Sentința nr. 384/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 384.

Ședința publică din data de 23 mai 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B.

GREFIER: D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții H. V. și H. G. în contradictoriu cu pârâții A. N. P. R. P. și C. C. P. S. D., având ca obiect - obligare emitere act administrativ titlu de despăgubire.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 mai 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...), precizată și extinsă ulterior, conform înscrisurilor depuse la dosar la datele de (...), respectiv, (...) (f. 35 și 41), ca răspuns la cele puse în discuție din oficiu de către instanță, respectiv la excepția prematurității invocate de pârâtă, reclamanții H. V. și H. G., în contradictoriu cu pârâții A. N. P. R. P. și C. C. P. S. D., au solicitat ca, dupa îndeplinirea formelor procedurale legale și administrarea întregului probatoriu, să se dispună in sensul:

- obligării pârâtei de rand 2, C. C., la emiterea titlului de despagubire pentru Dispozitia P.ui comunei D. nr. 2. in termen de maxim 4 luni calculat de la data de (...), data pana la care opereaza suspendarea procedurii de acordare a despagubirilor, prin prisma OUG nr. 4. ;

- obligării pârâtei de rand 1, A., la emiterea titlului de plata a sumei de

7.935 lei in termen de maxim 4 luni calculate de la data de (...), avand in vedere dispozitiile OUG nr. 62/2012;

- sa fie obligată parata de rand 1 la emiterea titlului de plata a sumei care urmeaza a se stabili pentru dispozitia P.ui nr. 2. in termen de maxim 4 luni calculat de la data de (...), data pana la care opereaza suspendarea procedurii de acordare a despagubirilor, prin prisma OUG nr. 4..

În motivare s-a arătat că:

Prin Dispozitia P.ui comunei D. nr. 2., comunicata de I. P. judetului Vaslui, impreuna cu avizul de legalitate, A. N. pentru R. Proprietatii prin adresa nr. 6., s- a propus acordarea de despagubiri pentru moara taraneasca si constructiile aferente care au apartinut antecesorilor reclamanților.

In urma ramanerii definitive a dispozitiei, reclamanții au solicitat, prin numeroase cereri, formulate atat personal, cat si prin reprezentant legal, emiterea titlului de plata si acordarea efectiva a sumei care li se cuvine, avand in vedere si varsta reclamanților si problemele de sanatate pe care le au.

Raportat la obligatia legala de emitere a titlului de despagubire si de plata a despagubirilor, intr-un termen prestabilit, solicită sa se dispună admiterea cererii.

Ambele pârâte au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii, pe două considerente: pe de o parte, s-a relevat că dispozițiile nr. 1330/2008 și nr. 2. nu le-au fost comunicate împreună cu avizul de legalitate al prefectului, în acest sens, pârâta C. înțelegând să invoce excepția nulității acestora, ca atare, neputând fi demarată nici procedura administrativă prev. de T. VII al L. nr. 2.. Pe de altă parte, s-a arătat că instanța trebuie să țină cont de prev. OUG nr. 6. și nr. 4., acțiunea fiind prematur introdusă.

Pârâta C. a formulat și cerere de chemare în garanție a Primăriei com. D., prin primar, precum și a Instituției P. jud. Vaslui, prin prefect, în situația în care va cădea în pretenții rezultate din prezenta cauză, solicitând obligarea acestora la suportarea eventualelor cheltuieli de judecată la care va fi obligată, având în vedere faptul că dispoziția nr. 2. nu i-a fost comunicată în condiții procedurale, împreună cu toată documentația ce a stat la baza emiterii acesteia, respectiv însoțită de avizul de legalitate al prefectului, prin intermediul instituției prefectului.

Reclamanții au solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, ca fiind incompatibilă cu solicitările din acțiunea introductivă, învederând cu nu mai înțeleg să susțină nici pretențiile referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, petenții au răspuns și excepției prematurității, relevând că obligarea la plata sumei stabilite prin titlul de despagubire si stabilirea, in acest scop a unui termen, nu contravine prevederilor OG nr. 6., instanta fiind investita cu solicitarea din actiune de obligare la plata in conditiile legii, in realizarea dreptului legitim al reclamanților.

