Sentința nr. 413/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios A. ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 413/2012

Ședința publică de la 07 I. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. F., în contradictoriu cu pârâții A. R. PENTRU P. M. C. N. și A. N. PENTRU P. M. B., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, d-l P. A., în calitate de mandatar și reprezentantul Agenției Regionale (A.), consilier juridic G. F.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că reclamanta nu a depus la dosar extinderea de acțiune, iar la data de (...) s-a depus la dosar o cerere de completare la întâmpinare.

Curtea învederează reprezentantului reclamantei faptul că, raportat la cererea de suspendare și anulare a D. cu nr. 861/2010 și 319/2011, urmează a se analiza excepția inadmisibilității acțiunii și în raport de aspectul neîmprocesuării d-nei Dan G. T., în calitate de beneficiar al acestor acte administrative.

Mandatarul reclamantei solicită în probațiune încuviințarea administrării probei testimoniale.

Reprezentantul A. arată că se opune la cererea în probațiune, având în vedere starea de fapt și raportat la faptul că martorii solicitați spre audiere nu mai sunt pe funcții.

Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea în probațiune, privind audierea martorilor.

Mandatarul reclamantei solicită acordarea unui nou termen, în vederea depunerii unui script, cu privire la apărările făcute de pârâtă în cadrul altor dosare, unde poziția procesuală a acesteia a fost diametral opusă.

Solicită totodată obligarea pârâteri A. să depună la dosar ultimele rapoarte de audit a compartimentului condus de d-na Dan G. T.

Reprezentantul A. se opune la cererea în probațiune, precizând că nu are cunoștință de existența unor asemenea rapoarte de audit.

Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea privind depunerea rapoartelor de audit și cea referitoare la poziția procesuală a pârâtei A. în cadrul altor dosare aflate pe rolul instanțelor, apreciind-o ca irelevantă.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Mandatarul reclamantei solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabilă, apreciind că această condiției este îndeplinită și, prin urmare, acțiunea este admisibilă.

În ceea ce privește neîmprocesuarea doamnei Dan G. T., mandatarul reclamantei precizează că nu are nici un motiv să se judece cu această persoană.

Pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea actelor atacate și numirea pe funcție a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei A. solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabilă și pentru lipsa împrocesuării, în calitate de pârâtă a d-nei Dan G. T., iar pe fond, respingerea acțiunii.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) și înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), reclamanta P. F., în contradictoriu cu pârâții A. R. PENTRU P. M. C. N. și A. N. PENTRU P. M. B. s-a solicitat instanței ca prin hotararea ce o va pronunta sa oblige paratele

1. la anularea deciziilor prin care a fost numita in functia de Sef S. B., F.,

A. din cadrul A. C.-N. o persoana (consilier juridic), care nu indeplineste conditiile legale pentru ocuparea postuluj; anularea deciziilor prin care reclamanta a fost numită în functie de execuție în cadrul A. C.-N. în urma reorganizarii, desi, anterior a detinut functia de Sef B. B., F., A. in cadrul Agentiei Pentru P. M. C.- N., indeplinește conditiile de studii si cele prevazute de L 1. r2, si sa se dispuna incadrarea reclamantei pe functia mentionata, in baza art. 8 al. 1 din HG

918/2010 privind reorganizarea si functionarea A. si a institutiilor publice aflate in subordinea acesteia, cu plata drepturilor banesti de care a fost privata in aceasta perioada.

2.- In baza art. 14 si 15 din L 554/2004-Legea Contenciosului A., solicită suspendarea executarii actului administrativ prin care d-na Dan G. cu studii juridice a fost numită în functia de Sef serviciu B., F., A. (pentru care legea prevede studii economice de lunga durata) pana la pronuntarea pe fond a instantei, cu luarea in dezbatere conform art. 18 al. 2 din acelasi act normativ a "legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii"

În motivarea cererii, a arătat reclamanta următoarele:

In perioada (...)- (...) a detinut functia publica de conducere, ocupata prin concurs, de contabil sef, in cadrul Agentiei Judetene pentru P. M. C. (ulterior si cu titulatura de D. economic, Sef S. sau Sef birou F. C. conform art. 10 al 2 din Legea contabilitatii 82/1991 republicata) In baza HG nr. 918/2010 privind reorganizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru P. M. si a institutiilor publice aflate in subordinea acesteia "agentiile judetene pentru protectia mediului cu sediul in judetele in care functioneaza agentii regionale pentru protectia mediului se desfiinteaza ca urmare a comasarii prin absorbtie si a preluarii activitatii lor de catre agentiile regionale pentru protectia mediului din judetele respective." A. 8 alin( 1) prevede ca personalul din agentia desfiintata va fi preluat in agentia regionala, in limitele structurii organizatorice aprobate.

La data de (...) prin D. 168 emisa de A. pentru P. M. C. s-a dispus acordarea preavizului pentru eliberarea reclamantei din functia publica de conducere.

In baza Ordinului 1934/(...) al Ministrului M. si Padurilor privind aprobarea organigramelor agentiilor regionale si judetene pentru protectia mediului si a Deciziei presedintelui A. nr. 746/(...) privind aprobarea Statelor de functii ale A. C.-N., prin D. nr.190/(...) emisa de A. C.-N., rectificata ulterior prin D. 228/(...) a fost numita in functia publica de executie mentionata, incepand cu data de (...) .

In baza actelor normative mai sus mentionate, a fost trecuta pe functie de executie si S. S. F. C. din cadrul A. C.-N., de formatie consilier juridic. N. structura organizatorica a A. C.-N. prevede si functia de Sef S. B., F., A., pe care ulterior, in baza deciziei emise de A. la propunerea directorului executiv al A. C.- N. a fost numita cu nesocotirea (din neglijenta sau usurinta) cerintelor legale privind studiile necesare pentru ocuparea postului , D-na Dan G. , consilier juridic.

Apreciază ca prin emiterea unor decizii, de catre cele doua institutii, cu nerespectarea conditiilor de legalitate privind ocuparea functiei de Sef S. B., F., A., la A. C.-N., a fost prejudiciata intr-un interes legitim atat reclamanta cat si institutia (interes legitim public) care, in sectorul financiar-contabil salarizeaza serviciile unei persoane fara cunostinte de specialitate si competenta necesara.

Prin numirea unui functionar public pe o functie de conducere dintr-o institutie publica, cu nesocotirea cerintelor de studii se incalca grav prevederile arte 10 al 2 din legea Contabilitatii nr. 82/1991 republicata. H.G. 611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici adoptata in baza art. 108 din Constitutie prevede la art. 3 I.

1 ca o cerinta pentru ocuparea unei functii publice, vechimea in specialitatea studiilor demonstrata cu documente corespunzatoare de catre persoana care a desfasurat o activitate intr-o functie de specialitate corespunzatoare profesiei sau specializarii sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit niveluri lor de organizare a invatamantului in Romania. Prin emiterea Deciziei de numire a doamnei G. Dan de formatie jurist, pe postul de Sef S. B., finante, administrativ, nu s-au respectat normele mentionate si au fost incalcate mai multe prevederi din acest act normativ, astfel

A. 4 -Principiile care stau la baza organizarii si dezvoltarii carierei functionarilor publici a. competenta- persoanele care doresc sa acceada sau sa promoveze trebuie sa detina si sa confirme cunostintele si aptitudinile necesare exercitarii functiei publice . b. competitia- prin concurs sau examen . c, egalitatea de sanse- principiu potrivit caruia este recunoscuta vocatia la cariera in functia publica a oricarei persoane care indeplineste conditiile stabilite potrivit legii.

In urma reorganizarii celor doua institutii in baza HG 918/2010 atat reclamanta cat si d-na G. Dan au fost trecute pe functie de executie, in vederea organizarii concursului si este cu atat mai surprinzatoare numirea sa prin decizie directa pe functia care face obiectul prezentului litigiu, avand in vedere ca s-au incalcat prevederi legale referitoare la :

- conditiile de studii

- vechimea in specialitatea studiilor

- competenta

A. 10 litera d : "Fisa postului, trebuie sa prevada cerintele si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a ocupa postul respectiv.

Avand in vedere ca art. 8 al. 5 din H.G. 918/2010 stipuleaza ca posturile corespunzatoare functiilor de conducere din cadrul A. precum si din cadrul agentiilor regionale si judetene reorganizate vor fi ocupate cu respectarea prevederilor legale in domeniu, trimiterea se face in mod deosebit la art. 100 din Legea 1..

Prevederile legale mentionate sunt cele care consideră ca obligau autoritatea administrativa sa numeasca in functia publica de Sef S. buget, finante, administrativ o persoana cu studii de specialitate economica, avand in vedere ca 5 din 7 functionari ai serviciului sunt cu studii economice, iar activitatea este in aceeasi proportie cu specific economic, insa condusa de o persoana cu pregatire juridica, fara cunostinte de specialitate pentru exercitarea sarcinilor din fisa postului si fara vechimea in specialitate ceruta pentru ocuparea acestui post.

Al. 3 din acelasi articol prevede" In cazul in care exista mai multi functionari publici, se organizeaza examen de catre autoritatea sau institutia publica" - cerinta neindeplinita, ignorata si incalcata.

Mentionează ca in termenul legal a depus plangere prealabila la organul ierarhic superior.

Pârâta A. R. pentru P. M. C.-N. a formulat întâmpinare pe care solicită instanței să o aibă în vedere la soluționarea cauzei și pe cale de consecință să se respingă actiunea așa cum a fost promovată de către reclamantă.

Pe cale de excepție, invocă:

• Excepția lipsei competenței materiale a instanței T. C.;

• Excepția netimbrării acțiunii;

• Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea și anularea Deciziei A. nr. 861/(...).

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și netemeinică.

Pârâta A. N. PENTRU P. M. a formulat întâmpinare solicitând ca, in baza probelor administrate in cauza, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea cererii formulate ca neîntemeiată.

Pârâta A. N. PENTRU P. M. (A. ) a formulat o cerere completatoare la întâmpinarea depusă în data de (...) solicitând ca, in baza probelor administrate in cauza, prin hotărâre a ce se va pronunța să se dispună respingerea cererii formulate ca inadmisibilă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar.

Prin sentința civilă nr. 1422/(...), Tribunalul Cluj a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de A. C.

La această instanța cauza a fost reînregistrată sub nr. (...).

Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii având ca obiect suspendarea D. nr. 861/(...) și 319/(...) emise de A. N. pentru P. M., precum și anularea acestora, Curtea constată că aceasta este întemeiată,din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Rezultă din dispozițiile legale enunțate mai sus că, pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ, ca și o condiție prealabilă obligatorie, persoana vătămată trebuie să se adreseze autorității publice emitente a respectivului act cu o plângere prealabilă, prin care să solicite revocarea actului.

Or, reclamanta nu a parcurs această procedură prealabilă, astfel încât, din această perspectivă, cererea sa de suspendare a D. nr. 861/(...) și 319/(...) este inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea reclamantei de anulare a acestor decizii, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Reclamanta nu a înțeles să parcurgă această procedură prealabilă obligatorie, astfel încât și această cerere urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

De altfel, cererile vizând suspendarea și anularea deciziilor indicate anterior apare ca inadmisibilă și din perspectiva faptului că reclamanta nu a înțeles să solicite introducerea în cauză a beneficiarului actelor administrative contestate, respectiv a d-nei Dan G. T., deși acest aspect a fost pus în discuția părților din oficiu, de instanță, potrivit dispozițiilor art. 16 ind. 1 din Legea nr. 554/2004,

Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a deținut funcția publică de conducere șef birou F., C., A.,

Achiziții P.e și Urmărire Contracte, în cadrul Agenției pentru P. M. C.

Prin art. 7 alin. 3 din HG nr. 918/2010 s-a dispus reorganizarea Agenției

Naționale pentru P. M. și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia în sensul că agențiile județene pentru protecția mediului cu sediul în județele în care funcționează agenții regionale pentru protecția mediului se desființează ca urmare a comasării prin absorbție și a preluării activității lor de către agențiile regionale pentru protecția mediului din județele respective.

Potrivit art. 8 alin. 5 din același act normativ posturile corespunzătoare funcțiilor de conducere din cadrul A. precum și din cadrul agențiilor regionale și județene urmau să fie ocupate potrivit dispozițiilor legale în materie.

Prin decizia nr. 649 din (...) a A. a fost stabilită procedura de reorganizare a activității instituțiilor publice aflate în subordinea A., etapa a IV statuând în sensul că funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante la nivel inferior.

Astfel, prin înscrisul având nr. 12126/(...) reclamanta a optat pentru funcția publică vacantă de consilier superior în cadrul S. F. al A. C.-N. ți numirea temporară și participarea la concursul pentru ocuparea postului de șef serviciu.

Prin decizia nr. 190/(...), rectificată prin D. nr. 228/(...) a A. C. reclamanta a fost preluată în cadrul A. C.-N. și numită în funcția publică de execuție consilier clasa I, grad profesional superior, salarizată conform treptei 1 în cadruol S. B., F., A..

În speță, reclamanta a contestat deciziile nr. 190/2010 și 228/2010 apreciind că ele contravin dispozițiilor Legii nr. 1..

Raportat la susținerile reclamantei formulate prin acțiune și ulterior completarea la acțiune, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Prin HG nr. 918/2010 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru P. M. și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, act administrativ-normativ în temeiul căruia au fost emise deciziile contestate s-a stabilit la art. 7 reorganizarea agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului prin comasarea și reducerea numărului de posturi.

A. 8 alin. 1 din același act normativ stipulează că personalul din cadrul agențiilor județene pentru protecția mediului desființate potrivit art. 7 alin. 3 se preia în cadrul agențiilor regionale pentru protecția mediului în limitele structurii organizatorice aprobate.

În contextul desființării Agenției Regionale pentru P. M. C. în condițiile art. 7 alin. 3 și art. 8 din HG nr. 918/2010 în mod legal reclamanta a fost trecută de pe o funcție de nivel superior pe o funcție publică de execuție de nivel inferior, fără examen, dându-se eficiență dispozițiilor art. 99 alin. 7 din Legea nr. 1. privind statutul funcționarului public, dispoziții potrivit cărora funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante de nivel inferior.

În condițiile art. 99 alin. 5 și 7 din Legea nr. 1. coroborat cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 330/2009 reclamantei i s-a pus la dispoziție fără concurs o funcție publică de execuție clasa I, gradul profesional superior, treapta I de salarizare.

Numirea reclamantei în funcția de execuție s-a făcut cu respectarea unei proceduri emise de A. N. pentru P. M., precum și cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188 /1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici, care prevede următoarele: (1) În caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți in noile funcții publice sau, după caz, in noile compartimente in următoarele cazuri: a) se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 5. b) sunt reduse atribuțiile unui compartiment: c) este schimbată denumirea fără modificarea in proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice; d) este schimbată structura compartimentului.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii: a) categoria, clasa și, după caz, gradul profesional ale funcționarului public: b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică; c) pregătirea profesională; d) să fi desfășurat activități similare.

(3) În cazul În care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică.

(4) Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică În proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.

(5) În cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.

Conform textului de lege mai sus menționat, reclamanta, care anterior reorganizării, ocupa funcția de șef birou F., C., A., Achiziții P.e și Urmărire Contracte, în cadrul Agenției pentru P. M. C. nereorganizată, nu putea fi numit în mod direct în funcția de șef S. B., F., A. în cadrul Agenției Regionale pentru P. M. C.-N. reorganizată, deoarece a fost schimbată nu doar structura și denumirea compartimentului, dar existau mai multe persoane care îndeplineau condițiile pentru ocuparea acestei funcții de conducere, iar A. a dat curs propunerii directorului executiv al A. C., concretizată în adresa nr. 10340/(...), de promovare temporară pe funcția de conducere a unui funcționar public din cadrul A. C.-N., până la organizarea concursului.

În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că doamna Dan G. T. nu ar fi îndeplinit condițiile de vechime și de studii necesare ocupării funcției publice de conducere, Curtea constată că acestea nu au relevanță cu privire la legalitatea deciziilor nr. 190/(...) și nr. 228/(...). Astfel, chiar din susținerile reclamantei, rezultă că oricum erau 5 funcționari publici în cadrul S. care îndeplineau condițiile necesare pentru ocuparea funcției publice de conducere, motiv pentru care oricum reclamanta nu putea fi numită direct pe postul de conducere solicitat.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în ceea ce privește deciziile nr. 190/(...) și nr. 228/(...) sunt neîntemeiate, impunându-se respingerea lor.

Cum demersul reclamantei vizează desființarea actului administrativ emis la nivel central care a stat la baza emiterii deciziilor ulterioare de eliberare, respectiv numire în funcție, Curtea apreciază că pretențiile acesteia vizând anularea actelor subsecvente sunt de asemenea nefondate impunându-se respingerea lor.

Pretențiile bănești pe care reclamanta le pretinde de la pârâte sunt întemeiate pe dispozițiile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 1. potrivit cărora în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate solicita plata salariilor indexate, majorate și recalculate, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat.

În condițiile în care Curtea a ajuns la concluzia că actele administrative contestate sunt temeinice și legale pretențiile materiale ale reclamantei se impun de asemenea a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |HOTĂRĂȘTE}

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta P. F. cu domiciliul în C.-N., str.N., nr.14/B, jud.C., în contradictoriu cu pârâții A. R. PENTRU P. M. C. cu sediul în C.-N., C. D., nr.99, jud.C. și A. N. PENTRU P. M. cu sediul în B., Splaiul I., nr.294, sector 6, având ca obiect suspendarea D. nr.

861/(...) și 319/(...) emise de A. N. PENTRU P. M., precum și anularea acestora.

Respinge, ca nefondată, cererea reclamantei de anulare a D. nr. 190/(...) și nr. 228/(...) emise de A. R. PENTRU P. M. C. N.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7 iunie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

5 ex./(...).

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 413/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal