Sentința nr. 554/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 554/2012
Ședința publică din data de 11 septembrie 2012
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR : S. L. RUS GREFIER : M. V.-G.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul S. T., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședința , s-a prezentat reclamantul S. T. asistat de avocat C. L. și martorii M. V., L. F.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar în copie xerox Hotărârea nr.9935 din data de 14 mai 2003 și Hotărârea nr. 27316 din data de 20 septembrie 2010 din care rezultă că martorii M. V. și L. F. sunt beneficiari ai L. nr.1..
Sub prestare de jurământ au fost audiați martorii M. V. și L. F., cele declarate fiind consemnate în procesele verbale atașate dosarului cauzei, filele 25, 26.
Reprezentantul reclamantului arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune și solicită acordarea cuvântul pe fondul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului în dezbaterea judiciară pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului S. T., avocat C. L. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris și acordarea reclamantului calitatea de persoană refugiată și a drepturilor ce derivă din această calitate, cu cheltuieli de judecată.
Solicită să se aibă în vedere că acțiunea a fost dovedită cu actele depuse la dosar și depozițiile de martori.
C U R T E A
Prin contestația înregistrată la data de 21 mai 2012 pe rolul acestei Curți de A., contestatorul S. T. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. C., să se anuleze Hotărârea nr. 31376 din (...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. și să-i fie recunoscută calitatea de refugiat din motive etnice cu acordarea drepturilor aferente conform legii.
Prin întâmpinare (f.9) intimata C. J. de P. C. solicită respingerea contestației, deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile.
Examinând contestația, Curtea reține că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O. nr. 1. se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Prin Hotărârea nr. 31376 din (...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. s-a respins cererea formulată de contestatoarul S. T. cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al L. nr. 1..(f.2)
Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declarații autentificate ale martorilor M. V. și L. F. (f. 25,26), ambii martori având calitatea de refugiat anterior stabilită potrivit legii.
Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente , având legătură cu obiectul cauzei.
De asemenea, mărturia testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei, împreună cu familia acesteia, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care a fost implicați personal.
Pe cale de consecință, Curtea va statua că, contestatorul este îndreptățit să se bucure de efectele O. nr. 1. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., motiv pentru care în temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ se va admite contestația cu consecința anulării hotărârii atacate.
În temeiul aceleași dispoziții legale coroborate cu art. 18 alin. 1 din L. nr. 554/2004 intimata va fi obligată să recunoască contestatorului calitatea de refugiat în perioada (...) - (...) și să-i acorde drepturile bănești ce i se cuvin potrivit prevederilor O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1. cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).
În temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., pârâta C. J. de P. C. va fi obligată să plătească reclamantului S. T. suma de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite contestația formulată de reclamantul S. T. cu domiciliul în C.- N., str.A. nr.12, ap.33, jud. C. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2 și în consecință:
Anulează hotărârea nr.31376/(...) a Casei Județene de P. C. - C. pentru aplicarea L. 1..
Obligă pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al L. nr.1. și să îi acorde drepturile prevăzute de lege pentru perioada (...) - (...), începând cu data de (...).
Obligă pârâta C. J. de P. C. să plătească reclamantului S. T. suma de
300 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. L. RUS M. V.-G.
Red.S.L.R/A.C.
4 ex. - (...)