Sentința nr. 350/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 350/2012
Ședința de la 08 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor Hotărârii G.ui nr.1. în ceea ce privește norma metodologică de punere în aplicare a art.296 indice 9 din Legea nr.571/2003, invocată de către reclamantul L. T. în contradictoriu cu pârât C. J. DE P. C. și intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI, în calitate de emitent al actului administrativ a cărui excepție se invocă.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al 3-lea termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea reclamantului-cerere de renunțare la judecarea excepției de nelegalitate a HG nr.1. datorită intrări în vigoare a Deciziilor Curții Constituționale nr.
223 și 224 din 13 martie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.259 alin.2 din Legea nr.95/2006.
La data de (...) se înregistrează din partea reclamantului în susținerea cererii de renunțare, D. C. nr.223/2012 și 2..
Curtea reținând că părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare asupra actului de dispoziție al reclamantului.
C U R T E A ,
În dosarul nr. (...) al Tribunalului C., reclamantul a invocat excepția de nelegalitatea a prevederilor HG nr. 1. în ceea ce privește norma metodologică de punere în aplicare a art. 296 indice 9 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal.
Prin încheierea din (...) Tribunalul Cluj a suspendat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod proc.civ. și a sesizat Curtea de A. pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată.
La Curtea de A. dosarul a fost înregistrat sub nr. (...)/a1.
La termenul de judecată din (...) reclamantul a depus o cerere de renunțare la judecata excepției de nelegalitate invocată raportat la data intrării în vigoare Deciziilor Curții Constituționale nr. 223 și 224 din (...).
Raportat la cererea de renunțare depusă de reclamant, la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța în temeiul art. 246
(1) Cod proc.civ., va lua act de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Ia act de renunțarea reclamantului L. T., dom. în C.-N., str. P. nr. 4, bl. S3, apartamentul 142, jud. C., la judecarea cererii privind excepția de neelgalitate a HG nr. 1..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, (...).
PREȘEDINTE GREFIER D. P. M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
4 ex/(...)