Fiind astfel învestită, Curtea constată următoarele:

Reclamanții H. V. și H. G. au chemat în judecată pârâtele C. și A., solicitând obligarea pârâtei C. C. la emiterea titlului de despagubire pentru Dispozitia P.ui comunei D. nr. 2. in termen de maxim 4 luni calculat de la data de (...), data pana la care opereaza suspendarea procedurii de acordare a despagubirilor, prin prisma OUG nr. 4. ; obligarea pârâtei A. la emiterea titlului de plata a sumei de 7.935 lei in termen de maxim 4 luni calculate de la data de (...), avand in vedere dispozitiile OUG nr. 62/2012; obligarea paratei A. la emiterea titlului de plata a sumei care urmeaza a se stabili pentru dispozitia P.ui nr. 2. in termen de maxim 4 luni calculat de la data de (...), data pana la care opereaza suspendarea procedurii de acordare a despagubirilor, prin prisma OUG nr. 4..

În fapt, se reține că prin notificarea cu nr. 4., formulată în temeiul L. nr.l0/2001, reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul "moară țărănească și construcții aferente" situat în localitatea V., comuna D. județul Vaslui.

Notificarea nr. 4. a fost soluționată prin emiterea D. nr. 2865/(...), de către

P. C. D., dispozitie prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în conditiile

T.ui VII din L. nr. 2., în ceea ce privește imobilul moară demolată, în suprafata construită de 50 mp situată în localitatea V., comuna D., judetul Vaslui.

Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis S.ui C. C., fiind înregistrat la S. C. C. sub nr. 14515/CC.

Pârâta C. arată că prin transmiterea dosarului nr. 14515/CC către S.

Comisie C. a fost declanșată procedura administrativă a acordării despăgubirilor procedură reglementată prin T. VII din L. nr.2. cu modificările și completările ulterioare. Astfel dosarul cu umărul mai sus menționat a fost analizat din punct de vedere al imposibilității restituirii în natură a imobilului notificat, dosarul nr.

14515/CC fiind transmis evaluatorului selectat în mod aleatoriu de către C. C., în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După întocmirea și comunicarea raportului de evaluare, de către societatea de evaluatori SC Cont A. SRL, prin adresa cu nr. 777960/(...) reclamantul a înaintat S.ui C. C. o copie legalizată a D. nr. 1330/(...) emisă de P. C. D., prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii pentru moară tărănească si constructii aferente (clădire construită din paiantă si anexă pentru motor, fântână construită din bolovani, motor termice instalatie măciniș cu pietre, instalatie cernut făină primitivă, trior selector, curea textilă, cântar zecimal, 2 butoaie tablă, construit din vălătuci), în suprafață construită de 70 m.p.

Având în vedere faptul că, P. C. D. nu a notificat S. C. C. în legătură cu emiterea dispoziției nr. 1330/2008 - dispoziția anterior menționată nefiind comunicată instituției pârâte prin intermediul prefecturii, în conformitate cu prevederile art. 16 din T. VII al L. nr. 2., modificat prin O. de U. a G. nr. 8. - prin adresa nr. A. cu 14515/CC/(...), s-a solicitat Prefecturii Județului Vaslui, să se comunice dacă P. C. D. a înaintat Dispoziția nr. 1330/2008, în vederea exercitării controlului de legalitate.

Prin adresa înregistrată la A. cu nr. 809295/(...), Prefectura Județului

Vaslui a răspuns în sensul în care Dispozitia nr. 1330/(...) nu a fost înaintată de către P. C. D. în vederea exercitării controlului de legalitate, astfel încât, ținând cont de documentația aferentă dosarului nr. 14515/CC, în care se regăsea Dispozitia nr. 2865/(...) care nu fusese atacată de către reclamanți în instanță conform art. 26 alin. 3 din L. nr. 10/2001, precum și faptul că, în dosarul mai sus amintit se procedase la întocmirea raportului de evaluare, în ședința Comisie C. pentru S. D. din data de (...), a fost aprobat raportul de evaluare întocmit de către SC Cont A. SRL, fiind emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire cu nr. 5529/(...), pentru suma de 7.935 Ron.

Ulterior, reclamanții au procedat potrivit art. 18 din T. VII al legii nr. 2., depunând la D. pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul A. N. pentru R. P., cererea de opțiune cu nr. 26031/(...).

Așa cum rezultă din adresa întocmită de P. com. D., care a răspuns solicitărilor reclamanților, dispozițiile nr. 1330/2008 și 2. au același conținut, ele reprezentând o completare a celei cu nr. 2865/2007, referindu-se la construcțiile ce existau, la data naționalizării, pe terenul în litigiu. De asemenea, s-a relevat că emiterea dispoziției din anul 2009 a fost considerată necesară, deoarece cea din

2008, din eroare, nu a fost comunicată pentru obținerea avizului de legalitate al prefectului, pentru actul cu număr 2. fiind obținut însă acest aviz, astfel încât întreaga documentație a fost înaintată, în condiții procedurale, C.

În acest context, reclamanții s-au adresat instanței, solicitând obligarea pârâtelor la emiterea titlului de plată pentru decizia nr. 5529/2009, respectiv a titlului de despăgubire și a celui de plată, pentru dispoziția nr. 2..

Deși pârâta contestă că, la acest moment, ar fi legal sesizată cu soluționarea dosarului în care a fost emisă dispoziția nr. 2., Curtea apreciază că, dată fiind incidența în cauză a OUG nr. 6. și nr. 4., acțiunea este prematură, fiind dispensată astfel de analiza acestor apărări de fond.

Astfel, în privința solicitării de emitere a titlului de despăgubire pentru dispoziția nr. 2., independent de situația concretă a dosarului reclamanților,

Curtea a luat act de faptul că în cauzele similare celei de față, se poate vorbi de nesolutionarea unei cereri doar daca indeplinirea operatiunilor administrative si emiterea titlului de despagubire nu se realizeza intr-un termen rezonabil. Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciaza de la caz la caz la momentul solutionarii actiunii. Totodata, fiind vorba de o situatie continuă in timp, aceasta cerere si caracterul rezonabil al termenului se solutioneaza, respectiv, se apreciază în raport cu legislatia in vigoare la data solutionarii de catre instanță a acțiunii.

Raportat la aceste considerente rezulta ca in speta pe langa prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al L. 2. sunt aplicabile si prevederile adoptate in aceasta materie respectiv prevederile cuprinse in OUG 4. conform carora la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de

6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

In baza acestor prevederi legale rezulta ca in speta chiar daca s-ar putea retine ca la data pronuntarii solutiei de fata a trecut un termen rezonabil in care parata avea posibilitatea reala de a emite titlul de despagubire obligatia paratei de a emite acest titlu si de a îndeplini operatiunile administrative necesare nu a devenit exigibilă intrucit termenul de indeplinire a obligatiilor prevazute de titlul VII al L. 2. s-a prelungit cu inca 6 luni prin vointa leguitorului exprimata in actul normativ sus mentionat, act normativ care urmareste implementarea hotararii din cauza pilot M. Athanasiu si alții împotriva Romaniei .

Astfel asa cum rezulta din expunerea de motive a acestui act normativ suspendarea procedurilor de evaluare si de emitere a titlului de despagubire urmareste implementarea hotararii sus mentionate si a fost determinata si de imposibilitatea corelarii momentului epuizarii F.ui P. cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

Prin aceasta suspendare nu s-a urmarit asadar doar amanarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor, respectiv emiterea titlurilor de despagubiri, ci prin aceasta suspendare s-a urmarit blocarea acestor operatiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislatiei in acest domeniu si pe de alta parte pentru gasirea resurselor financiare necesare platii acestor despagubiri.

In ce priveste gasirea resurselor financiare asa cum rezulta si din nota de fundamentare cit si din expunerea de motive a OUG 4. resursele financiare prevazute de L. 2. cu modificarile ulterioare pentru plata acestor despagubiri nu mai exista in prezent. F. P. s-a epuizat intr-o proportie de peste 99%, iar plata in numerar a fost sistată timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare in acest sens. In aceste conditii emiterea titlurilor de despagubire nu ar avea o acoperire fiind necesara gasirea altor resurse financiare care sa asigure plata acestor despagubiri.

Pe de alta parte prin hotararea pronuntata în cauza pilot M. Athanasiu impotriva Romaniei s-a recomandat o reformare a legislatiei in domeniu, atât în privinta despagubirii propriu zise cit si a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situatia in care legislatia interna prevede o despagubire certa, sigura si posibil a fi platita. Asa cum rezulta din nota de fundamentare a OUG 4. si din expunerea sa de motive in acest interval de timp de 6 luni urmează a fi adoptat un act normativ in acest sens. Si din aceasta perspectiva se impune oprirea procedurilor de despagubire pentru a putea avea o imagine de ansamblu a numarului de persoane carora trebuie sa le fie platite despagubirile, persoane aflate in aceeasi situatie cu cea a reclamanților, asupra posibilelor resurse existente in acest sens si a cuantumului acestor despagubiri posibil a fi achitate in mod real asa cum recomanda hotararea CEDO sus mentionata. Stoparea acestor proceduri ar urmari asadar sa asigure tuturor persoanelor indreptatite si deci aflate in aceeasi situatie plata unei despagubiri .

In aceste conditii instanta apreciaza ca nu ar fi posibila in speta admiterea actiunii cu stabilirea indeplinirii obligatiei peste 6 luni, respectiv la expirarea duratei de suspendare, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri pana la reformarea legislatiei in domeniu, astfel ca o hotarare de admitere ar fi in discordanta cu aceasta intentie exprimată în OUG 4.. Totodată, prin instituirea acestui termen de 6 luni obligațiile prevăzute de T. VII al L. 2. in toate ipotezele si implicit dreptul afirmat de catre reclamanți ca si conditie de exercitare a actiunii civile sunt afectate de un termen suspensiv in curs de desfasurare. Or, atât sub imperiul vechiului cod civil cit si sub imperiul noului cod civil, creditorul ce are un drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului respectiv executarea obligatiei corelative acestui drept inainte de împlinirea termenului.

Apoi, în ceea ce privește solicitarea de emitere a titlurilor de plată, Curtea constată că, la acest moment, luând act și de cele mai sus expuse, nu există un titlu de despăgubire aferent dispoziției nr. 2..

Pe de altă parte, L. nr. 2. este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, prin parcurgerea unor etape distincte, cu implicarea unor entităti diferite, cu atributii și responsabilități clar stabilite de lege. P. emiterea titlului de plată, actul normativ stabilește ordinea cronologică a depunerii cererilor de opțiune și termenul de 15 de zile de la data existenței disponibilităților financiare, după ce, în prealabil, a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de C. C. pentru S. D..

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 18 indice 2 pct. 1 lit. a din

H.G. nr. 128/2008 și art. 18 indice 2 lit. a, din T. VII al L. 2., cu modificările și completările aduse prin O. 8., potrivit cărora „emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptătite se va dispune în ordinea depunerii cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la existenta disponibilităților financiare în contul A.";.

În acest context, se relevă de către pârâtă că cererea de optiune a reclamantilor, pentru decizia nr. 5529/2009, este înregistrată cu nr. 26031/(...), iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au achitat până la cererea de optiune înregistrată cu nr. 03967/(...).

Reclamanții susțin, în esență, că le-a fost încălcat dreptul de proprietate, născut ca urmare a recunoașterii îndreptățirii lor la despăgubiri, apreciind și că procedura instituită prin T. VII al legii nu este una care să-i asigure un remediu rapid și eficient.

Ca atare, Curtea este chemată să analizeze dacă refuzul autorității de a proceda la emiterea titlului de plată și la plata efectivă a despăgubirilor este justificat sau nu, apreciind că, din perspectiva prevederilor art. 3 din O. de U. nr.

6., apărările reclamanților nu pot fi validate.

Art. 3 din O. de U. nr. 6., intrată în vigoare la data de (...) stipulează că pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente, este suspendată ". De asemenea conform alin. 2 și 3 din art. 3 "valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C. C. pentru S. D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de F. P., corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de A. N. pentru R. P., pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de F. P. P. care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de F. P. vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin.l".

Trebuie lămurit dacă termenul de 2 ani adăugat la durata procedurilor urmate până în prezent de către aceasta prin OUG 6., este sau nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient și dacă prin instituirea lui exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean sunt respectate. Dacă este ori nu îndeplinită cerința existenței unui just echilibru.

Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată de clarificarea și a unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care R. este parte, și prevederile art. 3 din O. de U. nr. 6., precum și cele ale OUG nr. 4..

Art. 6 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "

Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".

Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale

Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .

Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner).

În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei

și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999-II).

Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva

Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).

În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de C. trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul „justului echilibru";, inerent însuși art.1 din

Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității.

Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de „. publică";.

În mecanismul de protecție instituit de C., acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile C.i.

În plus, noțiunea „. publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele „utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)

Atât atingerea adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la acțiune trebuie să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.

Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).

În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:

„În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică (a se vedea James și alții, menționată mai sus, && 68-69 și mutatis mutandis, Olaru și alții împotriva Moldovei nr.476/07, 22.539/05, 17.911/08 și 13.136/07

& 55, 28 iulie 2009)…

Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită…

În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare….

Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin C. (Broniowski menționată mai sus, & 182)…

Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri

- inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie „în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186)….

…Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și

Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, &

183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO

2007-XIV (extrase)…..

În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, P. și P. împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.

G. a relevat Curții că o serie de probleme dintre cele mai grave au condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.

Ea a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându-se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare.

Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. G. a precizat că că PIB-ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. S. despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.

Curtea, hotărând să suspende analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele

162-177 de mai sus) .Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).

În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de C. și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale C.i, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o per io ad ă mai lung ă ar

pu te a s ă reprez in te, de ase mene a, măs ur i c ap ab ile s ă p ăs treze un jus t ech il ibr u în tre in teresele f oștil or propr ie tar i ș i in ter esul gener al al colec tiv ităț ii.

Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform T.ui VII din L. 2., generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat O. de U. nr. 6., prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către C. C. pentru S. D.. Ulterior, având în vedere aceleași rațiuni obiective, a adoptat și OUG nr. 4..

Instanța constată că obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată. Cu toate acestea, în privința duratei unei proceduri, s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, dar aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților

și miza procesului pentru cei interesați.

Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.

Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .

În raport de toate aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care R. este parte, și prevederile art. 3 din O. de U. nr. 6., sau cele ale OUG nr. 4..

Prin măsurile adoptate de executiv în baza acestor acte normative, s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație, pe de altă parte.

P. aceste considerente instanța a va aprecia că suspendarea pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a OUG 6. a procedurii de emitere a titlurilor de plată prevăzute în titlul VII, precum și, pentru o perioadă de șase luni, a celei de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin C. și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.

Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de despăgubire și a celor de plată este suspendată, demersul inițiat de reclamanți este prematur, urmând a fi respins în consecință, cu luarea în considerare și a prev. art. 1,8 și

18 din LCA.

În privința cererii de chemare în garanție, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției inadmisibilității, având în vedere că solicitările au fost constatate ca fiind incompatibile cu prev. art. 60-63 C.pr.civ., prin raportare la obiectul cererii principale, care se circumscrie sferei textului art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 , art. 8 alin. 1 teza inițială din LCA, reclamanții nesolicitând și obligarea pârâtei C. la despăgubiri. În plus, la termenul din (...), reprezentanta reclamanților a relevat și că nu mai înțelege să susțină nici pretențiile privind cheltuielile de judecată, astfel încât, fiind constatată deplina incidență a acestui fine de neprimire, Curtea nu a mai considerat necesară nici introducerea în cauză a subiectelor de drept vizate prin cerere, o astfel de măsură fiind de natură să ducă doar la tergiversarea, nejustificată, a soluționării dosarului.

De asemenea, instanța a apreciat că o astfel de lărgire a cadrului procesual nu se impune în cauză nici din perspectiva respingerii acțiunii principale, urmare a admiterii unei excepții care a făcut de prisos analiza fondului cauzei. Or, cererea de chemare în garanție vizează o stare de fapt care este inerentă soluționării fondului cauzei, susținerile neputând fi verificate, din moment ce acesta nu a fost antamat.

Aceste considerente sunt valabile, de altfel, și în privința „excepției de nulitate a dispozițiilor nr. 1330/2008 și nr. 2.";, întemeiată atât pe considerente procedurale, cât și pe aspecte de drept material, invocându-se incidența pct. 6.2 din HG nr. 250/2007, date în aplicarea prev. art. 6 alin. 2 din L. nr. 10/2001, Curtea considerându-se dispensată de a le analiza, prin prisma tuturor celor mai sus expuse, incidentul fiind calificat ca o apărare de fond. În plus, autoritățile implicate în procesul de acordare a despăgubirilor au posibilitatea de a îndrepta, în intervalul de suspendare, eventualele nereguli din procedura de sesizare a C.

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

:

Admite excepția de prematuritate și în consecință respinge acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamanții H. V. și H. G., ambii cu domiciliul procesual ales în C.-N., C. Dorobanților, nr.112, bl.G1, ap.4, jud.C., în contradictoriu cu pârâtele C. C. P. S. D. cu sediul în B., C. F., nr.202, sector 1 și A. N. P. R. P. cu sediul în B., C. F., nr.202, sector 1.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. C. P. S. D. în contradictoriu cu P. C. D., PRIN PRIMAR.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. B. D. C.

Red.M.B./dact.L.C.C./7 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 384/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal