solicitarea de acordare a sprijinului financiar de vreme ce reclamanta a deținut și a exploatat în mod efectiv aceste suprafețe de teren în cursul anului 2008, iar art. 6 alin. 1 din OUG nr.1. stabilea că beneficiarii plăților naționale directe și complementare sunt persoanele fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care se solicită plata, în calitate de locatari sau alte asemenea.

Legislația relevantă în materia schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, în vigoare la momentul formulării cererii de plată de către reclamanta A. S. C. SAT S., este cuprinsă în OUG nr.1. și Ordinul M.ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate.

În conformitate cu art. 6 din OUG nr. 1. beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.

Așadar cerința esențială instituită de lege pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafață constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, fără a interesa în mod deosebit în ce calitate se realizează utilizarea terenului de vreme ce legiuitorul a optat pentru o enumerare exemplificativă: proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.

De vreme ce părțile litigante au exprimat opinii divergente în ce privește existența documentelor justificative privind utilizarea de către reclamanta A. S. C. SAT S. a suprafeței de 1176,41 ha, Curtea urmează să lămurească această împrejurare și să stabilească dacă reclamanta a încasat în mod necuvenit subvenția aferentă acestei suprafețe.

Condițiile generale ce trebuiau îndeplinite de către solicitanții plăților în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață sunt enumerate la art. 7 din OUG nr. 1., iar cele relevante în cauza de față sunt următoarele:

1) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha,

2) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;

3) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;

Tot în acest act normativ, la art. 7 alin. 5 se prevede că A. de P. și I. pentru A. va stabili documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol pentru care fermierul solicită sprijin și pe care trebuie să le prezinte la depunerea formularului de cerere de plată pe suprafață.

Curtea nu a identificat vreun act emis de A. în vederea executării prevederilor art. 7 alin. 5 din OUG nr. 1.. În schimb, a constatat că norme metodologice cu privire la modul de implementare și la criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal se regăsesc în Ordinul M.ui Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nr. 246 din 23 aprilie 2008.

În acord cu art. 4 din acest ordin, documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 1., privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea.

Acesta era conținutul art. 4 din O MADR nr. 246 din 23 aprilie 2008 la momentul depunerii cererii de acordare a sprijinului financiar de către reclamantă. Textul acestui articol este redat și de către pârâta A. în cuprinsul întâmpinării însă acesta corespunde formei modificate a O. nr. 246 din 23 aprilie

2008, prin O. nr. 67 din 28 martie 2011. Ordinul din urmă a explicitat pentru prima dată ce înțelege prin expresia „. acte care fac dovada folosinței terenului"; menționând în acest sens adeverință eliberată de primărie conform înscrierilor din registru agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.

Având în vedere momentul depunerii cererii de acordare a sprijinului financiar de către reclamantă, Curtea apreciază că acestea îi sunt aplicabile doar dispozițiile O. nr. 246 din 23 aprilie 2008 fără a lua în considerare modificările aduse prin O. nr. 67 din 28 martie 2011, acestea devenind obligatorii doar după aducerea la cunoștință publică prin publicare în M. O.

Prin urmare aspectele importate pe care trebuie să le tranșeze Curtea privesc pe de o partea existența reală a celor trei suprafețe ce însumează 1176,41 ha, iar pe de altă parte identificarea persoanelor care au utilizat în mod efectiv aceste suprafețe în cursul anului 2008 și valoarea probatorie a înscrisurilor de care se prevalează reclamanta în susținerea dreptului de exploatare a terenurilor litigioase.

Cu privire la primul aspect, cel al existenței fizice a celor trei categorii de terenuri, și anume pășunea comunală T. în suprafață de 501 ha, a terenului în suprafață de 96 ha din cele 101 ha revendicate de P. O. Sat Ș. și a loturilor în suprafață de 579,41 ha reclamate a aparține celor 325 de agricultorilor ce au constituit A. S. C. Sat Ș., Curtea apreciază că prezintă o relevanță probatorie deosebită răspunsurile la interogatoriu date de către pârâta A. la întrebările nr.

16, 17, 18, 21, 23 și 32 și raportul de verificare încheiat în (...) de către trei consilieri din cadrul C.ui J. A. M. și C.ui Local O. Ș., înregistrat sub nr. 131/(...).

Prin răspunsurile date la interogatoriu ( f. 273-280 vol. I ), pârâta A. recunoaște că terenurile solicitate în cererea de plată au fost identificate în blocurile fizice agricole existente în sistemul de identificare a parcelelor agricole - LPIS, identificare care a fost realizată inclusiv de reprezentantul reclamantei la momentul formulării cererii de sprijin. De asemenea s-a menționat că suprafețele de teren cuprinse în procesul verbal de constatare sunt cuprinse în mai multe blocuri fizice și în mai multe parcele conform raportului de verificare nr. 131/(...).

Relevanță sub același aspect prezintă și opoziția exprimată de pârâtă cu privire la efectuarea unei expertize topografice având ca obiectiv identificarea terenurilor incluse în cererea de sprijin, susținând în mod expres că nu înțelege să conteste existența terenurilor cuprinse în cererea de sprijin, ci lipsa înscrisurilor justificative a dreptului legal de folosință asupra tuturor parcelelor declarate (f. 280 vol. I).

Cu ocazia verificărilor efectuate în teren a fost identificată atât suprafața de

96 ha aparținând P.i O. Sat Ș. cât și suprafața de 579,41 ha aparținând membrilor asociației ( f. 281 vol. I ). Î. s-a constatat o diferență de doar 0,68% între suprafața declarată și cea determinată pârâta nu și-a extins controlul și asupra celorlalte parcele, procedurile administrative obligând-o în acest sens doar în ipoteza în care s-ar fi constatat o diferență mai mare de 3%.

Față de toate mijloacele probatorii prezentate mai sus, Curtea apreciază că nu subzistă nici un dubiu cu privire la existența terenurilor declarate în cererea de sprijin.

Și în privința utilizării efective de către reclamanta A. S. C. Sat Ș. a celor trei suprafețe de teren se impune aceeași concluzie raportat la întreg probatoriu administrat.

Sub acest aspect este relevant răspunsul dat la întrebarea nr. 24 din interogatoriu prin care pârâta a recunoscut că membrii A. S. Sat Ș. au utilizat efectiv suprafața solicitată la plată, chiar dacă nu au prezentat documente ale dreptului de folosință pentru toate suprafețele. De asemenea prin răspunsul dat la întrebarea nr. 21, pârâta A. a menționat că C. J. A. M. nu a înregistrat alte solicitări de plată pe aceste terenuri și nici revendicări ale dreptului de folosință.

Simplul fapt că reclamanta nu a putut prezenta pârâtei A. documente justificative dintre cele enumerate în mod expres de art. 4 din O. nr. 246 din 23 aprilie 2008 respectiv titlul de proprietate, alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contract de arendare, contract de concesiune, contract de asociere în participațiune sau contract de închiriere nu o împiedică să facă dovada exploatării terenurilor declarate prin alte mijloace de probă. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât însuși legiuitorul nu a enumerat doar cu titlu exemplificativ documentele cu care se poate proba calitatea de utilizator al unui teren, permițând și folosirea altor înscrisuri, fapt ce rezultă cu prisosință din inserarea expresiei „sau altele asemenea"; în cuprinsul art. 4 din O. nr. 246 din 23 aprilie 2008.

Curtea apreciază că statuările echipei de control din cadrul A. referitoare la excluderea suprafeței de 96 ha din cererea de plată, cuprinse în procesul verbal de constatare nr. 781 încheiat la data de (...) și înregistrat sub nr. 11561/(...) trebuie înlăturate deoarece încasarea plății unice pe suprafață nu este condiționată în OUG nr. 1. în niciun caz de probarea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, ci de exploatarea efectivă a terenului agricol.

Reclamanta nu poate fi sancționată pentru faptul că P. O. Sat Ș. nu și-a reglementat situația juridică a celor 101 ha teren agricol pe care le deține în fapt, posesie care nu este revendicată de nici o altă persoană, cât timp OUG nr. 1. obligă solicitantul să probeze doar că exploatează terenul în cauză. Dacă s-ar pretinde beneficiarilor plăților directe naționale să probeze că au dobândit dreptul de exploatare de la adevăratul proprietar al terenului, scopul pentru care au fost instituite schemele de plăți directe, respectiv sprijinirea financiară a producătorilor agricoli, nu ar mai putea fi atins deoarece procedura ar fi deveni una foarte dificilă de urmat, iar producătorii ar fi descurajați să depună cereri de sprijin, fiind de notorietate că situația juridică a terenurilor agricole este în mare parte incertă ca urmare a aplicării deficitare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991,

Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005.

Adeverința nr. 2/(...) emisă de P. O. Sat Ș. nu prezintă de altfel nicio relevanță în economia litigiului cât timp dreptul reclamantei de a exploata cele

101 ha aparținând P.i O. Sat Ș. i-a fost conferit încă din 10 mai 2008 prin procesul verbal nr. 23 aflat la fila 60 vol. II.

Nu pot fi validate susținerile echipei de control nici în privința excluderii suprafeței de 501 ha din cererea de plată de vreme ce aceasta a fost utilizată efectiv de către membrii asociației și în cursul anului 2008, împrejurare recunoscută inclusiv de pârâtă. Faptul că procesul verbal de predare primire nr.

469/(...) a acestei suprafețe a fost încheiat doar în anul 2009 nu anihilează acordul de voință perfectat încă din 2008 referitor la cedarea folosinței acestei pășuni comunale în favoarea reclamantei A. S. C. Sat Ș. D. existența unui acord de voință în acest sens se face vorbire inclusiv în procesul-verbal nr. 1/(...) ( f. 40 vol. II), astfel că se impune a i se da eficiență.

Sub acest aspect prezintă relevanță și faptul că pentru anul 2008 nu a fost depusă cerere de acordare a sprijinului financiar pentru suprafața de 501 ha din partea C.ui Local al comunei O. Ș., împrejurare ce confirmă o dată în plus că exploatarea pășunii T. s-a realizat de către reclamantă care a înțeles să solicite și sprijinul financiar cuvenit în baza OUG nr. 1. pentru această suprafață.

În ce privește suprafața de 579,41 ha aparținând membrilor asociației,

Curtea apreciază că în mod eronat s-a reținut că nu a fost probat dreptul de a utiliza aceste terenuri. Corespunde adevărului că inițial nu au fost depuse documente justificative care să probeze înscrierea în registru agricol a celor 325 de agricultori care au constituit A. S. C. SAT S. cu terenurile declarate în cererea de plată.

Extrasele din registru agricol nu au fost depuse deoarece pe de o parte nu au fost solicitate de către reprezentanții A. la momentul depunerii cererii, iar pe de altă parte registru agricol nu fusese actualizat de către P. com. O. Ș., împrejurare neimputabilă în nici un caz reclamantei.

În cursul judecății reclamanta a depus un extras din registru agricol ( f.

85-96 ) care atestă că membrii asociației sunt înscriși în 2011 cu 873,52 ha în registru agricol. Pentru campania din 2008 s-a încuviințat plata sprijinului financiar doar pentru suprafața de 579,41 ha, suprafață care a fost identificată în teren de către reprezentanții A. și pentru care nu s-au formulat alte cereri de sprijin financiar. Toate aceste aspecte coroborate probează că membrii asociației au utilizat în mod efectiv această suprafață de teren și prin urmare sunt îndreptățiți la încasarea subvenției acordate în baza OUG nr. 1..

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 6 și 7 din OUG nr.

1. va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S. C.

SAT S., reprezentată prin P. G., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. și va dispune anularea deciziei nr. 18876 din 10 iunie 2011, a procesului verbal de constatare nr. 781 încheiat la data de (...) și înregistrat sub nr. 11561/(...) emise de către pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. și a tuturor măsurilor dispuse cu privire la restituirea sumei de 2.082.809,29 lei.

Î. culpa procesuală aparține pârâtei, în temeiul art. 274 C.proc.civ. Curtea va obliga pârâta la plata sumei de 6204,30 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S. C. SAT S., reprezentată prin P. G., cu domiciliul procesual ales în B. M., str. N. I., nr. 6, ap. 47, jud. M., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A., cu sediul în B., B-dul C. I, nr. 17, sector 2.

Dispune anularea deciziei nr. 18876 din 10 iunie 2011, a procesului verbal de constatare nr. 781 încheiat la data de (...) și înregistrat sub nr. 11561/(...) emise de către pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. și a tuturor măsurilor dispuse cu privire la restituirea sumei de 2.082.809,29 lei.

Obligă pârâta la plata sumei de 6204,30 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER, M. I. I. A. B.

Red.M.I.I./(...). Jud.fond:H.C./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 215/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal