Sentința nr. 347/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 347/2012

Ședința publică din data de 07 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei după care se constată că în data de 18 aprilie 2012, respectiv 27 aprilie 2012 s-au înregistrat la dosarul cauzei dovezile de îndeplinire a mandatelor de aducere emise pe numele martorilor P. T. și M. S.

Curtea constatând că în speță sunt incidente dispozițiile art.188 alin.3

C.pr.civ procedează de soluționarea cauzei, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar .

CURTEA

Reclamantul M. I. prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de (...) promovată în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P.

C. a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 30563 din data de (...) emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza L. nr. 1..

Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de L. nr. 1..

Reclamantul a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile L. nr. 1. întrucât familia sa a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s- au instaurat în urma Dictatului de la V.

Pârâta C. J. DE P. C. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile notariale a doi martori astfel că pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.

Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul L. nr. 1. depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.

Pârâta prin hotărârea nr.30563 urmare examinării cererii înregistrate , analizând actele de stare civilă și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.

Analiza prevederilor art. 1 din L. nr. 1. relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul L. nr. 1. privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia , ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite de dispozițiile art. 129 alin 5 Cod procedură civilă a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite de către instanță a martorilor a căror declarații autentificate de către notarul public au fost prezentate în probațiune în procedura urmată în fața comisiei pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1., însă nici reclamanta și nici martorii nu s-au prezentat în instanță ori potrivit dispozițiilor art 129 alin 1C PR CIV părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii , să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului .

Instanța a dispus potrivit art 188 C pr civil aducerea martorilor cu mandat de aducere însă procesele verbale întocmite au evidențiat imposibilitatea executării mandatelor .

Potrivit prevederilor art 188 alin 3 C pr civ , dacă după emiterea mandatului de aducere martorul nu se înfățișează instanța va păși la soluționarea cauzei .

Probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de L. nr. 1. respectiv faptul că reclamantul deși cetățean român ar fi fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.

Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra netemeiniciei acțiunii formulată de reclamant astfel că apreciind-o ca neîntemeiată în temeiul dispozițiilor art. 18 din L. nr. 554/2004 va respinge acțiunea reclamantului M. I. în contencios administrativ împotriva pârâtei C. J. DE P. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. I. domiciliată în localitatea C. Mic nr.30, jud. C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. cu sediul în C.-N. str. G.C. nr.2, jud. C.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de (...).

PREȘEDINTE GREFIER A. M. C. L. F.

Red.A.M.C./S.M.D.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 347/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal