Sentința nr. 24/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 24/2012
Ședința 17 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C. având ca obiect litigiu privind regimul străinilor Decizia de returnare de pe teritoriul R. nr. 1549567/(...) emisă de O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C.
Dezbaterea cauzei s-a făcut cu participarea reprezentantului P.UI DE
PE L. CURTEA DE APEL CLUJ- doamna procuror A. S.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reclamantul personal asistat de av. H. L. în reprezentarea intereselor reclamantului cu împuternicire avocațială aflată la fila 31 din dosar, consilier juridic M. L. în reprezentarea intereselor pârâtului, cu delegație de reprezentare aflată la fila
24.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
La data de (...) se înregistrează din partea pârâtului-întâmpinare prin care se solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Atât reprezentanta P.ui cât și reprezentantul reclamantului relevă instanței că le-au fost comunicate câte un exemplar din întâmpinarea depusă.
Reprezentantul pârâtului depune documentația care a stat la baza emiterii actului contestat.
C., din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din L. nr.554/2004 și la dispozițiile OG nr.1. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Părțile litigante arată că nu mai au alte cereri de formulat, sau excepții de invocat.
C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, solicitând instanței să constate că dispozițiile legii educației au fost aplicate eronat, în aplicare înțelegându-se prin ani de studiu ani calendaristici în condițiile în care promovarea unui an de studiu universitar se face prin raportare la obținerea unui număr de credite pe care trebuie să le acumulezi. Instituția de învățământ trebuia să aplice dispozițiile noii legii de abia pentru anul de studiu 2011-2012, pentru studenții care sunt înmatriculați în acest an. Pârâtul nu se poate substitui universității, sistemul de învățământ se gestionează de către unitățile de învățământ.
La solicitarea instanței, reclamantul precizează că are restanțe la trei materii din anul III iar aul I și II i-a promovat în întregime.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea contestației formulate, anularea deciziei de returnare. În susținere se arată că reclamantul a început cursurile universitare în anul 2008 sub imperiul dispozițiilor vechii legi a învățământului, nefiind aplicabile dispozițiile legii noi a învățământului deoarece se încalcă principiul neretroactivității legii. Se mai arată că dispozițiile art.58 alin.1 ind.1 din OUG nr.94/2002 sunt cele modificate prin L. nr.137/(...). Dispozițiile acestei legii se vor aplica studenților care vor începe cursurile în anul universitar 2011-2012, nefiind aplicabile și reclamantului.
Reprezentantul pârâtului arată că nu a cunoscut că se vor aduce argumente asupra neretroactivității legii. În susținerea poziției procesuale se arată că reclamantul a început în anul 2007 cursurile, se arată că nu se face o confuzie între ani universitari și ani calendaristici, însă din martie 2007 se transpun în lege dispozițiile Directivei nr.114/2004 care prevăd că Statul Român prin O. de I. au posibilitatea atât de a refuza cât și de a stopa accesul pe teritoriul țării a studenților străini care nu înregistrează un progres acceptabil.
În ceea ce privește rezidența aceasta este legată de durata studiilor care a fost aceeași și în cazul vechii legi a învățământului și în cazul noii legi, fiind aceeași și în anul 2007 când reclamantul a început școala.
Instanța solicită reprezentantului pârâtului să precizeze care este poziția sa în raport de situația în care reclamantul și-a achitat taxele de școlarizare, nu poate susține examene deoarece trebuie să părăsească țara, și astfel care va fi situația sa școlară.
Reprezentantul pârâtului arată că nu se întâmplă nimic, acești studenți au posibilitatea de a obține o viză de lungă ședere pentru studii și urmează școala în anii rămași.
Mai arată, tot la solicitarea instanței, că în acest caz, prelungirea vizei de ședere se face până la finalizarea studiilor. Legiuitorul dorește să limiteze exercitarea unui drept pentru a preîntâmpina migrația mascată.
Se mai arată că în situația în care se admite contestația, ORI îi va elibera o nouă viză de rezidența care va fi valabilă până în noiembrie 2012 iar peste această dată nu va exista nici un Oficiu de I. din țară care să-i permită o nouă rezidență și astfel reclamantul se întoarce în aceeași situație, reclamantul depășind durata studiilor.
În ceea ce privește principiul neretroactivității acesta nu este încălcat relevând că există statuate de către Curtea Constituțională cazurile când o lege nu poate retroactiva iar această speță nu este aplicabilă. Se mai arată că în acest caz se află și dispozițiile noi legi privind taxa de înmatriculare și cele de recalculare a pensiilor.
Solicită respingerea contestației prin prisma faptului că reclamantului îi va fi din ce în ce mai greu să se încadreze în respectarea duratei de anilor de studiu.
Mai arată că regimul străinilor prin prisma rezidenței nu reprezintă un abuz ci se stabilesc niște limite.
În replică reprezentantul reclamantului arată că legea privind taxa de înmatriculare a autoturismelor a fost creată pentru a proteja mediul înconjurător în timp ce în speța de față prin aplicarea acestei măsuri se aduce o discriminare studenților străini față de cei români, deoarece toți se găsesc la acest moment în sesiune, reclamantul pierzând posibilitatea de a susține examene.
Se mai arată că în cazul rezidenților limitarea se ridică la nivel de cunoașterea limbii și al comunicării; aplicarea legii învățământului s-a făcut diferit de la o universitate la alta în ceea ce privește numărul de credite. C. noii legi a învățământului li s-a impus studenților străini ca toate examenele să fie susținute în limba română toate acestea îngreunând situația școlară a acestora.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că dispozițiile privind neretroactivitatea legii sunt prevăzute și în noul cod civil și în vechiul Cod civil, fiind indicate în mod expres cazurile care sunt aplicabile și excepțiile de la aceste prevederi iar situația școlară nu se încadrează în aceste excepții.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamantul L. A., a chemat în judecată S. PENTRU I. AL J. C. solicitând admiterea contestației și anularea deciziei de returnare de pe teritoriul R. nr.
1549567 din (...) emisă de O. C. și comunicată la data de (...), obligarea pârâtei la prelungirea dreptului de ședere al subsemnatului pe teritoriul R., prin soluționarea cererii înaintate de reclamant la aceștia cu emiterea permisului de ședere temporară în condițiile legii, având ca scop al șederii studiile.
În motivare se arată că reclamantul L. A. este cetățean al Republicii Tunisia, student al Universității de M. și F. I. H. din C.-N., F. de F. în anul III, secția franceză forma de învațamânt de zi.
În fiecare an, conform prevederilor OUG nr. 1. străinii care beneficiază de o viză de ședere temporară trebuie să prezinte O.ui Român pentru I. documentele justificative care atestă scopul șederii în R..
În cazul său, fiind vorba de șederea pentru studii, având un contract de studii (nr.29019 din (...)) cu U. de M. și F. I. H. din C.-N., înscris fiind la
U. în baza unei taxe anuale pentru studii, printre documentele care sunt necesare prelungirii dreptului de ședere este și adeverința eliberată de UMF dovada a înscrierii în anul universitar pentru care se prelungește viza.
A achitat în totalitate taxa de școlarizare către U., iar apoi, cu dosarul complet, a solicitat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul R. cu un an de zile, respectiv pentru anul universitar 2011-2012. Printre actele depuse a fost și adeverința emisă de U. C., prin care se certifică înscrierea sa la studii la F. de F. în anul III, cu acea ocazie fiindu-i aplicată viza anuală în carnetul de student.
La alineatul 3 din decizie, este menționată explicația motivului pentru care a fost dispus emiterea actului administrativ contestat. Reclamantul a repetat doi ani de studiu, respectiv cursurile anului II și III de studii, astfel încât durata necesară absolvirii studiilor excede perioadei de studii acordată inițial odată cu acceptarea înscrierii în sistemul românesc de învățământ, iar repetarea anilor de studiu nu se încadrează cu criteriile de performanță prevăzute pentru acest sistem de învățământ";.
U. de M. și F. nu a luat o măsură administrativă împotriva sa, în sensul exmatriculării pentru repetarea anului II de studii, mai mult, acesta fiind promovat, s-a înscris în anul III de studii. D. această instituție avea dreptul să înceteze raporturile administrative cu reclamantul, sau să pună în discuție "criteriile de performanță" necesare a fi îndeplinite pentru dobândirea calității de student, păstrarea acestei calități. La începutul școlarizării în sistemul universitar, fiecare student semnează contractul de studii cu U., acesta având clauze privitoare la obligațiile părților, dar nu țin minte ca fiind o obligație expresă a studentului aceea de a promova anul universitar, prin obținerea numărului de credite necesare, promovarea anului ținând de cât de studios a fost studentul, de aplecarea spre învățătură a acestuia, de disponibilitatea profesorilor la îngăduință atunci când studentul este bolnav, etc.
Indeplinirea condițiilor proforma și imperative ale Legii străinilor s-a făcut în măsura în care, fără a fi îndeplinite aceste condiții nu era posibilă înaintarea dosarului spre soluționare către O. C., aceștia neprimind un dosar incomplet.
În motivarea deciziei, O. C. nu face vorbire că nu ar îndeplini condițiile de ședere pe teritoriul R., recunoscând implicit acest drept, ci face o mențiune pe care o găsește ciudată, iar afirmația că, durata necesară absolvirii a fost depășită(durată pentru care, ar fi primit înscrierea la studii), drept urmare nu se încadrează în criteriile de performanță, este abuzivă și forțată.
Prin întâmpinare, S. pentru I. al județului C., a arătat că decizia este legală și temeinică.
Ptrivit art. 74 alin. (1) lit. a din L. nr. educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, durata prevăzută pentru studiile din domeniul medical aferente programului M. Generală este de 6 ani";
Art. 174 prevede că „Învățământul superior din domeniile de sănătate
și medicină veterinară se desfășoară cu respectarea reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană, și anume: a) 6 ani de studii, pentru minimum 5.500 de ore de activitate teoretică și practică medicală pentru domeniul de medicină, la programele de studii M., M. dentară și medicină Veterinară, 5 ani pentru programul de studii F..
Astfel, durata studiilor fiind un element determinant și principial în relația contractuală dintre student și instituția de învățământ, acest reper temporal trebuie luat în calcul și prevăzut în mod expres în contractul de studii, deoarece potrivit art. 5 și art. 968 din Codul Civil - versiunea aflată în vigoare la momentul încheierii contractului de studii între reclamant și U. C.
- stipulațiile contractuale contrare legii sunt nule.
Rezultă de aici că pe de o parte, neprevederea unei limite temporale în care reclamantul ar fi trebuit să își finalizeze studiile este o carență a contractului de studii, iar pe de altă parte, în consecință, poziția reclamantului nu este sustenabilă în ceea ce privește tentativa sa de a opune contractul său de studii autorității publice, care este un terț față de acel contract lovit oricum de nulitate parțială.
Legiuitorul dă dovadă de consecvență și identitate de raționament prin promovarea necesității respectării acestei durate acordată inițial pentru studii atunci când instituie necesitatea respectării acestei perioade în situația schimbării profilului de studiu - art. 59 din O.U.G. nr. 1.. Este așadar voința statului român suveran de a nu permite utilizarea frauduloasă a scopului de studii.
Motivarea Deciziei de returnare exprimă în mod sintetic consecința lipsei de "progres acceptabil în studiile sale în conformitate cu legislația și practicile administrative naționale", stare de fapt imputabilă exclusiv reclamantului.
Examinând cererea, curtea reține următoarele:
Reclamantul este student în anul III la F. de F. - U. de M. și F. „. H. din C.-N., F. de M. D. anul III, secția franceză, forma de învățământ de zi, înscris în anul universitar 2011-2012, fapt certificat prin adeverința de studii nr.29695/2F/(...) eliberată de U.
La data de (...) reclamantul L. A. a înaintat O.ui Român pentru I. o cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul R., însoțită de actele necesare și obligatorii prevăzute de OUG nr.1., respectiv copia și originalul pașaportului, dovada achitării taxei de școlarizare pentru anul
2011 -2012, copia contractului de închiriere și dovada asigurării medicale. Acesta a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de studii pe teritoriul R. pentru anul universitar 2011-2012, cerere care a fost soluționată în mod negativ fiind emisă decizia de returnare nr.1549567 din (...) prin care se arată că cererea de prelungire a dreptului de ședere în R. a fost refuzată deoarece acesta a urmat cursurile anului II de studii, trei ani consecutivi astfel încât durata necesară absolvirii studiilor excede perioadei de studii aprobată inițial odată cu acceptarea înscrierii acestuia în sistemul românesc de învățământ, iar repetarea anilor de studii nu se încadrează în criteriile de performanță prevăzute pentru sistemul de învățământ românesc. Prin urmare pârâtul O. Român pentru I. a apreciat că în speță reclamantul nu a respectat prevederile art.58 alin.1/1 din OUG nr.1.. Potrivit textului legal sus amintit „străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere, în scopul finalizării studiilor pentru o perioadă de maximum un an";.
În argumentarea soluției adoptate pârâtul O. Român pentru I. s-a prevalat de dispozițiile art.71 alin.1 lit.a din L. educației naționale potrivit căreia durata prevăzută pentru studiile din domeniul medical aferente programului F. este de 5 ani și prin urmare durata studiilor fiind un element principal și determinant în acordarea dreptului de ședere, reclamantul nu a îndeplinit criteriile de performanță prin repetarea anului II de studii așa încât i s-a refuzat dreptul de ședere.
C. reține că motivarea în fapt exprimată sintetic în cuprinsul deciziei de returnare reliefează situația concretă a reclamantului datorată lipsei sale de performanțe în sensul repetării mai multor ani de studiu și prin urmare consecința depășirii nepermise a duratei de studii acordate inițial. Cu alte cuvinte decizia de returnare se fundamentează pe dispozițiile art.174 lit.a din L. nr.1. (legea educației naționale).
Articolul arătat menționează faptul că organizarea învățământului superior în domeniile sănătate și medicină veterinară este pe durată de 6 ani pentru medicină, medicină dentară și medicină veterinară și pe durată de 5 ani pentru programul de studii F. P. de la aceste dispoziții și cunoscând faptul că reclamantul a urmat anul II de studii în trei ani prin repetenție pârâta a concluzionat că perioada optimă și obligatorie pentru finalizarea studiilor a fost atinsă și prin urmare nu se mai impune prelungirea dreptului de ședere făcând referire la „. de performanță"; stabilite în sistemul românesc de învățământ. T. s-a făcut referire și la art.150 din L. nr.1. potrivit căruia se pot parcurge doi ani într-unul singur cu aprobarea Consiliului facultății, exceptând studenții înscriși la instituțiile de învățământ superior medical.
Interpretarea dată de pârât este eronată deoarece se face o confuzie gravă între anul calendaristic și anul universitar de studii, iar dispozițiile art. 174 lit.a din L. nr.1. trebuie interpretate în sensul anilor universitari de studii și nu calendaristici.
Aceasta deoarece interpretarea corectă a textului de lege invocat trebuie realizată prin coroborarea sa cu celelalte dispoziții ale Legii învățământului în sensul în care absolvirea unui an universitar se face prin promovarea examenelor și obținerea numărului minim de credite necesar accederii în următorul an universitar. Cum în speță reclamantul a promovat primii doi ani de studii, fiind înscris în anul de studii III universitare, se poate concluziona că acesta urmează cursurile unei instituții de învățământ superior, și chiar dacă prin repetarea anului II de studii acesta nu poate fi considerat ca având o performanță deosebită, singura instituție în măsură să facă aprecieri cu privire la criterii la performanță ale unui student este universitatea și nicidecum pârâta.
Pe de altă parte în speță așa cum a arătat și reprezentantul M.ui public nu sunt îndeplinite condițiile cuprinse în art.58 alin.1/1 din OUG nr.1., ce a fost reținut ca temei al emiterii deciziei de returnare. D. reclamantul nu ar fi îndeplinit condițiile necesare și impune prin lege pentru efectuarea studiilor în R., universitatea ar fi luat măsuri administrative și nu ar fi procedat la înscrierea sa în anul universitar 2011-2012. prin urmare în mod greșit pârâta a dat sens de obligativitate temporară anului de studiu prin sintagma „. de performanță";.
Pentru toate aceste considerente, C. reține că în speță dispozițiile art.58 alin.1/1 din OUG nr.1. coroborate cu prevederile art. 174 lit.a din L. nr.1. au fost interpretate în mod greșit de către autoritate în speță O. Român pentru I., în temeiul dispozițiilor art. 18 alin.1 din L. nr.554/2004 acțiunea formulată de reclamant se impune a fi admisă cererea formulată de reclamantul L. A., în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., și în consecință, a fost anulată decizia de returnare nr. 1549567 din (...) emisă de pârât și a fost obligat pârâtul la soluționarea favorabilă a cererii reclamantului de prelungire a dreptului de ședere temporară având ca scop studiile, înregistrată sub nr. 1549567/(...).
Pentru soluționarea justă a cauzei instanța va avea în vedere și următoarele dispoziții legale aplicabile în speță:
art.24 alin.1 lit.e și alin.2 din OUG 1. - (1) Viza de lungă ședere se acordă străinilor, la cerere, pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii, pentru următoarele scopuri: e) studii - străinilor care urmează să intre în R. pentru a urma cursuri în învățământul preuniversitar, universitar sau postuniversitar, după caz, ori pentru obținerea unor titluri științifice în cadrul instituțiilor de stat sau particulare acreditate, potrivit legii; (2) Viza de lungă ședere permite străinilor intrați pe teritoriul R. să solicite prelungirea dreptului de
ședere temporară și să obțină un permis de ședere;
art.45 din OUG 1., care reglementează situația particulară a obținerii vizei de lungă ședere pentru studii;
art.50 din OUG 1., care prevede cadrul general al prelungirii dreptului de ședere temporară;
art.58 din OUG 1. - (1) Străinii intrați în R. pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de ședere, astfel: a) în cazul studenților sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă: (i) sunt înscriși la studii la o instituție de învățământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma învățământ de zi, inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat; (ii) dovedesc că și-au achitat taxele de studii; (iii) fac dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul minim net pe economie, pe perioada valabilității permisului de ședere;
(1¹) Străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere, în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maximum un an. (text introdus prin L. 1.).
Din interpretarea coroborată a tuturor textelor legale menționate, instanța constată că prevederile art.58 alin.1¹, invocate de pârât, nu sunt aplicabile situației reclamantului și nu subzistă ca fundament al respingerii cererii sale de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru studii.
Astfel, alineatul nou introdus are ca ipoteză de aplicare situația în care străinul nu a absolvit studiile în perioada acordată inițial și nu situația ipotetică în care, analizând cazul, serviciul pentru imigrări apreciază, chiar întemeiat pe un mod de calcul prevăzut de L. 1. (interdicția comasării mai multor ani de studiu în domeniul medical), că străinul nu va absolvi, în viitor, studiile în perioada acordată inițial. Această concluzie rezultă din interpretarea gramaticală a textului legal, care prevede cu claritate situația străinilor care nu au absolvit studiile, și nu a străinilor care nu vor absolvi studiile, fapt care nu permite autorității competente să speculeze asupra situației viitoare a persoanei solicitante.
În speță, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, perioada acordată inițial este de 5 ani, începând cu anul universitar 2007 - 2008 și, deci, nu este epuizată, caz în care acest alineat nu îi este aplicabil reclamantului și nu poate constitui temei pentru decizia de respingere a prelungirii dreptului de ședere.
Prin urmare, nu se mai impune ca instanța să verifice în ce măsură norma în discuție, în cazul în care i-ar fi aplicabilă situației reclamantului, ar avea caracter retroactiv.
De asemenea, instanța observă că, în esență, astfel cum rezultă din referatul întocmit de ofițerul de imigrări desemnat, restul condițiilor prevăzute de OUG 1. erau îndeplinite la data analizării cererii, iar din decizia de returnare contestată rezultă că unicul motiv pentru care cererea a fost respinsă a fost aprecierea ca incident în speță a art.58 alin.1¹.
Pentru toate aceste considerente, C. reține că în speță dispozițiile art.58 alin.1/1 din OUG nr.1. coroborate cu prevederile art. 174 lit.a din L. nr.1. au fost interpretate în mod greșit de către autoritate în speță O. Român pentru I., în temeiul dispozițiilor art. 18 alin.1 din L. nr.554/2004 acțiunea formulată de reclamant se impune a fi admisă cererea formulată de reclamantul L. A., în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., și în consecință, a fost anulată decizia de returnare nr. 1549567 din (...) emisă de pârât și a fost obligat pârâtul la soluționarea favorabilă a cererii reclamantului de prelungire a dreptului de ședere temporară având ca scop studiile, înregistrată sub nr. 1549567/(...).
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamantul L. A., cu reședința în mun. C.-N., str. G. nr. 6 apartamentul. 41, în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., cu sediul în C.-N., str. Alexandru V.-Voevod nr. 53-55, Complex I. M., parcarea Roșie- Demisol - Zona C și în consecință :
-anulează decizia de returnare nr. 1549567 din (...) emisă de pârât.
-obligă pârâtul la soluționarea favorabilă a cererii reclamantului de prelungire a dreptului de ședere temporară având ca scop studiile, înregistrată sub nr. 1549567/(...)
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, (...).
PREȘEDINTE GREFIER D. P. M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
4 ex/(...)