Sentința nr. 301/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 301/2012
Ședința publică din data de 18 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC N. SRL în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și SC B. SRL, având ca obiect - anulare act administrativ autorizație de funcționare și cerere de suspendare a autorizației de funcționare.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) și ulterior la data de (...) reclamanta SC N. SRL și pârâta SC B. SRL au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamanta SC N. SRL în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și SC B. SRL s-a solicitat sa se pronunțe o hotatare prin care sa se dispună anularea autorizatiei de functionare emisa de M. S. pe numele S. B. S. pentru spatiul situat in O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor, in incinta C. C. C. S..
Astfel, s-a arătat că reclamanta deține cu titlu de chirie spațiul situat in O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor, in incinta C. C. C. S., unde desfașoară activitatea de comert cu amanuntul al produselor farmaceutice avand un punct de lucru deschis la aceasta adresa.
Reclamanta, detine autorizatia de functionare nr. 7931 /. /(...) pentru desfasurarea activitatii comerciale in spatiul mai sus mentionat, fapt pentru care, in aceste conditii, consideră ca eliberarea unei alte autorizatii de functionare, pe aceeasi locatie, catre o alta farmacie - S. B. S. este nelegala.
1. Referitor la indeplinirea procedurii prealabile
Potrivit prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, "inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr- un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte a acestuia", iar potrivit alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7)".
In data de (...) reclamanta a expediat catre M. S. o plangere prin care a solicitat anularea autorizatiei de functionare emisa in favoarea S. B. S., avand in vedere faptul ca aceasta autorizatie a fost emisa fara respectarea dispozitiilor legale, in sensul ca, la data emiterii autorizatiei de functionare pentru S. B. S. reclamanta detinea autorizatia de functionare nr. 7.289l/(...) pentru spatiul in discutie.
Prin urmare, reclamanta a solicitat anularea acestei autorizatii in considerarea faptului ca, la momentul eliberarii autorizatiei in favoarea S. B. S. de catre M. S. reclamanta detinea o autorizatie valabila eliberata pentru spatiul in discutie, eliberata pe cale de exceptie. Cu toate acestea, pana la momentul de fata, reclamanta nu a primit nici un raspuns cu privire la aceasta solicitare a reclamantei, cu toate ca termenul legal in care M. S. trebuia sa raspunda solicitarii reclamantei a expirat.
Prin urmare, conditia esentiala privind existenta plangerii prelabile a fost indeplinita de reclamantă.
2. Cu privire la interesul legitim justificat de reclamantă in promovarea prezentei actiuni
Asa cum a mentionat deja, reclamanta, avand in vedere ca detine o autorizatie de functionare pe locatia mai sus amintita, inca din data de (...), autorizatie ce a fost emisa in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, la data de (...), a convenit, prin adoptarea unei hotarari in acest sens, deschiderea unui punct de lucru la adresa din O., str. Republicii, nr. 30, parter, jud. Bihor, in incinta C. C. C. S., hotarare publicata in Monitorul Oficial 1921/(...).
Asadar, la momentul emiterii autorizatiei de functionare in favoarea societatii B. S. reclamanta detinea o autorizatie de functionare valabila, iar acest fapt impiedica eliberarea unei alte autorizatii de functionare, la aceeasi locatie, catre o alta farmacie.
Potrivit art. 10 din Legea 266/2008, autorizatia de functionare se emite pe numele persoanei juridice si a farmacistului sef de farmacie de catre M. S., in baza documentelor prevazute in mod expres de lege, printre care certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului, care atestă înregistrarea ca punct de lucru a spațiului destinat farmaciei comunitare sau, după caz, a sediului social cu activitate, pentru care se solicită autorizarea, precum si schița și datele privind localul unității.
Asadar, conditia detinerii unui spatiu care sa indeplineasca toate conditiile expres reglementate de lege este o conditie esentiala pentru eliberarea unei autorizatii de functionare a autorizatiei.
Astfel ca, atata timp cat pentru spatiul respectiv exista deja inregistrat in mod valabil un punct de lucru cu o autorizatie de functionare valabil emisa de catre M. S. este evident ca pentru acelasi spatiu nu se putea emite o noua autorizatie valabila de functionare.
Nu este posibil ca intr-un singur spatiu comercial sa functioneze doua farmacii, intrucat dispozitiile legale prevad expres care sunt conditiile de emitere a acestor autorizatii de functionare, iar una dintre aceste conditii este existenta unui spatiu care sa indeplineasca conditiile prevazute de lege, respectiv: localul farmaciei comunitare sa aiba o suprafată utilă de minimum
50 mp, excluzând din această suprafată holurile și grupurile sanitare. Conditiile prevazute de lege pentru eliberarea autorizatiei de functionare a farmaciei trebuie indeplinite la data solicitarii eliberarii autorizatiei de functionare a farmaciei si la data elibararii autorizatiei or, la data la care parata de rand 2 a solicitat eliberarea autorizatiei de functionare a farmaciei, pentru spatiul in discutie, reclamanta detinea deja o autorizatie de functionare legal emisa pentru acest spatiu. Prin urmare, o noua autorizatie de functionare privind acelasi spatiu nu putea fi emisa in favoarea unei noi societati comerciale, ceea ce ar fi insemnat ca, la acelasi spatiu pot functiona doua farmacii, a caror activitate sa se suprapuna, lucru imposibil.
Avand in vedere aceste aspecte este evident faptul ca autorizatia de functionare a fost emisa in favoarea paratei de rand 2 cu nerespectarea dispozitiilor legale, motiv pentru care solicitam sa se admită prezenta cerere si sa se dispună anularea autorizatiei de functionare a farmaciei pentru spatiul situat in O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor, in incinta C. C. C. S..
3. Prejudiciul cauzat reclamantei
Raportat la prejudiciul cauzat reclamantei, face mentiunea faptului ca, prin emiterea unei autorizatii de functionare in favoarea unei alte societati comerciale pentru acelasi spatiu in discutie, reclamanta este extrem de prejudiciata fata de aceasta situatie generata.
Aceasta deoarece la momentul de fata, desi reclamanta este detinatoarea unei autorizatii valabile de functionare la spatiul in discutie, avand in vedere faptul ca mai exista eliberata inca o autorizatie de functionare pentru acelasi spatiu, reclamanta nu ar mai putea valorifica autorizatia eliberata pe exceptie la aceasta locatie, in cadrul acestui complex comercial. Aceasta intrucat, conform dispozitiilor legale cuprinse in art. 12 alin. (2) din Legea 266/2008, "prin exceptie de la prevederile alin. (1) (criteriul demografic-s.n), se poate infiinta eate o farmacie comunitara in gari, autogari, si centre comeriale de mare suprafata, definite conform legii (
... )".
Deci, prin exceptie de la criteriul demografic, in centre comerciale de mare intindere se poate acorda doar o singura autorizatie de functionare. F. mentiunea ca aceasta autorizatie eliberata pe cale de exceptie era deja eliberata in favoarea reclamantei in momentul in care a fost eliberata si in favoarea paratei S. B. S.R.L, fapt ce contravine in mod evident dispozitiilor legale.
Or, prin eliberarea acestei autorizatii de functionare in favoarea unei alte farmacii, nu doar ca au fost incalcate dispozitiile legale ale legii, dar mai mult decat atat, reclamantei i s-a anulat practic posibilitatea de a valorifica aceasta autorizatie eliberata pe exceptie, fiind pusa in situatia iminenta de a pierde definitiv autorizatia respectiva de functionare, suferind astfel o pierdere de aproximativ 100.000 EUR.
Mentionează faptul ca valoarea unei astfel de autorizatii de functionare variaza pe piata intre suma de 100.000-150.000 EUR, iar reclamanta nu mai are posibilitatea de a valorifica aceasta autorizatie, nimeni nemaifiind dispus sa achizitioneze o autorizatie fara posibilitatea de a o si valorifica.
Aceasta intrucat acesta este principalul efect al faptului ca la aceeasi locatie functioneaza, aparent legal, doua farmacii.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 7,8,15 din Legea nr. 554/2004, art. 21 Legea 266/2008, precum si pe celelalte temeiuri de drept invocate prin cuprinsul cererii.
Pârâta SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
1. Excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii
Este binecunoscut faptul că părțile trebuie să justifice un interes propriu, născut și actual pentru formularea oricărei cereri în fața instanței de judecată.
În prezenta speță, reclamanta nu poate justifica un interes propriu întrucât nu face dovada că îi este imposibil să desfășoare activitatea de desfacere a produselor farmaceutice la punctul de lucru situat la parterul C.
C. C. din O., situat în str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor, din cauza autorizației a cărei anulare o solicită.
Nu există un articol de lege care să interzică funcționarea a două farmacii, una lângă alta, la parterul aceluiași complex comercial, dacă este îndeplinită condiția suprafeței minime de 50 m.p. pentru fiecare farmacie.
Din extrasul CF nr. 1.-C1-U1 O. (nr. CF vechi 69317), rezultă că parterul complexului comercial C. supermarket are o suprafață de 2.433 m.p.
De asemenea, reclamanta nu poate justifica un interes propriu, câtă vreme nu face dovada că este deținătoarea, cu titlu de locatar (sau cu orice alt titlu) al spațiului situat la parterul C. C. C. din O., în baza căruia să poată desfășura activitatea la adresa menționată.
Dimpotrivă, din adresa nr. 1560/(...) emisă de C. S., rezultă că aceasta nu desfășoară activitatea în spațiul respectiv întrucât nu a încheiat un contract de închiriere a spațiului și nici un alt act juridic cu proprietarul.
2. Excepția de nelegalitate a A. de funcționare nr.
79311CIA2891/(...), eliberată de Ministerul Sănătății pentru funcționarea farmaciei comunitare SC N. SRL C.-N., cu adresa farmaciei În mun. O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004, Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
În temeiul acestui articol, solicită instanței de contencios administrativ să se pronunțe cu prioritate asupra excepției de nelegalitate, cercetând legalitatea actului susmenționat iar în cazul în care va constata ne1egalitatea autorizației respective, să soluționeze prezenta cauză fără a
ține seama de acesta, așa cu prevede art. 4 alin. (4) din Legea 554/2004.
Susține că A. de funcționare nr. 7931/.1(...) pe care reclamanta o deține, a fost eliberată cu încălcarea următoarelor norme:
• Potrivit art.10 alin. (2) din Legea 266/2008, autorizația nu se poate elibera decât dacă farmacia face dovada înregistrării ca punct de lucru a spațiului destinat farmaciei comunitare.
Prin adresa nr. 1267/(...), SC C. S. SA, proprietarul spațiului cu destinația farmacie, situat la parterul C. C. C. din O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor, arată că nu a încheiat nici un contract de închiriere, sau alt tip de contract cu privire la spatiul respectiv, cu SC N. S. A. aspect, al lipsei oricărui act juridic încheiat între reclamantă și proprietar rezultă și din adresa nr. 1560/(...) emisă de C. S., în care se mai arată că reclamanta N. nu a desfășurat activitatea de farmacie în spațiul respectiv.
Fără a deține spațiul respectiv cu titlu de chirie, ca proprietar sau în orice alt mod, încheierea ORC C. de deschiderea a unui punct de lucru în O. este nulă, ceea ce are ca și consecință directă nulitatea autorizației de funcționare a farmaciei rec1amantei la adresa respectivă.
• A. de funcționare a fost eliberată pe excepție - centru comercial
(conform mențiunilor de pe aceasta), în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea
266/2008, pe baza documentației înaintate cu nr. 3274/(...).
Însă, art. 12 alin. (2) din Legea 266/2008 a fost abrogat expres prin
OUG 1., care a intrat în vigoare la data de (...).
Pentru ca autorizația să fie eliberată în temeiul art. 12 alin. (2), era obligatoriu, potrivit art. II din OUG 1., ca cererea de eliberare a autorizației de funcționare pentru farmacie, împreună cu documentația completă, să fi fost depusă la Ministerul Sănătății până la (...), ceea ce nu s-a respectat, astfel încât eliberarea actului s-a făcut înafara cadrului legal.
• În conformitate cu prevederile art. 22 lit. e) din Legea 266/2008, autorizația de funcționare a farmaciei comunitare va fi anulată de Ministerul Sănătății dacă aceasta și-a întrerupt activitatea mai mult de 180 zile.
Având în vedere că de la data eliberării autorizației susmenționate și până în prezent SC N. SRL nu a avut activitate la punctul de lucru situat în O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor și că, de la data eliberării au trecut peste 180 zile, este îndeplinită condiția legală de anulare a autorizației astfel încât, în prezent, aceasta este nelegală.
3. Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta săvârșește un abuz de drept, în sensul art. 15 cod civil - N. un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.
Pe lângă cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, reclamanta a mai formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei, cu conținut identic, cerere ce s-a soluționat în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. la termenul din (...) cu anularea ca netimbrată a acțiunii.
Față de cele de mai sus, solicită instanței a constata reaua-credință a reclamantei și exercitarea dreptului său în mod excesiv și nerezonabil, contrar prevederilor legale.
4. Pârâtei i-a fost eliberată A. de funcționare nr. 3.8820/(...) pentru farmacia comunitară din O., str. Moldovei, nr. 17, jud. Bihor fără a se invoca situația de excepție, ca în cazul reclamantei.
Diferența de esență între cele două categorii de farmacii este aceea că, în vreme ce farmacia comunitară - cazul pârâtei - se înființează pe criteriul demografic (o farmacie la 3.500 de locuitori în orașele reședință de județ), potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 266/2008, farmaciile înființate în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea 266/2008, articol abrogat la (...) - cazul reclamantei - sunt excepția de la regula criteriului demografic, ele putând fi înființate numai în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață. În aceste condiții, farmacia comunitară poate să funcționeze oriunde în orașul pentru care a fost autorizată, în timp ce farmacia înființată pe excepție nu poate funcționa decât în spații similare cu cel pentru care a fost autorizată.
A. unei farmacii comunitare nu poate fi anulată pentru simplul motiv că ea și-a schimbat adresa unde funcționează, dacă această adresă este în orașul menționat în actul eliberat de Ministerul Sănătății.
Începând cu data de (...), pârâta a funcționat cu activitatea de receptură și laborator la noua adresă din O., str. Republicii, nr. 30, parter, jud. Bihor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare și în baza Certificatului Constatator emis la data de (...) de către ORC B., potrivit Mențiunilor făcute la data de
(...) de către reprezentantul M.ui S., ca A. la A. de funcționare.
Reclamanta a închiriat spațiul destinat comercializării produselor farmaceutice, în suprafață utilă de 80 m.p. de la proprietarul acestuia, SC C.
S. SA prin contractul de închiriere nr. 574/(...), pe perioada (...)-(...).
5. Reclamanta nu poate desfășura activitatea la adresa punctului de lucru din O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor deoarece nu are un contract de închiriere (sau un alt fel de contract în temeiul căruia să folosească imobilul) încheiat cu proprietarul spațiului cu destinația farmacie, situat la parterul C. C. C. din O., str. Republicii, nr, 30, jud. Bihor, SC C. S.
SA, proprietarul spațiului cu destinația farmacie, contrar celor afirmate de reclamantă în susținerea cererii sale.
Potrivit art. 1169 C. Civil, cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.
Potrivit A.ui de principiu emis de C. S. în (...), locatarul F. va cesiona contractul numai după ce va încunoștința locatorul C. S. cu cel puțin 30
(treizeci) de zile înainte, către cine face cesiunea, în caz contrar cesiunea de contract fiind nulă, locatorul nerecunoscând-o.
Reclamanta nu probează că cesiunea contractului de închiriere s-a făcut cu încunoștințarea prealabilă a proprietarului spațiului, așa cum a solicitat expres acesta prin A. de principiu.
Prin adresa nr. 1560/(...), C. S. menționează că nu a fost încunoștințat despre cesiune și, pe cale de consecință, orice cesiune este nulă, ea nefiind recunoscută. Prin aceeași adresă se precizează că spațiul a fost predat de către SC F. SRL către C. S. în data de (...) (ca urmare a neplății chiriei, începând cu luna ianuarie 2010, n.n.), ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal nr. 1651/(...) iar bunurile aparținând SC F. SRL au fost predate reprezentanților SC F. și SC N. la data de (...), cf. Procesului verbal nr.
1964/(...).
Potrivit art. 4.2 liniuța 7 din contractul de închiriere nr. 457/(...), încheiat între C. S. în calitate de locator și SC F. SRL în calitate de locatar,
SC F. s-a obligat să nu subînchirieze spațiul luat în chirie, să nu cesioneze contractul și să nu se asocieze, aducând aport spațiul închiriat fără aprobarea scrisă alocatorului.
Față de aceste aspecte, cesiunea contractului de închiriere, încheiată la data de (...) între cedentul F. și cesionarul NETOSF ARM este nulă, ea neputând produce efecte pentru terțe persoane.
6. Așa cum a arătat reclamanta la pct. 3 din Considerente, de fapt, nu dorește să desfășoare vreo activitate specifică la adresa respectivă ci urmărește doar valorificarea autorizației la un preț de 100.000 - 150.000
Euro.
În drept s-au invocat prevederile Legea 55412004, Legea 266/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarea situație de fapt:
Litigiul de față are ca premisă eliberarea, de către pârâtul M. S., a două autorizații de funcționare pentru farmacii în spațiul din str. Republicii nr. 30, jud. Bihor, în incinta C. C. C. S..
Astfel, o primă autorizație de funcționare a fost eliberată în favoarea SC F. SRL care, prin contractul de vânzare-cumpărare fond de comerț nr. 49/(...) și-a vândut drepturile SC N. SRL, reclamanta din prezenta cauză. Pe baza documentației înaintate cu nr. 3274/(...), a fost eliberată de către Ministerul Sănătății autorizația de funcționare nr. 7. din (...) care o are ca beneficiară pe reclamantă, cu mențiunile că farmacia de la adresa din O., str. Republicii nr. 30 este înființată pe excepție - centru comercial și că s-a avut în vedere, la eliberarea ei, contractul de vânzare- cumpărare menționat -f.8, 9.
Pe de altă parte, pârâta SC B. SRL a fost autorizată ca și farmacie comunitară, pe criteriul demografic (o farmacie la 3.500 locuitori) la data de
(...). Potrivit Mențiunii - A. la A. pârâtei de funcționare din (...), farmacia a funcționat în baza autorizației de funcționare nr. 3. din data de (...) care a fost preschimbată în baza prevederilor Ordinului Ministrului S. nr.
1199/2004, art. 15 alin. (2).
Aceeași autorizație cuprinde mențiunea potrivit căreia, începând cu data de (...), pârâta a funcționat cu activitatea de receptură și laborator la noua adresă din O., str. Republicii, nr. 30, parter, jud. Bihor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008 -f.32, 33 dosar.
Pârâta a închiriat spațiul destinat comercializării produselor farmaceutice, în suprafață utilă de 80 m.p. de la proprietarul acestuia, SC C.
S. SA prin contractul de închiriere nr. 574/(...), pe perioada (...)-(...) -f. 44-
46, 66-70.
Pârâta susține că reclamanta nu justifică un interes în promovarea acțiunii în condițiile în care nu a desfășurat niciodată activitate la adresa în litigiu și nici nu există vreo interdicție legală de funcționare a două farmacii în același spațiu, în măsura în care sunt respectate cerințele minime legale.
Această excepție nu poate fi primită de către instanță în condițiile în care reclamanta invocă motive de nulitate a autorizației de funcționare a pârâtei iar interesul este subordonat unei eventuale bune valorificări a propriei autorizații, obținută în baza unui ,, contract de vânzare-cumpărare fond de comerț,,
În speța de față avem așadar pe de-o parte o autorizație eliberată pe excepție - centru comercial, aparținând reclamantei iar pe de altă parte o autorizație comunitară, aparținând pârâtei.
În ceea ce privește autorizația reclamantei:
1.Farmaciile înființate în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea 266/2008, articol abrogat la (...), sunt excepția de la regula criteriului demografic, ele putând fi înființate numai în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață.
Art. 12 alin. (2) din Legea 266/2008 a fost abrogat expres prin OUG 1., care a intrat în vigoare la data de (...).
Pentru ca autorizația să fie eliberată în temeiul art. 12 alin. (2), era obligatoriu, potrivit art. II din OUG 1., ca cererea de eliberare a autorizației de funcționare pentru farmacie, împreună cu documentația completă, să fi fost depusă la Ministerul Sănătății până la (...), ceea ce nu s-a respectat, astfel încât eliberarea actului în favoarea reclamantei s-a făcut în afara cadrului legal.
Chiar dacă reclamanta afirmă că nu a înființat pe cale de excepție o farmacie ci a preluat o autorizație de funcționare deja existentă, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. 8 din Legea 266/2008, trebuie arătat că însăși autorizația preluată de la SC N. SRL a fost eliberată pe excepție - centru comercial, conform mențiunilor de pe aceasta, în temeiul art. 12 alin.
(2) din Legea 266/2008, pe baza documentației înaintate cu nr. 3274/(...).
2. În același sens, potrivit art.l0 alin. (2) din Legea 266/2008, autorizația nu se poate elibera decât dacă farmacia face dovada înregistrării ca punct de lucru a spațiului destinat farmaciei comunitare.
Astfel, potrivit contractului de închiriere nr. 457/(...) încheiat între SC C. S. SA și SC F. SRL, locatarul a închiriat spațiul situat în incinta Magazinului Universal, la parter, În S de 79 m.p. - f.15-18.
Potrivit Cap. IV , art. 4.2 , SC F. s-a obligat să nu subînchirieze spațiul luat în chirie, să nu cesioneze contractul și să nu se asocieze, aducând aport spațiul închiriat fără aprobarea scrisă alocatorului.
La (...), SC F. SRL emite o adresă către SC C. S. SA prin care se arată că dorește, în următoarele 6 luni să vândă fondul de comerț și să cesioneze contractul de închiriere -.. La (...), proprietarul își dă acordul de principiu pentru concesionarea contractului de închiriere, cu mențiunea ca locatarul să îl încunoștiințeze cu cel puțin 30 zile înainte de a se realiza cesiunea cu privire la persoana în favoarea căreia aceasta operează -f.14.
La (...) contractul inițial de închiriere încetează, încheindu-se un proces verbal de predare a spațiului și cheilor -f.42 iar la (...) s-au predat documentele contabile, ștampila unității, casa de marcat, rețete medicale, telefon mobil firmă, router wireless -f.43.
A. de funcționare a reclamantei a fost eliberată avându-se în vedere contractul de vânzare fond de comerț încheiat cu SC F. SRL -f.172-173, care are ca obiect vadul comercial și mai multe licențe și autorizații de farmacie printre care și cea situată în spațiul din O., str. Republicii nr. 30. Vânzătoarea SC F. SRL nu avea însă vocația să înstrăineze beneficiul contractului de închiriere deținut la adresa menționată fără încunoștiințarea prealabilă a proprietarului - SC C. S. SA.
Prin adresa nr. 1426/(...) -f.41, SC C. S. SA, proprietarul spațiului situat la parterul C. C. C. din O., str. Republicii, nr. 30, jud. Bihor, arată că nu a încheiat nici un contract de închiriere sau alt tip de contract cu privire la spațiul respectiv cu SC N. S.
De asemenea, potrivit adresei nr. 1560/(...) a SC C. S. S.A., reclamanta N. nu a desfășurat activitatea de farmacie în spațiul respectiv proprietarul spațiului neavând cunoștință despre cesiunea de contract, nu există vreun act juridic încheiat cu SC N. SRL, nu i s-a permis reclamantei să folosească spațiul în lipsa unui contract -f.54.
Aceleași concluzii se desprind din cuprinsul adresei nr. 23/(...) a SC C.
S. SA, depusă la dosar ca urmare a solicitărilor făcute de către instanță - f.149, 151.
Așa cum de altfel recunoaște și pârâtul Ministerul Sănătății prin adresa nr. 15.315/(...) -f.265, reclamanta a fost autorizată să desfășoare activități specifice la punctul de lucru fără întocmirea unui Raport de inspecție, numai pe baza unei declarații pe proprie răspundere. Declarația în cauză aparține farmacistei Mureșan A. Ramona care declară, prin înscrisul de la f. 184, că sunt îndeplinite condițiile inițiale de autorizare, conform normelor în vigoare.
Această declarație vine însă în contradicție cu restul probațiunii administrate în cauză și care a condus la concluzia că reclamanta nu deține nici un titlu locativ cu privire la spațiul pentru are a fost autorizată să funcționeze.
Toate aceste elemente îndreptățesc instanța să aprecieze că autorizația de funcționare emisă în favoarea reclamantei este nelegală, impunându-se aplicarea art. 4 din L.554/2004.
Existența unor înregistrări la registrul comerțului nu conduce la concluzia că actele depuse în vederea efectuării de mențiuni sunt esențialmente legale, procedura desfășurată în condițiile L26/1990 fiind una necontencioasă, desfășurată exclusiv în fața funcționarilor Registrului, fără citarea sau încunoștiințarea părților. De altfel, la momentul solicitării de efectuare de mențiuni, registratorul ar fi trebuit să sesizeze lipsa acordului expres al proprietarului imobilului la cesiunea contractului de închiriere, cu toate consecințele ce se desprind din punct de vedere juridic.
În ceea ce privește autorizația pârâtei:
SC B. SRL i-a fost eliberată A. de funcționare nr. 3.8820/(...) pentru farmacia comunitară din O., str. Moldovei, nr. 17, jud. Bihor, începând cu data de (...), pârâta a funcționat cu activitatea de receptură și laborator la noua adresă din O., str. Republicii, nr. 30, parter, jud. Bihor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008 -f.32, 33 dosar.
Farmacia comunitară înființată pe criteriul demografic poate să funcționeze oriunde în orașul pentru care a fost autorizată, acesteia neputând fi anulată pe motiv că ea și-a schimbat adresa unde funcționează, dacă această adresă este în orașul menționat în actul eliberat de Ministerul
Sănătății.
Reclamanta susține, în mod neîntemeiat, că nu pot funcționa două farmacii în același spațiu dar, pe de-o parte s-a constatat anterior că autorizația acesteia este nelegală iar pe de altă parte, chiar pârâtul Ministerul Sănătății arată implicit, in adresa nr. 15315/(...), că raportat la prevederile legale aplicabile la momentul depunerii cererilor de autorizare, o astfel de interdicție nu exista.
Susținerile reclamantei referitoare la faptul că pârâta nu deține mobilier, ustensile și aparatură sunt neîntemeiate. Raportul de inspecție efectuat de D. P. M. din cadrul M.UI S. arată că, la data inspecției, (...), există dotări cu mobilier, echipamente specifice activității farmaceutice - f.267 -271. În sprijinul celor de mai sus, vin și facturile depuse la dosar de către pârâtă care fac dovada achiziționării echipamentului și mobilierului necesare.
De altfel, la data de (...) contractul inițial de închiriere încheiat de SC
F. SRL încetează, încheindu-se un proces verbal de predare a spațiului și cheilor -f.42 iar la (...) se predau documentele contabile, ștampila unității, casa de marcat, rețete medicale, telefon mobil firmă, router wireless -f.43, fără să se facă vreo mențiune cu privire la mobilierul care ar fi rămas în spațiu, proprietatea SC F. SRL, susținut a fi dobândit prin cumpărare de către reclamantă.
În condițiile în care, la (...) nu exista mobilier în spațiul predat, faptul că, la (...), inspectorii M.ui S. identifică, cu ocazia controlului, mobilier și dotări specifice unei farmacii conduce la concluzia că acest mobilier nu putea fi amplasat acolo decât de către pârâtă, pentru începerea desfășurării activității.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 18 din L.554/2004, Curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de SC N. SRL împotriva pârâților MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și SC B., având ca obiect anularea autorizației de funcționare nr. 3. 8820.
În baza art. 274 Cod proced. civilă, va obliga pe reclamantă la plata, în favoarea pârâtei SC B. SRL, a sume de 6200 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial -. vol.II
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite excepția de nelegalitate invocată de SC B. S.
Constată nelegalitatea autorizației de funcționare nr. 7. 2891/(...) eliberată de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII în favoarea SC N. S.
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii principale, invocată de pârâtă.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de SC N. SRL cu sediul procesual ales la C. avocat S. C. din C.-N., str.Baba Novac, nr.5A, jud.C. împotriva pârâților MINISTERUL SĂNĂTĂȚII cu sediul în B., I.C. P., nr.1-3, sector 1 și SC B. SRL cu sediul în B., str.I. M., nr.55, jud.B., având ca obiect anularea autorizației de funcționare nr. 3. 8820.
Obligă pe reclamantă la plata, în favoarea pârâtei SC B. SRL, a sume de 6200 lei, cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare în ceea ce privește excepția de nelegalitate și respectiv 15 zile de la comunicare în ceea ce privește acțiunea în anulare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
5 ex./(...)