Sentința nr. 371/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 371/2012
Ședința publică din data de 16 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC M. I. E. SRL în contradictoriu cu pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat Pop I. și Pop N., în baza împuternicirii avocațiale nr. 20 aflată la fila 9 din dosar, lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza se află la primul termen de judecată.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentanții reclamantei depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 4 lei, timbru judiciar de 0,3. și note de ședință, însoțite de înscrisuri.
Curtea, din oficiu, raportat la prevederile art. 218 al. 2 Cod pr. fiscală, art. 10 al. 1 Legea nr. 554/2004, art. 12 al. 1 și 2 din OUG 196/2005 invocă excepția necompetenței materiale a Curții de A. C. în soluționarea prezentei cauze și pune în discuția părților excepția invocată.
Reprezentanții reclamantei apreciază că soluționarea pricinii este de competența prezentei instanțe în considerarea calității pârâtei A. F. pentru M. de organ care aparține administrației centrale, solicitând respingerea excepției și reținerea cauzei spre judecare.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată, iar în subsidiar, în măsura în care se va trece peste excepția necompetenței materiale părțile urmează a fi înștiințate despre noul termen de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) reclamanta SC M. I. E. SRL în contradictoriu cu pârâta A. F. PENTRU M. a solicitat admiterea contestației, desființarea Deciziei nr. 45/(...) și pe cale de consecință desființarea R. de inspecție fiscală nr. 407/(...) și a Deciziei de impunere nr. 400/(...) emisă în baza acestuia, și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 284.858 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare la F. pentru mediu.
În motivare s-a arătat că:
În perioada (...)-(...) inspectorii Administrației F. pentru M. au efectuat o inspecție fiscală la sediul S. M. I. E. S., iar în urma controlului efectuat, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 407/(...) s-a emis Decizia de impunere nr. 400/(...), prin care a fost obligată la plata sumei de 284.850 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare.
Împotriva R. și a Deciziei, reclamanta a formulat contestație la A. F. de M.
și a solicitat anularea acesteia și exonerarea de la plata sumei de 284.850 lei, argumentand că, nu datorează suma la care a fost obligată și că, decizia de impunere a fost emisă luandu-se in considerare o stare de fapt eronata și nereala
și fără ca organul de control sa aiba in vedere actele doveditoare din care rezultă indubitabil că, reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile impuse de dispozițiile legale aplicabile.
Prin Decizia nr. 45/(...) A. F. de M. a respins contestația.
Reclamanta apreciază că Decizia nr. 45/(...) a Agenției F. de M. și implicit
Raportul de inspecție fiscală nr. 407/(...) și Decizia de impunere nr. 400/(...) sunt nelegale, dat fiind faptul că pârâta nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut pentru comunicarea A. de inspecție fiscală, înainte de începerea acesteia.
Vătămarea produsă societății reclamante prin nerespectarea termenului de comunicare a avizului de inspecție fiscală constă în neluarea în considerare de către A. a corectării erorilor strecurate în declarația inițială, dată de către reclamanta societate.
Ca urmare a primirii A. de inspecție fiscală nr. 10967/(...), S. M. I. E. S. și- a verificat documentația aferentă obligațiilor față de F. pentru mediu pentru perioada ce urma a fi supusă controlului și, și-a exercitat dreptul de a corecta declarațiile fiscale potrivit art. 84 C. pr. fiscală.
În acest sens, la data de (...), societatea reclamantă a transmis către A. declarația rectificativă pentru anul 2006, care a fost înregistrată la AFM la data de (...).
Cu toate acestea, organul de control a procedat conform celor comunicate prin avizul de inspecție respectiv, a considerat ca, după data începerii inspecției fiscale nu se mai pot depune declarații rectificative privind obligațiile de plată la
F. pentru M. aferente perioadelor supuse inspecției. Pe cale de consecință, A. a stabilit obligațiile de plată, care sunt aferente anului 2006, cu ignorarea
Declarației Rectificative.
Pentru aceste motive, vătămarea produsă societății reclamante nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea R. și. în mod subsecvent, a Deciziei.
În plus, inspectia fiscală la S. M. I. E. S. a durat 9 luni, cu încălcarea duratei maxime prevazute de lege de maximum 3 luni.
Prevederile art. 109 alin. (1) teza 1 din C. pr. fiscală indică, în mod clar, momentul finalizării inspecției ca fiind acela al întocmirii raportului de inspecție fiscală. Astfel, deși în mod formal se indică în cuprinsul R. că inspecția fiscală s-a desfășurat în perioada (...)-(...), pentru a releva aparența respectării termenului limită stabilit de art. 104 alin. (1) din C. pr. fiscală în realitate, inspecția fiscală la S. M. I. E. S. a început la data de (...) și s-a încheiat la data de (...), când a fost întocmit Raportul.
Cu privire la fondul cauzei, au fost arătate pe larg considerentele pentru care situația de fapt reținută în raport cu privire la contribuțiile pentru anvelope la nivelul anului 2006 este eronată.
Astfel, conform art. 6 din HG 1. reglementează obligația reclamantei ca, începând cu (...), să colecteze anvelope uzate în proporție de 60% din cantitatea introdusă pe piață în anul precedent și de a reutiliza, refolosi, reșapa, recicla si/sau valorifica termoenergetic această cantitate colectată.
Art. 7 din HG 1. prevede că, obligațiile prevăzute la art. 6 pot fi îndeplinite individual sau prin transferarea responsabilitătii către persoane juridice legal constituite, autorizate de C. N. pentru Reciclarea Materialelor din cadrul M.ui Economiei si Comerțului.
Reclamanta a înțeles să opteze pentru varianta finală a art. 7 din HG 1. și să încheie un contract cu o societate de colectare a cauciucurilor uzate și astfel să îndeplinească obiectivul de 60% prevăzut in Anexa Nr. 3 la HG 1..
Cu privire la aceste aspecte, reclamanta a solicitat punctul de vedere al A. pentru Protectia M.lui C. care, i-a comunicat faptul că singura societate comercială din România care dispune de capacități tehnice pentru valorificarea termoenergetică a anvelopelor uzate, prin incinerarea acestora, este SC Eco Anvelope SA.
De asemenea, A.ritatea pentru mediu i-a învederat faptul că pentru gestionarea obligației de colectare la nivel național, SC Eco Anvelope SA a organizat o licitație și a autorizat, în baza unui contract, societatea C. să efectueze colectarea anvelopelor, să le transporte până la sediul său și să le predea în vederea valorificării termoenergetice.
A.ritatea pentru mediu a îndrumat-o pe reclamantă să încheie contractul de transferare a responsabilității cu C., contract care după cum a menționat a fost încheiat în data de (...).
În executarea contractului C., S. M. I. E. S. a predat acestei societati cantitățile de anvelope conform obiectivelor stabilite, respectiv 60% în anul 2005 din cantitatea de anvelope introdusă pe piață de societatea reclamantă în anul
2004, și 70% în anul 2006 din cantitatea de anvelope introdusă de reclamantă pe piață în anul 2005. Dovada acestor predări rezultă fără putință de tăgadă din avizele de însoțire a mărfii și din formularele de expediție transport, pe care le-a pus la dispoziția A. în cadrul Inspecției fiscale.
Astfel, SC M. I. E. SRL și-a îndeplinit în fiecare an din perioada verificată obiectivul anual de gestionare a anvelopelor uzate prin transferarea responsabilității către Compania de E. și T. A. SA - C. SA și ulterior către SC Ecovalor SA.
Pe cale de consecință, societatea reclamantă nu a avut în nici unul din anii verificati obligația de a plăti vreo contribuție pentru anvelope la F. pentru mediu, această obligatie existând numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale.
Greșit se reține în Decizia nr. 45/(...) că în convenția încheiată de reclamanta cu C. SA nu se precizează că anvelopele uzate se preiau de C. pentru îndeplinirea obiectivelor SC M. I. E. SRL și, ca urmare a acestui aspect, anvelopele ar fi valorificate de către C. pentru alte persoane juridice.
Reclamantei i-a fost eliberat de catre C. SA un certificat de valorificare a deșeurilor de anvelope scoase din uz, pentru perioada (...)-(...) prin care C., certifică faptul că reclamanta a predat pentru valorificare aceste anvelope, conform avizelor de însoțire a mărfurilor și a formularelor de expediție transport.
Prin urmare, reclamanta și-a Î. obiectivul de gestionare a anvelopelor așa cum este prevăzut în HG 1., prin încheierea unui contract cu o societate autorizată, care după cum a arătat a preluat si valorificat deșeurile în numele societătii reclamante.
În plus, s-a mai arătat, în ceea ce privește modul de stabilire si calcul in Raport a obligației reclamantei de plată a unor sume cu titlu de taxe pentru Emisii de P., că aceasta este ambiguă și contradictorie.
La termenul de astăzi, Curtea, din oficiu, în conformitate cu prev. art. 218 alin. 2 C.pr.fiscală și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, care va fi admisă, cu luarea în considerare și a disp. art. 137 alin. 1 și art. 159 indice 1 alin. 2 C.pr.civ., pentru următoarele motive:
În perioada (...)-(...), inspectorii Administrației F. pentru M. au efectuat o inspecție fiscală la sediul S. M. I. E. S., iar în urma controlului efectuat, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 407/(...) s-a emis Decizia de impunere nr. 400/(...), prin care a fost obligată la plata sumei de 284.850 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare.
Conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de pana la 500.000 lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de
500.000 lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Din analiza acestui text legal rezultă că, competența materială de fond, care este de ordine publică, a fost reglementată de lege în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului ilegal în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale), respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat, pragul stabilit fiind de 500.000 RON.
În consecință, există două tipuri de competență, în funcție de obiectul actului administrativ, iar dacă acesta este un impozit, taxă, ș.a., competența se stabilește după valoare, iar nu după poziționarea organului emitent.
Astfel, chiar dacă actul de impunere a fost emis de către o autoritate publică situată la nivel central, dar litigiul are ca obiect o valoare mai mică de
500.000 RON, competența va aparține tribunalului, iar nu curții de apel.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut și că nu există nici un argument legal pentru a nu încadra taxa de mediu în categoria „taxelor și impozitelor, a contribuțiilor, a datoriilor vamale și a accesoriilor acestora";, în condițiile în care, în opinia instanței, intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili a competență valorică pentru toate litigiile în care se contestă acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit sume datorate bugetului general consolidat, independent de denumirea acestora.
În acest sens sunt și prev. art. 1 și 2 din OG nr. 92/2003, raportate la cele ale art. 12 alin. 1 și 2 din OUG nr. 196/2005, care conține dispoziții procedurale
și care sunt de imediată aplicare, Curtea apreciind că nu există nicio justificare rezonabilă pentru scindarea competenței și aplicarea, în cazul taxei de mediu, a altor criterii decât în cazul celorlalte sume care sunt virate în bugetul general.
Văzând și faptul că decizia de impunere a fost întocmită pentru suma totală de 284.850 RON, urmare a admiterii excepției de necompetență materială, competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ introdusă de reclamanta SC M. I. E. SRL, va fi declinată în favoarea Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, văzând și disp. art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite excepția de necompetență materială a Curții de A. C. și în consecință:
Declină competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC M. I. E. SRL, în favoarea Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
