Sentința nr. 330/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR.330/2012

Ședința publică din data de 27 aprilie 2012

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR : M. S.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G. I. în contradictoriu cu pârâții C. C. PENTRU S. D. și A. N. PENTRU R. P., având ca obiect obligare emitere act administrativ - titlu de despăgubire.

În data de 25 aprilie 2012 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea reclamantei G. I.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2012, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .

C U R T E A

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr.de mai sus, reclamanta G. I. a chemat în judecată pe pârâții C. C. PENTRU S. D. și A. N. PENTRU R. P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele în solidar, în temeiul art.18 din L. nr.554/2004, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să soluționeze dosarul nr.4. prin emiterea deciziei cuprinzând T. de despăgubire la cuantumul de 9. lei stabilit de către expertul evaluator Șomlea R. M.; obligarea pârâtelor la plata de daune interese în cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, în caz de refuz de a pune în executare hotărârea la termenul stabilit de către instanță; cu cheltuieli de judecată.

În motivele acțiunii se arată că prin dispoziția P. C. J. C. nr.457/(...) a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile art.16 din T. VII al L. nr.2. pentru terenul situat în C.-N., str.Alverna nr.52, jud.C., teren înscris în CF nr.24250 C., nr.topo 13800/8/2/1. Respectiva decizie nu a fost atacată.

Menționează că prin raportul de evaluare întocmit în luna februarie

2011 de către expertul evaluator Șomlea M. R. în dos.nr.4., în condițiile legii speciale, valoarea acestui teren a fost staqbilită la 9. lei, valoare cu care reclamanta a fost de acord, așa cum rezultă din declarația dată în anexa la raportul de evaluare.

Reclamanta arată că deși a trecut un an de la data finalizării expertizei, fiind astfel îndeplinite toate condițiile cerute de legea specială pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până în prezent nu a primit niciun fel de comunicare în acest sens. Astfel, arată că a formulat o cerere de emitere a actului administrativ conform dispozițiilor legale, cerere înregistrată la C. C. pentru stabilirea despăgubirilor la data de (...). Deși a trecut termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea cererii, pârâta C. nu a înțeles să dea curs solicitării sale, chiar dacă toate etapele prealabile au fost parcurse.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 11 aprilie 2012, A. N. pentru R. P. a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Pârâta învederează instanței că în cuprinsul art.1 alin.1 din Hotărârea

G. nr.361/2005 se arată că „se înființează A. N. pentru R. P., denumită în continuare A., organ de specialitate al administrației publice, fără personalitate juridică...";.

Totodată, în cuprinsul art.2 din același act normativ se arată că, în privința aplicării L. nr.10/2001 A. îndeplinește următoarele atribuții principale: a) acordă psrijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit L. nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, pentru aplicarea corectă și unitară a prevederilor acestui act normativ; b) monitorizează procesul de aplicare a L. nr.10/2001, republicată.

Menționează că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către

C. C. în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de T. VII din L. nr.2..

Totodată, învederează faptul că, în ședința plenului judecătorului Î.C.C.J. din data de (...) s-a decis soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare, prin care s-a stabilit că, ANRP nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condițiile T.ui VII din L. nr.2..

În concluzie, având în vedere atribuțiile instituției pârâte și obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, solicită a se constata că A.N.R.P.nu are calitate procesuală pasivă, astfel încât solicitâ admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru R. P. și scoaterea acesteia din cauză.

În ceea ce privește fondul cauzei, învederează faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr.457/2006, a fost transmis de P. municipiului C.-N., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la S. C. C. sub nr.4..

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 20 aprilie 2012, pârâta

C. C. pentru S. D., solicită respingerea cererii reclamantei învederând faptul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin T. VII din L. 2., sunt parcurse mai multe etape:

- etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin.l și 2 Capitolul V T. VII, modificat și completat prin O. nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubiri lor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

- etapa analizării dosarelor de către S. C. C. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării,

- etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizandu-se prin emiterea de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O. nr.81/2007 prin care este tatrodus. În cuprinsul T.ui VII din L. nr. 2., capitolul Vl, Secțiunea 1 intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".

În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 457/2006, a fost transmis de P. M. C.-N., în calitate de entitate notificată, fiind Î. la S. C. C. sub nr.4..

Dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat legalitatea respingerii acesteia.

Referitor la etapa evaluării, menționează că dosarul de despăgubire nr.

4. a fost înaintat evaluatorului desemnat în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Raportul de evaluare întocmit în dosarul de despăgubiri al reclamatei a fost transmis instituiției sale. În urma verificării, s-a constat că raportul de evaluare nu conține adresa de completare în conformitate cu circulara nr.

1211/CND/(...) și adresa nr. RG/11862/(...). Menționează că, prin adresa

22428/CSCCSD/(...) (atașată în copie) s-a adresat evaluatorului desemnat în vederea completării raportului de evaluare.

Face precizarea că, până la data redactării prezentei întâmpinări evaluatorul desemnat nu a răspuns solicitărilor noastre.

Or, este necesară completarea raportului de evaluare de către evaluatorul desemnat, urmând ca, după transmiterea acestuia - întocmit în conformitate cu standardele legale - să se hotărască în sensul emiterii.

Solicită a se avea în vedere că nu se poate reține un refuz nejustificat din partea instituției noastre de a soluționa dosarul reclamantei și că întârzierile înregistrate în etapa evaluării nu se datorează culpei instituției noastre.

Învederează onoratei instanțe faptul că, potrivit articolului unic din

Ordonanța de U. a G. nr.4/(...) privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate În mod abuziv" al L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente .

În acest sens, în situația în care veți stabili în sarcina C. C. pentru S. D. obligația de soluționare a dosarului de despăgubire prin emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul dispozițiilor art. 262

Cod de procedură civilă, raportat la dispozițiile O. nr. 4., solicită instanței, acordarea unui termen de gratie de 6 luni de zile pentru punerea în executare a hotărârii.

Astfel, următoarele etape ale procedurii administrative prevăzute de T.

VII al L. nr. 2. urmează a fi demarate ulterior completării raportului de evaluare și încetării aplicabilității prevederilor articolului unic din O. nr.

4/(...).

În contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada amintită, C. C. nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, motiv pentru care solicităm onoratei instanțe ca, în soluționarea prezentei cauze, să aibă în vedere aceste aspecte.

Pentru considerentele expuse, solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu C. C. pentru

S. D. ca fiind neîntemeiată.

În privința solicitării reclamantei privind obligarea C. C. pentru S. D.

și Autorității Naționale pentru R. P. la plata a 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, învederează instanței că acestea sunt neîntemeiate.

Instanța din actele dosarului retine următoarele :

Obiectul prezentului litigiu consta in obligarea paratei C.C.S.D de a emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire reglementat de titlul VII al L.

2. si a de îndeplini operațiunile administrative prealabile si necesare emiterii titlului de despăgubire si care nu au fost îndeplinite pana in prezent din procedura administrativa reglementata de cap.V din titlul VII al L. 2. respectiv procedura de evaluare .

In speța la data de (...), reclamanta s-a adresat paratei cu o cerere în sensul de a i se soluționa dosarul de despăgubire prin îndeplinirea operațiunilor administrative sus indicate si emiterea titlului de despăgubire(f. 6,8). In răspunsul adresat de către parata nu se neaga îndreptățirea reclamantului la emiterea titlului de despăgubire si se exprima voința de a soluționa cererea reclamantului fără insa a se putea preciza termenul in care aceasta cerere urmează a fi soluționata. Ca atare în speță nu se poate vorbi de un refuz al paratei de a soluționa cererea de emitere a titlului de despagubire ci de o nesolutionare a acestei cereri in termenul legal. Pana la introducerea actiunii parata nu a solutionat aceasta cerere respectiv nu a indeplinit operatiunile administrative sus mentionate si nici nu a emis titlul de despagubire.

In aceasta materie se apreciaza cu valoare de principiu ca procedura de emitere a deciziei reprezentând titlu de despagubire pentru imobilele care nu pot fi restituite în natura, conform L. nr.10/2001 se realizeaza într-un termen rezonabil. În privinta acestui tip de cerere nu sunt incidente dispozitiile art.2 alin.(1) lit.g) din L. nr.554/2004 referitoare la termenul legal de 30 de zile pentru solutionarea cererii. Din aceasta solutie de principiu rezulta ca in indeplinirea obligatiilor prevazute de titlul VII al L. 2. debitorul respectiv parata beneficiaza de un termen pentru indeplinirea acestor obligatii .

Rezulta asadar ca in speta se poate vorbi de nesolutionarea unei cereri doar daca indeplinirea operatiunilor administrative si emiterea titlului de despagubire nu se realizeza intr-un termen rezonabil. Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciaza de la caz la caz la momentul solutionarii actiunii. Totodata fiind vorba de o situatie continua in timp aceasta cerere si caracterul rezonabil al termenului se solutioneaza respectiv se apreciaza in raport cu legislatia in vigoare la data solutionarii de catre instanta a actiunii

Raportat la aceste considerente rezulta ca in speta pe langa prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al L. 2. sunt aplicabile si prevederile adoptate in aceasta materie respectiv prevederile cuprinse in OUG 4. conform caruia la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din

22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

In baza acestor prevederi legale rezulta ca in speta chiar daca s-ar putea retine ca la data pronuntarii solutiei de fata a trecut un termen rezonabil in care parata avea posibilitatea reala de a emite titlul de despagubire obligatia paratei de randul 1 la emiterea acestui titlu si la indeplinirea operatiunilor administrative nu a devenit exigibila intrucit termenul de indeplinire a obligatiilor prevazute de titlul VII al L. 2. s-a prelungit cu inca 6 luni prin vointa legiuitorului exprimata in actul normativ sus mentionat, act normativ care urmareste implementarea hotararii din cauza pilot M. Athanasiu si altii impotriva Romaniei .

Astfel asa cum rezulta din expunerea de motive a acestui act normativ suspendarea procedurilor de evaluare si de emitere a titlului de despagubire urmareste implementarea hotararii sus mentionate si a fost determinata si de imposibilitatea corelarii momentului epuizarii Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

Prin aceasta suspendare nu s-a urmarit asadar doar amanarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor respectiv emiterea titlurilor de despagubiri ci prin aceasta suspendare s-a urmarit blocarea acestor operatiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislatiei in acest domeniu si pe de alta parte pentru gasirea resurselor financiare necesare platii acestor despagubiri.

In ce priveste gasirea resurselor financiare asa cum rezulta si din nota de fundamentare cit si din expunerea de motive a OUG 4. resursele financiare prevazute de L. 2. cu modificarile ulterioare pentru plata acestor despagubiri nu mai exista in prezent . Fondul Proprietatea s-a epuizat intr-o proportie de peste 99% iar plata in numerar a fost sistata timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare in acest sens .In aceste conditii emiterea titlurilor de despagubire nu ar avea o acoperire fiind necesara gasirea altor resurse financiare care sa asigure plata acestor despagubiri .Pentru plata despagubirilor in numerar ca urmare a suspendarii platii acestora timp de 2 ani prin OUG 6. practica judiciara a statuat cu caracter de principiu ca emiterea titlurilor de plata apare ca prematura pana la expirarea acestui termen astfel ca pentru identitate de ratiune aceasta solutie poate fi aplicata si in spete de genul celei de fata pentru emiterea titlului de despagubire ca urmare a adoptarii OUG 4..

Pe de alta parte prin hotararea pronuntata in cauza pilot M. Athanasiu impotriva Romaniei s-a recomandat o reformare a legislatiei in domeniu atat in privinta despagubirii propriu zise cit si a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situatia in care legislatia interna prevede o despagubire certa ,sigura si posibil a fi platita .Asa cum rezulta din nota de fundamentare a OUG 4. si din expunerea sa de motive in acest interval de timp de 6 luni urmeaza a fi adoptat un act normativ in acest sens .Si din aceasta perspectiva se impune oprirea procedurilor de despagubire pentru a putea avea o imagine de ansamblu a numarului de persoane carora trebuie sa le fie platite despagubirile ,persoane aflate in aceeasi situatie ,asupra posibilelor resurse existente in acest sens si a cuantumului acestor despagubiri posibil a fi achitate in mod real asa cum recomanda hotararea CEDO sus mentionata . Stoparea acestor proceduri ar urmari asadar sa asigure tuturor persoanelor indreptatite si deci aflate in aceeasi situatie plata unei despagubiri .

In aceste conditii instanta apreciaza ca nu ar fi posibila in speta admiterea actiunii cu stabilirea indeplinirii obligatiei peste 6 luni intrucit asa cum s-a aratat mai sus intentia legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri pana la reformarea legislatiei in domeniu astfel ca o hotarare de admitere ar fi in discordanta cu aceasta intentie exprimata in OUG 4..Totodata prin instituirea acestui termen de 6 luni obligatiile prevazute de titlul VII al L. 2. in toate ipotezele si implict dreptul afirmat de catre reclamant ca si conditie de exercitare a actiunii civile sunt afectate de un termen suspensiv in curs de desfasurare .Or atat sub imperiul vechiului cod civil cit si sub imperiul noului cod civil creditorul ce are un drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului respectiv executarea obligatiei corelative acestui drept inainte de implinirea termenului .Singura posibilitate legala pentru a obtine admiterea unei actiuni privind o un drept afectat de un termen suspensiv este aceea de a exercita o actiune preventiva asa cum ea este reglementata de art. 110 C. dar in speta ipotezele de exceptie ale acestui text de lege nu sunt indeplinite raportat la ratiunile adoptarii OUG 4. mai sus expuse si la imprejurarea ca in speta admiterea actiunii nu este necesara pentru a preintimpina o paguba iminenta pe care reclamantul ar incerca-o daca ar asptepta implinirea termenului intrucit el indiferent de momentul efectiv al platii va obtine despagubirea stabilita de lege, suspendarea urmarind tocmai acest scop de a asigura plata acestor despagubiri legale .

Avind in vedere aceste considerente in temeiul titlului VII al L. 2. ,OUG 4.

,art. 8,18 din L. 554/2004 Curtea retine ca prin incidenta in speta a OUG 4. se va respinge actiunea ca prematura .

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

H O T A R A S T E

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G. I. cu domiciliul ales în C.-N., str.N. nr.2-4, ap.23.jud.C. împotriva pârâtei C. C. PENTRU S. D. cu sediul în B., C. F. nr.202, sector 1, ca prematură.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER M. S. L. F. red.M.S./A.C.

5 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 330/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal