Sentința nr. 487/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA C. Nr. 487/2012
Ședința 03 I. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea cererii de repunere în termen și a acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanții A. J., A. F., A. D. prin A. J., A. S. prin A. J., A. D. A. J. în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C. având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 iunie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A,
Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, contestatorii A. J., A. F., A. D. prin A. J., A. S. prin A. J., A. D. prin A. J. au chemat în judecată pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C. solicitând anularea D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 2835801/(...) a lui A. J., a D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 2836867/(...) a lui A. F., a D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 2836868/(...) a lui A. D., a D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 1836861/(...) a lui A. S., a D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 2836863/(...) a lui A. D., toate deciziile fiind emise de Ministerul Administrației și Internelor - S. pentru I. al județului C..
Reclamanții au solicitat admiterea contestației și anularea deciziilor de returnare cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.
În motivarea contestației se arată că A. J., a fost beneficiarul
Permisului de ședere RO 0242708 pentru perioada (...)-(...).
În toată această perioadă a locuit în municipiul C.-N., A. H. nr.3, apartamentul.40, județul C. și a fost angajat la SC On Off SRL cu sediul în C.-N., str. Eroilor nr. 41, jud. C..
În luna august 2011 s-a întors în Siria cu scopul de a-și aduce familia în R., respectiv soția și cele trei fetițe minore de 12 ani, 8 ani și 6 ani.
Din cauza faptului că a întâmpinat mari dificultăți în Siria pentru pregătirea documentelor și finalizarea procedurilor și formalităților legale pentru întreaga familie, nu a reușit să se întoarcă în R. decât cu câteva zile înaintea expirării permisului de ședere.
Formalitățile au durat atât de mult din cauza problemelor politice din
Siria și a revoluției care a avut loc acolo, situație extrem de dificilă, cunoscută de toată lumea.
S-a întors în R. în data de (...) , înainte de expirarea permisului de
ședere și a formulat cerere de prelungire pentru el și cerere de reîntregire pentru membrii familiei sale.
Familia sa a ajuns în țară în data de (...).
În data de (...) i s-au emis tuturor deciziile de returnare prin care i se comunică că i s-au respins cererile de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul R.
Apreciază deciziile de returnare nelegale și netemeinice deoarece autoritățile nu au ținut cont de situația de fapt reală, de problemele politice și administrative cu care s-a confruntat în Siria și care l-au împiedicat să se reîntoarcă în R. mai repede.
Contestatorul arată că a locuit la acea adresă la care a declarat reședința și, în plus a lucrat în C.-N. în toată această perioadă.
De asemenea, în calitate de sponsor, poate asigura existența familiei doar să i se permită acest lucru.
În ceea ce privește depunerea contestației peste termenul legal, solicită instanței să admită cererea de repunere în termenul de contestare deoarece a fost împiedicat să formuleze contestația din motive medicale, fiind diagnosticat și imobilizat la pat cu diagnosticul de lombosciatică acută, fapt dovedit de adeverința medicală anexată.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. pentru I. al județului C. a ridicat excepția tardivității formulării contestației, in temeiul art. 84 alin. (1) din Ordonanta de U. a G. nr. 1. privind regimul străinilor în R., republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că termenul de contestare a deciziei de returnare este de 10 zile de la data comunicării.
Toți cei cinci reclamanți au luat cunoștință de D. de returnare contestate, personal sau prin reprezentant legal, la data de 12 aprilie 2012, pe bază de semnătură.
În consecință, termenul de 10 zile de formulare a contestației prevăzut de art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 1. s-a împlinit la data de 23 aprilie 2012. din ziua de 23 aprilie 2012 orice asemenea demers judiciar efectuat după această dată este tardiv.
Consideră că termenul prevăzut de art. 84 alin. (1) din textul de lege menționat este un termen de decădere substanțial, de drept administrativ, a cărui depășire duce la pierderea dreptului subiectiv de a cere anularea actului administrativ.
Repunerea în termen este supusă constatării unor conditii pentru a căror îndeplinire reclamantul nu a făcut nici o dovadă.
În acest sens, trebuie avute în vedere următoarele:
- starea de sănătate nu sustine imposibilitatea exercitării dreptului de contestatie, modalitățile alternative de aducere în atentia instanței de judecată a acestor acte administrative fiind variate și numeroase; imposibilitatea de care vorbește reclamantul A. J. trebuie să fie efectivă, nu fictivă.
- doar reclamantul A. J. s-a aflat, potrivit adeverinței medicale bolnav, iar familia acestuia este compusă din cinci persoane, părți în acest proces.
- reclamantul A. J. este reprezentantul legal al celor trei copii minori, în aceeași măsură cu sotia lui, coreclamanta A. F., mama acestora, deci el nu reprezintă întreaga familie.
În privința D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 2835801, eliberată reclamantului A. J., acest act administrativa fost emis ca urmare a refuzului cererii sale de prelungire a dreptului de ședere în R., deoarece, conform constatărilor din referatul întocmit de ofițerul de imigrări de resort, cetățeanul străin nu mai îndeplinea condiția legală a spațiului de locuit, în sensul deținerii acestuia, a ocupării efective.
Conform materialelor atașate în probațiune, cetățeanul străin nu a locuit la adresa indicată, nici înainte de momentul la care s-a efectuat verificarea, nici în perioada adiacentă, fapt prevăzut expres de legiuitor drept o condiție legală generală absolut necesară pentru acordarea sau prelungirea unui drept de ședere temporară în R..
De altfel, chiar reclamantul, în cererea sa introductivă, face referire expresă la faptul că familia sa ar sta undeva în Timișoara, unde copiii sunt și înscriși la școală.
De asemenea, instanța de judecată, analizând actul administrativ inclusiv prin prisma oportunității acestuia, va avea posibilitatea să constate, tot în urma consultării actelor depuse în probațiune, că reclamantul nu mai este angajat la societatea comercială respectivă, stare de fapt care practic îi abolește accesul la o nouă rezidență în scop de angajare în muncă; iar schimbarea scopului este permisă de lege numai membrilor de familie ai cetățenilor români, dacă solicită prelungirea dreptului de ședere temporară în R. pentru reunificare familială.
Toate celelalte 4 Decizii de returnare de pe teritoriul R. au fost emise tot ca urmare a refuzului cererilor de prelungire a dreptului de ședere în R., însă în consecința faptului că sponsorul aplicanților nu avea la momentul soluționării cererii și nu are nici în prezent un drept de ședere în R., condiție legală expresă și imperativă, prevăzută la art. 62, „. dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei (1) Străinilor intrați în R. în conformitate cu prevederile art. 46, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 46 alin. (16), li se poate prelungi dreptul de ședere, astfel: (5) Dreptul de ședere temporară se prelungește individual, pentru fiecare membru de familie pe aceeași perioadă pentru care i s-a acordat dreptul de ședere sponsorului ... "
În ceea ce privește aluzia reclamantului la evenimentele din Siria, sub formă de argument, solicită să se constate că pe rol în acest dosar se află o cauză în care instanța este chemată să se pronunțe în asupra unui act administrativ care trebuie cercetat sub aspectul condițiilor majore de valabilitate din domeniu, respectiv legalitate, competență și oportunitate, orice alte discuții conexe rămânând străine de cauză.
În acest sens, din obligația respectării simetriei dialogului, la nevoie trebuie să invoce excepția necompetența materială a acestei instanțe față de pretențiile reclamantului, deoarece orice argument din acest spectru este de competența strictă a autorității publice de specialitate (structurile de azil din componența O.ui Român pentru I.), instanța de judecată intrând în scenă numai în consecința investirii cu o contestație la refuzul cererii de acordare a protecției statului român; oricum, potrivit prevederilor legale speciale din Legea nr. 122/2006, aceste cauze nu ajung la C. de A. în faza de fond.
Examinând cererea de repunere în termen și contestația, curtea reține următoarele:
Prin deciziile de returnare de pe teritoriul R., contestate, s-a reținut că reclamantul A. J. nu locuiește efectiv la adresa la care a declarat că are reședința pe teritoriul R., fiind refuzată cererea de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul R., în scop de angajare.
În privința celorlalte 4 reclamante s-a reținut că cetățeanul sirian A. J.
(sponsorul) nu este titularul unui drept de ședere în R. care să-i permită reunificarea familială de pe poziția de sponsor și astfel cererea reclamantelor de prelungire a dreptului de ședere în R. în scop de reunificare familială a fost refuzată.
Intimata a invocat în principal excepția tardivității formulării contestației.
Prin contestația formulată se solicită repunerea în termenul de formulare a contestației, invocând motive de sănătate ale reclamantului A. J.
În sprijinul cererii s-a depus o adeverință medicală din care rezultă că reclamantul suferă de lombosciatică acută, i se recomandă tratament și fizioterapie pe perioada 17.04.-(...), adeverință eliberată la (...) de către medicul de familie.
Potrivit art. 103 (1) Cod proc.civ., „Neexercitarea oricărei căi de atac
și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei";.
În speță, reclamantul nu face dovada că a fost în imposibilitatea obiectivă, de a formula în termen contestație, din actele de la dosar rezultă că suferă de o afecțiune a coloanei, dar nu și faptul că a fost netransportabil sau în imposibilitate efectivă de a lua legătura cu avocatul în vederea formulării cererii.
Mai mult, dovada unui act medical dar și acesta nu de natură să justifice repunerea în termenul de formulare a contestației o depune doar reclamantul, condițiile în care în cauză e și reclamanta A. F., care formulează contestație în nume personal și care în calitate de părinte poate reprezenta și ea interesele celor trei minori.
În sensul art. 103 alin. 1 Cod proc.civ., împrejurarea mai sus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu poate fi prevăzută și nici depășită de către reclamanți. U. astfel de situații nu-i poate fi asociat faptul că reclamantul a suferit de lombosciatică, nefiind nici internat în spital.
Raportat la respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a contestației, se va analiza contestația din prisma tardivității acesteia.
D. de returnare le-au fost comunicate în data de (...), iar problemele de sănătate ale reclamantului au început în data de (...), astfel că în perioada de 5 zile ((...)-(...)) putea depune diligențele pentru formularea în termen a contestației.
Art. 84 alin. (1) din OUG nr. 1. arată că "Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la C. de A. B., în cazul în care aceasta a fost emisă de O. Român pentru I., sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. I. soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă". Textul legii este imperativ în sensul celor de mai sus.
Toți cei cinci reclamanți au luat cunoștință de D. de returnare contestate, personal sau prin reprezentant legal, la data de 12 aprilie 2012, pe bază de semnătură.
În consecință, termenul de 10 zile de formulare a contestației prevăzut de art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 1. s-a împlinit la data de 23 aprilie 2012. din ziua de 23 aprilie 2012, orice asemenea demers judiciar fiind tardiv. Reclamanții au formulat contestație în data de (...) ( data poștei de pe plic), peste termenul prevăzut de lege.
Termenul prevăzut de art. 84 (1) din OUG nr. 1. poate fi calificat drept legal, imperativ și absolut, aceste atribute conferindu-i statutul juridic de natură a paraliza calea de atac neexercitată în intervalul de timp oferit de legiuitor, situație circumscrisă fără echivoc prevederilor art. 103 alin. (1) din
Codul de P. C..
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 103(1) Cod proc.civ., va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestației, iar în baza art. 84 (1) din OUG nr. 192/2002 și art. 137 (1) Cod proc.civ., va admite excepția tardivității formulării contestației și în consecință va respinge ca tardivă contestația formulată de reclamanții A. J., A. F., A. D. prin A. J., A. S. prin A. J., A. D. A. J., în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., având ca obiect anulare decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestației.
Admite excepția tardivității formulării contestației și în consecință : Respinge ca tardivă contestația formulată de reclamanții A. J., A. F.,
A. D. prin A. J., A. S. prin A. J., A. D. A. J., toți cu domiciliul ales în C.-N., str. H. nr. 3 apartamentul 40, jud. C., cu domiciliul procesual în C.-N., str. Eroilor nr.41, sediul SC ON OFF SRL în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., cu sediul în C.-N., str. Alexandru V. V. nr. 51-53 (complex Iuliul M.), jud. C., având ca obiect anulare decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, (...).
PREȘEDINTE GREFIER
D. P. M. N.A ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
2 ex/(...)