Sentința nr. 304/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 304/2012

Ședința { F. publică} de la 20 A. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta SC T. COM I. SRL Z. în contradictoriu cu pârât M. D. R. ȘI T.-A. DE M. PENTRU P. O. R., pârât A. DE D. R. N.-V., având ca obiect anulare act administrativ decizie de respingere a cererii de finanțare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. O. pentru reclamantă, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că raportul de expertiză a fost comunicat cu pârâta, iar la data de 19 aprilie 2012 s- au înregistrat la dosar obiecțiuni formulate de pârâtul M. D. R. și T.

Raportat la obiecțiunile formulate, solicită respingerea acestora, întrucât ele cuprind doar o părere subiectivă a părții.

Curtea, după deliberare, respinge obiecțiunile la raportul de expertiză, având în vedere că acestea prezintă doar o poziție a pârâtului, care a fost exprimată și în cuprinsul deciziei contestate.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, pentru motivele prezentate pe larg în scris, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

C U R T E A :

Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată inițial pe rolul T. S., reclamanta S. T. COM I. S. Z. în contradictoriu cu pârâții M. D. R. ȘI T.-A. DE M. PENTRU P. O. R. și A. DE D. R. N.-V. a solicitat instanței anularea deciziei de respingere a C. de F. pentru proiectul "Achiziții utilaje pentru construcția de drumuri" înregistrată sub nr. N..3/573/(...), cod SMIS 18.270; obligarea pârâților să procedeze la o nouă evaluare tehnică și financiară a C. de F., în sensul de a acorda cel puțin 0,10 puncte, suficiente proiectului pentru a fi eligibil și pe cale de consecință, să emită o decizie de admitere cu punctajul minim de 3,50 puncte, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea de F. înregistrată la A. de D. R. N.-V. ca O. I., sub nr. N..3/573/(...), cod SMIS 18.270, a solicitat acordarea unei finanțări nerambursabile pentru proiectul "Achiziții utilaje pentru construcția de drumuri" prin P. O. R. 2007-2013 (POR) - Axa prioritară 4 - "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local", Domeniul Major de I. (DMI) 4.3 - "Sprijinirea dezvoltării microintreprinderilor" .

Ca urmare a evaluării proiectului de către C. tehnică și financiară, evaluatorii au acordat un punctaj de 3,40 puncte iar potrivit G. solicitantului,

Secțiunea II 4.3 "Evaluarea tehnică și financiară a proiectului" punctajul minim pentru acceptare trebuie să fie de 3,50 puncte.

Considerându-se nedreptățită de rezultatul procesului de evaluare și selecție a proiectului propus pentru finanțare nerambursabilă, reclamanta a formulat în interiorul termenului de 30 de zile, contestație pe care a transmis-o atât Autorității de M. pentru P. O. R. din cadrul M.ui D. R. și T. cât și O.ului I. A. de D. R. N.-V.

Prin adresa nr. 3711/(...) emisă de D. G. A. de M. pentru POR, din cadrul

M.ui D. R. și T., transmisă prin fax la data de 03 martie 2011 i s-a adus la cunoștință faptul că s-a decis respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.

Prin acțiunea dedusă judecății se arată că nu s-a efectuat o evaluare corectă la următoarele subcriterii:

1. Subcriteriul 1.2 - "Utilizarea resurselor locale", Grila de evaluare distinge

3 (trei) trepte de punctaj, maximul fiind de 6 puncte. C. de evaluare i-a acordat

3,75 pct. deși în Cererea de F. a precizat că, prin proiectul promovat se are în vedere angajarea de forță de muncă locală și utilizarea materiei prime numai de la furnizori locali, ceea ce în mod indubitabil trebuia să-i determine pe "experții evaluatori" să acorde punctajul maxim.

2. Subcriteriul 1.3 -"Promovarea egalității de șanse și a nediscriminării" are de asemenea prevăzut un punctaj maxim de 6 pct. Deși în Cererea de F. a arătat că se angajează la respectarea legislației U. E., a directivelor comunitare cu privire la egalitatea între femei și bărbați și că proiectul urmărește asigurarea egalității în viața economică și participarea egală a femeilor și bărbaților în procesul decizional conform principiilor "La muncă egală - salariu egal", "Conducerea care aduce rezultate pozitive în cadrul firmei, nu ține cont de gen" dar și că "Posturile firmei pot fi ocupate în egală măsură atât de bărbați cât și de femei", cu toate acestea, comisia de evaluare i-a acordat doar 1,55 puncte. A apreciat reclamanta că evaluarea a fost departe de a fi obiectivă și că a fost depunctată cu rea credință, tocmai pentru a nu îndeplini condițiile de eligibilitate.

3. Subcriteriul 1.4 - "Promovarea dezvoltării durabile (protecția mediului și eficiența energetică" are la fel ca și celelalte subcriterii, 3 (trei) trepte de punctaj, cu un maxim de 6 puncte. Aici, comisia de evaluare a încadrat-o la treapta 2 cu un punctaj cuprins între 1 și 3 puncte, atribuindu-ne 1,75 puncte.

4. Subcriteriul 1.5 - "Utilizarea noilor tehnologii și promovarea societății informaționale" care, conform Grilei de evaluare are prevăzut un punctaj maxim de 6 puncte. C. de evaluare a acordat 2 puncte deși în cererea de finanțare a arătat că utilajele pe care intenționează să le achiziționeze sunt de ultimă generație, cu softuri incorporate și cu asistare pe calculator.

Reclamanta mai susține că și punctajele acordate la subcriteriile .1 „

Capacitatea solicitantului de a realiza investiția";, 2.4. „ Calitatea planului de afaceri și metodologia de implementare"; și 2.6 „ Sustenabilitatea investiției"; nu au nicio logică.

Pârâta A. DE D. R. N.-V. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea în totalitate a cererii introduse de reclamantă împotriva agenției, invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive.

În argumentarea acestei poziții, pârâta a susținut că nu ea a evaluat și respins proiectul depus de reclamantă în vederea obtinerii finantării, ci decizia de respingere a C. de finanțare aparține M.ui D. R. și T.

Pârâtul M. D. R. ȘI T. prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, iar pe fond respingerea contestației ca netemeinică.

Referitor la excepția necompetenței materiale, pârâtul a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, din coroborarea rezultă faptul că pentru anularea actului administrativ prin care reprezentanții SC T. COM I. SRL consideră că au fost vătămați, competenta de soluționare revine secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel.

Având în vedere cele mai sus menționate, pârâta solicită admiterea excepția necompetenței materiale a T. S. și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției de contencios administrativ a C. de A. C. sau a C. de A. B.

Pe fondul cauzei, pârâtul precizează că prin adresa nr. 97POR/(...) reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că Cererea de finanțare nr. NV

/..3/573/(...) a fost respinsă ca urmare a evaluării tehnice și financiare.

Mai exact proiectul a fost respins având în vedere următoarele aspecte:

La subcriteriul 1.2 ... Utilizarea resurselor locale" punctajul acordat a fost

3.75. deoarece activitatea curentă a firmei este cea de transporturi de marfă. Cu toate că se afirmă în planul de afaceri faptul că reclamanta ar fi trecut la executarea de lucrări de construcții de drumuri în subantrepriză la sfârșitul anului 2009, nu este clar cu ce resurse a executat lucrările, aceste aspecte nefiind precizate în planul de afaceri. De asemenea, în Decizia contestată se arată faptul că în planul de afaceri este prezentat un tabel în care furnizorii de materii prime și materiale nu sunt identificați, fiind denumiți doar ..furnizori autorizați", iar în aceste condiții nu este demonstrată preponderența utilizării resurselor materiale locale.

La subcriteriul 1.3 ... Promovarea egalității de șanse și a nediscriminării" punctajul acordat a fost 1.55 datorită următoarelor aspecte: a. în cuprinsul C. de finanțare petentul nu se referă la activitatea societății, ci face doar referiri la enunțuri legate de politica U. E., de T. de la M. și de la A. b. reclamatul afirmă că „. proiect se urmărește asigurarea egalității în viața economică si participarea egală la procesul decizional atât a femeilor cât și a bărbaților", însă acesta nu implementează în mod curent o politică privind nediscriminarea; c. din cele prezentate în cererea de finanțare se poate trage concluzia că cel mult proiectul va respecta cerințele legale minime în domeniu;

La subcriteriul 1.4. "Promovarea dezvoltării durabile (protecția mediului și eficiența energetică)"; s-a acordat un punctaj de 1,75 deoarece singurele argumente în sensul respectării cerințelor legale referitoare la protejarea mediului înconjurător sunt simplele afirmații ale petentului. A., acesta susține ca utilajele pe care își propune să le achiziționeze vor avea un nivel redus al emisiilor de noxe

și un consum redus față de alte echipamente din aceeași clasă, însă aceste afirmații nu sunt suficient argumentate.

La subcriteriul 1.5. „Utilizarea noilor tehnologii și promovarea societății informaționale" au fost acordate 2 puncte, datorită faptului că proiectul vizează achiziționarea unui autogreder și a unui compactor sol, echipamente are nu au în componență softuri cu asistare de calculator la operațiunile specifice procesului tehnologic de construcții. A., nu se poate vorbi despre creșterea gradului de utilizare a tehnologiilor noi ca urmare a implementării proiectului.

La subcriteriul 2.1. "Capacitatea solicitantului de a realiza investiția propusă" a fost acordat un punctaj de 2,25 datorită următoarelor aspecte: a. managementul proiectului va fi asigurat de către administratorul și colaboratorii societății, care nu au experiență legată de implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă; b. în calendarul activităților, responsabilitățile nu sunt definite și repartizate pe funcții și persoane, menționându-se doar faptul că pentru toate activitățile proiectului responsabilitatea este comună, aparținând "echipei de proiect": c. reclamantul are experiență relativă în domeniul de activitate ce face obiectul proiectului propus, afirmându-se în planul de afaceri faptul că "spre finalul anului 2009 firma a trecut pe domeniul construcțiilor de drumuri executând lucrări de antrepriză". Nu se dau însă detalii suplimentare din care să rezulte faptul că petentul desfășoară și alte activități în afară de transport de agregate de carieră și balastieră; d. numărul de angajați ai societății a scăzut în anul 2009 față de 2. e. cifra de afaceri aferentă ultimului exercițiu financiar reprezintă 69,9% din cuantumul finanțării nerambursabile solicitate;

La subcriteriul 2.4. "Calitatea planului de afaceri" s-au acordat 2,75 puncte deoarece: a. analiza pieței nu demonstrează existența unei piețe pentru serviciile oferite de microintreprindere; b. în planul de afaceri petentul menționează doar un singur client SC MADI

TRANS SRL S., volumul de activități cu acest client fiind în anul 2009 de 100.000 lei; c. nu se menționează nici un client potențial; d. în secțiunea referitoare la piață se fac câteva considerații generale cu privire la piața construcțiilor din România, la interesul investitorilor de a dezvolta centre comerciale, fără însă a analiza punctele tari sau slabe sau avantajul competitiv al solicitantului; e. veniturile estimate ca urmare a utilizării echipamentelor sunt estimate pe baza orelor de funcționare posibile și planificare fără a se face legătura cu piața, clienții potențiali și lucrările avute în vedere;

La subcriteriul 2.6. "Sustenabilitatea investiției" a fost acordat un punctaj de 4.5 datorită faptului că petentul nu este consecvent în prezentarea scenariilor financiare ale proiectului, chiar dacă fluxul de numerar net cumulat este pozitiv pe toată durata de analiză a investiției, în prima variantă corectată a proiecții lor financiare reclamantul a introdus un scenariu de rambursare al împrumutului pe care nu-l mai păstrează în varianta finală. A., cu toate că scenariul de rambursare prezentat în răspunsul la prima solicitare de clarificări prevede rambursarea a 269.034 lei, în varianta finală petentul estimează plăți ale ratelor la împrumut în anul de implementare în valoare de numai 169.034 Iei. Petentul nu oferă nici o explicație pentru această modificare și, mai mult, dobânda figurată în scenariul final nu se modifică față de varianta precedentă, fiind păstrată la același nivel foarte scăzut ca și în ipoteza rambursării unei valori mult mai mari din împrumutul pentru realizarea investiției. De asemenea, s-a considerat că nu toate ipotezele de lucru sunt realiste sau suficient de bine argumentate.

Pârâtul consideră că observațiile expuse mai sus sunt pertinente și de natură a justifica în totalitate decizia M. D. R. și T. de respingere a contestației formulare de către petent.

A., având în vedere cele menționate, pârâtul apreciază că reclamanta nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute de G. solicitantului, că actele atacate sunt temeinice și legal întocmite și pe cale de consecință, respingerea ca nefondată a contestației formulată de către S. T. COM I. S.

Prin sentința civilă nr. 3734 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Sălaj s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea C. de A. C.

Pe rolul acestei instanței, acțiunea a fost înregistrată sub nr. (...).

Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2011, Curtea de A. C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. de D. R. N. V. pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la fila 68.

La data de 23 martie 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat anularea deciziei de respingere a cererii de finanțare, obligarea pârâtului M. să admită proiectul „ Achiziții utilaje pentru construcția de drumuri"; ca fiind eligibil cu punctajul rezultat din raportul de expertiză depus la dosar și obligarea aceluiași pârât să emită o decizie de admitere a cererii de finanțare pentru proiectul mai sus menționat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În fapt, la data de (...), reclamanta SC T. COM I. SRL a înregistrat la A. de D. R. N.-V. cererea nr. N..3/573 (cod SMIS 18270) prin care a solicitat acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru proiectul „ Achiziții utilaje pentru construcția de drumuri"; depus în cadrul P.ui O. R. 2007-2013, Axa prioritară 4, Domeniul de intervenție 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntrepriderilor";.

În descrierea proiectului, reclamanta a arătat că prin realizarea investiției constând în achiziționarea utilajelor Autogreder și Compactor sol se urmărește creșterea productivității și competivității societății prin creșterea gradului de dotare cu mijloace fixe, prin crearea a 6 noi locuri de muncă și prin implementarea unor tehnologii moderne.

Prin notificarea nr. 124 din (...) pârâta ADR de N.-V. i-a comunicat reclamantei că în urma verificării și evaluării tehnice și financiare a cererii de finanțare s-a constatat că proiectul său nu îndeplinește cerințele de eligibilitate deoarece punctajul obținut a fost de 3,40 puncte, iar în conformitate cu G. solicitantului punctajul minim pentru acceptarea proiectului este de 3,5 puncte.

Împotriva acestei notificări, reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă de M. D. R. și T. - D. G. A. de M. pentru POR.

Reclamanta, prin acțiunea dedusă judecății, susține că decizia de declarare a proiectul său drept neeligibil este rezultatul acordării unui punctaj greșit la următoarele subcriterii: 1.2 - "Utilizarea resurselor locale", 1.3 -"Promovarea egalității de șanse și a nediscriminării", 1.4 - "Promovarea dezvoltării durabile (protecția mediului și eficiența energetică" și 1.5 - "Utilizarea noilor tehnologii și promovarea societății informaționale", 2.1 „ Capacitatea solicitantului de a realiza investiția";, 2.4. „ Calitatea planului de afaceri și metodologia de implementare"; și

2.6 „ Sustenabilitatea investiției";.

Întrucât oferirea unui răspuns la criticile aduse prin acțiunea promovată necesita cunoștințe de specialitate, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice de către o persoană autorizată să evalueze proiectele având ca obiectiv accesarea de fonduri structurale. Raportul de expertiză întocmit de către doamna expert B. E. se află la filele 92-99.

Concluzia finală formulată de către doamna expert după analizarea proiectului depus în susținerea cererii de finanțare a fost în sensul că punctajul final ce se impune a fi acordat proiectului este de 4,28 puncte.

În susținerea acestui punct de vedere a fost evaluată cererea de finanțare din perspectiva criteriilor 1.2, 1.3, 1.4, 1.5, 2.1 și 2.4, 2.6, fiind acordat un punctaj majorat față de cel stabilit de pârât.

Referitor la subcriteriul 1.2 „Utilizarea resurselor locale"; doamna expert a apreciat că proiectul îndeplinește condițiile pentru a primi maximul de 6 puncte, față de 3,75 acordate inițial, deoarece din datele furnizate de statul de salarii aferent lunii decembrie 2009 precum si a contractelor de munca individuale rezulta ca forța de munca angajata este exclusiv locala (100 %) iar din totalul de cheltuieli cu materiile prime de 3. lei înregistrate in cursul exercițiului financiar

2009 numai 72251 adică 22.37 % au fost achiziții intracomunitare (conform declarațiilor recapitulative 390 depuse in 2009), iar restul de 2. lei (77.63%) reprezintă cheltuieli cu materii prime locale.

Pentru ca acest subcriteriu sa fie punctat cu maximum de 6 puncte, trebuie ca societatea sa utilizeze preponderent ( adică peste 50 % ) in activitatea curentă atât resurse naturale sau materii prime cât si forță de muncă locală.

În privința subcriteriului 1.3. „Promovarea egalității de șanse și a nediscriminării"; se arată că deși concluzia experților evaluatori a fost în sensul că

"solicitantul respectă cerințele legale minime in domeniu" aceștia au acordat 1.1 puncte, respectiv 2 puncte, si nu 3 puncte cum ar fi fost normal. În opinia doamnei expert egalitatea de șanse a fost integrată in managementul proiectului, din echipa de conducere făcând parte alături de managerul de proiect care este asociatul unic al SC T. COM I. SRL, un bărbat in calitate de responsabil tehnic si o femeie in calitate de responsabil financiar. Includerea unor facilități pentru persoanele cu dizabilități sunt obligatorii numai in cazul proiectelor care prevăd realizarea de construcții in care trebuie asigurat accesul acestor persoane.

Și subcriteriul 1.4 „Promovarea dezvoltării durabile"; a fost subevaluat de către evaluatorii independenți prin acordarea unui punctaj mediu de l .75 puncte deși au concluzionat că „ proiectul respectă cerințele legale minime in privința protejării mediului înconjurător si a eficienței energetice". De vreme ce reclamanta își propune achiziția unor utilaje performante din punct de vedere tehnologic, care vor avea un consum redus de combustibil si implicit un grad redus de poluare a mediului înconjurător se impunea acordarea celor trei puncte întrucât reducerea poluării este cea mai importanta măsura de protejare a mediului înconjurător, cu efect direct asupra reducerii efectului de sera si a încălzirii globale.

La subcriteriul 1.5. „Utilizarea noilor tehnologii și promovarea societății informaționale";, doamna expert apreciază că proiectul trebuia să primească 5 puncte,(chiar dacă nu are un potențial inovativ), în considerarea faptului că utilajele ce se intenționează a fi achiziționate încorporează tehnologia de noua generație.

Cât privește capacitatea solicitantului de a realiza investiția propusă, analizată la subcriteriul 2.1, în opina expertului se impunea acordarea a 3 puncte întrucât: 1. resursele materiale si umane sunt suficiente (societatea poate asigura din resurse proprii contribuția proprie in cofinanțarea proiectului iar echipa de proiect prin atribuțiile asumate acoperă toate activitățile pentru managementul si implementarea proiectului); 2. solicitantul activează local de 5 ani in domeniul transporturilor, cunoaște necesitățile si proiectele de dezvoltare ale infrastructurii rutiere locale, ceea ce se constituie într-o experiența "relativă";

3. cifra de afaceri aferenta exercițiului financiar 2009 in valoare neta de 5. ron reprezintă 50.79% (adică peste 50%) din cuantumul finanțării nerambursabile solicitate in valoare de 1.156.200 lei.

Întrucât datele incluse în planul de afaceri sunt suficiente și în mare măsură justificate, expertul concluzionează că subcriteriul 2.4 „Calitatea planului de afaceri"; trebuia punctat cu 3 puncte, iar punctajul de 4,5 acordat de evaluatorii independenți la subcriteriul 2.6 „Sustenabilitatea investiției"; se impune a fi menținut.

Raportat la concluziile exprimate de doamna expert, Curtea reține că susținerea reclamantei referitoare la greșita evaluare tehnică și financiară a proiectului depus pentru obținerea unei finanțări nerambursabile este întemeiată.

Față de aceste considerente și de prevederile G. solicitantului, Curtea va admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S. T. COM I. S. în contradictoriu cu pârâtul M. D. R. ȘI T. și va dispune anularea deciziei nr. 3711 din (...) emisă de pârâtul M. D. R. ȘI T. și pe cale de consecință admite contestația reclamantei împotriva notificării privind rezultatul evaluării tehnice și financiare a cererii de finanțare nr. N..3/573/(...) ( cod SMIS 18270 ), pe care o anulează.

Va obliga pârâtul M. D. R. ȘI T. să reanalizeze cererea de finanțare nr.

N..3/573/ (...) (cod SMIS 18270) pentru proiectul „ Achiziții utilaje pentru construcția de drumuri"; depus în cadrul P.ui O. R. 2007-2013, Axa prioritară 4,

Domeniul de intervenție 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntrepriderilor";, cu luarea în considerare a punctajului de 4,28 puncte stabilit prin raportul de expertiză efectuat de doamna evaluator independent B. E..

Celelalte solicitări formulate prin precizarea de acțiunea de la fila 101 vor fi respinse deoarece instanța de judecată nu se poate substitui autorității administrative abilitate să analizeze eligibilitatea proiectelor depuse în vederea obținerii de finanțări nerambursabile în cadrul P.ui O. R. 2007-2013.

Totodată Curtea va respinge acțiunea formulată de reclamanta S. S. T. COM I. S. împotriva pârâtei A. DE D. R. N. V., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |H O T Ă R Ă Ș T E} :

Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S. T. COM I. S., cu sediul în Z., aleea T., nr. 25, sc. A, bl. T 23, et. 2, ap.9, județul S., în contradictoriu cu pârâtul M. D. R. ȘI T., cu sediul în B., str. A., nr.17, Latura N., Sector 5.

Dispune anularea deciziei nr. 3711 din (...) emisă de pârâtul M. D. R. ȘI T. și pe cale de consecință admite contestația reclamantei împotriva notificării privind rezultatul evaluării tehnice și financiare a cererii de finanțare nr. N..3/573/(...) ( cod SMIS 18270 ), pe care o anulează.

Obligă pârâtul M. D. R. ȘI T. să reanalizeze cererea de finanțare nr.

N..3/573/ (...) (cod SMIS 18270) pentru proiectul „ Achiziții utilaje pentru construcția de drumuri"; depus în cadrul P.ui O. R. 2007-2013, Axa prioritară 4, Domeniul de intervenție 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntrepriderilor";, cu luarea în considerare a punctajului de 4,28 puncte stabilit prin raportul de expertiză efectuat de doamna evaluator independent B. E..

Respinge restul capetelor de cerere din acțiunea precizată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. S. T. COM I. S. împotriva pârâtei A. DE D. R. N. V., cu sediul în C.-N., str. S. P., nr.2, jud. C., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. I. ADRINA B.

Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./2 ex.

{ F. |

}

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 304/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal