Sentința nr. 396/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 396/2012

Ședința data de 30 Mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare contestația formulată de reclamantul S. A. B., în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor.

Soluționarea cauzei s-a făcut cu participarea M.UI P. prin P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat de d-na procuror S. A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul prin consilier juridic M. L., lipsind contestatorul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, fond, după declinarea competenței teritoriale de la C. de A. B.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

C., din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din

Constituție, dispozițiile OUG 194/2002, art. 29 și art. 10 al.1 din Legea nr.

554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentantul pârâtului arată că la acest moment contestatorul nu are reglementată șederea pe teritoriul R.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea contestației formulată împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul R. pentru apărările expuse detaliat în cuprinsul întâmpinării, pe care le susține în totalitate, fără obligarea la plata cheltuielilor judiciare.

Reprezentanta M.ui P. solicită admiterea excepției inadmisibilității invocată de pârât întrucât din dosarul cauzei nu rezultă faptul că a existat o cerere expresă de prelungire a dreptului de ședere, care să fie formulată în termenul legal, anterior expirării dreptului de ședere.

Pe fondul cauzei solicită respingerea contestației, decizia de returnare este legală, întrucât potrivit art. 11 din OUG 134/2002, contestatorul nu se poate prevala de dreptul la studii, nici în anul 2010 și nici în anul 2011 acesta nu a beneficiat de un drept de ședere în scop de studii.

Din actele dosarului rezultă că dreptul de ședere al contestatorului pe teritoriul R. a expirat la data de (...), fiind ulterior depistat ilegal pe teritoriul județului C..

Pentru aceste considerente solicită respingerea contestației ca nefondată, fără cheltuieli judiciare.

C.

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de (...) sub nr.(...) la C. de A. B. reclamantul S. A. B. în contradictoriu cu O. român pentru imigrări a solicitat instanței anularea deciziei de returnare nr.2828808/(...) și prelungirea dreptului de ședere.

În susținerea celor solicitate a arătat că a obținut viza de ședere temporară în scop de studii (o formă de învățământ superior - respectiv la U. T. de C. B. încă din 2001 iar ultima prelungire a fost obținută la (...) valabila până la (...). In respectarea prevederilor art.51 din OUG nr.194/2002 a făcut demersuri în vederea prelungirii dreptului de ședere însă nu a reușit să obțină de la U. dovada că urmează cursurile întrucât la finele anului 2010 s-a confruntat cu probleme de sănătate și nu a reușit să achite taxele de școlarizare la zi. D. a încercat să ceară eșalonarea plăților nu a reușit. În plus a încercat să depună cererea de prelungire a dreptului de ședere la ORI dar a aflat că fără o dovadă din partea universității că este student nu va primi prelungirea. Față de cele arătate consideră că măsura luată de ORI este netemeinică și nelegală întrucât la data expirării permisului de ședere îndeplinea condițiile prevăzute pentru prelungirea însă datorită birocrației instituției la care studiază nu a putut face dovada calității de student cu atât mai mult chiar textul de lege este permisiv și prevede posibilitatea dreptului de ședere pe perioade mai mici de până la 1 an timp în care putea plăti taxele integral și promova examenele (50%).

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței raportat la dispozițiile art.84 alin.1 din OUG nr.194/2002 și la faptul că actul a cărei anulare se cere este emis de S. pentru imigrări al județului C.. Cât privește demersul pârâtul a susținut că petitul trei privind prelungirea dreptului de ședere este inadmisibil întrucât nu exista o cerere de prelungire iar atribuțiile revin autorității din domeniu imigrări nu instanței. În privința anulării deciziei a mai susținut pârâtul că respectă cerințele dispozițiilor OUG nr.194/2002 șederea reclamantului devenind ilegală la expirarea permisului de ședere și în contextul în care scopul șederii nu mai subzistă.

Față de cele invocate în considerarea că potrivit art.84 din OUG nr.194/2002 decizia de returnare se contestă la C. de A. în a căreia rază teritorială de competență se găsește formațiunea ce a emis decizia iar actul este emis de ORI - serviciul pentru I. C. prin sentința civilă nr.1293 pronunțată la (...) a fost admisă excepția necompetenței Curții de A. B. și declinată competența în favoarea Curții de A. C. , cauza fiind astfel înregistrată sub nr.(...).

Analizând susținerile părților C. reține următoarele:

La data de (...) a fost emisă decizia de returnare nr.2828808 în considerarea că șederea reclamantului a devenit ilegală întrucât dreptul de ședere conferit de permisul deținut a expirat. La baza acestei decizii stă referatul nr.2828808/2012 prin care se atestă că reclamantul figurează în baza de date fără probleme, nu se încadrează în prevederile art.92 din OUG nr.94/2002 iar din verificările efectuate reiese că șederea s-a devenit ilegală în condițiile în care dreptul de ședere în scop de studii a încetat la (...).

Se observă din acte că la baza propunerii a stat faptul că scopul pentru care anterior se acordase dreptul de ședere reclamantului (studii) nu mai era întrunit deoarece nu a mai făcut dovada că era student. Acest scop a încetat reclamantul nefăcând dovada pe parcursul demersului printr-o adeverință eliberată de U. T. că este absolvent și a achitat taxa. Ca atare câtă vreme motivul

șederii pe teritoriul nu mai subzistă nefiind dovedit cu acte nu se poate susține că ar fi întrunite cerințele pentru a considera că șederea pe teritoriul R. nu este ilegala.

Susține reclamantul că a avut probleme de sănătate și probleme financiare iar birotia instituției l-a împiedecat să depună acte. Susținerea nu poate fi reținută întrucât acte care să ateste minimul de diligență adresat universității în sensul evocat nu sunt depuse. Așadar reclamantul nu se poate prevala de șederea în scop de studii nici în anul 2010 și nici în 2011.

Prin urmare față de cele arătate susținerile reclamantului cu privire la greșita reținere prin actul contestat sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Respinse urmează a fi și susținerile reclamantului vizând prelungirea dreptului de ședere. La dosar nu s-a făcut dovada că ar fi fost depuse la autoritatea pârâtă actele cerute de OUG nr.194/2002 pentru prelungirea dreptului de ședere. Ca atare nu se poate reține din partea pârâtei existența unui refuz de a rezolva cererea.

Așadar față de cele arătate în baza art.18 din Legea nr.554/2004 C. va da o soluție de respingere a acțiunii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. A. B., cu reședința în B. str. G. Patrichi nr.9, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., cu sediul în C.-N., str. Alexandru Vaida Voievod nr.53-55, jud.C. având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor.

Irevocabilă.

Pronunțată la data de (...).

PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 396/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal